ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4474/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea instanței de fond. Cadrul procesual Prin Sentința nr. 146 din 22 aprilie 2013, pronunțată în fond după casare, ca urmare a Deciziei nr. 2351 din 15 mai 2012 a Î.C.C.J - S.C.A.F., Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuți, formulată în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București - Direcția Marii Contribuabili și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin acțiunea promovată, reclamanta a solicitat, (i) obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală Direcția Mari Contribuabili București de a efectua raportul juridic de compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii și obligarea Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii, ce urmează a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare de TVA; (ii) anularea titlului de creanță reprezentând majorări de întârziere în sumă totală de 18.203 lei, calculate în baza Deciziei nr. 160130 din 14 iulie 2009 și anularea actului administrativ fiscal Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009, în sensul admiterii cererii formulată de reclamantă, cerere înregistrată în 5 august 2009, privind executarea raportului juridic de compensare în conformitate cu prevederile legale și a eliminării din suma de plată către ANAF a penalităților apărute între data înregistrării cererii de compensare și compensarea propriu-zisă; (iii) anularea titlurilor executorii din 27 octombrie 2009, din 27 noiembrie 2009, din 23 decembrie 2009, din 5 ianuarie 2010 în sumă de 239.881 lei,

a titlului executoriu din 1 februarie 2010 și a executării silite însăși precum și modificarea titlurilor de creanță aferente privind impozitul pe salarii aferent lunilor septembrie 2009 - ianuarie 2010 în sensul constatării stingerii obligațiilor prin compensare.

De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, a următoarelor acte administrativ-fiscale: • Titluri de creanță fiscală cu numerele: din 23 octombrie 2009 reprezentând impozit pe venit din salarii aferente lunii octombrie în cuantum de 863.033 lei; din data de 24 noiembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei; din 23 decembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei; din data de 25 ianuarie 2010 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii decembrie 2009 în cuantum de 14.249 lei.

• Titlurile executorii: din 27 octombrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii octombrie 2009 în cuantum de 863.033 lei; din 27 noiembrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei; din 5 ianuarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei; din 1 februarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii ianuarie 2010 în cuantum de 145.249 lei.

Având în vedere indicațiile instanței de control judiciar, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize având următoarele obiective: (i) să se stabilească în ce măsură operează sau nu compensările obligațiilor datorate ca urmare a cererilor de rambursare a TVA; (ii) în raport de constatările de la obiectivul 1 să se stabilească în ce măsură sunt datorate sau nu majorările de întârziere calculate în sarcina reclamantei; (iii) să se stabilească în ce măsură operează sau nu în speță compensarea ca modalitate de stingere a creanței fiscale; (iv) să se stabilească dacă sunt datorate majorări de întârziere în cuantum de 18.203 lei.

După efectuarea acestei probe, s-au reținut următoarele de către instanța de rejudecare: Obiectul învestirii instanței îl constituie obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens și obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.

Cererea de obligare a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens urmează a fi respinsă întrucât operațiunea de compensare a fost efectuată. Astfel, răspunzând obiectivului nr. 1 stabilit de reclamantă și încuviințat de instanță, expertul contabil judiciar L.I.M. a reținut că operațiunea de compensare a fost efectuată cu data depunerii cererilor de rambursare TVA soluționate, respectiv 23 decembrie 2008 și 25 ianuarie 2009, prin notele de compensare nr. x/2009 și nr. y/2009, note de compensare necontestate de reclamantă.

Față de această împrejurare, cererea reclamantei apare și ca lipsită de interes. Astfel, sub rezerva îndeplinirii anumitor condiții, interesul reprezintă o cerință esențială și obligatorie care să justifice dreptul la acțiune. Interesul trebuie să fie născut și actual, să existe în momentul în care este formulată cererea de chemare în judecată și să subziste pe întreg parcursul procesual, întrucât un interes eventual, ca și un interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare. Referitor la cererea de obligare a pârâtei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.

În soluționarea celui de al doilea capăt de cerere instanța a avut în vedere Sentința nr. 1523 din 3 martie 2011 a Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului (Dosar nr. 1716/86/2010 al Curții de Apel Suceava). Prin această sentință prin care Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, așa cum a fost modificată cererea având ca obiect "contestație act administrativ fiscal" formulată de reclamanta SC "H.S." SRL - Sucursala Rădăuți, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava - Agenția Națională de Administrare Fiscală Suceava.

În motivarea sentinței sus amintite s-a reținut că prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii, aferente obligațiilor fiscale din 14 iulie 2009, întocmită de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Suceava s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații de plată în cuantum total de 18.203 lei reprezentând majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile din salarii aferente Declarațiilor 100 din 22 ianuarie 2009, din 23 februarie 2009 și din 23 februarie 2009. Reclamanta a contestat această Decizie arătând că pentru lunile decembrie 2008 și ianuarie 2009 a depus cereri de compensare a impozitului pe salarii datorat cu TVA de rambursat.

Prin Decizia nr. 100 din 18 august 2009, Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a respins contestația societății reclamante ca neîntemeiată, reținând că obligațiile principale au fost stinse prin plată cu întârziere, situație în care nu sunt aplicabile prevederile legale de la stingerea obligațiilor prin compensare. Nemulțumită, reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată având ca obiect, în urma disjungerii celorlalte capete de cerere, anularea Deciziei nr. 160138 din 14 iulie 2009 și a Deciziei nr. 100 din 18 septembrie 2009. S-a mai reținut că, în fapt, reclamanta contestă împrejurarea că organele fiscale au calculat și perceput majorări de întârziere la sume pe care ea le datorează statului și pentru care a solicitat compensarea.

Pârâta trebuia să țină cont de faptul că obligația de plată s-a stins prin compensare de la data depunerii cererii de compensare, iar nu de la o dată ulterioară. Instanța a reținut că potrivit art. 156 2 din Legea nr. 571/2003 persoanele înregistrate în scopuri de TVA trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă. Din actele existente la dosar a reieșit că reclamanta a depus o singură cerere de decont TVA aferentă lunii octombrie 2009. În baza acestei cereri s-au emis mai multe Note de compensare care privesc obligații de plată aferente lunii octombrie 2009. Pentru a opera compensarea era necesar ca reclamanta să depună pe lângă cererile de compensare și o cerere de rambursare pentru lunile ianuarie și februarie 2009, iar organul fiscal să emită o decizie de rambursare.

Numai în această situație, reclamanta dobândește și calitatea de creditor. În art. 122 lit. c) din O.G. nr. 92/2003, republicată, se prevede că operează compensarea la data depunerii cererii de rambursare sau de restituire. S-a reținut că afirmația reclamantei potrivit căreia data depunerii cererii de rambursare coincide cu data depunerii declarației privind plata impozitului pe salarii nu este susținută. S-a conchis că în cauză nu a operat compensarea și pe cale de consecință nu sunt incidente dispozițiile legale în această materie. Din înscrisul depus la dosar de către reclamantă rezultă că la data de 27 aprilie 2009 și respectiv 25 mai 2009 a achitat cu ordine de plată diferite sume de bani către organul fiscal, fapt menționat și în Decizia nr. 100/2009.

Aceste sume de plată au stins sumele reprezentând impozitul pe veniturile din salarii aferent lunii decembrie 2008 cu termen de plată la 25 ianuarie 2009 și cele aferente lunii ianuarie 2009, scadente la 25 februarie 2009. Întrucât obligația de plata s-a stins prin plată, cu întârziere, în mod corect, organul fiscal competent a calculat și perceput majorări de întârziere. Așadar, văzând că prin sentința mai sus amintită, cu privire la actele emanând de la intimată, respectiv Decizia nr. 160138 din 14 iulie 2009 și Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009, s-a statuat în sensul legalității emiterii acestora, instanța de fond a respins cel de-al doilea capăt de cerere ca nefondat. 2. Cererea de recurs și motivele înfățișate Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs societatea reclamantă.

Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că hotărârea instanței, pronunțată în fond după casare, este nemotivată, respectiv că respingerea primului capăt de cerere este contradictoriu motivată, în sensul că, pe de o parte se reține lipsa de obiect întrucât conform raportului de expertiză contabilă operațiunea de compensare a fost efectuată, iar pe de altă parte, se face trimitere la lipsa de interes, deși lipsa obiectului diferă de lisa de interes, fiind două elemente distincte ale cererii de chemare în judecată. Contradictorialitatea privește, în opinia recurentei, și modalitatea de soluționare și de motivare a respingerii celui de-al doilea capăt de cerere, ca nefondat, prin faptul că operațiunea de compensare nu a fost efectuată, obligația de plată a impozitului de salarii stingându-se prin plata cu întârziere.

Un set distinct de critici cu fost dezvoltate în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbându-se obiectul acțiunii sale, din obligație de a face, instanța făcând abstracție de probatoriul administrat și întemeindu-și soluția pe dosare conexe acestuia, dar fără înrâurire în sensul prevederilor legale în materie. În fine, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind nesocotite îndrumările instanței de control judiciar în primul ciclu procesual.

Recurenta-reclamantă a menționat că, în aprecierea sa, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind lovită de nulitate absolută, sens în care a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtelor de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA și nu de-a emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii ce urmau a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare a TVA, cu precizarea că se impunea a fi valorificată în cauză expertiza contabilă efectuată, urmare a indicațiilor cuprinse în Decizia de casare din 15 mai 2012. 3. Soluția și considerentele instanței de control judiciar Recursul nu este fondat.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, față de ansamblul probator administrat în ambele cicluri procesuale dar și raportat la prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, de natură a antrena modificarea hotărârii primei instanțe, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare expuse. 3.1. Un prim set de critici înfățișate de recurenta-reclamantă pe calea prezentului recurs vizează pretinsa lipsă de motivare a hotărârii atacate, respectiv motivarea contradictorie, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte constată că nu sunt fondate aceste susțineri.

Hotărârea primei instanțe, dată în fond după casare, analizează în manieră clară și concretă, cu respectarea îndrumărilor cuprinse în Decizia de casare nr. 2351 din 15 mai 2012, raporturile juridice dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor dosarului și astfel se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. Contrar celor susținute de recurentă, se reține că nu este contradictorie motivarea oferită de judecătorul fondului cu privire la primul capăt de cerere, respins ca rămas fără obiect în considerarea concluziilor cuprinse în raportul de expertiză contabilă judiciară, în sensul că operațiunea de compensare în discuție a fost efectuată. Împrejurarea că în cuprinsul hotărârii s-a făcut referire și a fost menționat, ca argument subsidiar în susținerea soluției adoptate, și lipsa de interes a recurentei-reclamante, nu schimbă cu nimic și nu înlătură argumentul esențial avut în vedere în adoptarea soluției.

Utilizarea motivării alternative sau subsidiare este permisă, deoarece într-o atare ipoteză unele considerente nu le exclud pe altele ci doar le completează. 3.2. Nefondate sunt și susținerile întemeiate pe motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și derivând, astfel cum a susținut recurenta, din motivarea contradictorie a soluției adoptate. Cu privire la fondul cauzei, în rejudecare, obiectul investirii l-a constituit obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens și obligarea paratei Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.

În mod legal cererea de obligare a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens a fost respinsă ca rămasă fără obiect. Astfel după cum rezultă din raportul de expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil judiciar L.I.M. (probă administrată în raport de indicațiile instanței de control judiciar în primul ciclu procesual), operațiunea de compensare a fost efectuată cu data depunerii cererilor de rambursare T.V.A. soluționate, respectiv 23 decembrie 2008 și 25 ianuarie 2009, prin notele de compensare nr. x/2009 și nr. y/2009, note de compensare necontestate de reclamantă.

În condițiile în care operațiunea de compensare a fost efectuată cu data depunerii cererilor de rambursare TVA soluționate, în mod evident primul petit apare ca fiind rămas fără obiect, întrucât pretenția concretă a reclamantei-recurente a fost realizată. În acest sens, după cum în mod judicios a reținut prima instanță, acest capăt de cerere a fost apreciat și ca lipsit de interes, dat fiind faptul că în cauză vorbim despre un interes care a trecut, a fost depășit. 3.3. Înalta Curte reține că neîntemeiate sunt și toate celelalte critici ale recurentei-reclamante circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire, în mod preponderent, la cel de-al doilea capăt de cerere.

Recurenta-reclamantă a reproșat instanței de fond raportarea în soluționarea acestui capăt de cerere la hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv Sentința nr. 1523 din 3 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1716/86/2010. O atare critică nu poate fi primită. Capătul de cerere ce formează obiectul prezentului Dosar (nr. 14184/86/2010*) a fost disjuns din Dosarul nr. 1716/86/2010 în care a fost pronunțată hotărârea irevocabilă de respingere ca nefondată a acțiunii formulate de aceeași societate reclamantă, împotriva deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, aferente obligațiilor fiscale din 14 iulie 2009, prin care au fost stabilite majorările de întârziere în cuantum de 18.203 lei și deciziei DGFP Suceava nr. 100/2009 (prin care a fost soluționată contestația administrativă).

Instanța de fond nu putea face abstracție, după cum nu putea nici nesocoti, puterea de lucru judecat a hotărârii judecătorești evocate, dată fiind legătura evidentă între cele 2 cauze. Efectul acestei hotărâri, respectiv a Sentinței nr. 1523 din 3 martie 2011 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate deja anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a mai fi contrazise. Un atare efect se impune în al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și stabilitate juridică. În mod concret, după cum bine a reținut și prima instanță, Înalta Curte constată că în cadrul procesual de față nu se putea ignora împrejurarea că, pe cale judecătorească, actele administrative contestate de reclamanta-recurentă, incluzându-le pe cele referitoare la obligațiile de plată accesorii, au fost menținute, ca fiind legale.

Respingând acțiunea aceleiași reclamante, prin Sentința nr. 1523 din 3 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 1716/86/2010, definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat, Tribunalul Suceava a reținut totodată că organul fiscal a respectat întocmai dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care reglementează ordinea de stingere a obligațiilor datorate de contribuabil bugetului general consolidat. Întrucât plățile efectuate de SC H.S. SRL nu au fost suficiente pentru a stinge toate datoriile, în mod legal au fost stinse datoriile mai vechi ale societății (vechime stabilită în funcție de scadență), rezultând că impozitul pe veniturile din salarii a fost achitat cu întârziere.

Apare evident faptul că, în situația în care instanța de judecată ar fi constatat nerespectarea dispozițiilor legale, soluția pronunțată ar fi fost în favoarea contestatoarei, ceea ce nu este cazul, întrucât actele administrative fiscale contestate au fost menținute ca legale. În condițiile în care criticile reclamantei au fost valorificate în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 1716/86/2010, soluționat în mod definitiv și irevocabil în sensul respingerii acțiunii, acestea nu pot fi reluate și tranșate într-o manieră diferită în prezentul dosar, căci instanța nu poate încălca principiul puterii lucrului judecat. Prin urmare, reținând argumentele sus-arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuți împotriva Sentinței civile nr. 146 din 22 aprilie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2014. Procesat de GGC - CL