ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1962/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 11 august 2003, condamnatul B.P. a solicitat pe calea revizuirii, modificarea sentinței penale nr. 45 din 19 august 1996 a Tribunalului Teleorman, întrucât în mod greșit s-a dispus condamnarea sa la o pedeapsă de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat asupra unei rude apropiate, respectiv a mamei sale, întrucât din probele administrate nu rezultă vinovăția sa. Tribunalul Teleorman, prin sentința penală nr. 269 din 26 octombrie 2004, a respins cererea, ca inadmisibilă, cu motivarea că nu se încadrează în nici unul din cazurile prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) – e) C. proc.

pen., în plus această apărare fiind supusă analizei instanței care a pronunțat hotărârea de condamnare și verificată apoi de instanțele de control judiciar. Apelul declarat de revizuient împotriva acestei sentințe, a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 944 din 10 decembrie 2004. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuientul, arătând că nu este vinovat de moartea mamei sale și că probele aflate la dosar au fost falsificate pentru a-l incrimina. Recursul este nefondat. Curtea, examinând hotărârile pronunțate prin prisma motivelor invocate, constată că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au analizat în mod judicios cererea condamnatului și au apreciat în mod corect că acesteia nu-i sunt incidente dispozițiile art. 394 C. proc.

pen. Condamnatul revizuient, în motivarea recursului său, se referă la activitatea procurorului care a instrumentat cauza și pe care îl suspectează că a falsificat raportul de constatare medico-legal. Aceasta după ce anterior, condamnatul a mai formulat șase cereri de revizuire unde a criticat activitatea poliției sau a procurorului suspectat că a falsificat rechizitoriul. Or, revizuientul nu invocă nici o faptă sau împrejurare nouă, care să nu fi fost examinată de instanță, dimpotrivă arată că dovezile aflate la dosar nu au fost analizate minuțios, astfel că s-ar fi impus prelungirea probațiunii, respectiv readministrarea unor probe. Totodată, se constată că nici un martor audiat în cauză sau expert nu a fost cercetat sau condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

De asemenea, nici un înscris care a servit ca temei al condamnării nu a fost declarat fals, nici un membru al completului de judecată, procurorul sau persoana care a efectuat acte de cercetare penală nu a comis nici o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și nici nu există două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive ce nu se pot concilia. Prin solicitarea formulată de condamnat se tinde la reexaminarea hotărârilor pronunțate în cauză, așa încât cererea de revizuire a fost corect respinsă ca nefondată de instanța de apel. În consecință, conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins, ca nefondat, menținându-se hotărârile atacate ca fiind legale.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul B.P. împotriva deciziei penale nr. 944 din 10 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2005.