ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4924/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 13 ianuarie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios Administrativ și fiscal, reclamanta D.I.C. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul M.C.S.I., pronunțarea unei hotărâri judecătorești,

prin care pârâtul să fie obligat la plata către reclamant a sumelor de bani

reprezentând spor de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază

brut lunar, actualizat cu indicele de inflație și dobânda legală începând cu

data de l ianuarie 2006, până la data de 1 iulie 2008.

În

motivarea acțiunii, reclamanta arată că, în perioada 2002 1 iulie 2008 a fost

angajată în cadrul autorității pârâte. În perioada 1 ianuarie 2006 - 1 iulie 2008,

în baza funcțiilor deținute, a beneficiat de certificat eliberat de O.R.N.I.S.S.

pentru a avea acces la documente clasificate și a lucrat efectiv cu acest tip

de documente, fără a beneficia de sporul de confidențialitate cuvenit în raport

cu specificul muncii desfășurate.

Reclamanta arată că alte categorii de funcționari publici beneficiază,

în baza legilor speciale, de sporul de confidențialitate solicitat, spor

neacordat de pârât.

Reclamanta

arata că aceasta reprezintă o discriminare, în sensul dispozițiilor art. 2 alin.

(1) și (3) din O.G. nr. 137/2000 republicată, fiind o încălcare a dispozițiilor

art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1834

din 30 aprilie 2009, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța

a reținut că, deși reclamanta a deținut certificat O.R.N.I.S.S. în perioada

2006-2008, acest act, necesar pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,

nu-i dă dreptul reclamantei să beneficieze de sporul de confidențialitate

solicitat, în condițiile în care nu există în legislația națională o normă

specială, prin care dreptul la sporul menționat să fie recunoscut

funcționarilor publici din cadrul autorității pârâte, iar actele normative

invocate de reclamantă privesc alte categorii de funcționari publici, cărora li

se recunoaște, prin legi speciale, dreptul la un spor de confidențialitate.

Împotriva susmenționatei sentințe

a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta D.I.C., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie și solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul

admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

Recurenta a susținut că

primul argument invocat de instanță, referitor la deținerea certificatului O.R.N.I.S.S.,

care nu i-ar da dreptul de a beneficia de sporul de confidențialitate, este

eronat, deoarece acest certificat O.R.N.I.S.S. a fost invocat pentru a dovedi

împrejurarea că a lucrat în mod direct și nemijlocit cu informații clasificate,

obligația de confidențialitate prevăzută de lege ca o obligație a tuturor

funcționarilor publici fiind dublată în privința sa de obligația de

confidențialitate pe care o presupune accesul la documente calificate.

S-a arătat că și al doilea

argument al primei instanțe, privitor la inexistența unei norme speciale în

legislația națională, care să permită acordarea acestui spor funcționarilor

publici din cadrul autorității pârâte, este tot nefondat, devreme ce, obligația

de confidențialitate a reclamantei trebuie urmată de o contraprestație

salarială, potrivit art. 16 alin. (1) și art. 41 alin. (2) din Constituție, ca

urmare a naturii juridice a acestei obligații și caracterului juridic sinalagmatic

al raportului de muncă.

S-au invocat, prin

similitudine, prevederile Deciziei nr. 46/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Recurenta a mai menționat că

instanța de fond a greșit și atunci când a apreciat că nu se poate reține

existența unei discriminări, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de O.G. nr. 137/2000 și a invocat, ca argumente de drept, prevederile art. 20

din Legea nr. 554/2004, prin raportare la art. 109 din Legea nr. 188/1999,

dispozițiile art. 46 și art. 77 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 188/1999, ale

O.G. nr. 137/2000, ale Constituției României, ale Convenției Europene a

Drepturilor Omului, ale Cartei Drepturilor și Libertăților Fundamentale și ale

Directivei 2000/JIC/78, ale Parchetului Internațional cu privire la drepturile

economice, sociale și culturale și ale Cartei Sociale Europene.

Analizând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare:

În ceea ce privește sporul

de confidențialitate, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art.

18 din O.U.G. nr. 92/2004:

„Art. 18

-

(1)

Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor

publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din

salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației

Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității,

Ministerului Afacerilor Externe, direcțiilor subordonate ministrului delegat

pentru comerț din cadrul Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului

Legislativ.

(2)

Categoriile de funcționari

publici, cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare

se stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al

ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal

prevăzute în bugetul aprobat.”

Art. 15 din O.G. nr. 2/2006

privind reglementarea drepturilor salariale și a altor drepturi ale

funcționarilor publici pentru anul 2006 are un cuprins similar cu cel al art. 15

din O.G. nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor

salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în

vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale

funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă

funcționarilor publici în anul 2007, și dispune în sensul că:

„Art. 15.

-

(1)

Sporul de confidențialitate se acordă funcționarilor

publici din aparatul de lucru al Guvernului în cuantum de până la 15% din

salariul de bază, precum și funcționarilor publici din cadrul Administrației

Prezidențiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, M.A.E.,

M.I.E., direcțiilor subordonate ministrului delegat pentru comerț din cadrul M.E.C.,

Consiliului Legislativ.

(2)

Categoriile de funcționari publici,

cuantumurile sporului de confidențialitate și condițiile de acordare se

stabilesc, în limitele prevăzute de lege, prin actul administrativ al

ordonatorului principal de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal

prevăzute în bugetul aprobat.”

Din interpretarea

dispozițiilor respective, rezultă cu evidență faptul că sporul de

confidențialitate se acordă numai funcționarilor din cadrul instituțiilor

menționate expres și limitativ în textele de lege, în condițiile stabilite prin

act administrativ al ordonatorului principal de credite și cu încadrarea în

cheltuielile de personal prevăzute în bugetul aprobat.

Or, în speță, recurenta-reclamantă

a avut calitatea de funcționar public în cadrul M.C.S.I., care nu este

menționat între instituțiile prevăzute expres de textele de lege citate și nici

nu a făcut parte din aparatul de lucru al Guvernului, ci a funcționat ca organ

de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică

în subordinea Guvernului, așa cum rezultă din prevederile art. 1 din H.G. nr. 12/2009.

Pe cale de consecință,

recurenta-reclamantă nu face parte din categoriile de personal care, potrivit

dispozițiilor citate, sunt îndreptățite la acordarea sporului de

confidențialitate.

A accepta teoria recurentei-reclamante

sub aspectul acordării unor drepturi salariale la care nu este îndreptățită potrivit

legii, echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, prin

substituirea în atribuțiile legiuitorului, așa cum s-a reținut în jurisprudența

Curții Constituționale (Decizia nr. 820/2008 și Decizia nr. 838/2009).

Ținând seama de

considerentele expuse în cele ce preced și având în vedere că argumentele de

text invocate de recurentă nu pot fi reținute în absența unei norme care să

prevadă acordarea sporului solicitat pentru categoria funcționarilor publici

din cadrul autorității intimate pârâte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II

-a C. proc. civ., se va respinge prezentul recurs, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta D.I.C. împotriva sentinței civile nr. 1834 din 30 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2009.