ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2401/2009

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 41/ D din 20 ianuarie 2009, pronunțată de

Tribunalul Bacău, în temeiul art. 403 alin. (3) C. proc. pen., s-a respins

cererea de revizuire a sentinței penale nr. 465 din 11 noiembrie 2004

pronunțată de Tribunalul Bacău.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut

următoarele:

Deținutul S.O.I., aflat în Penitenciarul

Bacău în executarea pedepsei de 11 ani și 6 luni închisoare pentru

comiterea infracțiunii de omor, a solicitat

revizuirea dosarului penal în care s-a pronunțat sentința penală nr. 465/ D din

11 noiembrie 2004 a Tribunalului Bacău,

în dosarul nr. 4559/2004,

întrucât T.I. a fost omorât de către mama sa F.L. fostă M., care ar fi asfixiat

victima,

așezându-i perna pe față pentru a

nu mai putea respira, fapta fiind

săvârșită

în prezența sorei sale C.I.

Printr-un memoriu depus la dosar în sprijinul cererii de revizuire,

deținutul S.O.I. a mai arătat că la data faptei mama și sora sa deși cunoșteau

că prezenta tulburări de comportament, în loc să-l fi calmat pentru a se

liniști, l-au instigat să lovească în continuare victima.

Pe calea revizuirii, condamnatul S.O.I. a

solicitat și tragerea la răspundere penală a medicului

legist B.M., care ar fi întocmit un raport de necropsie fals, cu scopul de a-l

exonera de pedeapsă pe adevăratul autor al infracțiunii de omor, care a fost

mama sa.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, prin referatul nr. 427/III/ 6

din 30 decembrie 2008 a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de

revizuire formulată.

Astfel, procurorul a arătat prin referatul de mai sus că prin

revizuirea solicitată se urmărește a demonstra netemeinicia

hotărârii de condamnare, însă eroarea în

stabilirea situației de fapt

trebuie să rezulte din împrejurări

necunoscute instanțelor care au soluționat cauza.

Ori, nici una din probele propuse de către revizuient nu constituie

probe noi, care să nu fi fost cunoscute de instanță.

În ceea ce privește raportul medico-legal de necropsie,

acesta s-a întocmit în cursul urmăririi penale și

a fost cunoscut de

instanță.

Cu privire la martorii propuși, se constată că M.I., S.E., T.V. au fost

audiați în timpul cercetării judecătorești.

Cum motivele invocate în dovedirea nevinovăției sale nu sunt noi,

necunoscute instanței, s-a solicitat respingerea, ca nefondată, a cererii de

revizuire.

Examinând cererea pe marginea actelor și lucrărilor din dosarul cauzei

se constată că, prin sentința penală nr. 465/ D din 11 decembrie 2004 a

Tribunalului Bacău, definitivă la 5 mai 2005 prin respingerea recursului de

către instanța supremă, S.O.I. a fost condamnat, la 11 ani și 6 luni închisoare,

pentru omor, constând în aceea că, la data de 28 martie 2002, pe fondul

consumului de alcool și al unor neînțelegeri l-a lovit pe T.I. cu o bâtă în

zona capului și a toracelui, leziuni care au condus la decesul acestuia, la

data de 29 martie 2002.

În cursul cercetării judecătorești S.O.I. a recunoscut doar că a pus

piedică victimei, care a căzut în beci, însă apărarea fiindu-i înlăturate, nu a

fost schimbată încadrarea juridică în lovituri cauzatoare de moarte, constatându-se

că

aplicarea cu intensitate a loviturilor,

în mod repetat, în regiuni vitale

ale corpului (zona capului, ruptură de

splină, luxație coloana vertebrală), instrumentul folosit (bâtă), urmate de

acțiune a de a împiedica victima, determinând căderea acesteia au impus

concluzia că sus-numitul a prevăzut rezultatul acțiunilor sale și chiar dacă nu

l-a urmărit a acceptat moartea victimei, ca rezultat posibil.

S.O.I. a fost arestat preventiv la doi ani

de la comiterea faptei, dar acest lucru nu constituie un argument în

sprijinul

nevinovăției sale.

Vinovăția condamnatului nu a fost stabilită doar pe baza declarațiilor

sorei sale C.I., ci și a altor martori: M.A., R.l., T.M., B.D., S.E., B.N. și U.M.

Este adevărat că în cursul urmăririi penale și a cercetării

judecătorești S.O.I. și-a susținut nevinovăția, însă nu a putut fi pierdută din

vedere declarația sus-numitului

imediat

după comiterea faptei când a recunoscut față de martori că a lovit grav victima

încât credea că aceasta o să moara.

În cauză, niciun martor nu a fost

condamnat pentru mărturie

mincinoasă.

Necropsia victimei a fost întocmită într-adevăr de către medicul legist

B.M., însă raportul medico-legal a fost avizat favorabil de către I.ML. lași,

cu precizarea că topografia

leziunilor corporale

externe pe mai multe planuri (la cap, frontal și occipital, pe ambele membre

superioare și pe hemitoracele stâng) se puteau produce atât prin lovire cât și

prin cădere, nefiind exclus nici un traumatism mixt, de lovire urmată de

cădere.

De asemenea, se precizează că moartea

victimei s-a datorat

contuziei cerebrale, agravată de

leziunile pleurotoracice și splenice.

Având în vedere cele de mai sus, raportul de cauzalitate nu

poate fi modificat pe calea revizuirii în sensul

celor arătate de către

condamnat, fără absolut nici o probă științifică.

Deținutul S.O.I. nu este la prima cerere de revizuire a hotărârii de

condamnare.

Prima oară, cererea de revizuire i-a fost respinsă prin sentința penală

nr. 173/ D din 4 aprilie 2006 a Tribunalului Bacău.

Având în vedere cele de mai sus, instanța a constatat că în cazul

deținutului S.O.I. nu s-a strecurat nici o eroare judiciară în cuprinsul

hotărârii de condamnare, cererea de revizuire fiind respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței a declarat apel în termen legal revizuientul fără

nicio motivare în cererea scrisa.

Oral, revizuientul a susținut că există probe noi, martori și

înscrisuri în baza cărora poate dovedi că nu este autorul infracțiunii pentru

care a fost condamnat.

Prin decizia penală nr. 61 din 28 aprilie

2009 a Curții de Apel

Bacău, secția penală, cauze minori

și familie,

a fost respins, ca nefondat, apelul

condamnatului.

Curtea a constatat că revizuirea este calea de atac extraordinară care

provoacă o amplificare în desfășurarea

procesului

penal, dincolo de limita sa obișnuită, punând în discuție

autoritatea

unei hotărâri penale definitive. Tocmai de aceea, legiuitorul a limitat

folosirea acestei căi de atac la anumite cazuri, expres prevăzute și în care

presupunerea că s-a comis o eroare judiciară prezintă serioase aparențe de

temeinicie.

În cererea ce face obiectul prezentei cauze datată de condamnat 02

august 2008, acesta a arătat că la comiterea faptei au fost prezente mai multe

persoane, care, profitând de faptul că el era bolnav psihic, l-au instigat să

lovească victima.

Într-o cerere ulterioară, datată 29 august 2008, condamnatul a susținut

că mama sa este autoare a infracțiunii de omor, ea fiind cea care a asfixiat

victima punându-l o pernă pe față.

Deși condamnatul nu a indicat temeiul de drept al cererii,

față de motivele efectiv invocate, rezultă că

aceasta se întemeiază

pe dispozițiile arte 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen.

În sensul acestor dispoziții prin fapte sau împrejurări noi se înțelege

orice întâmplare, orice situație, stare, entitate materială

care prin ele însele sau coroborate cu alte probe

sunt de natură a

stabili erori judiciare și a duce la altă soluție și pe

care instanța nu Ie-a cunoscut.

Susținerea condamnatului nu are însă

semnificația unei fapte

sau împrejurări noi, raportul

medico-legal întocmit în cursul urmăririi penale stabilind o altă cauză a

decesului decât cea indicată în cererea de revizuire, hotărârea primei instanțe

fiind legală și temeinică.

În măsura în care condamnatul deține informații că raportul medico -

legal este fals sau că martorii audiați în cauză au făcut

afirmații mincinoase, remediul procesual nu-l

constituie cererea de revizuire, ci formularea unei plângeri penale. Numai

existența unei

hotărâri de condamnare pentru infracțiune a de fals sau

infracțiune a de mărturie mincinoasă poate constitui un alt caz de revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul

condamnat, reiterând motivele care au stat la

baza formulării cererii

de revizuire.

Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că motivele

de recurs formulate în scris de către revizuient

și susținute oral cu ocazia dezbaterilor nu se încadrează în nici unul dintre

cazurile de

casare expres și limitativ prevăzute în art. 385

9

C. proc. pen., sens în

care va respinge ca

nefondat recursul conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu

obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare

către stat

conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizientul condamnat S.O.l.

împotriva deciziei penale nr. 61 din 28 aprilie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția

penală, cauze minori și familie.

Obligă recurentul revizuient condamnat la plata sumei de 400 lei cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei reprezentând

onorariul pentru apărătorul din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

iunie 2009.