ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1962/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată la 11

august 2003, condamnatul

B.P.

a solicitat pe calea revizuirii, modificarea sentinței

penale nr. 45 din 19 august 1996 a Tribunalului Teleorman, întrucât în mod

greșit s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 18 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unei rude apropiate, respectiv

a mamei sale, întrucât din probele administrate nu rezultă vinovăția sa.

Tribunalul Teleorman, prin

sentința penală nr. 269 din 26 octombrie 2004, a respins cererea, ca

inadmisibilă, cu motivarea că nu se încadrează în nici unul din cazurile

prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc. pen., în plus această

apărare fiind supusă analizei instanței care a pronunțat hotărârea de

condamnare și verificată apoi de instanțele de control judiciar.

Apelul declarat de

revizuient împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea

de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 944 din 10

decembrie 2004.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs revizuientul, arătând că nu este vinovat de moartea mamei sale

și că probele aflate la dosar au fost falsificate pentru a-l incrimina.

Recursul este nefondat.

Curtea, examinând hotărârile

pronunțate prin prisma motivelor invocate, constată că atât prima instanță, cât

și instanța de apel, au analizat în mod judicios cererea condamnatului și au

apreciat în mod corect că acesteia nu-i sunt incidente dispozițiile art. 394 C.

proc. pen.

Condamnatul revizuient, în

motivarea recursului său, se referă la activitatea procurorului care a instrumentat

cauza și pe care îl suspectează că a falsificat raportul de constatare

medico-legal.

Aceasta după ce anterior,

condamnatul a mai formulat șase cereri de revizuire unde a criticat activitatea

poliției sau a procurorului suspectat că a falsificat rechizitoriul.

Or, revizuientul nu invocă

nici o faptă sau împrejurare nouă, care să nu fi fost examinată de instanță,

dimpotrivă arată că dovezile aflate la dosar nu au fost analizate minuțios,

astfel că s-ar fi impus prelungirea probațiunii, respectiv readministrarea unor

probe. Totodată, se constată că nici un martor audiat în cauză sau expert nu a

fost cercetat sau condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie

mincinoasă. De asemenea, nici un înscris care a servit ca temei al condamnării

nu a fost declarat fals, nici un membru al completului de judecată, procurorul

sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală nu a comis nici o

infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și nici nu există

două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia.

Prin solicitarea formulată

de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, așa

încât cererea de revizuire a fost corect respinsă ca nefondată de instanța de

apel.

În consecință, conform dispozițiilor

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi

respins, ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva deciziei penale nr. 944 din 10

decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de

200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 22 martie 2005.