ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6304/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 553 din 10 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.V.I. privind sentința penală nr. 284 din 25 iunie 2002 a Tribunalului Prahova și respectiv decizia penală nr. 381 din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, prin care a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 174 – art. 175 lit. c) și d) C. pen., faptă din 15 martie 2002, victimă fiind P.F., mama condamnatului. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că motivele invocate de revizuient, respectiv cererea de audiere a doi martori M.S.I.

și M.C. nu pot constitui un caz de revizuire, în sensul prevederilor art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuientul, susținând că în mod greșit a fost condamnat pentru uciderea mamei sale, dar că a greșit atunci când a îngropat-o, solicitând audierea martorilor D.V. și M.D. Prin decizia penală nr. 108 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, pronunțată în dosarul nr. 89/2004, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuient P.V.I. împotriva sentinței penale nr. 553 din 10 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, fiind obligat apelantul să plătească 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei onorariu pentru apărătorul numit din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că petentul a fost condamnat pentru infracțiunea de omor calificat, faptă din 15 martie 2002, victima fiind mama sa P.F., inițial la pedeapsa de 20 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., cu aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., prin sentința penală nr. 284 din 25 iunie 2002. În apelul parchetului, s-a desființat sentința în parte, în sensul că s-a majorat pedeapsa de la 20 ani închisoare la 25 ani închisoare și s-a respins ca nefondat apelul inculpatului P.V.I., așa cum rezultă din decizia penală nr. 381 din 9 septembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești. Hotărârea a fost recurată, iar prin decizia penală nr. 324 din 23 ianuarie 2003 a Curții Supreme de Justiție s-a respins ca nefondat recursul inculpatului P.V.I.

Inculpatul a recunoscut în prezența apărătorului, la 23 martie 2002 că prin lovituri repetate cu pumnii și picioarele și-a omorât mama, iar apoi a susținut că nu este vinovat. Susținerile sale au fost verificate de cele trei instanțe, cu ocazia judecării fondului și respectiv a căilor de atac. Motivele invocate de condamnat, audierea unor noi martori, alții decât cei solicitați cu ocazia judecării cererii de revizuire în fond, nu constituie fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei și nici alt caz de revizuire, în sensul celor prevăzute de art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei decizii a declarat, în termen legal, recurs revizuientul condamnat P.V.I., criticând-o, apreciind că cererea de revizuire formulată îndeplinește toate condițiile limitative prevăzute de art. 394 lit. a), b), c) și d) C. proc.

pen. Revizuientul a menționat că atât în cursul cercetării penale, dar și faza de judecată, mama sa era foarte bolnavă, martorii acuzatori sunt pe cale să fie declarați martori mincinoși, indicând două sentințe ale Judecătoriei Ploiești, respectiv sentința penală nr. 125 din 15 ianuarie 2004 și nr. 1361 din 15 aprilie 2004 prin care în baza art. 285 C. proc. pen., au fost scoase cauzele de pe rol și înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești pentru efectuarea de cercetări față de martorele B.M. și M.S.I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 260 C. pen., anexând mai multe acte.

De asemenea, a arătat că nu s-a consemnat de către procuror că anterior decesului mamei sale, cu două luni, aceasta a suferit un accident pe stradă, pe de altă parte, au fost consemnate de către procuror alte aspecte decât cele declarate de el, a fost amenințat cu bătaia, lipsa totală a anchetării și cercetării sale, condamnarea sa fiind hotărâtă înainte de a fi judecat, datorită grabei cu care a fost soluționată cauza. Totodată recurentul revizuient condamnat a precizat că nu i s-a admis efectuarea unei expertize pentru stabilirea cauzei morții mamei sale, instanța a refuzat să dispună și expertizarea sa, să-i audieze martori, respectiv pe concubina sa, precum și alte persoane care știau situația, solicitând admiterea recursului, desființarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Concluziile orale ale părților asupra recursului declarat de revizuientul condamnat au fost consemnate în detaliu în practicaua prezentei decizii. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient P.V.I. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul condamnatului revizuient ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, care a stabilit că motivele arătate de condamnatul revizuient nu se circumscriu nici unuia dintre cazurile de revizuire expres și limitativ prevăzute de lege, cuprinse în dispozițiile art. 394 lit. a) – e) C. proc.

pen. Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurent, deoarece aspectele semnalate au fost avute în vedere atât cu ocazia judecării fondului cauzei, cât și în căile ordinare de atac. Solicitarea audierii a unor martori nu poate fi avută în vedere, deoarece nu s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanțe la soluționarea cauzei. De asemenea, nu se poate reține nici critica că martorii audiați cu ocazia soluționării cauzei pe fond au făcut declarații mincinoase și drept consecință poate constitui temei al revizuirii, deoarece așa cum rezultă din înscrisurile anexate, prin sentințele arătate s-a dispus doar înaintarea cauzelor la parchet în vederea efectuării de cercetări sub aspectul infracțiunii de mărturie mincinoasă și nicidecum nu s-a constatat săvârșirea acestei infracțiuni, așa cum stipulează expres dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. b) C. proc.

pen. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că prin decizia instanței de apel a fost făcută o corectă aplicare a prevederilor legale, în raport cu cererea formulată de revizuientul condamnat, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen. Înalta Curte verificând hotărârea pronunțată în apel nu a constatat nici existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul declarat de condamnatul revizuient P.V.I. împotriva deciziei penale nr. 108 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de condamnatul revizuient P.V.I. împotriva deciziei penale nr. 108 din 10 martie 2004 a Curții de Apel Ploiești, ca nefondat. Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2004.