ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3849/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii și procedura derulată în fața primei instanțe Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC S.C.

SA Rădăuți a chemat în judecată pe pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava și Administrația Finanțelor Publice Suceava, solicitând: anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 190/12 decembrie 2008; obligarea pârâtelor să ramburseze reclamantei suma de 2.502.435 RON cu titlu de TVA; obligarea pârâtelor să restituie reclamantei suma de 600.333 RON prelevată din conturile acesteia până la data suspendării deciziei de impunere atacată; anularea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din 12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și din 28 ianuarie 2009, precum și a oricăror alte decizii privind obligații de plată accesorii aceluiași debit; anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală în 11 decembrie 2008 și anularea raportului de inspecție fiscală parțială din 15 decembrie 2009. La termenul de judecată din 27 noiembrie 2010, reclamanta și-a completat acțiunea cu un nou capăt de cerere, prin care a solicitat și suspendarea executării dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 11 decembrie 2008. Prin Încheierea din data de 14 decembrie 2009,

instanța a dispus disjungerea capetelor de cerere privind anularea dispoziției privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală în 11 decembrie 2008 (capăt de cerere formulat prin acțiunea introductivă) și suspendarea executării acestei dispoziții până la soluționarea acțiunii în anulare (capăt de cerere formulat prin completarea la acțiune) și ca urmare s-a format Dosarul nr. 1382/39/2009 competența de soluționare a acestuia fiind ulterior declinată în favoarea Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. La același termen de judecată, reclamanta a solicitat suspendarea judecății celorlalte capete de cerere până la soluționarea Dosarului disjuns nr. 1382/39/2009, considerând că acesta vizează o chestiune prejudicială soluționării capetelor de cerere cu care instanța rămâne învestită.

2. Hotărârea primei instanțe Prin Încheierea de ședință de la termenul de judecată din 25 ianuarie 2010, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 811/39/2009 până la soluționarea irevocabilă a pricinii ce formează obiectul Dosarului nr. 1382/39/2009, aflat pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării soluționării cauzei, conform art. 244 pct. 1 C. proc. civ.

A reținut că, în speță, capetele de cerere privind anularea măsurilor stabilite de organele de inspecție fiscală prin Dispoziția nr. 162117 din 11 decembrie 2008 și suspendarea executării acestei dispoziții până la soluționarea acțiunii în anulare, care formează obiectul Dosarului nr. 1382/39/2009, se circumscriu noțiunii de „chestiune prejudicială" cauzei vizând anularea Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 190 din 12 decembrie 2008; obligarea pârâtelor să ramburseze reclamantei suma de 2.502.435 RON cu titlu de TVA; obligarea pârâtelor să restituie reclamantei suma de 600.333 RON prelevată din conturile acesteia până la data suspendării deciziei de impunere atacată; anularea deciziilor referitoare la obligațiile de plată accesorii aferente obligațiilor fiscale din 12 ianuarie 2009, din 27 ianuarie 2009 și din 28 ianuarie 2009, precum și a oricăror alte decizii privind obligații de plată accesorii aceluiași debit și anularea raportului de inspecție fiscală parțială din 15 decembrie 2009, care formează obiectul Dosarului nr. 811/39/2009.

Astfel, a constatat că soluționarea acestei din urmă cauze (Dosar nr. 811/39/2009) depinde de modalitatea de soluționare a capetelor de cerere disjunse (Dosar nr. 1382/39/2009), respectiv, validitatea măsurilor stabilite de organele de inspecție fiscală condiționează îndeplinirea de către reclamantă a obligațiilor fiscale suplimentare și a celor accesorii. 3. Recursul pârâtei Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava Pârâta a atacat cu recurs încheierea menționată, invocând motive pe care le-a încadrat în drept în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a arătat că măsura suspendării judecării cauzei se fondează pe un raționament greșit, pentru că, ținând seama de natura celor două acte administrative și scopul pentru care au fost emise, hotărârea ce ar urma să fie pronunțată în cauza având ca obiect anularea dispoziției de măsuri - care nu este un titlu de creanță și nu are caracterele unui act administrativ-fiscal asimilat deciziei de impunere, conținând numai măsurile pentru înlăturarea deficiențelor constatate în activitatea contribuabilului, în limitele stabilite prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1939/2004 - nu produce efecte asupra legalității deciziei de impunere și a obligațiilor fiscale stabilite suplimentar în sarcina intimatei-pârâte.

4. Apărările intimatei-reclamante Prin concluziile scrise depuse la dosar, SC S.C. SA a arătat că, în opinia sa, cauza trebuia soluționată în mod unitar, așa cum permit, de altfel, dispozițiile art. 17 C. proc. civ. Odată realizată disjungerea, se impune însă ca pricinile să nu se judece în paralel, întrucât aceasta ar însemna posibilitatea pronunțării unor soluții contradictorii. În continuare, a arătat că măsura suspendării judecării cauzei are la bază un principiu potrivit căruia nu există TVA de colectat fără să existe o operațiune generatoare de TVA, din care se deduce că nu există TVA fără facturarea sumei căreia îi corespunde acea TVA. Cu alte cuvinte, facturarea dispusă de organul fiscal prin Dispoziția măsurii din 11 decembrie 2008 generează existența taxei pe valoarea adăugată, astfel că soluționarea concomitentă a celor două dosare și, mai ales, soluționarea lor de către instanțe diferite ar putea determina soluții contradictorii, imposibil de conciliat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că recursul este fondat, încheierea atacată reflectând aplicarea greșită a prevederilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ. în raport cu împrejurările pricinii. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Cu titlu prealabil, este necesară mențiunea că Înalta Curte împărtășește punctul de vedere al intimatei-reclamante, în sensul că obiectul și conținutul raportului juridic fiscal în derularea căruia au fost emise actele contestate impuneau judecarea unitară a tuturor capetelor de cerere ale acțiunii.

Dar cum disjungerea capătului de cerere vizând dispoziția de măsuri și declinarea judecării acestuia către Tribunalul Suceava nu au fost atacate, analiza pe care o are de efectuat instanța de control judiciar este circumscrisă limitelor devolutive ale recursului exercitat împotriva încheierii de suspendare a judecării cauzei păstrate în competența Curții de Apel. În acest context, Înalta Curte reține că decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, deciziile referitoare la obligațiile de plată accesorii debitului fiscal principal și dispoziția privind măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală sunt acte administrativ-fiscale emise pe baza împrejurărilor constatate prin același raport de inspecție fiscală parțială, întocmit la data de 11 decembrie 2008 și înregistrat la 15 decembrie 2008, conform Capitolului 6 din Anexa nr. 2 a Ordinului nr. 1181/2007, privind modelul și conținutul Raportului de inspecție fiscală, publicat în M. Of.

nr. 611/4.09.2007. Între aceste acte administrative-fiscale nu există însă o interdependență care să justifice suspendarea judecării cauzei, în sensul celor susținute de intimata-reclamantă și adoptate de instanța de fond cu o motivare insuficientă, pentru că faptul generator al taxei pe valoarea adăugată nu rezidă în formalitățile aferente unei operațiuni comerciale (facturarea), așa cum afirmă intimata-reclamantă, ci în însăși efectuarea unei operațiuni impozabile ce intră în sfera de aplicare trasată de art. 126 din C. fisc. Cu alte cuvinte, nu evidențele contabile generează TVA, ci realitatea operațiunilor și conținutul economic al acestora, dacă se încadrează în ipoteza normei legale. Dispoziția de măsuri nu urmărește decât adecvarea documentelor și înregistrărilor contabile la starea de fapt fiscală identificată în urma inspecției fiscale, în acord cu obiectivele minimale prevăzute Capitolul 3 pct. 2 din Anexa nr. 2 a ordinului menționat mai sus.

Prin urmare, contrar celor reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că, deși cele două pricini prezintă unele elemente comune, soluționarea cererilor supuse analizei nu depinde în mod hotărâtor de soluția ce se va pronunța în cauza privind dispoziția de măsuri. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul exercitat potrivit art. 244 1 C. proc. civ. și, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 va casa încheierea atacată și va trimite cauza la aceeași instanță, în vederea continuării judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava împotriva Încheierii din 25 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează încheierea atacată și trimite cauza pentru continuarea judecății la aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2010.