ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.06.2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3109/2004

HOTĂRÂRE
08.06.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3109/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46 din 12 februarie 2004 a Tribunalului Bacău, a fost condamnat inculpatul S.E. la 17 ani închisoare și 7 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art. 174art. 175 lit. c) C. pen.

În temeiul art. 350 C. proc. pen., i s-a menținut starea de arest și conform art. 88 C. pen., s-a computat detenția de la 11 septembrie 2003 la 12 februarie 2004

S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Potrivit art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea biciului corp delict.

A fost obligat inculpatul să achite părții civile S.I.P., prin reprezentanții săi legali H.M. și H.M. o contribuție periodică lunară de câte 500.000 lei, începând din 9 septembrie 2003, până la majoratul minorei.

A mai fost obligat inculpatul să achite C.A.S. Bacău, 335.000 lei cheltuieli de transport ale victimei, cât și la suportarea cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 6.000.000 lei.

Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut în fapt că în împrejurările ce urmează, inculpatul și-a lovit grav soția la data de 9 septembrie 2003 cauzându-i leziuni mortale.

Inculpatul s-a căsătorit cu victima S.E. din anul 1995 și au împreună un copil minor, S.I.P.

În ultimii ani între soți au avut loc numeroase neînțelegeri, inculpatul reproșându-i soției consumul de băuturi alcoolice și dezinteresul în gospodărie.

La rândul lui, inculpatul era violent lovindu-și deseori soția, care, în urma unei agresiuni mai grave a și fost internată în spital la data de 26 iunie 2003 cu diagnosticul de hematom subdural FTP stg. fiind nevoită să locuiască la o soră a ei circa 3 săptămâni, după care a revenit la domiciliul conjugal.

La data de 9 septembrie 2003, în jurul orelor 14,00, inculpatul a trimis-o pe victimă să aducă animalele de la câmp și când a venit acasă, după circa 3 ore, inculpatul a lovit-o cu sălbăticie cu un bici cu mâner de lemn, care se prelungea cu o bucată de sârmă împletită cu noduri de sârmă răsucită.

S-au aplicat cu acest bici peste 100 de lovituri pe toată suprafața corpului, constatându-se prin raportul de expertiză medico-legală avizat de I.M.L. Iași că a prezentat politraumatisme și contuzii de 65-70% din suprafața corporală (90% pe suprafața piciorului drept, 95% din suprafața toracelui etc.).

Abia a doua zi, la insistențele rudelor a fost anunțată salvarea, constatându-se intervenit decesul.

Având în vedere documentația medico-legală, probele testimoniale, raportul de constatare medico-legal pe cadavru, planșele fotografice, cercetarea locală și recunoașterea inculpatului, prima instanță a stabilit vinovăția acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174art. 175 lit. c) C. pen. și a dispus condamnarea la pedeapsa principală de 17 ani închisoare.

În ce privește latura civilă, s-a avut în vedere la fixarea contribuției inculpatului la întreținerea minorei, suma de 670.000 lei alocație alocată acesteia conform cuponului de plată și nevoile copilului rămas fără sprijin părintesc.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul, solicitând a i se reține scuza provocării și pe cale de consecință, reducerea pedepsei, apreciată ca fiind excesivă.

Prin decizia penală nr. 106 din 6 aprilie 2004, Curtea de Apel Bacău a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșită de inculpat.

Curtea constată că, în raport de dispozițiile art. 72, cu referire la art. 52 C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului a fost corect individualizată sub aspectul împrejurărilor săvârșirii faptei, condițiilor concrete în care a fost comisă, modalității de săvârșire (inculpatul aplicând victimei în jur de 100 de lovituri cu un bici confecționat din sârmă), aspecte ce au dus la stabilirea unei pedepse, care prin cuantum și modalitatea de executare formează convingerea instanței că poate asigura atingerea scopurilor pedepsei.

Față de aceste considerente urmează, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fi respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.

În baza art. 192 C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.E. împotriva deciziei penale nr. 106 din 6 aprilie 2004 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 11 septembrie 2003 la 8 iunie 2004.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-11-03
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5694/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 129 din 8 aprilie 2004 a Tribunalului Bacău, inculpatul B.N. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzut
ÎCCJ 2005-10-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5899/2005
aflat în stare de arest preventiv, calculată de la 5 noiembrie 2004 și până la data pronunțării sentinței. În motivarea acestor dispoziții ale instanței de fond s-a reținut, că la 4 octombrie 2004, aflându-se în stare de ebrietate după ce c
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, decizie (scj.ro #84004)
neexercitarea din oficiu a acțiunii civile cu privire la fiica minoră a victimei - făcând aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 345 alin. (2) și art. 346 C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul V.I. pentru săvârșirea infracțiunii de omor
ÎCCJ 2004-02-17
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 919/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 387 din 16 octombrie 2003, Tribunalul Bacău, a condamnat pe inculpatul I.V. la 15 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a int
ÎCCJ 2003-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 324 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul M.F. la 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prev
Sursă