ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5899/2005

deliberând asupra recursului declarat de inculpatul C.V.

împotriva deciziei penale nr. 141 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția

penală, la 19 aprilie 2005 în dosarul nr. 1097/2005, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 69/ D pronunțată la 3

februarie 2005, în dosarul nr. 8913/2004, Tribunalul Bacău, secția penală, a

făcut aplicarea art. 334 C. proc. pen., dispunând schimbarea încadrării

juridice din infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 174 alin. (1)

art. 175 lit. c) C. pen., în infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută

de art. 174 alin. (1), art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., în ceea ce

îl privește pe inculpatul C.V.

Prin aceeași sentință instanța a hotărât:

- condamnarea inculpatului în baza art. 174 alin. (1),

art. 175 lit. c) și art. 176 lit. a) C. pen., la 21 de ani de închisoare, precum

și la pedeapsa complimentară a interzicerii pe timp de 7 ani a drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.;

- aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exercitării

drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen., „pe durata prevăzută de art. 71 alin.

(2) C. pen.;

- menținerea stării de arest a inculpatului conform art.

350 C. proc. pen. și

- aplicarea prevederilor art. 88 C. pen., în sensul

deducerii din pedeapsă a perioadei în care inculpatul a fost reținut și apoi

s-a aflat în stare de arest preventiv, calculată de la 5 noiembrie 2004 și până

la data pronunțării sentinței.

În motivarea acestor dispoziții ale instanței de fond

s-a reținut, că la 4 octombrie 2004, aflându-se în stare de ebrietate după ce

consumase 2,5 litri de vin, inculpatul a aplicat numeroase lovituri cu o lopată

soției sale, C.M.S., iar ulterior nu i-a acordat îngrijire și nici o altă formă

de ajutor provocând decesul acesteia.

S-a reținut în același timp că inculpatul și victima

au avut doi copii minori, C.I. și C.A.E. care ca beneficiare a obligației legale

de întreținere pe care victima o avea față de ele, au în speță calitatea de

părți vătămate fiind, de asemenea, îndreptățite să se constituie părți civile.

În legătură cu acest aspect prin sentință s-a făcut

aplicarea art. 14 și art. 346 C. proc. pen., raportate la art. 998 C. civ., în

sensul că:

- s-a luat act că reprezentanții legali ai părților

civile minore precum și mama victimei, S.G. nu s-au constituit părți civile în

cauza de față;

- a fost admisă acțiunea civilă exercitată din oficiu

de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu consecința

obligării inculpatului la plata unei contribuții lunare de întreținere, de la

data comiterii faptei, 14 noiembrie 2004, și până la majoratul fiecăreia dintre

cele două beneficiare minore; această obligație a fost definită în raport cu

venitul minim pe economia națională cu precizarea că din cota procentuală de 33

%, astfel stabilită 17 %, urma să revină minorei C.I., iar 16 % minorei C.A.E.

De asemenea, instanța de fond l-a obligat pe inculpat

la plata către stat a cheltuielilor judiciare în valoare de 25 000 000 lei și a

dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariilor pentru avocații

desemnați din oficiu care l-au asistat succesiv pe inculpat înainte ca acesta

să își angajeze un avocat ales.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul C.V.,

cauza fiind înregistrată pe rolul secției penale a Curții de Apel Bacău cu

numărul de dosar 1097/2005.

Prin decizia penală nr. 141, pronunțată la 19 aprilie

2005, instanța astfel sesizată a admis apelul și a redus de la 21 de ani la 17

ani de închisoare pedeapsa aplicată inculpatului, procedând la rândul său la

deducerea din respectiva pedeapsă a perioadei cuprinse între data pronunțării

sentinței și cea a pronunțării deciziei, în care C.C. a continuat să se afle în

stare de arest.

Reducerea de pedeapsă astfel operată a fost motivată

în considerentele deciziei prin aceea că între inculpat și soția lui existau

conflicte majore de mai mulți ani, că acestea se datorau nu numai inculpatului

ci și victimei care obișnuia ca, la rândul său, să consume mari cantități de

băuturi alcoolice neglijând viața de familie și activitățile gospodărești.

În aceeași ordine de idei s-a relevat că, la data

comiterii omorului, nu numai inculpatul era în stare de ebrietate, examinarea

medico legală a cadavrului evidențiind că victima prezenta, la rândul ei, o

alcoolemie extremă de 4,3 ‰, aflându-se într-o stare calificată drept „pre-comă

etilică.

Împotriva deciziei a declarat recurs în termen legal

inculpatul C.V., cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, cu numărul de dosar 3238/2005.

Atât prin memoriul scris formulat de inculpat și depus

la dosarul cauzei cât și prin concluziile apărătoarei acestuia de la termenul din

20 octombrie 2005 când au avut loc dezbaterile, declararea recursului a fost

motivată exclusiv sub aspectul necesității unei noi reduceri a pedepsei în

raport cu circumstanțele personale ale recurentului și mai cu seamă cu

circumstanțele reale atestate de materialul probatoriu.

În mod special a fost evocată din nou existența în

familie a unei profunde stări conflictuale, generate de comportamentul victimei

și care a creat premisele comiterii infracțiunii de către inculpat.

Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat,

Curtea reține că, prin natura lor, argumentele aduse în susținerea acestuia și

care se referă critic exclusiv la chestiunea individualizării pedepsei corespund,

sub aspect strict formal, prevederilor art. 385

9

pct. 14 și 17

1

C. proc. pen.

Prin urmare aceste texte de lege pot fi avut în vedere

în analizarea recursului deși nu a fost invocate în mod expres de către

recurentul inculpat.

În același timp, Curtea constată că instanțele, în

special cea de apel, au făcut o corectă aplicare a criteriilor de

individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen., ca și a prevederilor art.

52 care definesc scopul pedepsei, astfel încât în cauză nu își găsesc incidența

dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.

În acest sens se reține că aplicarea unei pedepse

chiar mai puțin severe decât aceea la care s-a oprit instanța de apel ar echivala

cu o ignorare a pericolului social concret al faptei comise, astfel cum a fost

reflectat el de probele administrate.

Sunt de amintit astfel mai ales constatările medico

legale care:

- la examenul extern au evidențiat că 35-40 % din

suprafața corpului victimei prezenta contuzii, echimoze și plăgi zdrobite,

- la cel intern au enumerat multiple fracturi costale,

o plagă pulmonară și hemotorax bilateral,

- în concluziile generale au relevat că aspectul

leziunilor atestă că agresiunea a avut o durată considerabilă, extinzându-se,

probabil, de-a lungul mai multor „reprize”,

- iar printre cauzele decesului au indicat și perioada

estimată între 30 de minute și 2 ore când, după încetarea violențelor, victima

a fost abandonată în sensul că, nu i s-a acordat îngrijire sau altă formă de

ajutor.

În altă ordine de idei, Curtea constată că în speță nu

sunt aplicabile nici celelalte prevederi ale art. 385

9

C. proc. pen.

Prin urmare, Curtea va face aplicarea art. 385

15

pct.

1 lit. b) din același cod, în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Întrucât recurentul inculpat s-a aflat, fără

întrerupere, în stare de reținere și apoi de arestare preventivă cu începere de

la 5 noiembrie 2004 și până la judecarea recursului perioada menționată va fi

dedusă din durata pedepsei conform art. 385

16

alin. (2), raportat la

art. 381 alin. (1) și la art. 357 alin. (2) lit. a) C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare

prilejuite de judecarea cauzei în recurs, cu mențiunea că suma reprezentând

onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu pentru asistarea acestuia în

recurs va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul

C.V. împotriva deciziei penale nr. 141 din 19 aprilie 2005 a Curții de Apel

Bacău.

Deduce din pedeapsa aplicată perioada reținerii și

arestării preventive de la 5 noiembrie 2004 la 20 octombrie 2005.

Obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 220

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie

2005.