ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6304/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 553 din 10

decembrie 2003 a Tribunalului Prahova a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea

de revizuire formulată de condamnatul P.V.I. privind sentința penală nr. 284

din 25 iunie 2002 a Tribunalului Prahova și respectiv decizia penală nr. 381

din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost condamnat la

pedeapsa de 25 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor

calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen.,

faptă din 15 martie 2002, victimă fiind P.F., mama condamnatului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că motivele invocate de revizuient, respectiv cererea

de audiere a doi martori M.S.I. și M.C. nu pot constitui un caz de revizuire,

în sensul prevederilor art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel revizuientul, susținând că în mod greșit a fost condamnat pentru

uciderea mamei sale, dar că a greșit atunci când a îngropat-o, solicitând

audierea martorilor D.V. și M.D.

Prin decizia penală nr. 108 din 10

martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 89/2004, a

fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuient P.V.I.

împotriva sentinței penale nr. 553 din 10 decembrie 2003 a Tribunalului

Prahova, fiind obligat apelantul să plătească 800.000 lei cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 400.000 lei onorariu pentru apărătorul numit din

oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că petentul a fost condamnat pentru infracțiunea de omor

calificat, faptă din 15 martie 2002, victima fiind mama sa P.F., inițial la

pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.,

prin sentința penală nr. 284 din 25 iunie 2002.

În apelul parchetului, s-a

desființat sentința în parte, în sensul că s-a majorat pedeapsa de la 20 ani

închisoare la 25 ani închisoare și s-a respins ca nefondat apelul inculpatului

P.V.I., așa cum rezultă din decizia penală nr. 381 din 9 septembrie 2002 a

Curții de Apel Ploiești.

Hotărârea a fost recurată, iar prin

decizia penală nr. 324 din 23 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție s-a

respins ca nefondat recursul inculpatului P.V.I.

Inculpatul a recunoscut în prezența

apărătorului, la 23 martie 2002 că prin lovituri repetate cu pumnii și

picioarele și-a omorât mama, iar apoi a susținut că nu este vinovat.

Susținerile sale au fost verificate

de cele trei instanțe, cu ocazia judecării fondului și respectiv a căilor de

atac.

Motivele invocate de condamnat,

audierea unor noi martori, alții decât cei solicitați cu ocazia judecării

cererii de revizuire în fond, nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei și nici alt caz de revizuire, în

sensul celor prevăzute de art. 394 C. proc. pen.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat P.V.I., criticând-o,

apreciind că cererea de revizuire formulată îndeplinește toate condițiile

limitative prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc. pen.

Revizuientul a menționat că atât în

cursul cercetării penale, dar și faza de judecată, mama sa era foarte bolnavă,

martorii acuzatori sunt pe cale să fie declarați martori mincinoși, indicând

două sentințe ale Judecătoriei Ploiești, respectiv sentința penală nr. 125 din

15 ianuarie 2004 și nr. 1361 din 15 aprilie 2004 prin care în baza art. 285 C.

proc. pen., au fost scoase cauzele de pe rol și înaintate Parchetului de pe lângă

Judecătoria Ploiești pentru efectuarea de cercetări față de martorele B.M. și

M.S.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen.,

anexând mai multe acte.

De asemenea, a arătat că nu s-a

consemnat de către procuror că anterior decesului mamei sale, cu două luni,

aceasta a suferit un accident pe stradă, pe de altă parte, au fost consemnate

de către procuror alte aspecte decât cele declarate de el, a fost amenințat cu

bătaia, lipsa totală a anchetării și cercetării sale, condamnarea sa fiind

hotărâtă înainte de a fi judecat, datorită grabei cu care a fost soluționată

cauza.

Totodată recurentul revizuient

condamnat a precizat că nu i s-a admis efectuarea unei expertize pentru

stabilirea cauzei morții mamei sale, instanța a refuzat să dispună și

expertizarea sa, să-i audieze martori, respectiv pe concubina sa, precum și

alte persoane care știau situația, solicitând admiterea recursului,

desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Concluziile orale ale părților

asupra recursului declarat de revizuientul condamnat au fost consemnate în

detaliu în practicaua prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de

condamnatul revizuient P.V.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport

cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte

apreciază recursul condamnatului revizuient ca fiind nefondat pentru

considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și

motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, care a

stabilit că motivele arătate de condamnatul revizuient nu se circumscriu nici

unuia dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege,

cuprinse în dispozițiile art. 394 lit. a) – e) C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate reține

criticile formulate de recurent, deoarece aspectele semnalate au fost avute în

vedere atât cu ocazia judecării fondului cauzei, cât și în căile ordinare de

atac.

Solicitarea audierii a unor martori

nu poate fi avută în vedere, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei.

De asemenea, nu se poate reține nici

critica că martorii audiați cu ocazia soluționării cauzei pe fond au făcut

declarații mincinoase și drept consecință poate constitui temei al revizuirii,

deoarece așa cum rezultă din înscrisurile anexate, prin sentințele arătate s-a

dispus doar înaintarea cauzelor la parchet în vederea efectuării de cercetări

sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă și nicidecum nu s-a constatat

săvârșirea acestei infracțiuni, așa cum stipulează expres dispozițiile art. 394

alin. 1 lit. b) C. proc. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră că prin decizia instanței de apel a fost făcută o corectă

aplicare a prevederilor legale, în raport cu cererea formulată de revizuientul

condamnat, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Înalta Curte verificând hotărârea

pronunțată în apel nu a constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar

fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge

recursul declarat de condamnatul revizuient P.V.I. împotriva deciziei penale

nr. 108 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în care se va include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă

de 200.000 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

condamnatul revizuient P.V.I. împotriva deciziei penale nr. 108 din 10 martie

2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

Obligă pe recurent să plătească

statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 noiembrie 2004.