ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2351/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2351/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava, reclamanta SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuți a solicitat

în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală -

Direcția Mari Contribuabili București și Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava - Agenția Națională de

Administrare Fiscală Suceava:

- obligarea pârâtei Agenția Națională

de Administrare Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București de a efectua

raportul juridic de compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii

cererii și obligația Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili

Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii

cererii de rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea

sumelor reprezentând impozit pe salarii ce urmează a fi compensate cu data

depunerii cererii de rambursare de TVA;

- anularea titlului de creanță

reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 18.203 lei calculate în

baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009 și anularea actului administrativ

fiscal Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009 în sensul admiterii cererii

formulată de reclamantă, cerere înregistrată sub nr. 161514 din 05 august 2009

privind executarea raportului juridic de compensare în conformitate cu

prevederile legale și a eliminării din suma de plată către A.N.A.F. a

penalităților apărute între data înregistrării cererii de compensare și

compensarea propriu - zisă;

- anularea titlurilor executorii nr.

166929 din 27 octombrie 2009, nr. 168646 din 27 noiembrie 2009, nr. 150219 din 23

decembrie 2009, nr. 150219 din 05 ianuarie 2010 în sumă de 239.881 lei, nr.

151748 din 01 februarie 2010 și a executării silite însăși precum și

modificarea titlurilor de creanță aferente privind impozitul pe salarii aferent

lunilor septembrie 2009 - ianuarie 2010 în sensul constatării stingerii

obligațiilor prin compensare;

- în temeiul art. 15 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal:

numerele:

a) nr. 9284 din 23 octombrie 2009

reprezentând impozit pe venit din salarii aferente lunii octombrie în cuantum

de 863.033 lei;

b) nr. 1013 din data de 24 noiembrie

2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie

2009 în cuantum de 149.555 lei;

c) nr. 11178 din 23 decembrie 2009

reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009

în cuantum de 239.881 lei;

e) nr. 12142 din data de 25 ianuarie

2010 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii decembrie

2009 în cuantum de 14.2491ei.

a) nr. 166929 din 27 octombrie 2009

reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii octombrie 2009 în

cuantum de 863.033 lei;

b) nr. 168646 din 27 noiembrie 2009

reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în

cuantum de 149.555 lei;

c) nr. 150219 din 05 ianuarie 2010

reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în

cuantum de 239.881 lei;

d) nr. 151748 din 01 februarie 2010

reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii ianuarie 2010 în

cuantum de 145.249 lei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că între părți a apărut un litigiu ce derivă din efectele compensării

TVA - ului cu privire la sumele pe care i le datorează statul din recuperări de

TVA prin întârzierea plății de mai bine de șase luni.

A mai arătat reclamanta că, atâta

vreme cât data depunerii cererii este aceeași cu data depunerii declarației

privind plata impozitului pe salarii, rezultă că organul fiscal nu este

îndreptățit să calculeze majorări, ci aplică imediat ordinea stingerii

datoriilor prevăzută de art. 115 C. proc. fisc., stingând mai întâi majorările.

Prin încheierea de ședință din data

de 16 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1716/86/2010, instanța a dispus

disjungerea capătului de cerere având ca obiect „obligația de a face” respectiv

obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Mari

Contribuabili București de a efectua raportul juridic de compensare în termen

de 45 de zile de la data depunerii cererii și obligația Administrației

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a

aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a

nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe

salarii ce urmează a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare de

TVA, formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București.

În acest sens a fost înregistrat la

data de 28 decembrie 2010 dosarul nr. 14184/86/2010 pe rolul Tribunalului

Suceava.

Prin Sentința nr. 1524 din data de 3

martie 2011, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava și a declinat cauza în favoarea

Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru a pronunța această soluție s-a

reținut că față de împrejurarea că nesoluționarea în termen a unei cereri este

asimilată unui act administrativ unilateral, competența materială de

soluționare se stabilește în funcție de criteriul locului ocupat de autoritatea

publică implicată.

În cauză, se solicită soluționarea

unei cereri de compensare, respectiv se urmărește luarea unei măsuri fiscale,

fără a se urmări stabilirea unui anumit debit.

Cererea este adresată Agenției

Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili - Serviciul Rambursări TVA.

Din înscrisurile depuse la dosar

rezultă că aceeași autoritate publică centrală a emis, ca urmare a cererilor

formulate de către reclamantă, și în alte rânduri, note privind compensarea

obligațiilor fiscale.

Astfel instanța, în temeiul

dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, a admis excepția

necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, și conform dispozițiilor art. 158

alin. (3) C. proc. civ., a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea

Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava la data de 14 martie 2011.

Prin Sentința nr. 243 din 23 iunie

2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de

reclamanta SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuți.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea a reținut, în esență, următoarele.

Obiectul învestirii îl constituie

obligarea pârâtei A.N.A.F., Direcția Mari Contribuabili de a efectua raportul

juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data

depunerii cererii în acest sens; obligarea Administrației Finanțelor Publice

pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele

compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA; obligarea pârâtelor

de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit

pe salarii.

În fapt, reclamanta a depus în anul

2009, respectiv la 26 ianuarie și 6 martie, două cereri de compensare a

obligațiilor către bugetul general consolidat (înregistrate sub nr. 962990 și

962991).

Pârâta a considerat că această

cerere nu a fost onorată întrucât s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 115 din O.G. nr. 92/2003, punct de vedere împărtășit și de

instanța de fond.

Concluzionând, instanța a apreciat

că întrucât obligațiile datorate de societate s-au stins cu întârziere, prin

plată, nu prin compensare, în mod, corect s-au calculat majorări de întârziere.

Pe de altă parte a mai reținut

Curtea că până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, reclamanta nu a

demonstrat că printr-o sentință irevocabilă s-a desființat titlul de creanță emis

în baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009, Deciziei nr. 100 din 18

septembrie  2009, acte administrative emanând de la pârâtă, în strânsă legătură

cu prezentul litigiu.

Împotriva sentinței pronunțată de

Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta SC H.S. SRL. - Sucursala

Rădăuți.

În motivarea recursului formulat și

declarat în termen recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii

pronunțate, susținând în esență că:

- instanța de fond nu a avut în

vedere că obiectul acțiunii privea nesoluționarea în termenul legal a cererii

de rambursare formulată de recurentă, simultan cu punerea în executare a

actului administrativ fiscal, având ca obiect tocmai obligațiile ce urmau a fi

compensate;

- culpa pârâtei-intimate de a nu

emite în termen legal actul administrativ de compensare nu poate fi invocată

pentru stabilirea unor penalități, sub forma majorărilor de întârziere;

- instanța în mod greșit a reținut aplicabilitatea

dispozițiilor art. 115 și 119 din O.U.G. nr. 92/2003 care reglementează ordinea

stingerii datoriilor, ignorând dispozițiile art. 112, 116, 122 și 166 C. proc.

fisc., temeiuri de drept invocate de recurentă.

Analizând recursul formulat prin

prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în

cauză, Curtea reține următoarele:

Obiectul acțiunii introductiv la

instanță, astfel cum a fost precizat ca urmare a disjungerii primului capăt de

acțiune din dosarul nr. 1716/86/2010 al Tribunalului Suceava, secția comercială

și de contencios administrativ îl constituie obligarea pârâților-intimați

A.N.A.F., Direcția Mari Contribuabili și A.N.A.F. pentru Contribuabili Mijlocii

ai Județului Suceava, la efectuarea în termen legal și în conformitate cu

dispozițiile legale a obligațiilor de compensare și soluționarea cererilor de

rambursare a TVA.

În acest sens recurenta-reclamantă a

depus la dosarul cauzei cererile de compensare formulate la 26 ianuarie 2009 și

respectiv, 6 martie 2009, cereri de compensare a obligațiilor către bugetul

general consolidat și înregistrate sub nr. 962990 și 962991.

Potrivit dispozițiilor art. 6 capitolul

I lit. b) din Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA

cu opțiune de rambursare, aprobată prin O.M.F. nr. 1857/2007, solicitările de

rambursare se soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor la

organul fiscal, în termen de maxim 45 zile de la data depunerii decontului cu

sume negative de TVA.

Ceea ce recurenta-reclamantă a contestat

prin acțiunea ce formează obiectul cauzei de față, este tocmai neîndeplinirea

în termenul legal de 45 de zile a obligației legale ce revenea intimatelor-pârâte,

ceea ce a dus la calcularea nelegală a unor majorări de întârziere nedatorate

ca urmare a faptului că nu a fost efectuat raportul juridic de compensare

solicitat și prevăzut de art. 122 lit. c) C. proc. fisc.

Având în vedere obiectul acțiunii

mai sus reținut, Curtea constată că prin sentința formulată, instanța de fond

nu a analizat susținerile recurentei-reclamante și nici nu a administrat probe

care să înlăture aceste susțineri.

Astfel, din cuprinsul hotărârii

rezultă cu evidență că motivarea instanței se rezumă doar la citarea in extenso

în dispozițiile art. 115 din O.G. nr. 92/2003, dispoziții care reglementează

stingerea datoriilor și nu compensarea invocată de recurentă.

Procedând în acest fel, instanța de

fond a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în raport de care

hotărârile pronunțate trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților”.

Motivarea sumară a hotărârii

recurate, nu este de natură a duce la concluzia că susținerile recurentei nu

sunt fondate, cu atât mai mult cu cât temeiurile de drept invocate, respectiv art.

112, 116, 122 și 166 C. proc. fisc. nu au fost analizate și nici înlăturate.

Or, potrivit dispozițiilor art. 129 pct.

5 C. proc. civ. – „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele

legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul

pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. De asemenea, judecătorul poate,

din oficiu, să pună în discuția părților, necesitatea administrării altor probe

pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”.

În raport de cele mai sus reținute,

Curtea apreciază că pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice se

impune administrarea de noi probe, respectiv efectuarea unei expertize de

specialitate care să stabilească în ce măsură operează sau nu compensările

obligațiilor datorate ca urmare a formulării cererilor de rambursare a TVA și

în raport de acestea, în ce măsură sunt datorate sau nu majorările de întârziere

calculate.

În consecință, pentru motivele mai

sus arătate și față de dispozițiile art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ.,

recursul va fi admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, instanța fondului,

în urma probelor ce vor fi administrate, urmează a stabili dacă în cauză sunt

incidente sau nu dispozițiile art. 24 din O.G. nr. 92/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC H.S.

SRL - Sucursala Rădăuți împotriva Sentinței nr. 243 din 23 iunie 2011 a Curții

de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 mai 2012.