ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.06.2003

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2671/2003

HOTĂRÂRE
04.06.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2671/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 438 din 26

noiembrie 2002, Tribunalul Bacău a dispus în temeiul art. 334 C. proc. pen.,

schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de omor calificat, prevăzută

de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de lovituri cauzatoare

de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. și în baza acestui text a condamnat pe

inculpatul T.V. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 71 și

art. 64 C. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din

pedeapsă durata arestării preventive de la 29 martie 2002, la zi.

Pe latură civilă s-a constatat că S.C.

nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Bacău s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T.V.,

pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C.

pen., constând în aceea că în seara zilei de 21 martie 2002, l-a lovit pe tatăl

său T.I., cu pumnul în zona feței și în timp ce acesta era căzut jos, l-a lovit

și cu picioarele, ulterior acesta decedând.

Victima T.I., în vârstă de 79 ani,

locuia separat, însă, în același imobil cu fiul său T.V.

T.I. avea viciul beției și venea la

domiciliu deseori în stare de ebrietate, stare pe fondul căreia se certa cu

inculpatul. În seara zilei de 21 martie 2003, în timp ce inculpatul se afla în

camera lui și se uita la televizor, s-a întors acasă tatăl său T.I. care a

intrat în hol, fiind auzit de inculpat, acesta a ieșit din cameră și pe fondul

stării conflictuale anterioare, cât și a unui nou conflict, i-a aplicat

victimei o lovitură cu pumnul, urmare căreia acesta a căzut cu fața în jos.

În timp ce se afla jos, inculpatul

i-a mai aplicat tatălui său alte lovituri cu picioarele în zona coastelor, după

care a plecat în camera lui.

Victima, după ce și-a revenit, a

mers în camera sa, loc în care a rămas timp de 5 zile până când a survenit

decesul.

Raportul de expertiză medico-legală

a înscris că moartea victimei a fost violentă și aceasta s-a datorat

insuficienței cardio-respiratorie acută consecutive unui politraumatism cranian

cu hematom subarahnoidian drept și toracic drept cu fracturi costale.

S-a reținut că sub aspect subiectiv

se conturează intenția depășită a inculpatului, proprie infracțiunii de

lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., dispunându-se

schimbarea încadrării juridice din art. 174 și 175 lit. c) C. pen.

Curtea de Apel Bacău prin decizia

penală nr. 76 din 18 februarie 2003, a admis apelul declarat de Parchetul de pe

lângă Tribunalul Bacău, a desființat sentința primei instanțe, în ce privește

schimbarea încadrării juridice a infracțiunii pentru care a fost condamnat

inculpatul și cuantumul pedepsei aplicate, și rejudecând cauza, prin schimbarea

încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 183 C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., cu aplicarea art.

74 lit. c) și alin. ultim și art. 76 alin. penultim C. pen., inculpatul T.V. a

fost condamnat la 9 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

Prin aceeași deciziei a fost respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat, împotriva aceleași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar primind criticile din apelul parchetului a considerat că prima

instanță a schimbat în mod greșit încadrarea juridică dată faptei, din

infracțiunea prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea

prevăzută de art. 183 din același cod.

S-a reținut din probele administrate

că inculpatul în seara zilei de 21 martie 2002, l-a lovit pe tatăl său în

vârstă de 79 ani, cu pumnul în zona capului, iar după ce acesta a căzut jos, a

continuat să-l lovească cu picioarele în zona toracelui, după care l-a

abandonat.

A doua zi inculpatul a văzut că

victima se afla culcată în pat cu fața în sus și picioarele atârnând, dar nu a

intrat în camera acesteia și nici nu s-a interesat de starea ei de sănătate,

decât în ziua de 26 martie 2002, când s-a constatat decesul.

S-a mai reținut că, lovind victima,

în vârstă de 79 ani, de mai multe ori, în cap și peste corp cu pumnii și

picioarele și abandonând-o, fără a se interesa de situația acesteia câteva

zile, inculpatul a prevăzut neîndoielnic rezultatul posibil al acțiunii sale și

chiar dacă nu l-a urmărit, a acceptat producerea lui, astfel că acesta a

acționat cu intenția de a ucide.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul, motivul invocat fiind săvârșirea, în

cauză, a unei grave erori de fapt cu consecința greșitei încadrări juridice a

faptei și netemeinicia pedepsei aplicate. S-a susținut că fapta întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 183 C. pen.

Recursul declarat de inculpat nu

este fondat.

Infracțiunea de loviri cauzatoare de

moarte, prevăzută de art. 183 C. pen., se săvârșește cu praeterintenție

caracterizată prin intenție, în privința acțiunii de lovire și culpă în ce

privește rezultatul letal, iar în cazul infracțiunii de omor, aceasta se comite

cu intenție directă sau indirectă.

În vederea stabilirii intenției cu

care a acționat făptuitorul se impune a fi avute în vedere, între altele,

obiectul vulnerabil folosit, zona spre care au fost îndreptate actele de

violență, intensitatea acestora precum și gravitatea leziunilor produse.

Din examinarea actelor dosarului se

constată că inculpatul, în ziua de 21 martie 2002, s-a manifestat violent față

de victimă, tatăl său, pe care a lovit-o cu pumnul în zona capului, iar după ce

a căzut, a continuat să o lovească și cu picioarele în zona toracelui, după

care l-a abandonat și nu s-a mai interesat de situația acestuia, decât în ziua

de 26 martie 2002, când a constatat decesul.

Ca urmare, i-au fost produse

victimei leziuni deosebit de grave ce au condus la deces, respectiv, un

politraumatism cranian și toracic drept cu fracturi costale și insuficiență

cardiorespiratorie acută care au dus ulterior la deces.

Având în vedere modul concret în

care a acționat, obiectul folosit și zona vizată, intensitatea loviturii și

gravitatea leziunilor cauzate instanța de control judiciar a tras concluzia

corectă că fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen. și nu ale celei de

loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.

În ce privește pedeapsa aplicată se

reține că procedând la individualizarea ei, instanța, în acord cu criteriile

generale prevăzute în art. 72 C. pen., a considerat pericolul social grav al

faptei care a determinat curmarea vieții, împrejurările în care s-a săvârșit,

respectiv fără ca victima să fi avut o contribuție în derularea violențelor

dezvoltate de inculpat, dar și persoana acestuia, fără antecedente penale.

Ca atare, pedeapsa de 9 ani

închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării

drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., este corespunzătoare

realizării scopului ei, acela al prevenției generale și speciale, cum prevede art.

52 C. pen.

Întrucât criticile formulate de recurent

sunt neîntemeiate, iar din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu se

constată existența unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea,

în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) din același cod, urmează a

respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea inculpatului la

cheltuieli judiciare către stat.

Se va deduce din pedeapsă perioada

arestării preventive a inculpatului de la 29 martie 2002, la 4 iunie 2003 și se

va stabili ca onorariul pentru apărătorul din oficiu să fie avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 76 din 18 februarie

2003 a Curții de Apel Bacău.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 29 martie 2002, la 4 iunie 2003.

Obligă pe recurent la plata sumei de

1.300.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300.000 lei, reprezentând

onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

iunie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-06-12
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2823/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 324 din 17 septembrie 2002, Tribunalul Bacău a condamnat pe inculpatul M.F. la 16 ani închisoare și 8 ani interzicerea drepturilor, prev
ÎCCJ 2009-06-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2401/2009
să pe adevăratul autor al infracțiunii de omor, care a fost mama sa. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin referatul nr. 427/III/ 6 din 30 decembrie 2008 a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de revizuire formulată. Astfel
ÎCCJ 2003-10-21
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4628/2003
, determinată de faptul că inculpatul nu lucra și consuma în mod frecvent băuturi alcoolice, iar după ce ajungea în stare de ebrietate obișnuia să-și certe părinții și, uneori, chiar a exercitat violențe asupra acestora. În data de 30 decem
ÎCCJ 2003-06-06
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2723/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 289 din 18 decembrie 2002 a Tribunalului Sibiu, a fost condamnat inculpatul B.I., în baza art. 174 alin. (1), raportat la art. 175 alin.
ÎCCJ 2003-12-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4508/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 492 din 18 decembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. 8789/2003, pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, pr
Sursă