ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3849/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3849/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii și procedura derulată în
fața primei instanțe
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel
Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC
S.C. SA Rădăuți a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor
Publice Suceava și Administrația Finanțelor Publice Suceava, solicitând:
anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată
stabilite de inspecția fiscală nr. 190/12 decembrie 2008; obligarea pârâtelor
să ramburseze reclamantei suma de 2.502.435 RON cu titlu de TVA; obligarea
pârâtelor să restituie reclamantei suma de 600.333 RON prelevată din conturile
acesteia până la data suspendării deciziei de impunere atacată; anularea
deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor
fiscale din 12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și din 28 ianuarie 2009,
precum și a oricăror alte decizii privind obligații de plată accesorii
aceluiași debit; anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de
inspecție fiscală în 11 decembrie 2008 și anularea raportului de inspecție
fiscală parțială din 15 decembrie 2009.
La termenul de
judecată din 27 noiembrie 2010, reclamanta și-a completat acțiunea cu un nou
capăt de cerere, prin care a solicitat și suspendarea executării dispoziției
privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 11 decembrie
2008.
Prin Încheierea din
data de 14 decembrie 2009, instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere
privind anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de
inspecție fiscală în 11 decembrie 2008 (capăt de cerere formulat prin acțiunea
introductivă) și suspendarea executării acestei dispoziții până la soluționarea
acțiunii în anulare (capăt de cerere formulat prin completarea la acțiune) și
ca urmare s-a format Dosarul nr. 1382/39/2009 competența de soluționare a
acestuia fiind ulterior declinată în favoarea Tribunalului Suceava, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal.
La același termen de
judecată, reclamanta a solicitat suspendarea judecății celorlalte capete de
cerere până la soluționarea Dosarului disjuns nr. 1382/39/2009, considerând că
acesta vizează o chestiune prejudicială soluționării capetelor de cerere cu care
instanța rămâne învestită.
Hotărârea primei
instanțe
Prin Încheierea de
ședință de la termenul de judecată din 25 ianuarie 2010, instanța a dispus
suspendarea judecății cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 811/39/2009
până la soluționarea irevocabilă a pricinii ce formează obiectul Dosarului nr.
1382/39/2009, aflat pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de
contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei,
conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
A reținut că, în
speță, capetele de cerere privind anularea măsurilor stabilite de organele de
inspecție fiscală prin Dispoziția nr. 162117 din 11 decembrie 2008 și
suspendarea executării acestei dispoziții până la soluționarea acțiunii în
anulare, care formează obiectul Dosarului nr. 1382/39/2009, se circumscriu
noțiunii de „chestiune prejudicială" cauzei vizând anularea Deciziei de
impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de
inspecția fiscală nr. 190 din 12 decembrie 2008; obligarea pârâtelor să
ramburseze reclamantei suma de 2.502.435 RON cu titlu de TVA; obligarea
pârâtelor să restituie reclamantei suma de 600.333 RON prelevată din conturile
acesteia până la data suspendării deciziei de impunere atacată; anularea
deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor
fiscale din 12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și din 28 ianuarie 2009,
precum și a oricăror alte decizii privind obligații de plată accesorii
aceluiași debit și anularea raportului de inspecție fiscală parțială din 15
decembrie 2009, care formează obiectul Dosarului nr. 811/39/2009.
Astfel, a constatat
că soluționarea acestei din urmă cauze (Dosar nr. 811/39/2009) depinde de
modalitatea de soluționare a capetelor de cerere disjunse (Dosar nr. 1382/39/2009),
respectiv, validitatea măsurilor stabilite de organele de inspecție fiscală
condiționează îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor fiscale
suplimentare și a celor accesorii.
Recursul pârâtei
Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava
Pârâta a atacat cu
recurs încheierea menționată, invocând motive pe care le-a încadrat în drept în
prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
În esență, recurenta-pârâtă a arătat că măsura
suspendării judecării cauzei se fondează pe un raționament greșit, pentru că,
ținând seama de natura celor două acte administrative și scopul pentru care au
fost emise, hotărârea ce ar urma să fie pronunțată în cauza având ca obiect
anularea dispoziției de măsuri - care nu este un titlu de creanță și nu are caracterele
unui act administrativ-fiscal asimilat deciziei de impunere, conținând numai
măsurile pentru înlăturarea deficiențelor constatate în activitatea
contribuabilului, în limitele stabilite prin Ordinul ministrului finanțelor
publice nr. 1939/2004 - nu produce efecte asupra legalității deciziei de
impunere și a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar în sarcina
intimatei-pârâte.
Apărările
intimatei-reclamante
Prin concluziile
scrise depuse la dosar, SC S.C. SA a arătat că, în opinia sa, cauza trebuia
soluționată în mod unitar, așa cum permit, de altfel, dispozițiile art. 17 C.
proc. civ. Odată realizată disjungerea, se impune însă ca pricinile să nu se
judece în paralel, întrucât aceasta ar însemna posibilitatea pronunțării unor
soluții contradictorii.
În continuare, a
arătat că măsura suspendării judecării cauzei are la bază un principiu potrivit
căruia nu există TVA de colectat fără să existe o operațiune generatoare de
TVA, din care se deduce că nu există TVA fără facturarea sumei căreia îi corespunde
acea TVA. Cu alte cuvinte, facturarea dispusă de organul fiscal prin Dispoziția
măsurii din 11 decembrie 2008 generează existența taxei pe valoarea adăugată,
astfel că soluționarea concomitentă a celor două dosare și, mai ales,
soluționarea lor de către instanțe diferite ar putea determina soluții
contradictorii, imposibil de conciliat.
II. Considerentele
Înaltei Curți asupra recursului
Examinând cauza prin
prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304
1
C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte
constată că recursul este fondat, încheierea atacată reflectând aplicarea
greșită a prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. în raport cu împrejurările
pricinii.
Argumente de fapt
și de drept relevante
Cu titlu prealabil,
este necesară mențiunea că Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al
intimatei-reclamante, în sensul că obiectul și conținutul raportului juridic
fiscal în derularea căruia au fost emise actele contestate impuneau judecarea
unitară a tuturor capetelor de cerere ale acțiunii. Dar cum disjungerea
capătului de cerere vizând dispoziția de măsuri și declinarea judecării
acestuia către Tribunalul Suceava nu au fost atacate, analiza pe care o are de
efectuat instanța de control judiciar este circumscrisă limitelor devolutive
ale recursului exercitat împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei
păstrate în competența Curții de Apel.
În acest context,
Înalta Curte reține că decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare,
deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii debitului fiscal
principal și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție
fiscală sunt acte administrativ-fiscale emise pe baza împrejurărilor constatate
prin același raport de inspecție fiscală parțială, întocmit la data de 11
decembrie 2008 și înregistrat la 15 decembrie 2008, conform Capitolului 6 din
Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 1181/2007, privind modelul și conținutul Raportului
de inspecție fiscală, publicat în M. Of. nr. 611/4.09.2007.
Între aceste acte
administrative-fiscale nu există însă o interdependență care să justifice
suspendarea judecării cauzei, în sensul celor susținute de intimata-reclamantă
și adoptate de instanța de fond cu o motivare insuficientă, pentru că faptul
generator al taxei pe valoarea adăugată nu rezidă în formalitățile aferente
unei operațiuni comerciale (facturarea), așa cum afirmă intimata-reclamantă, ci
în însăși efectuarea unei operațiuni impozabile ce intră în sfera de aplicare
trasată de art. 126 din C. fisc. Cu alte cuvinte, nu evidențele contabile
generează TVA, ci realitatea operațiunilor și conținutul economic al acestora,
dacă se încadrează în ipoteza normei legale.
Dispoziția de măsuri
nu urmărește decât adecvarea documentelor și înregistrărilor contabile la
starea de fapt fiscală identificată în urma inspecției fiscale, în acord cu
obiectivele minimale prevăzute Capitolul 3 pct. 2 din Anexa nr. 2 a ordinului
menționat mai sus.
Prin urmare, contrar
celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că, deși cele două
pricini prezintă unele elemente comune, soluționarea cererilor supuse analizei
nu depinde în mod hotărâtor de soluția ce se va pronunța în cauza privind
dispoziția de măsuri.
Temeiul legal al
soluției adoptate în recurs
Având în vedere toate
considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul exercitat potrivit art.
244
1
C. proc. civ. și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr.
554/2004 va casa încheierea atacată și va trimite cauza la aceeași instanță, în
vederea continuării judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Direcția Generală a
Finanțelor Publice Suceava împotriva Încheierii din 25 ianuarie 2010 a Curții
de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.
Casează încheierea
atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.