ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5694/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5694/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 129 din 8 aprilie 2004 a Tribunalului Bacău, inculpatul B.N. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1) – art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. b) C. pen., pe o perioadă de 7 ani. S-a reținut că la data de 4 decembrie 2003, inculpatul a exercitat multiple violențe asupra victimei B.E., soția sa, pe care a lovit-o pe 40 % din suprafața corpului cu maximă intensitate, folosindu-se de un obiect contondent. Potrivit raportului medico-legal de necropsie nr. 3904/2004 al S.M.L.
Bacău, moartea victimei a fost violentă, ea s-a datorat șocului traumatic survenit ca urmare a multiplelor contuzii corporale pe suprafețe întinse produse prin lovituri repetate cu corpuri dure. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza procesului verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de reconstituire, acte medico-legale, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptei reținute în sarcina sa. Curtea de Apel Bacău, prin decizia penală nr. 159 din 18 mai 2004, a respins, ca tardiv, apelul inculpatului. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus arestarea preventivă la zi.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 600.000 lei din care 400.000 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu suportat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.N., fără a preciza motivele de casare. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Instanța de control judiciar a reținut în mod corect că inculpatul B.N. a fost prezent la pronunțarea soluției ce a avut loc pe data de 8 aprilie 2004, ceea ce, în conformitate cu dispozițiile art. 363 alin. (2) C. proc. pen., îl obliga să declare apelul până la data de 19 aprilie 2004. Întrucât inculpatul a declarat apelul la data de 23 aprilie 2004, în mod temeinic și legal instanța de control judiciar a constatat că s-a depășit termenul legal de 10 zile, apelul fiind tardiv.
Așa fiind, Curtea, urmează să respingă recursul inculpatului B.N. ca nefondat, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen. și art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata arestării preventive de la 5 decembrie 2003 la 3 noiembrie 2004. În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.N. împotriva deciziei penale nr. 159 din 18 mai 2004 a Curții de Apel Bacău. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 5 decembrie 2003 la 3 noiembrie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.