ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 324 din 17

septembrie 2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul M.F. la 16 ani

închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și

b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art.

174 și art. 175 lit. i) C. pen.

S-a menținut starea de arest și s-a

computat din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 31 ianuarie 2002, la zi.

Inculpatul a fost

obligat să plătească suma de 40.000.000 lei, despăgubiri civile către partea

civilă U.V., suma de 30.000.000 lei, daune morale părții civile M.V.P., suma de

20.000.000 lei despăgubiri civile părții civile R.D. și la câte 1.000.000 lei

prestație lunară pentru minorul M.V.P., începând de la 29 ianuarie 2002, până

la majoratul acestuia, și la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 5.000.000 lei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că pe fondul relațiilor de dușmănie cât și a consumului de

băuturi alcoolice, în seara zilei de 28 ianuarie 2002, inculpatul a lovit, în

mod repetat, cu pumnii și picioarele, pe M.V., după care l-a aruncat într-o

râpă, unde a fost descoperit în stare de comă, de către soția sa.

Fiind transportat la spital, victima

a decedat.

Curtea de Apel Bacău, prin decizia

penală nr. 411 din 3 octombrie 2002, a respins ca nefondat, apelul prin care

inculpatul solicita schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor

calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., în infracțiunea

de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., cu reducerea

corespunzătoare a pedepsei.

Împotriva menționatelor hotărâri,

inculpatul a declarat recurs, în temeiul art. 385

9

pct. 17 și 14 C.

proc. pen., reiterând motivele de casare invocate în apel.

Examinând hotărârile atacate, în

raport de motivele de casare, invocate în recurs, cât și din oficiu, se

constată că cele două instanțe au reținut corect situația de fapt și vinovăția

inculpatului, încadrarea juridică în infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 174 și art. 175 lit. i) C. pen., fiind corespunzătoare.

Din probele administrate (procesul

verbal și planșele fotografice) întocmite cu ocazia cercetărilor locului

faptei, raportul de constatare medico-legal, întocmit în urma necropsiei,

avizat de I.M.L. Iași, declarațiile martorilor M.C., M.Ș., M.D. și M.N.,

coroborat cu declarațiile inculpatului, care au fost analizate în

considerentele hotărârilor pronunțate, rezultă că, la data de 28 ianuarie 2002,

inculpatul a consumat băuturi alcoolice la un local public, unde se afla și victima

M.V., cu care se afla în relații de dușmănie.

Dorind să se răzbune pe acesta, la

plecare, inculpatul l-a urmărit și în momentul când a ajuns în apropierea

locuinței sale, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu picioarele, în

zone vitale, după care l-a aruncat într-o râpă, unde a fost descoperit a doua

zi în stare de comă, decedând în drum spre spital.

Potrivit art. 179 lit. i) C. pen.,

omorul săvârșit în public, se pedepsește cu închisoare de la 15 la 25 de ani și

interzicerea unor drepturi.

În cazul infracțiunii de omor,

făptuitorul acționează cu intenție directă sau indirectă.

Intenția de a ucide rezultă în

general din datele exterioare ale faptei comise, respectiv din modul în care a

fost săvârșită, avându-se în vedere instrumentul vulnerant folosit, zona

anatomică vitală, numărul și intensitatea loviturilor, împrejurările în care a

fost săvârșită, motivul care l-a determinat pe făptuitor și scopul pe care

acesta și-a propus să-l atingă.

Spre deosebire de infracțiunea de

omor, în cazul infracțiunii de lovire cauzatoare de moarte, prevăzută de art.

183 C. pen., moartea victimei este rezultatul preintenționat, al unei fapte de

lovire sau de vătămare corporală, urmarea mai gravă a decesului având loc

datorită culpei atribuite făptuitorului.

Aceste condiții speciale nu sunt

redozate în speță, inculpatul acționând asupra victimei nu cu intenția de a-i

provoca vătămări corporale ci cu intenția de a ucide, situație dovedită cu

raportul de constatare medico-legală aflat la dosar, din care rezultă că moartea

victimei a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardiorespiratorii acute

survenită în urma traumatismului toracic cu fracturi costale multiple și de

stern cu pneumotorax.

Topografia și morfologia leziunilor

pledează pentru producerea lor prin lovire cu corpuri dure și comprimare de

plan dur, existând o legătură de cauzalitate între leziuni și deces, în

condițiile în care după lovirea repetată cu pumnii și picioarele în regiunea

abdominală, inculpatul a aruncat victima într-o râpă, unde a fost abandonată,

pe timp de iarnă și de noapte într-un loc izolat.

Referitor la pedeapsa de 16 ani

închisoare, aplicată inculpatului se constată că aceasta a fost corect

individualizată, instanța de fond respectând criteriile stabilite de art. 72 C.

pen., referitoare la pericolul social al faptei, la limitele de pedeapsă

prevăzute de lege, la condițiile concrete în care a fost comisă cât și la

circumstanțele sale personale.

Întrucât din actele dosarului nu

rezultă nici existența unor cazuri de casare, din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge recursul declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Potrivit art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa aplicată, perioada când inculpatul a fost arestat

preventiv, respectiv de la 31 ianuarie 2002, la zi.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de inculpatul M.F., împotriva deciziei nr. 411 din 3 decembrie 2002, a

Curții de Apel Bacău, ca nefondat.

Compută din pedeapsa aplicată

inculpatului durata arestării preventive de la 31 ianuarie 2002, la zi.

Obligă pe recurent să plătească

statului 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 iunie 2003.