ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1776/2005

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 158 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Caraș Severin a fost condamnat inculpatul

I.C.,

în baza art. 174 și art. 175 lit. c), cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) și art. 76 C. pen., la 10 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 20 noiembrie 2003 la zi.

Conform art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea unei curele trapezoidale din cauciuc și a unei sfori de culoare albă, corpuri delicte.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut în fapt că, în seara zilei de 19 noiembrie 2003, în jurul orelor 23,00, inculpatul s-a întors acasă, găsind-o pe soția sa I.E. în stare de ebrietate, în cameră, pe jos.

Inculpatul a început să o lovească pe spate cu picioarele în zona abdominală apoi a legat-o cu o sfoară de gât trăgând-o afară, în coridorul locuinței.

După aceasta a ridicat-o și a dus-o în curte unde a lăsat-o pe jos. Din spatele locuinței a luat o curea trapezoidală din cauciuc, cu care i-a aplicat victimei multiple lovituri peste corp.

După circa două ore, inculpatul a luat victima și a dus-o în cameră, iar dimineața când s-a trezit a constatat că soția era decedată.

Deși inculpatul a susținut că nu a sugrumat victima, în raportul medico-legal aflat în dosar s-a concluzionat că moartea victimei a fost violentă, ea datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute consecutive sugrumării cu mâinile. S-a mai menționat că ultimul act de agresiune săvârșit de inculpat asupra victimei a fost sugrumarea cu mâna, după care aceasta a decedat, corpul fiind lăsat în curte.

După săvârșirea faptei inculpatul a mărturisit martorei T.N. că el și-a omorât soția.

Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite în baza procesului verbal de cercetare la fața locului, a procesului verbal de reconstituire, a raportului medico-legal aflat în dosar, a declarațiilor martorilor T.N., A.G., M.I., I.D.I., D.N. și C.G., probe coroborate cu declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel Timișoara, secția penală, prin decizia penală nr. 38 din 19 ianuarie 2005, a respins apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și de inculpat, considerând nefondate criticile formulate de parchet, în sensul că se impunea citarea în cauză a copiilor minori ai victimei și de inculpat, în sensul că victima a decedat din cauza comei alcoolice asociată cu expunerea la frig.

Astfel, s-a apreciat că cei 4 copii minori ai victimei erau instituționalizați la data comiterii infracțiunii și că mama nu se ocupa de creșterea și întreținerea lor.

De asemenea, s-a reținut în baza raportului medico-legal că moartea victimei a fost provocată prin ștrangularea acesteia de către inculpat.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și inculpatul

I.C.

În recursul parchetului întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., s-a susținut că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, în sensul că latura civilă nu a fost corect soluționată exercitându-se din oficiu acțiunea civilă în favoarea copiilor minori ai victimei.

Inculpatul, invocând dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 12 și 14 din același cod, a solicitat în recursul său să se constate că nu se face vinovat de moartea victimei, cauzată de consumul excesiv de alcool și de expunerea îndelungată la frig, iar în subsidiar a cerut reducerea pedepsei, considerată prea severă.

Analizând hotărârea atacată în baza criticilor formulate Curtea constată întemeiat numai recursul parchetului și nefondat cel declarat de inculpat.

Din examinarea actelor dosarului se constată că instanțele au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului I.C. în săvârșirea în noaptea de 19 noiembrie 2003 a infracțiunii de omor calificat asupra soției sale I.E., faptă prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen.

Probele administrate în cauză au confirmat că inculpatul a aplicat victimei, cu intensitate lovituri puternice în zona abdominală, a legat-o cu o sfoară de gât, a dus-o afară în curte și a lovit-o repetat peste corp cu o curea trapezoidală din cauciuc.

Actul medico-legal, aflat în dosar, a explicat mecanismul producerii morții victimei, concluzionând că aceasta se datorează insuficienței cardio respiratorii acute, consecutivă sugrumării cu mâinile.

Susținerea formulată de inculpat în recurs, ca de altfel și în cadrul cercetării judecătorești la prima instanță cât și ulterior în apel, în sensul că moartea s-ar fi datorat alcoolemiei și expunerii la frig este în afara probei științifice arătate și a celorlalte probe din dosar, astfel că nu poate fi primită.

Referitor la pedeapsa aplicată se constată că instanțele, având în vedere potrivit art. 72 C. pen., împrejurările concrete în care s-a produs fapta, gradul de pericol social dar și persoana inculpatului care este la prima încălcare a legii penale și a avut o poziție sinceră în timpul procesului penal, a recunoscut în favoarea acestuia circumstanțele atenuante, prevăzute de art. 74 lit. a) și c) din același cod, stabilind o pedeapsă de 10 ani, sub minimul prevăzut de lege.

Se mai constată că această pedeapsă este de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpatului.

Fiind respectate aceste dispoziții legale și nerezultând motive de reconsiderare a cuantumului sancțiunii, critica inculpatului în sensul greșitei individualizări a pedepsei nu poate fi primită.

Potrivit actelor dosarului, din căsătoria inculpatului cu victima au rezultat 4 copii, minori la data infracțiunii, respectiv: I.M.D.; I.A.M.,  I.L.C., și I.L.

În conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (3) C. proc. pen., acțiunea civilă se pornește și se execută din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, sau cu capacitate de exercițiu restrânsă, caz în care instanța este obligată să se pronunțe din oficiu asupra refacerii pagubei și a daunelor morale, chiar dacă persoana vătămată nu este constituită parte civilă.

În acest scop, potrivit alin. (2) al aceluiași text, instanța cere persoanei vătămate ca prin reprezentantul său legal să prezinte situația cu privire la întinderea pagubei materiale și a daunelor morale și cu privire la faptele prin care acestea au fost pricinuite.

Or, în cauză, deși din dosar a rezultat că în urma victimei au rămas cei patru copii minori, persoane care au suferit vătămări morale și materiale prin uciderea mamei lor de către inculpat, chiar dacă față de acestea s-au luat măsuri de protecție în baza O.U. nr. 26/1997 privind protecția copilului aflat în dificultate (abrogată prin Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului), instanțele nu s-au preocupat ca în baza dispozițiilor evocate să ceară datele necesare exercitării din oficiu a acțiunii civile.

Întrucât hotărârile instanței de control judiciar ca și a celei de fond sunt contrare prevederilor legale arătate, motivul de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., invocat în recursul procurorului este întemeiat.

Așa fiind, Curtea, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) din același cod, urmează a admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, a casa decizia atacată, cât și hotărârea primei instanțe, numai cu privire la nesoluționarea din oficiu a acțiunii civile pentru părțile vătămate, descendenții victimei, respectiv minorii I.M.D. ; I.A.M. , I.L.C.  și I.L. și a trimite cauza spre rejudecare, în aceste limite, la Tribunalul Caraș-Severin.

Totodată, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va dispune respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpatul I.C. împotriva aceleiași decizii, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive a inculpatului de la 20 noiembrie 2003 la 14 martie 2005.

Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 19 ianuarie 2005 a Curții de Apel Timișoara, privind pe inculpatul I.C.

Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 158 din 9 septembrie 2004 a Tribunalului Caraș Severin numai sub aspectul nesoluționării din oficiu a acțiunii civile pentru părțile vătămate, descendenții victimei respectiv: I.M.D. ; I.A.M.; I.L.C. și I.L.  și trimite cauza spre rejudecare în aceste limite, la Tribunalul Caraș Severin.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.C. împotriva deciziei penale nr. 38/ A din 19 ianuarie 2005 a Curții de Apel Timișoara.

Deduce din pedeapsa aplicată, perioada reținerii și arestării preventive pentru inculpat de la 20 noiembrie 2003, la 14 martie 2005.

Obligă recurentul intimat inculpat la plata sumei de 1.600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2005.