ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4024/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 56 din 29 martie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția penală, în dosarul nr. 944/2005, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire, formulată de petentul condamnat G.C.M., deținut în Penitenciarul Mărgineni, privind sentința penală nr. 206 din 17 august 2004 pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6168 din 22 noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În temeiul dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la 500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată sub nr. 944/2005 condamnatul G.C.M., deținut în Penitenciarul Mărgineni a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 206 din 17 august 2004, pronunțată de Tribunalul Teleorman, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 6168 din 22 noiembrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că nu a săvârșit fapta care i s-a imputat, mama sa fiind ucisă de către tatăl său, solicitând reaprecierea probelor, deoarece în noaptea de 26 februarie 2004, în apartamentul în care locuia cu părinții săi a fost liniște, iar agresarea mamei sale a avut loc când el nu era acasă.

De asemenea, a susținut că tatăl său a declarat mincinos în cauză. În cauză, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, după efectuarea cercetărilor a întocmit conform dispozițiilor art. 399 C. proc. pen., referatul nr. 33/VIII/1/2005 care a fost înaintat instanței, la data de 3 martie 2005, împreună cu dosarul nr. 1532/2004 în care s-a pronunțat sentința a cărei revizuire s-a cerut la care se află atașate dosarele nr. 1237/2004, 995/2004, 719/2004 ale Tribunalului Teleorman, nr. 3138/2004, 2634/2004, 1652/2004 ale Curții de Apel București, precum și dosarul cu nr. 5947/2004 al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat că cererea de revizuire formulată de petentul condamnat, întemeiată pe dispozițiile art. 394 lit. a) și b) C. proc.

pen., este inadmisibilă. Potrivit prevederilor art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Legea se referă, deci la situații de fapt noi, în sensul că, din diverse motive, ele au rămas necunoscute instanței de fond și nu la mijloace de probă ca mod de completare a dovezilor de pe împrejurări deja avute în vedere și verificate. Or, în cauză s-a constatat că susținerile petentului privitoare la faptul că tatăl său a comis fapta ce i s-a imputat au făcut obiectul analizei instanțelor la soluționarea în fond a cauzei. Constatând că, cererea de revizuire fost întemeiată pe o apărare avută în vedere și verificată la soluționarea cauzei în fond, s-a apreciat că aceasta, față de dispozițiile anterior menționate este inadmisibilă.

De asemenea, criticile privind greșita apreciere a probelor și solicitare condamnatului de a se proceda pe această cale la reaprecierea acestora nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire enumerate de art. 394 C. proc. pen. De altfel, aceste critici au fost invocate și în căile ordinare de atac, respectiv apel și recurs și au fost găsite neîntemeiate. În privința caracterului mincinos al declarației martorului G.I., tatăl său, s-a constatat că, în condițiile în care această împrejurare nu a fost dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau o ordonanță a procurorului care să constate săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, motivul invocat nu s-a încadrat în dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. În consecință, constatându-se că motivele invocate nu se regăsesc printre cele enumerate de art. 394 C. proc. pen., cererea condamnatului a fost respinsă, ca inadmisibilă, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul G.C.M., motivând că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, sens în care a solicitat audierea a doi martori. Prin decizia penală nr. 331/ A din 22 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, pronunțată în dosarul nr. 1347/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de petentul G.C.M. împotriva sentinței penale nr. 56 din 29 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Teleorman, fiind obligat apelantul la 900.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerul Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prin hotărâre judecătorească definitivă, inculpatul G.C.M. a fost condamnat, la pedeapsa de 17 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. c) C. pen., reținându-se, în fapt, că în perioada 23 - 26 februarie 2004 pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat mai multe lovituri mamei sale, producându-i leziuni traumatice în urma cărora a decedat. Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei reținută în sarcina sa și la solicitarea acestuia au fost audiați și martorii propuși de el. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, în cererea de revizuire formulată, condamnatul nu a indicat fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, împrejurări față de care în mod legal, instanța de fond a respins cererea de revizuire.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat G.C.M., fără a arăta în scris motivele. Apărătorul recurentului revizuient condamnat, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat a se analiza motivele de recurs invocate de recurent prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., lăsând soluția ce se va pronunța la aprecierea instanței. În ultimul cuvânt, recurentul revizuient condamnat a arătat că se află într-o situație specială, părinții săi sunt bătrâni și bolnavi, solicitând admiterea recursului declarat. Examinând recursul declarat de revizuientul condamnat G.C.M. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază recursul revizuientului condamnat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit, la rândul ei argumentele primei instanțe, constatând că motivele invocate de revizuient nu se circumscriu faptelor sau împrejurărilor noi ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, așa cum impune cazul de revizuire prevăzut la art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., având drept consecință respingerea cererii de revizuire formulată de condamnat.

Înalta Curte consideră că instanța de apel a făcut un riguros examen asupra motivelor concret evidențiate de revizuientul condamnat, în cererea de revizuire, respectiv completarea mijloacelor de probă pe împrejurări deja cunoscute și verificate atât la fond, cât și în căile ordinare de atac, apel și recurs, reaprecierea probelor și asupra invocării caracterului mincinos al declarației unui martor, în condițiile în care acesta nu a fost dovedit printr-un act procedural care să ateste săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, față de condițiile legale cerute de cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., constatând că aspectele invocate nu se încadrează în dispozițiile menționate.

Pe de altă parte, apărările formulate în recurs, în ultimul cuvânt, de către recurentul revizuient condamnat nu pot fi avute în vedere, deoarece starea de sănătate și de bătrânețe a tatălui său reprezintă împrejurări care nu se pot examina prin dispozițiile legale care caracterizează calea extraordinară de atac a revizuirii. În raport cu cele arătate, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în materia revizuirii în raport cu motivele invocate de revizuientul condamnat, pronunțând o hotărâre legală sub toate aspectele, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. De asemenea, verificând decizia instanței de apel nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) din același cod.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat G.C.M. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 22 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat să plătească statului cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul condamnat G.C.M. împotriva deciziei penale nr. 331/ A din 22 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Obligă pe recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2005.