ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4373/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, reclamanta SC

T. SA Suceava, în contradictoriu cu

Agenția Națională de Administrare Fiscală București și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Suceava - Activitatea de Inspecție Fiscală, a solicitat să

se constate nulitatea absolută a Raportului de inspecție fiscală parțială -

încheiat la 20 aprilie 2010 și înregistrat sub nr. 74438 din 27 aprilie 2010 și

a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite

de inspecția fiscală nr.

860/28 aprilie 2010

și înregistrată sub nr. 74533 din 28 aprilie 2010 și a tuturor actelor

subsecvente,

ca fiind tardiv întocmite; și să se dispună anularea acelorași acte fiscale

pentru nelegalitate și netemeinicie.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

invocat excepțiile privind existența autorității de lucru judecat provizorie

constând în sentința nr. 139 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava (dosar

nr. 1109/39/2009) și excepția privind tardivitatea actelor fiscale criticate

raportat la Decizia D.G.S.C. nr. 429 din 04 decembrie 2009 și data noilor acte

de control emise la 27 aprilie 2010, respectiv 29 aprilie 2010 - fiind astfel

depășit termenul de 30 zile de la data comunicării Deciziei D.G.S.C.

Prin întâmpinare, pârâta Agenția

Națională de Administrare Fiscală a invocat, în principal, excepția

inadmisibilității cererii contestatoarei pentru

motive ce țin de incidența prev. art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003

privind Codul

de procedură fiscală și excepția lipsei calității

procesuale pasive a A.N.A.F., actele administrativ fiscale contestate fiind

emise de D.G.F.P. Suceava.

Prin încheierea de ședință din 25

octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată excepția

inadmisibilității acțiunii, apreciind că deși procedura prealabilă instituită

de art. 205 C. proc. fisc. este una administrativă și obligatorie, totuși

acțiunea reclamantei nu este inadmisibilă având în vedere că au trecut 130 de

zile de la momentul la care reclamanta a depus contestația administrativă, iar

organul fiscal nu a emis încă decizia de soluționare a contestației.

Prin Sentința nr. 261 din 22 noiembrie

2010, Curtea de Apel Suceava a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive, precum și

excepțiile autorității de

lucru judecat provizorie și a tardivității întocmirii

actelor de

control, ca nefondate și a admis contestația formulată de contestatoarea SC T. SA

în contradictoriu cu intimații MFP -

Agenția

Națională de Administrare Fiscală București și A.N.A.F. - Direcția

Generală

a Finanțelor Publice a Județului Suceava - Activitatea de

Inspecție Fiscală, anulând Raportul de inspecție fiscală

nr.

74438 din 27 aprilie 2010 și

Decizia de impunere nr. 860 din 28 aprilie 2010.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în esență, că prin încheierea pronunțată la data de

25 oct. 2010, a fost respinsă - pentru considerentele dezvoltate în încheiere -

excepția privind inadmisibilitatea contestației promovată de SC T. SA Suceava.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive, prima instanță a constatat că aceasta este nefondată,

întrucât actele administrativ fiscale contestate au fost emise de Agenția

Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice

Suceava - activitatea de inspecție fiscală.

Totodată, instanța de fond , având în

vedere că la dosar nu există dovezile comunicării Deciziei nr. 429 din 4

decembrie 2009 privind soluționarea contestației depusă de contestatoare

împotriva Deciziei de impunere nr. 978 din 6 iulie 2009 emisă de D.G.F.P.

Suceava, a apreciat că procesul de punere în executare a Deciziei de nr.

429/2009 a demarat cu respectarea termenului prevăzut de pct. 12.7 din Ordinul A.N.A.F.

nr. 519/2005, astfel încât excepția tardivității întocmirii actelor de control

nu este întemeiată.

S-a mai arătat în considerentele

hotărârii atacate că Sentința nr. 139 din 7 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava

contrazice în mod evident susținerile contestatoarei privind incidența

excepției autorității de lucru judecat, astfel că între cele două cereri nu

există identitate de obiect și cauză.

Cu privire la

fondul cauzei, prima instanță a reținut în esență că în urma

desființării parțiale a Deciziei de

impunere nr. 978 din 6 iulie 2009, prin care s-au stabilit cele două categorii

de sume (TVA - 664.515 lei și majorări de întârziere aferente TVA - 487.944

lei), organele de inspecție fiscală, prin Raportul de inspecție fiscală din 20

aprilie 2010 și respectiv Decizia de impunere din 28 aprilie 2010, au procedat

la recalcularea sumelor cu titlu de TVA și a accesoriilor aferente, în raport

de prevederile Legii nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare,

respectiv H.G. nr. 44/2004 .

In ceea ce privește natura juridică a

sumelor primite de societatea contestatoare de la Primăria Suceava, fonduri

alocate în temeiul O.U.G. nr. 48/2004, instanța de fond , având în vedere că

societatea contestatoare este concesionarul serviciilor publice de termoficare

conform contractului de concesiune nr. 33689 din 14 dec. 1999, încheiat cu

Primăria Suceava, a apreciat ca fiind nejustificată calificarea pe care

organele de inspecție fiscală o dau acestor sume ca fiind „avansuri", în

condițiile în care contestatoarea nu a efectuat nici o activitate producătoare

de venit.

Concluzionând, instanța de fond a

constatat că subvențiile acordate în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 48/2004

reprezintă „subvenții pentru investiții", indiferent că sunt pe domeniul

public sau privat al unității administrativ-teritoriale, ce nu sunt purtătoare

de TVA, astfel că în mod cu totul nelegal a fost reținut în Raportul de

inspecție fiscală că societatea contestatoare avea obligația să întocmească

facturi cu TVA și să colecteze TVA de la Primăria Suceava.

Împotriva

acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală au

declarat recurs Agenția Națională de

Administrare Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului

Suceava.

Pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Suceava a declarat recurs și împotriva încheierii de

ședință din 25 octombrie 2010,

prin care a

fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii.

În motivarea recursului, Agenția

Națională de Administrare Fiscală a arătat în esență că în mod greșit instanța

de fond a respins excepția lipsei

calității

procesuale pasive, întrucât actul administrativ atacat este emis Direcția

Generală

a Finanțelor Publice a Județului Suceava, astfel că Agenția Națională

de Administrare Fiscală nu poate fi parte în

raportul juridic dedus judecății.

A mai arătat recurenta-pârâtă că și

excepția inadmisibilității acțiunii a fost respinsă în mod eronat de către

Curtea de apel, având în vedere faptul că nu a fost soluționată contestația

administrativă de către Direcția Generală a de soluționare a contestațiilor din

cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală.

Totodată, recurenta-pârâtă Agenția

Națională de Administrare Fiscală a depus la dosarul cauzei, decizia emisă de

Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale

de Administrare Fiscală, privind soluționarea contestației depuse de SC T. SA

Suceava prin care s-a

desființat decizia de

impunere atacată de către reclamantă.

Recurenta-pârâtă Direcția Generală a

Finanțelor Publice a Județului Suceava a arătat în dezvoltarea motivelor de

recurs că în mod neîntemeiat a fost respinsă excepția inadmisibilității

acțiunii, având în vedere că procedura

administrativă,

ca etapă prealabilă obligatorie, nu a fost finalizată.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava consideră că se

impune respingerea acțiunii ca nefondată, arătând, în esență, că investițiile

efectuate nu sunt amortizabile la SC Termica SA Suceava și nici nu au fost

înregistrate la în contul mijloacelor fixe, astfel că sursele primite de

reclamantă nu sunt subvenții.

Examinând cauza

prin prisma motivelor de recurs invocate și a

prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând

seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursurile

sunt fondate, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanta a solicitat anularea

Raportului

de inspecție fiscală nr. 74438 din 27 aprilie 2010 și a Deciziei de impunere

nr.

860 din 28 aprilie 2010, fără ca, înainte de sesizarea instanței de judecată,

să parcurgă procedura administrativă prealabilă prevăzută de lege.

In materia contestării în justiție a

actelor administrativ fiscale, cum este cazul în speță, a fost instituită o procedură

prealabilă specială reglementată în Titlul

IX

C. proc. fisc.

Astfel, potrivit art. 205 alin. (1) C.

proc. fisc. împotriva actelor administrative fiscale se poate formula

contestație, care este o cale administrativă de atac, la organul fiscal competent.

Conform art. 218 alin. (2) C. proc.

fisc., numai deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate în

fața instanțelor de contencios administrativ potrivit Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004.

Așa cum a statuat în mod repetat

Curtea Constituțională această procedură din O.G. nr. 92/2003, este o cale

administrativă de atac, fără caracter jurisdicțional și în consecință

parcurgerea ei este obligatorie.

Cu toate acestea, prima instanță a

soluționat pe fond acțiunea reclamantei, ignorând atât prevederile Titlului

IX

din O.G. nr. 92/2003, cât și

prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004, referitoare la obligativitatea

parcurgerii procedurii prealabile, dar și jurisprudența Curții Constituționale,

despre care s-a făcut vorbire mai sus.

Prin urmare, Înalta Curte, constată că

reclamanta trebuia să urmeze procedura administrativă, care s-ar fi finalizat

prin decizia din 27 decembrie 2010 emisă și depusă la dosarul cauzei, de către

Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva căreia reclamanta putea

formula cale de atac, conform art. 6 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

In concluzie, acțiunea reclamantei

prin care a contestat direct în justiție decizia de impunere și raportul de

inspecție fiscală, este inadmisibilă, hotărârea primei instanțe, precum și

încheierea din 25 octombrie 2010, fiind netemeinice și nelegale, consecință a

faptului că au fost date cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

De asemenea,

constatându-se nelegalitatea hotărârii judecătorești atacate

pe acest aspect, examinarea celorlalte

motive de recurs nu mai este necesară.

Prin urmare, hotărârile instanței de

fond au fost date cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ. și, de aceea, va fi admis recursul, în baza art. 312 C.

proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, în sensul că va fi

respinsă acțiunea reclamantei, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Agenția Națională de Administrare Fiscală și de Direcția Generală a Finanțelor

Publice a Județului Suceava împotriva Sentinței nr. 261 din 22 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Admite recursul declarat de Direcția

Generală a Finanțelor Publice a Județului Suceava împotriva încheierii de

ședință din 25 octombrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică hotărârile atacate în sensul

că respinge acțiunea formulată de SC T. SA Suceava, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 28 septembrie 2011.