Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.07.2004
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3898/2004

HOTĂRÂRE
09.07.2004
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3898/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 63 din 17 martie 2004 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul D.N.C., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prevăzută de art. 174 și art. 175 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 22 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 10 ani, făcându-se și aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. A fost dedusă din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 28 octombrie 2003 la 17 martie 2004 și a fost menținută starea de arest a inculpatului. S-a confiscat un cuțit cu lamă de 25 cm și a fost obligat inculpatul să plătească despăgubiri civile în sumă de 180.000.000 lei către părțile civile P.P.

și P.B. și statului suma de 9.000.000 lei cheltuieli judiciare. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: În seara zilei de 22 octombrie 2003, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la diferite baruri, în municipiul Suceava, iar în dimineața zilei de 23 octombrie 2003 s-a deplasat la locul de muncă al soției, unde a întâlnit-o pe aceasta și, folosind un cuțit pe care îl avea asupra sa, i-a aplicat un număr de circa 18 lovituri de cuțit, pe tot corpul, producându-i leziuni care au determinat decesul acesteia. După comiterea faptei, inculpatul a părăsit incinta unității, fiind urmărit de o parte din colegii victimei, alertați de țipetele acesteia, însă inculpatul a reușit să scape.

Inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, însă, la scurt timp de la comiterea faptei, acesta a fost găsit în stare de comă, întrucât ingerase o cantitate mare de diazepan, fiind transportat la spital. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, motivând că nu-și amintește momentul în care a săvârșit fapta, solicitând reducerea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind prea severă. Prin decizia penală nr. 126 din 3 mai 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind ca fiind legală și temeinică soluția pronunțată de instanța de fond. Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul D.N.C., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și, rejudecând reducerea pedepsei.

Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată următoarele: Instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârșite de către acesta. De altfel, inculpatul nici nu contestă săvârșirea faptei, ci cuantumul pedepsei aplicate. Cu privire la acest aspect, care reprezintă motivul de recurs formulat de inculpat, se constată că pedeapsa aplicată este just individualizată, la stabilirea acesteia avându-se în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv împrejurările comiterii faptei, condițiile concrete în care fapta a fost săvârșită, gradul ridicat de pericol social al infracțiunii (inculpatul a lovit victima cu un cuțit, de circa 18 ori), cât și scopurile pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.

În consecință, nefiind motive care să impună reducerea pedepsei, urmează ca, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.N.C. împotriva deciziei penale nr. 126 din 3 mai 2004 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 28 octombrie 2003 la 9 iulie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 iulie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2703/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 93 din 22 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, inculpatul S.I. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii
ÎCCJ 2003-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5077/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 160 din 28 mai 2003 a Tribunalului Suceava, secția penală, inculpatul P.I.M. a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat,
ÎCCJ 2004-09-01
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4315/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II-a penală, prin sentința nr. 691 din 20 mai 2004, condamnă pe inculpatul S.A.M. la 14 ani de închisoare și 5 ani interzicerea un
ÎCCJ 2004-07-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3800/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 72 din 26 februarie 2004, Tribunalul Mehedinți, a condamnat pe inculpatul C.I. la pedeapsa de 16 ani închisoare și interzicerea drepturi
ÎCCJ 2004-06-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3273/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 19 februarie 2004 a Tribunalului Suceava, inculpatul N.F. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea i
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă