Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.05.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2228/2003

HOTĂRÂRE
14.05.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2228/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 98 din 12 iunie 2002 a Tribunalului Neamț, inculpatul M.A. a fost condamnat la 17 ani închisoare și 6 ani interzicerea drepturilor înscrise în art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. Totodată, tribunalul a menținut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 28 octombrie 2001 la zi, l-a obligat la tratament medical până la însănătoșire în baza art. 113 C. pen., precum și la 10.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat. S-a reținut că între inculpat și soția sa, victima M.T., existau relații conflictuale datorită consumului de băuturi alcoolice din partea ambilor, împrejurări în care inculpatul se comporta violent cu soția sa.

În ziua de 26 octombrie 2001, în împrejurări asemănătoare, inculpatul a lovit-o pe soția sa peste corp, membre și în zona capului, iar cu un cuțit a lovit-o în antebraț și coapsa stângă, producându-i o plagă profundă cu secționarea arterei femurale și hemoragie externă consecutivă, soldată cu moartea acesteia. Prin decizia penală nr. 323 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat. Împotriva acestei decizii inculpatul menționat a declarat recurs susținând că față de afecțiunile de care suferă, se impunea efectuarea unei expertize psihiatrice în condiții de internare, pentru a se stabili răspunderea sa; temei de casare, prevăzut de art. 385 9 pct. 8 C. proc.

pen. Recursul declarat nu este fondat. La cererea inculpatului care a susținut că a mai fost internat în secția de psihiatrie a Spitalului Socola din Iași, organul de urmărire penală a dispus internarea sa în secția de psihiatrie a Spitalului Penitenciar Jilava în perioada 6 – 22 noiembrie 2001, perioadă în care s-au efectuat investigațiile și examinările de specialitate. Prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de o comisie din cadrul Institutului de Medicină legală Mina Minovici București, s-a stabilit că inculpatul prezintă tulburări organice de personalitate pe fond mixt post traumatic cranio cerebral și toxietilic cu deteriorare cognitivă incipientă, că are discernământul diminuat și se recomandă luarea măsurii de siguranță a obligării la tratament medical conform art. 113 C. pen.

Prin urmare, susținerile inculpatului recurent nu sunt întemeiate, astfel că urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat și a fi obligat la cheltuieli judiciare către stat. Din pedeapsă se va deduce durata arestării preventive.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.A. împotriva deciziei penale nr. 323 din 10 octombrie 2002 a Curții de Apel Bacău. Compută din pedeapsă, durata arestării preventive a inculpatului de la 28 octombrie 2001, la 14 mai 2003. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 14 mai 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-20
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2966/2003
Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 149/P din 16 septembrie 2002, Tribunalul Neamț, secția penală, a condamnat pe inculpatul M.C la pedeapsa de 10 ani închisoare și 3 ani inte
ÎCCJ 2003-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4592/2003
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 90 din 6 iunie 2003, pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost condamnat inculpatul E.M. la pedeapsa de 15 ani închisoare și 5 ani interzic
ÎCCJ 2003-10-08
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4326/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1259 din 19 decembrie 2002 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul A.M. a fost condamnat la 10 ani închisoare și 3 an
ÎCCJ 2004-08-27
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4285/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 76 din 24 mai 2004, Tribunalul Neamț a condamnat pe inculpatul N.G. la 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de
ÎCCJ 2004-01-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 101/2004
Asupra recursului de față; In baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 80 din 19 mai 2003 Tribunalul Neamț l-a condamnat pe inculpatul I.C. la 13 ani închisoare și la 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă