ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4474/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4474/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

procesual

Prin

Sentința nr. 146 din 22 aprilie 2013, pronunțată în fond după casare, ca urmare

a Deciziei nr. 2351 din 15 mai 2012 a Î.C.C.J - S.C.A.F., Curtea de Apel

Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea reclamantei SC H.S. SRL - Sucursala Rădăuți, formulată în

contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală București -

Direcția Marii Contribuabili și Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava

- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului

Suceava.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut următoarele:

Prin acțiunea promovată, reclamanta a

solicitat, (i) obligarea pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală

Direcția Mari Contribuabili București de a efectua raportul juridic de

compensare în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii și obligarea

Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului

Suceava de a aplica efectele compensării cu data depunerii cererii de

rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor

reprezentând impozit pe salarii, ce urmează a fi compensate cu data depunerii

cererii de rambursare de TVA; (ii) anularea titlului de creanță reprezentând

majorări de întârziere în sumă totală de 18.203 lei, calculate în baza Deciziei

nr. 160130 din 14 iulie 2009 și anularea actului administrativ fiscal Decizia

nr. 100 din 18 septembrie 2009, în sensul admiterii cererii formulată de

reclamantă, cerere înregistrată în 5 august 2009, privind executarea raportului

juridic de compensare în conformitate cu prevederile legale și a eliminării din

suma de plată către ANAF a penalităților apărute între data înregistrării

cererii de compensare și compensarea propriu-zisă; (iii) anularea titlurilor

executorii din 27 octombrie 2009, din 27 noiembrie 2009, din 23 decembrie 2009,

din 5 ianuarie 2010 în sumă de 239.881 lei, a titlului executoriu din 1

februarie 2010 și a executării silite însăși precum și modificarea titlurilor

de creanță aferente privind impozitul pe salarii aferent lunilor septembrie

2009 - ianuarie 2010 în sensul constatării stingerii obligațiilor prin

compensare.

De asemenea, în temeiul art. 15 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004, reclamanta a solicitat suspendarea executării, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, a următoarelor acte

administrativ-fiscale:

•

Titluri de creanță

fiscală cu numerele: din 23 octombrie 2009 reprezentând impozit pe venit din

salarii aferente lunii octombrie în cuantum de 863.033 lei; din data de 24

noiembrie 2009 reprezentând impozite pe veniturile din salarii aferente lunii

noiembrie 2009 în cuantum de 149.555 lei; din 23 decembrie 2009 reprezentând

impozite pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de

239.881 lei; din data de 25 ianuarie 2010 reprezentând impozite pe veniturile

din salarii aferente lunii decembrie 2009 în cuantum de 14.249 lei.

•

Titlurile executorii:

din 27 octombrie 2009 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente

lunii octombrie 2009 în cuantum de 863.033 lei; din 27 noiembrie 2009

reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în

cuantum de 149.555 lei; din 5 ianuarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile

din salarii aferente lunii noiembrie 2009 în cuantum de 239.881 lei; din 1

februarie 2010 reprezentând impozit pe veniturile din salarii aferente lunii

ianuarie 2010 în cuantum de 145.249 lei.

Având în vedere indicațiile instanței de

control judiciar, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize având

următoarele obiective: (i) să se stabilească în ce măsură operează sau nu

compensările obligațiilor datorate ca urmare a cererilor de rambursare a TVA;

(ii) în raport de constatările de la obiectivul 1 să se stabilească în ce

măsură sunt datorate sau nu majorările de întârziere calculate în sarcina

reclamantei; (iii) să se stabilească în ce măsură operează sau nu în speță

compensarea ca modalitate de stingere a creanței fiscale; (iv) să se

stabilească dacă sunt datorate majorări de întârziere în cuantum de 18.203 lei.

După efectuarea acestei probe, s-au reținut

următoarele de către instanța de rejudecare:

Obiectul învestirii instanței îl constituie obligarea

pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de

Administrare a Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de

compensare a datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii

cererii în acest sens și obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice

pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava de a aplica efectele

compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA și de a nu emite

titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe salarii.

Cererea de obligare a pârâtei Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor

Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor

reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens

urmează a fi respinsă întrucât operațiunea de compensare a fost efectuată.

Astfel, răspunzând obiectivului nr. 1

stabilit de reclamantă și încuviințat de instanță, expertul contabil judiciar

L.I.M. a reținut că operațiunea de compensare a fost efectuată cu data

depunerii cererilor de rambursare TVA soluționate, respectiv 23 decembrie 2008

și 25 ianuarie 2009, prin notele de compensare nr. x/2009 și nr. y/2009, note

de compensare necontestate de reclamantă.

Față de această împrejurare, cererea

reclamantei apare și ca lipsită de interes. Astfel, sub rezerva îndeplinirii

anumitor condiții, interesul reprezintă o cerință esențială și obligatorie care

să justifice dreptul la acțiune. Interesul trebuie să fie născut și actual, să

existe în momentul în care este formulată cererea de chemare în judecată și să

subziste pe întreg parcursul procesual, întrucât un interes eventual, ca și un

interes care a trecut, a fost depășit, nu poate fi luat în considerare.

Referitor la cererea de obligare a pârâtei

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului

Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de

rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor

reprezentând impozit pe salarii.

În soluționarea celui de al doilea capăt de

cerere instanța a avut în vedere Sentința nr. 1523 din 3 martie 2011 a

Tribunalului Suceava, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului (Dosar nr.

1716/86/2010 al Curții de Apel Suceava). Prin această sentință prin care

Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca

nefondată, așa cum a fost modificată cererea având ca obiect "contestație

act administrativ fiscal" formulată de reclamanta SC "H.S." SRL

- Sucursala Rădăuți, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Mari Contribuabili București și Administrația

Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului Suceava - Agenția

Națională de Administrare Fiscală Suceava.

În motivarea sentinței sus amintite s-a

reținut că prin Decizia referitoare la obligații de plată accesorii, aferente

obligațiilor fiscale din 14 iulie 2009, întocmită de Administrația Finanțelor

Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Suceava s-au stabilit în sarcina

reclamantei obligații de plată în cuantum total de 18.203 lei reprezentând

majorări de întârziere pentru impozitul pe veniturile din salarii aferente

Declarațiilor 100 din 22 ianuarie 2009, din 23 februarie 2009 și din 23

februarie 2009.

Reclamanta a contestat această Decizie

arătând că pentru lunile decembrie 2008 și ianuarie 2009 a depus cereri de

compensare a impozitului pe salarii datorat cu TVA de rambursat.

Prin Decizia nr. 100 din 18 august 2009,

Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava a respins contestația societății

reclamante ca neîntemeiată, reținând că obligațiile principale au fost stinse

prin plată cu întârziere, situație în care nu sunt aplicabile prevederile

legale de la stingerea obligațiilor prin compensare.

Nemulțumită, reclamanta a formulat cerere de

chemare în judecată având ca obiect, în urma disjungerii celorlalte capete de

cerere, anularea Deciziei nr. 160138 din 14 iulie 2009 și a Deciziei nr. 100

din 18 septembrie 2009.

S-a mai reținut că, în fapt, reclamanta

contestă împrejurarea că organele fiscale au calculat și perceput majorări de

întârziere la sume pe care ea le datorează statului și pentru care a solicitat

compensarea.

Pârâta trebuia să țină cont de faptul că

obligația de plată s-a stins prin compensare de la data depunerii cererii de

compensare, iar nu de la o dată ulterioară.

Instanța a reținut că potrivit art. 156

2

din Legea nr. 571/2003 persoanele înregistrate în scopuri de TVA trebuie să

depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un

decont de taxă.

Din actele existente la dosar a reieșit că

reclamanta a depus o singură cerere de decont TVA aferentă lunii octombrie

privesc obligații de plată aferente lunii octombrie 2009.

Pentru a opera compensarea era necesar ca

reclamanta să depună pe lângă cererile de compensare și o cerere de rambursare

pentru lunile ianuarie și februarie 2009, iar organul fiscal să emită o decizie

de rambursare.

Numai în această situație, reclamanta

dobândește și calitatea de creditor.

În art. 122 lit. c) din O.G. nr. 92/2003,

republicată, se prevede că operează compensarea la data depunerii cererii de

rambursare sau de restituire.

S-a reținut că afirmația reclamantei potrivit

căreia data depunerii cererii de rambursare coincide cu data depunerii

declarației privind plata impozitului pe salarii nu este susținută.

S-a conchis că în cauză nu a operat

compensarea și pe cale de consecință nu sunt incidente dispozițiile legale în

această materie.

Din înscrisul depus la dosar de către

reclamantă rezultă că la data de 27 aprilie 2009 și respectiv 25 mai 2009 a

achitat cu ordine de plată diferite sume de bani către organul fiscal, fapt

menționat și în Decizia nr. 100/2009.

Aceste sume de plată au stins sumele

reprezentând impozitul pe veniturile din salarii aferent lunii decembrie 2008

cu termen de plată la 25 ianuarie 2009 și cele aferente lunii ianuarie 2009,

scadente la 25 februarie 2009.

Întrucât obligația de plata s-a stins prin

plată, cu întârziere, în mod corect, organul fiscal competent a calculat și

perceput majorări de întârziere.

Așadar, văzând că prin sentința mai sus

amintită, cu privire la actele emanând de la intimată, respectiv Decizia nr.

160138 din 14 iulie 2009 și Decizia nr. 100 din 18 septembrie 2009, s-a statuat

în sensul legalității emiterii acestora, instanța de fond a respins cel de-al

doilea capăt de cerere ca nefondat.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de

fond, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs societatea

reclamantă.

Printr-un prim motiv de recurs întemeiat pe

prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că

hotărârea instanței, pronunțată în fond după casare, este nemotivată, respectiv

că respingerea primului capăt de cerere este contradictoriu motivată, în sensul

că, pe de o parte se reține lipsa de obiect întrucât conform raportului de

expertiză contabilă operațiunea de compensare a fost efectuată, iar pe de altă

parte, se face trimitere la lipsa de interes, deși lipsa obiectului diferă de

lisa de interes, fiind două elemente distincte ale cererii de chemare în

judecată.

Contradictorialitatea privește, în opinia

recurentei, și modalitatea de soluționare și de motivare a respingerii celui

de-al doilea capăt de cerere, ca nefondat, prin faptul că operațiunea de

compensare nu a fost efectuată, obligația de plată a impozitului de salarii

stingându-se prin plata cu întârziere.

Un set distinct de critici cu fost dezvoltate

în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susținând că hotărârea a

fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății,

schimbându-se obiectul acțiunii sale, din obligație de a face, instanța făcând

abstracție de probatoriul administrat și întemeindu-și soluția pe dosare conexe

acestuia, dar fără înrâurire în sensul prevederilor legale în materie.

În fine, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind nesocotite îndrumările

instanței de control judiciar în primul ciclu procesual.

Recurenta-reclamantă a menționat că, în

aprecierea sa, hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, fiind

lovită de nulitate absolută, sens în care a solicitat admiterea recursului și

modificarea în parte a hotărârii în sensul obligării pârâtelor de a aplica

efectele compensatorii cu data depunerii cererii de rambursare TVA și nu de-a

emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor reprezentând impozit pe

salarii ce urmau a fi compensate cu data depunerii cererii de rambursare a TVA,

cu precizarea că se impunea a fi valorificată în cauză expertiza contabilă

efectuată, urmare a indicațiilor cuprinse în Decizia de casare din 15 mai 2012.

control judiciar

Recursul nu este fondat.

Analizând sentința atacată prin prisma

criticilor ce i-au fost aduse, față de ansamblul probator administrat în ambele

cicluri procesuale dar și raportat la prevederile legale incidente, Înalta

Curte constată că nu subzistă motivele de nelegalitate invocate, de natură a

antrena modificarea hotărârii primei instanțe, prevăzute de art. 304 pct. 7, 8

și 9 C. proc. civ., în considerarea celor în continuare expuse.

3.1. Un prim set de critici înfățișate de

recurenta-reclamantă pe calea prezentului recurs vizează pretinsa lipsă de

motivare a hotărârii atacate, respectiv motivarea contradictorie, în sensul

art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu sunt fondate

aceste susțineri.

Hotărârea primei instanțe, dată în fond după

casare, analizează în manieră clară și concretă, cu respectarea îndrumărilor

cuprinse în Decizia de casare nr. 2351 din 15 mai 2012, raporturile juridice

dintre părți prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor dosarului și

astfel se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Contrar celor susținute de recurentă, se

reține că nu este contradictorie motivarea oferită de judecătorul fondului cu

privire la primul capăt de cerere, respins ca rămas fără obiect în considerarea

concluziilor cuprinse în raportul de expertiză contabilă judiciară, în sensul

că operațiunea de compensare în discuție a fost efectuată.

Împrejurarea că în cuprinsul hotărârii s-a

făcut referire și a fost menționat, ca argument subsidiar în susținerea

soluției adoptate, și lipsa de interes a recurentei-reclamante, nu schimbă cu

nimic și nu înlătură argumentul esențial avut în vedere în adoptarea soluției.

Utilizarea motivării alternative sau subsidiare

este permisă, deoarece într-o atare ipoteză unele considerente nu le exclud pe

altele ci doar le completează.

3.2. Nefondate sunt și susținerile întemeiate

pe motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și derivând,

astfel cum a susținut recurenta, din motivarea contradictorie a soluției

adoptate.

Cu privire la fondul cauzei, în rejudecare,

obiectul investirii l-a constituit obligarea pârâtei Agenția Națională de

Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

la efectuarea raportului juridic de compensare a datoriilor reciproce în termen

de 45 de zile de la data depunerii cererii în acest sens și obligarea paratei

Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii a Județului

Suceava de a aplica efectele compensatorii cu data depunerii cererii de

rambursare TVA și de a nu emite titluri executorii pentru urmărirea sumelor

reprezentând impozit pe salarii.

În mod legal cererea de obligare a pârâtei

Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a

Marilor Contribuabili la efectuarea raportului juridic de compensare a

datoriilor reciproce în termen de 45 de zile de la data depunerii cererii în

acest sens a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Astfel după cum rezultă din raportul de

expertiză contabilă judiciară întocmit de expertul contabil judiciar L.I.M.

(probă administrată în raport de indicațiile instanței de control judiciar în

primul ciclu procesual), operațiunea de compensare a fost efectuată cu data

depunerii cererilor de rambursare T.V.A. soluționate, respectiv 23 decembrie

2008 și 25 ianuarie 2009, prin notele de compensare nr. x/2009 și nr. y/2009,

note de compensare necontestate de reclamantă.

În condițiile în care operațiunea de

compensare a fost efectuată cu data depunerii cererilor de rambursare TVA

soluționate, în mod evident primul petit apare ca fiind rămas fără obiect,

întrucât pretenția concretă a reclamantei-recurente a fost realizată.

În acest sens, după cum în mod judicios a

reținut prima instanță, acest capăt de cerere a fost apreciat și ca lipsit de

interes, dat fiind faptul că în cauză vorbim despre un interes care a trecut, a

fost depășit.

3.3. Înalta Curte reține că neîntemeiate sunt

și toate celelalte critici ale recurentei-reclamante circumscrise motivului de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire, în mod

preponderent, la cel de-al doilea capăt de cerere.

Recurenta-reclamantă a reproșat instanței de

fond raportarea în soluționarea acestui capăt de cerere la hotărârea

judecătorească definitivă și irevocabilă, respectiv Sentința nr. 1523 din 3

martie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. 1716/86/2010.

O atare critică nu poate fi primită.

Capătul de cerere ce formează obiectul

prezentului Dosar (nr. 14184/86/2010*) a fost disjuns din Dosarul nr.

1716/86/2010 în care a fost pronunțată hotărârea irevocabilă de respingere ca

nefondată a acțiunii formulate de aceeași societate reclamantă, împotriva

deciziei referitoare la obligațiile de plată accesorii, aferente obligațiilor

fiscale din 14 iulie 2009, prin care au fost stabilite majorările de întârziere

în cuantum de 18.203 lei și deciziei DGFP Suceava nr. 100/2009 (prin care a

fost soluționată contestația administrativă).

Instanța de fond nu putea face abstracție,

după cum nu putea nici nesocoti, puterea de lucru judecat a hotărârii

judecătorești evocate, dată fiind legătura evidentă între cele 2 cauze.

Efectul acestei hotărâri, respectiv a

Sentinței nr. 1523 din 3 martie 2011 a Tribunalului Suceava, irevocabilă, se

manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate deja

anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a

mai fi contrazise. Un atare efect se impune în al doilea proces care are

legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, din nevoia de ordine și

stabilitate juridică.

În mod concret, după cum bine a reținut și

prima instanță, Înalta Curte constată că în cadrul procesual de față nu se

putea ignora împrejurarea că, pe cale judecătorească, actele administrative

contestate de reclamanta-recurentă, incluzându-le pe cele referitoare la

obligațiile de plată accesorii, au fost menținute, ca fiind legale.

Respingând acțiunea aceleiași reclamante,

prin Sentința nr. 1523 din 3 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr.

1716/86/2010, definitivă și irevocabilă, intrată în puterea lucrului judecat,

Tribunalul Suceava a reținut totodată că organul fiscal a respectat întocmai

dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, care

reglementează ordinea de stingere a obligațiilor datorate de contribuabil

bugetului general consolidat. Întrucât plățile efectuate de SC H.S. SRL nu au

fost suficiente pentru a stinge toate datoriile, în mod legal au fost stinse

datoriile mai vechi ale societății (vechime stabilită în funcție de scadență),

rezultând că impozitul pe veniturile din salarii a fost achitat cu întârziere.

Apare evident faptul că, în situația în care

instanța de judecată ar fi constatat nerespectarea dispozițiilor legale,

soluția pronunțată ar fi fost în favoarea contestatoarei, ceea ce nu este

cazul, întrucât actele administrative fiscale contestate au fost menținute ca

legale.

În condițiile în care criticile reclamantei

au fost valorificate în Dosarul Tribunalului Suceava nr. 1716/86/2010, soluționat

în mod definitiv și irevocabil în sensul respingerii acțiunii, acestea nu pot

fi reluate și tranșate într-o manieră diferită în prezentul dosar, căci

instanța nu poate încălca principiul puterii lucrului judecat.

Prin urmare, reținând argumentele sus-arătate,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca

nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC

H.S. SRL - Sucursala Rădăuți împotriva Sentinței civile nr. 146 din 22 aprilie

2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25

noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - CL