ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4704/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4704/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin acțiunea formulată,
reclamanta SC S.C. SA Rădăuți a chemat în judecată pe pârâtele D.G.F.P. Suceava
și A.F.P. Suceava, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să
dispună:
- anularea deciziei de
impunere din 12 decembrie 2008 privind obligațiile fiscale suplimentare de plată
stabilite de inspecția fiscală;
- obligarea pârâtelor
la rambursarea sumei de 2.502.435 RON cu titlu de TVA;
- obligarea pârâtelor
la restituirea sumei de 600.333 RON prelevată din conturile societății de Trezorerie
până la data suspendării deciziei de impunere atacate;
- anularea deciziilor
referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din
12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și din 28 ianuarie 2009, precum și a oricăror
alte decizii privind obligații de plată accesorii aceluiași debit;
- anularea dispoziției
privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 11 decembrie 2008;
- anularea raportului
de inspecție fiscală parțială din 15 decembrie 2009.
Capătul de cerere privind
anularea dispoziției de măsuri din 11 decembrie 2008 a fost ulterior disjuns, prin
încheierea de ședință din 14 decembrie 2009.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă
nr. 35 din 31 ianuarie 2011 Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC S.C. SA Rădăuți,
în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Suceava și A.F.P. Suceava, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această
soluție instanța de fond a reținut următoarele:
Capetele de cerere privind
anularea deciziei de impunere din 12 decembrie 2008, a deciziilor referitoare la
obligațiile de plată accesorii din 12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și
din 28 ianuarie 2009 și restituirea sumelor de bani menționate în aceste decizii,
precum și capătul de cerere privind anularea raportului de inspecție fiscală parțială
din 15 decembrie 2009 sunt inadmisibile.
Reclamanta a formulat
contestații împotriva deciziilor din petitul acțiunii potrivit procedurii reglementate
de Titlul IX C. proc. fisc., art. 205 și urm., iar, în urma soluționării contestațiilor
împotriva celor patru decizii, s-au emis deciziile nr. 159 din 12 mai 2009, nr.
48 din 22 mai 2009, nr. 49 din 22 mai 2009 și decizia nr. 50 din 22 mai 2009.
Potrivit dispozițiilor
art. 218 C. proc. fisc., aceste din urmă decizii pot fi atacate la instanța de contencios
administrativ și fiscal, situația fiind diferită de aceea reglementată de art. 7
din Legea nr. 554/2004 care nu prevede că se atacă la instanța de contencios administrativ
actul administrativ prin care s-a soluționat plângerea prealabilă. Așadar, în contenciosul
fiscal, C. proc. fisc. reglementează o procedură specială de contestare.
Instanța a mai reținut
că un aspect deosebit de relevant în speță e acela că decizia nr. 159 din 12
mai 2009, pronunțată în soluționarea contestației împotriva deciziei din 2008, a
fost emisă de către A.N.A.F. [dat fiind cuantumul sumei, mai mare de 1.000.000 RON
– art. 209 alin. (1) lit. b) în forma în vigoare la data de 12 mai 2009].
Or, este fără îndoială
că, în aceste condiții, contestația în instanță nu se poate soluționa fără prezența
în cadrul procesual a A.N.A.F., care a emis decizia nr. 159/2009, care, potrivit
art. 218 C. proc. fisc., poate fi atacată în instanță.
Însă, reclamanta s-a opus
introducerii în cauză a A.N.A.F. (încheierea din 27 noiembrie 2009).
S-a mai arătat că și celelalte
decizii menționate au fost emise de către A.N.A.F., în soluționarea contestațiilor.
Cum capetele de cerere
privind anularea deciziilor de impunere sunt inadmisibile, același caracter îl au
și cererile accesorii de restituire a sumelor de bani.
Inadmisibil este și capătul
de cerere privind anularea raportului de inspecție fiscală din 15 decembrie 2009,
întrucât acesta nu este un act administrativ fiscal în înțelesul art. 41 C.
proc. fisc., ci doar un înscris în care se consemnează constatările inspecției și
care stă la baza emiterii deciziei de impunere.
Nu sunt întemeiate susținerile
privind faptul că reclamanta ar fi contestat și deciziile pronunțate în soluționarea
contestațiilor. O asemenea cerere (care trebuia formulată în scris, potrivit
art. 82 C. proc. civ.) nu există la dosar, iar petitul unei acțiuni trebuie clar
stabilit, nu dedus pe cale de interpretare sau implicit prin extinderea cadrului
procesual obiectiv peste limitele învestirii instanței. Că reclamanta nu a înțeles
să conteste și deciziile emise în procedura de soluționare a contestațiilor împotriva
deciziilor de impunere o dovedește împrejurarea că s-a opus introducerii în cauză
a A.N.A.F. (instituția care a emis deciziile ca urmare a soluționării contestațiilor).
Recursul declarat de
SC S.C. SA Rădăuți
Împotriva acestei hotărâri,
reclamanta SC S.C. SA Rădăuți a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate
și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Recurenta susține că prima
instanță a interpretat formalist acțiunea, reținând greșit că nu a formulat un petit
care să vizeze și decizia de soluționare a contestației administrative. În realitate,
arată recurenta, chiar dacă nu a formulat un capăt de cerere distinct, este evident
că această decizie a fost atacată implicit, iar această eventuală eroare materială
nu putea atrage sancțiunea extremă a respingerii acțiunii.
Cât privește refuzul său
de a atrage în proces și A.N.A.F., consemnat în încheiere, acesta a fost greșit
reținut; în realitate reprezentantul societății comerciale nu s-a opus și, în orice
caz, în temeiul art. 16
1
din Legea nr. 554/2004, instanța trebuia să
dispună introducerea în proces a A.N.A.F.
Concluzionând, recurenta
arată că interpretarea pe care Curtea de apel a dat-o dispozițiilor art. 218 C.
proc. fisc. și art. 7 din Legea nr. 554/2004 conduce la un „cerc vicios al veșnicei
proceduri prealabile” și este de natură a-i încălca dreptul de acces la justiție,
în sensul consacrat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate cât și potrivit art. 304
1
C. proc.
civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru
considerentele expuse în continuare.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Recurenta-reclamantă SC
S.C. SA Rădăuți a învestit la data de 23 iunie 2009 instanța de contencios administrativ
și fiscal cu o acțiune judiciară având petitul prezentat la pct. 1.1 din această
decizie.
Deși formulase în termen
contestații administrative împotriva tuturor actelor atacate și la data înregistrării
cererii de chemare în judecată, toate erau soluționate (prin decizia nr. 159
din 12 mai 2009 a A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor,
pentru debitul principal, respectiv deciziile nr. 48, 49 și 50 din 22 mai 2009 emise
de D.G.F.P. Suceava - pentru accesorii), recurenta-reclamantă nu a înțeles să atace
deciziile astfel pronunțate, ignorând prevederile art. 218 alin. (2) C. proc.
fisc., care sunt clare în acest sens:
„Deciziile emise în soluționarea
contestațiilor pot fi atacate de către contestator (...) la instanța judecătorească
de contencios administrativ competentă, în condițiile legii”.
Aceste decizii, pronunțate
după parcurgerea procedurii administrative de contestare, fac corp comun cu actele
administrativ fiscale atacate și pot fi supuse controlului de legalitate exercitat
de instanțele specializate, numai împreună.
Ca atare, contrar susținerilor
recurentei, instanța nu se putea socoti învestită „implicit” și cu anularea acestor
decizii iar aplicarea art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportat la art.
82 alin. (1) C. proc. civ. („orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie
făcută în scris”) se impune cu și mai mare rigoare în speță întrucât partea a avut
asistență juridică de specialitate (avocat) pe toată durata procedurii.
Mai mult decât atât, un
argument decisiv în combaterea tezei caracterului prea formalist al procedurii judiciare
derulate la Curtea de apel, rezidă din practicaua încheierii pronunțate la data
de 27 noiembrie 2009 în care s-a consemnat poziția avocatului reclamantei de a se
opune solicitării reprezentantului pârâtei D.G.F.P. Suceava de introducere în cauză
„în calitate de pârâtă emitentă a A.N.A.F.”, cu consecința respingerii cererii pârâtei
de lărgire a cadrului procesual.
Or, câtă vreme recurenta-reclamantă
nu numai că nu a cerut anularea deciziei nr. 159 din 12 mai 2009 a A.N.A.F. - Direcția
Generală de Soluționare a Contestațiilor, dar s-a și opus lărgirii cadrului procesual
la inițiativa organului fiscal județean, nu există niciun temei pentru a casa hotărârea
primei instanțe.
Referitor la încheierea
menționată, recurenta a formulat două tipuri de critici. Pe de o parte, a susținut
că nu s-a opus la cererea pârâtei de introducere în cauză a A.N.A.F. și, pe de altă
parte, a afirmat că instanța era obligată în virtutea rolului activ și, mai ales,
a dispozițiilor art. 16
1
din Legea nr. 554/2004 să citeze în proces A.N.A.F.
Punctul său de vedere
nu poate fi primit.
În măsura în care consemnările
din practica nu corespundeau realității, recurenta avea calea formulării unei cereri
de îndreptare a erorii materiale în condițiile art. 281 C. proc. civ., ceea ce nu
a făcut.
De altfel, în raport de
considerentul în baza căruia instanța a respins cererea pârâtei de citare a A.N.A.F.,
potrivit căruia „contestatoarea este îndreptățită să fixeze cadrul procesual și
limitele învestirii, în conformitate cu principiul disponibilității”, susținerea
recurentei că ar fi fost de acord cu atragerea în proces a A.N.A.F. este lipsită
de orice consistență.
Și critica referitoare
la încălcarea principiului rolului activ al judecătorului este nejustificată.
Dispozițiile art. 129
alin. (4)-(6) C. proc. civ., care conturează conținutul și limitele acestui principiu
au fost respectate, în condițiile în care reclamanta reprezentată de avocat a avut
posibilitatea să-și exprime poziția procesuală, dar în mod greșit s-a opus citării
în cauză a emitentului deciziei de soluționare a contestației administrative.
Pe aceeași linie a argumentării,
Înalta Curte mai reține și că interpretarea pe care recurenta o dă prevederilor
art. 16
1
din Legea nr. 554/2004 este vădit distorsionată.
Potrivit acestui text:
„Instanța de contencios
administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate
sau poate pune în discuție, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora,
precum și a altor subiecte de drept”.
În mod evident, A.N.A.F.
nefiind un „organism social interesat” potrivit definiției cuprinse la art. 2
alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, în cauză s-ar putea aplica doar teza a
II-a a textului legal, respectiv punerea în discuție a necesității introducerii
în cauză a subiectului de drept A.N.A.F.
Este exact ceea ce instanța
a făcut, după cum s-a analizat în cele ce preced.
Concluzionând, Înalta
Curte reține că dreptul de acces la o instanță în sensul art. 6 parag. 1 din Convenția
Europeană a Drepturilor Omului nu este un drept absolut, el putând fi supus unor
limitări și condiții sub rezerva ca acestea să îndeplinească cerințele de accesibilitate
și previzibilitate și să nu afecteze dreptul în substanța sa. Or, atât în privința
rigorilor legate de procedura prealabilă în materie fiscală, cât și în privința
stabilirii cadrului procesual dispozițiile instanței au respectat textul convențional
indicat.
Temeiul legal al soluției
instanței de recurs
Pentru considerentele
expuse în decizie, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. și art. 20
alin. (1)-(2) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de față ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul declarat
de SC S.C. SA Rădăuți împotriva sentinței civile nr. 35 din 31 ianuarie 2011 a Curții
de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 13 octombrie 2011.