ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1344/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 420 din 27 mai 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantul I.A. împotriva pârâtei SC S. SA Drobeta Turnu Severin în sensul că a obligat pe pârâtă să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți la prețul de 2.559 lei. A mai fost obligată pârâta și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 450 lei reprezentând onorariu expert. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, în principal, că începând cu anul 1999 reclamantul este angajat al societății pârâte și căruia i s-a închiriat imobilul situat în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, compus dintr-o cameră, bucătărie și baie, încă din anul 1995, prelungit ulterior.

Reclamantul a solicitat pârâtei cumpărarea acestei locuințe la data de 26 iulie 2007 însă nu i s-a dat curs acestei cereri. În art. 7 din Legea nr. 85/1992, republicată, privind vânzarea de locuințe construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat până la data intrării în vigoare a acestei legi, altele decât locuințele de intervenție, se reglementează, că ele vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, fie cu plata integrală, fie cu plata în rate a prețului, evaluarea și vânzarea urmând a se face în condițiile Decretului Lege nr. 61/1990, completat cu prevederile referitoare la coeficienții de uzură din Decretul nr. 93/1977, la un preț indexat în funcție de creșterea salariului minim brut pe țară.

Susținerile pârâtei că instanța de judecată nu se poate substitui voinței părților și nu poate stabili prețul de vânzare a locuinței au fost înlăturate, deoarece dispozițiile legale reflectă opțiune legiuitorului de a lua măsuri de protecție socială, dând posibilitatea chiriașilor să cumpere locuințele pe care le ocupă. Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin decizia nr. 198 din 13 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC S. SA împotriva sentinței nr. 420 din 27 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, secția comercială și de contencios administrativ, fiind preluate în ședință toate argumentele primei instanțe. Împotriva deciziei nr. 198 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a promovat recurs pârâta SC S. SA care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că instanța de apel a golit de conținut norma referitoare la posibilitatea societăților de a deține locuințe, pe lângă posibilitatea de a construi din fonduri proprii locuințe, fiind încălcat și principiul libertății contractuale și al autonomiei de voință al părților vizând prețul de vânzare al locuinței. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul pârâtei, pentru următoarele considerente.

Reclamantul I.A. potrivit cererii de chemare în judecată înregistrată la data de 5 decembrie 2007, inițial la Judecătoria Drobeta Turnu Severin, a cerut în contradictoriu cu pârâta SC S. SA obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a locuinței ocupate conform contractului de închiriere din 5 septembrie 2007. Atât instanța de fond cât și cea de apel, au stabilit o corectă situație de fapt și de drept, prin aceea că au apreciat situația imobilului litigios ca fiind circumscrisă cadrului juridic imperativ al art. 7 alin. (1) din Legea nr. 85/1992. Astfel, locuințele construite din fondurile unităților economice sau bugetare de stat, până la data intrării în vigoare a acestei legi, altele decât locuințele de intervenție, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integrală sau în rate a prețului, în condițiile Decretului lege nr. 61/1990.

Reclamantul a făcut dovada îndeplinirii condițiilor impuse de legea specială, având calitatea de chiriaș la momentul formulării cererii, devenind beneficiarul de necontestat al facilităților și măsurilor de protecție socială în materie. Mai mult, instanța de fond a dat dovadă de un veritabil rol activ, prin încheierea din 6 mai 2009 dispunând efectuarea unei expertize de specialitate în construcții, cu principalul obiectiv de a fi evaluat apartamentul în cauză, având în vedere gradul de uzură și vechimea în concordanță cu dispozițiile Decretului Legea nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992. Raportul de expertiză întocmit de expert ing. A.L.D. a concluzionat că imobilul situat în Drobeta Turnu Severin este o cameră (garsonieră), situat la parterul blocului, având o suprafață utilă de 20,52 mp, cu un preț de vânzare de 2.559 ron.

Nu poate fi primită teza acreditată de recurenta pârâtă potrivit căreia a fost încălcat principiul libertății contractuale și al autonomiei de voință, tocmai prin aceea că în speță a fost dată eficiență juridică normelor cu caracter imperativ care guvernează o categorie restrânsă și bine determinată a unor relații sociale, conferindu-se protecție socială numai titularilor contractelor de închiriere în condițiile restrictive ale Legii nr. 85/1992. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul pârâtei SC S. SA împotriva deciziei civile nr. 198 din 13 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC S. SA Drobeta Turnu Severin împotriva deciziei nr. 198 din 13 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 22 aprilie 2010.