ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2351/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta SC H.S.

SRL - Sucursala Rădăuți a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava - Agenția Națională de Administrare Fiscală Suceava: - obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București de a efectua raportul juridic de compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii și obligația Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii ce urmează a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare de TVA; - anularea titlului de creanță reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 18.203 lei calculate în baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009 și anularea actului administrativ fiscal Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009 în sensul admiterii cererii formulată de reclamantă, cerere înregistrată sub nr. 161514 din 05 august 2009 privind executarea raportului juridic de compensare în conformitate cu prevederile legale și a eliminării din suma de plată către A.N.A.F.

a penalităților apărute între data înregistrării cererii de compensare și compensarea propriu - zisă; - anularea titlurilor executorii nr. 166929 din 27 octombrie 2009, nr. 168646 din 27 noiembrie 2009, nr. 150219 din 23 decembrie 2009, nr. 150219 din 05 ianuarie 2010 în sumă de 239.881 lei, nr. 151748 din 01 februarie 2010 și a executării silite însăși precum și modificarea titlurilor de creanță aferente privind impozitul pe salarii aferent lunilor septembrie 2009 - ianuarie 2010 în sensul constatării stingerii obligațiilor prin compensare; - în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal: 1. Titlu de creanță fiscală cu numerele: a) nr. 9284 din 23 octombrie 2009 reprezentând impozit pe venit din salarii aferente lunii octombrie în cuantum de 863.033 lei; b) nr. 1013 din data de 24 noiembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei; c) nr. 11178 din 23 decembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei; e) nr. 12142 din data de 25 ianuarie 2010 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii decembrie 2009 în cuantum de 14.2491ei.

2. Titlurile executorii: a) nr. 166929 din 27 octombrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii octombrie 2009 în cuantum de 863.033 lei; b) nr. 168646 din 27 noiembrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei; c) nr. 150219 din 05 ianuarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei; d) nr. 151748 din 01 februarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii ianuarie 2010 în cuantum de 145.249 lei, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că între părți a apărut un litigiu ce derivă din efectele compensării TVA - ului cu privire la sumele pe care i le datorează statul din recuperări de TVA prin întârzierea plății de mai bine de șase luni.

A mai arătat reclamanta că, atâta vreme cât data depunerii cererii este aceeași cu data depunerii declarației privind plata impozitului pe salarii, rezultă că organul fiscal nu este îndreptățit să calculeze majorări, ci aplică imediat ordinea stingerii datoriilor prevăzută de art. 115 C. proc. fisc., stingând mai întâi majorările.

Prin încheierea de ședință din data de 16 decembrie 2010, pronunțată în dosarul nr. 1716/86/2010, instanța a dispus disjungerea capătului de cerere având ca obiect „obligația de a face” respectiv obligarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București de a efectua raportul juridic de compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii și obligația Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii ce urmează a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare de TVA, formulată în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București.

În acest sens a fost înregistrat la data de 28 decembrie 2010 dosarul nr. 14184/86/2010 pe rolul Tribunalului Suceava. Prin Sentința nr. 1524 din data de 3 martie 2011, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava și a declinat cauza în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această soluție s-a reținut că față de împrejurarea că nesoluționarea în termen a unei cereri este asimilată unui act administrativ unilateral, competența materială de soluționare se stabilește în funcție de criteriul locului ocupat de autoritatea publică implicată.

În cauză, se solicită soluționarea unei cereri de compensare, respectiv se urmărește luarea unei măsuri fiscale, fără a se urmări stabilirea unui anumit debit. Cererea este adresată Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Rambursări TVA. Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că aceeași autoritate publică centrală a emis, ca urmare a cererilor formulate de către reclamantă, și în alte rânduri, note privind compensarea obligațiilor fiscale. Astfel instanța, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Suceava, și conform dispozițiilor art. 158 alin. (3) C. proc.

civ., a declinat cauza spre competentă soluționare în favoarea Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava la data de 14 martie 2011. Prin Sentința nr. 243 din 23 iunie 2011, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuți. Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut, în esență, următoarele. Obiectul învestirii îl constituie obligarea pârâtei A.N.A.F., Direcția Mari Contribuabili de a efectua raportul juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens; obligarea Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA; obligarea pârâtelor de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.

În fapt, reclamanta a depus în anul 2009, respectiv la 26 ianuarie și 6 martie, două cereri de compensare a obligațiilor către bugetul general consolidat (înregistrate sub nr. 962990 și 962991). Pârâta a considerat că această cerere nu a fost onorată întrucât s-a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 115 din O.G. nr. 92/2003, punct de vedere împărtășit și de instanța de fond. Concluzionând, instanța a apreciat că întrucât obligațiile datorate de societate s-au stins cu întârziere, prin plată, nu prin compensare, în mod, corect s-au calculat majorări de întârziere. Pe de altă parte a mai reținut Curtea că până la momentul pronunțării prezentei hotărâri, reclamanta nu a demonstrat că printr-o sentință irevocabilă s-a desființat titlul de creanță emis în baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009, Deciziei nr. 100 din 18 septembrie 2009, acte administrative emanând de la pârâtă, în strânsă legătură cu prezentul litigiu.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel Suceava a declarat recurs reclamanta SC H.S. SRL. - Sucursala Rădăuți. În motivarea recursului formulat și declarat în termen recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea hotărârii pronunțate, susținând în esență că: - instanța de fond nu a avut în vedere că obiectul acțiunii privea nesoluționarea în termenul legal a cererii de rambursare formulată de recurentă, simultan cu punerea în executare a actului administrativ fiscal, având ca obiect tocmai obligațiile ce urmau a fi compensate; - culpa pârâtei-intimate de a nu emite în termen legal actul administrativ de compensare nu poate fi invocată pentru stabilirea unor penalități, sub forma majorărilor de întârziere; - instanța în mod greșit a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 115 și 119 din O.U.G.

nr. 92/2003 care reglementează ordinea stingerii datoriilor, ignorând dispozițiile art. 112, 116, 122 și 166 C. proc. fisc., temeiuri de drept invocate de recurentă. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile legale aplicabile în cauză, Curtea reține următoarele: Obiectul acțiunii introductiv la instanță, astfel cum a fost precizat ca urmare a disjungerii primului capăt de acțiune din dosarul nr. 1716/86/2010 al Tribunalului Suceava, secția comercială și de contencios administrativ îl constituie obligarea pârâților-intimați A.N.A.F., Direcția Mari Contribuabili și A.N.A.F. pentru Contribuabili Mijlocii ai Județului Suceava, la efectuarea în termen legal și în conformitate cu dispozițiile legale a obligațiilor de compensare și soluționarea cererilor de rambursare a TVA.

În acest sens recurenta-reclamantă a depus la dosarul cauzei cererile de compensare formulate la 26 ianuarie 2009 și respectiv, 6 martie 2009, cereri de compensare a obligațiilor către bugetul general consolidat și înregistrate sub nr. 962990 și 962991. Potrivit dispozițiilor art. 6 capitolul I lit. b) din Metodologia de soluționare a deconturilor cu sume negative de TVA cu opțiune de rambursare, aprobată prin O.M.F. nr. 1857/2007, solicitările de rambursare se soluționează în ordinea cronologică a înregistrării lor la organul fiscal, în termen de maxim 45 zile de la data depunerii decontului cu sume negative de TVA.

Ceea ce recurenta-reclamantă a contestat prin acțiunea ce formează obiectul cauzei de față, este tocmai neîndeplinirea în termenul legal de 45 de zile a obligației legale ce revenea intimatelor-pârâte, ceea ce a dus la calcularea nelegală a unor majorări de întârziere nedatorate ca urmare a faptului că nu a fost efectuat raportul juridic de compensare solicitat și prevăzut de art. 122 lit. c) C. proc. fisc. Având în vedere obiectul acțiunii mai sus reținut, Curtea constată că prin sentința formulată, instanța de fond nu a analizat susținerile recurentei-reclamante și nici nu a administrat probe care să înlăture aceste susțineri. Astfel, din cuprinsul hotărârii rezultă cu evidență că motivarea instanței se rezumă doar la citarea in extenso în dispozițiile art. 115 din O.G.

nr. 92/2003, dispoziții care reglementează stingerea datoriilor și nu compensarea invocată de recurentă. Procedând în acest fel, instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ. în raport de care hotărârile pronunțate trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Motivarea sumară a hotărârii recurate, nu este de natură a duce la concluzia că susținerile recurentei nu sunt fondate, cu atât mai mult cu cât temeiurile de drept invocate, respectiv art. 112, 116, 122 și 166 C. proc. fisc. nu au fost analizate și nici înlăturate. Or, potrivit dispozițiilor art. 129 pct. 5 C. proc.

civ. – „judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților, necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă părțile se împotrivesc”. În raport de cele mai sus reținute, Curtea apreciază că pentru pronunțarea unei soluții legale și temeinice se impune administrarea de noi probe, respectiv efectuarea unei expertize de specialitate care să stabilească în ce măsură operează sau nu compensările obligațiilor datorate ca urmare a formulării cererilor de rambursare a TVA și în raport de acestea, în ce măsură sunt datorate sau nu majorările de întârziere calculate.

În consecință, pentru motivele mai sus arătate și față de dispozițiile art. 312 alin. (2) și (5) C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința casată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, instanța fondului, în urma probelor ce vor fi administrate, urmează a stabili dacă în cauză sunt incidente sau nu dispozițiile art. 24 din O.G. nr. 92/2003.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuți împotriva Sentinței nr. 243 din 23 iunie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 mai 2012.