ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4704/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea formulată,

reclamanta SC S.C. SA Rădăuți a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Suceava

și A.F.P. Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să

dispună:

- anularea deciziei de

impunere din 12 decembrie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată

stabilite de inspecția fiscală;

- obligarea pârâtelor

la rambursarea sumei de 2.502.435 RON cu titlu de TVA;

- obligarea pârâtelor

la restituirea sumei de 600.333 RON prelevată din conturile societății de Trezorerie

până la data suspendării deciziei de impunere atacate;

- anularea deciziilor

referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din

12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și din 28 ianuarie 2009, precum și a oricăror

alte decizii privind obligații de plată accesorii aceluiași debit;

- anularea dispoziției

privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 11 decembrie 2008;

- anularea raportului

de inspecție fiscală parțială din 15 decembrie 2009.

Capătul de cerere privind

anularea dispoziției de măsuri din 11 decembrie 2008 a fost ulterior disjuns, prin

încheierea de ședință din 14 decembrie 2009.

Prin sentința civilă

nr. 35 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SA Rădăuți,

în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Suceava și A.F.P. Suceava, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut următoarele:

Capetele de cerere privind

anularea deciziei de impunere din 12 decembrie 2008, a deciziilor referitoare la

obligațiile de plată accesorii din 12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și

din 28 ianuarie 2009 și restituirea sumelor de bani menționate în aceste decizii,

precum și capătul de cerere privind anularea raportului de inspecție fiscală parțială

din 15 decembrie 2009 sunt inadmisibile.

Reclamanta a formulat

contestații împotriva deciziilor din petitul acțiunii potrivit procedurii reglementate

de Titlul IX C. proc. fisc., art. 205 și urm., iar, în urma soluționării contestațiilor

împotriva celor patru decizii, s-au emis deciziile nr. 159 din 12 mai 2009, nr.

48 din 22 mai 2009, nr. 49 din 22 mai 2009 și decizia nr. 50 din 22 mai 2009.

Potrivit dispozițiilor

art. 218 C. proc. fisc., aceste din urmă decizii pot fi atacate la instanța de contencios

administrativ și fiscal, situația fiind diferită de aceea reglementată de art. 7

din Legea nr. 554/2004 care nu prevede că se atacă la instanța de contencios administrativ

actul administrativ prin care s-a soluționat plângerea prealabilă. Așadar, în contenciosul

fiscal, C. proc. fisc. reglementează o procedură specială de contestare.

Instanța a mai reținut

că un aspect deosebit de relevant în speță e acela că decizia nr. 159 din 12

mai 2009, pronunțată în soluționarea contestației împotriva deciziei din 2008, a

fost emisă de către A.N.A.F. [dat fiind cuantumul sumei, mai mare de 1.000.000 RON

– art. 209 alin. (1) lit. b) în forma în vigoare la data de 12 mai 2009].

Or, este fără îndoială

că, în aceste condiții, contestația în instanță nu se poate soluționa fără prezența

în cadrul procesual a A.N.A.F., care a emis decizia nr. 159/2009, care, potrivit

art. 218 C. proc. fisc., poate fi atacată în instanță.

Însă, reclamanta s-a opus

introducerii în cauză a A.N.A.F. (încheierea din 27 noiembrie 2009).

S-a mai arătat că și celelalte

decizii menționate au fost emise de către A.N.A.F., în soluționarea contestațiilor.

Cum capetele de cerere

privind anularea deciziilor de impunere sunt inadmisibile, același caracter îl au

și cererile accesorii de restituire a sumelor de bani.

Inadmisibil este și capătul

de cerere privind anularea raportului de inspecție fiscală din 15 decembrie 2009,

întrucât acesta nu este un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 C.

proc. fisc., ci doar un înscris în care se consemnează constatările inspecției și

care stă la baza emiterii deciziei de impunere.

Nu sunt întemeiate susținerile

privind faptul că reclamanta ar fi contestat și deciziile pronunțate în soluționarea

contestațiilor. O asemenea cerere (care trebuia formulată în scris, potrivit

art. 82 C. proc. civ.) nu există la dosar, iar petitul unei acțiuni trebuie clar

stabilit, nu dedus pe cale de interpretare sau implicit prin extinderea cadrului

procesual obiectiv peste limitele învestirii instanței. Că reclamanta nu a înțeles

să conteste și deciziile emise în procedura de soluționare a contestațiilor împotriva

deciziilor de impunere o dovedește împrejurarea că s-a opus introducerii în cauză

a A.N.A.F. (instituția care a emis deciziile ca urmare a soluționării contestațiilor).

SC S.C. SA Rădăuți

Împotriva acestei hotărâri,

reclamanta SC S.C. SA Rădăuți a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că prima

instanță a interpretat formalist acțiunea, reținând greșit că nu a formulat un petit

care să vizeze și decizia de soluționare a contestației administrative. În realitate,

arată recurenta, chiar dacă nu a formulat un capăt de cerere distinct, este evident

că această decizie a fost atacată implicit, iar această eventuală eroare materială

nu putea atrage sancțiunea extremă a respingerii acțiunii.

Cât privește refuzul său

de a atrage în proces și A.N.A.F., consemnat în încheiere, acesta a fost greșit

reținut; în realitate reprezentantul societății comerciale nu s-a opus și, în orice

caz, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța trebuia să

dispună introducerea în proces a A.N.A.F.

Concluzionând, recurenta

arată că interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o dispozițiilor art. 218 C.

proc. fisc. și art. 7 din Legea nr. 554/2004 conduce la un „cerc vicios al veșnicei

proceduri prealabile” și este de natură a-i încălca dreptul de acces la justiție,

în sensul consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate cât și potrivit art. 304

1

C. proc.

civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele expuse în continuare.

de drept relevante

Recurenta-reclamantă SC

S.C. SA Rădăuți a învestit la data de 23 iunie 2009 instanța de contencios administrativ

și fiscal cu o acțiune judiciară având petitul prezentat la pct. 1.1 din această

decizie.

Deși formulase în termen

contestații administrative împotriva tuturor actelor atacate și la data înregistrării

cererii de chemare în judecată, toate erau soluționate (prin decizia nr. 159

din 12 mai 2009 a A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,

pentru debitul principal, respectiv deciziile nr. 48, 49 și 50 din 22 mai 2009 emise

de D.G.F.P. Suceava - pentru accesorii), recurenta-reclamantă nu a înțeles să atace

deciziile astfel pronunțate, ignorând prevederile art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., care sunt clare în acest sens:

„Deciziile emise în soluționarea

contestațiilor pot fi atacate de către contestator (...) la instanța judecătorească

de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.

Aceste decizii, pronunțate

după parcurgerea procedurii administrative de contestare, fac corp comun cu actele

administrativ fiscale atacate și pot fi supuse controlului de legalitate exercitat

de instanțele specializate, numai împreună.

Ca atare, contrar susținerilor

recurentei, instanța nu se putea socoti învestită „implicit” și cu anularea acestor

decizii iar aplicarea art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art.

82 alin. (1) C. proc. civ. („orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie

făcută în scris”) se impune cu și mai mare rigoare în speță întrucât partea a avut

asistență juridică de specialitate (avocat) pe toată durata procedurii.

Mai mult decât atât, un

argument decisiv în combaterea tezei caracterului prea formalist al procedurii judiciare

derulate la Curtea de apel, rezidă din practicaua încheierii pronunțate la data

de 27 noiembrie 2009 în care s-a consemnat poziția avocatului reclamantei de a se

opune solicitării reprezentantului pârâtei D.G.F.P. Suceava de introducere în cauză

„în calitate de pârâtă emitentă a A.N.A.F.”, cu consecința respingerii cererii pârâtei

de lărgire a cadrului procesual.

Or, câtă vreme recurenta-reclamantă

nu numai că nu a cerut anularea deciziei nr. 159 din 12 mai 2009 a A.N.A.F. - Direcția

Generală de Soluționare a Contestațiilor, dar s-a și opus lărgirii cadrului procesual

la inițiativa organului fiscal județean, nu există niciun temei pentru a casa hotărârea

primei instanțe.

Referitor la încheierea

menționată, recurenta a formulat două tipuri de critici. Pe de o parte, a susținut

că nu s-a opus la cererea pârâtei de introducere în cauză a A.N.A.F. și, pe de altă

parte, a afirmat că instanța era obligată în virtutea rolului activ și, mai ales,

a dispozițiilor art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 să citeze în proces A.N.A.F.

Punctul său de vedere

nu poate fi primit.

În măsura în care consemnările

din practica nu corespundeau realității, recurenta avea calea formulării unei cereri

de îndreptare a erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., ceea ce nu

a făcut.

De altfel, în raport de

considerentul în baza căruia instanța a respins cererea pârâtei de citare a A.N.A.F.,

potrivit căruia „contestatoarea este îndreptățită să fixeze cadrul procesual și

limitele învestirii, în conformitate cu principiul disponibilității”, susținerea

recurentei că ar fi fost de acord cu atragerea în proces a A.N.A.F. este lipsită

de orice consistență.

Și critica referitoare

la încălcarea principiului rolului activ al judecătorului este nejustificată.

Dispozițiile art. 129

alin. (4)-(6) C. proc. civ., care conturează conținutul și limitele acestui principiu

au fost respectate, în condițiile în care reclamanta reprezentată de avocat a avut

posibilitatea să-și exprime poziția procesuală, dar în mod greșit s-a opus citării

în cauză a emitentului deciziei de soluționare a contestației administrative.

Pe aceeași linie a argumentării,

Înalta Curte mai reține și că interpretarea pe care recurenta o dă prevederilor

art. 16

1

din Legea nr. 554/2004 este vădit distorsionată.

Potrivit acestui text:

„Instanța de contencios

administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate

sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora,

precum și a altor subiecte de drept”.

În mod evident, A.N.A.F.

nefiind un „organism social interesat” potrivit definiției cuprinse la art. 2

alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în cauză s-ar putea aplica doar teza a

II-a a textului legal, respectiv punerea în discuție a necesității introducerii

în cauză a subiectului de drept A.N.A.F.

Este exact ceea ce instanța

a făcut, după cum s-a analizat în cele ce preced.

Concluzionând, Înalta

Curte reține că dreptul de acces la o instanță în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului nu este un drept absolut, el putând fi supus unor

limitări și condiții sub rezerva ca acestea să îndeplinească cerințele de accesibilitate

și previzibilitate și să nu afecteze dreptul în substanța sa. Or, atât în privința

rigorilor legate de procedura prealabilă în materie fiscală, cât și în privința

stabilirii cadrului procesual dispozițiile instanței au respectat textul convențional

indicat.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20

alin. (1)-(2) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul declarat

de SC S.C. SA Rădăuți împotriva sentinței civile nr. 35 din 31 ianuarie 2011 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2011.