ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3359/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 913 din 19 februarie 2009, î nalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței nr. 71 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, î nalta Curte de Casație si Justiție a reținut că prin raportare la argumentele de fapt și de drept invocate de reclamant în sprijinul cererii sale, motivarea instanței de fond nu întrunește cerințele procedurale prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., în sensul că are un caracter general și nu arată în concret pentru fiecare dintre deciziile de imputare contestate, care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței privind legalitatea și temeinicia acestora și nici care sunt rațiunile care au justificat înlăturarea argumentelor de fapt și de drept precizate de reclamant în acțiune. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond a pus în discuția părților administrarea unei probe cu expertiză tehnică pentru verificarea susținerilor din acțiune, însă reclamantul a arătat că nu solicită administrarea probei respective. Prin sentința civilă nr. 377 din data de 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului F.F.

formulată în contradictoriu cu pârâtul M.A.N. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că actele administrative contestate de reclamant sunt temeinice și legale, pentru următoarele motive: În urma controlului de audit efectuat la Compartimentul lucrări speciale din cadrul U.M. 01136 Craiova în 2005, s-a constatat că prin efectuarea lucrărilor de reparații la autoturismele Dacia 1310 și autocamioanele au fost cauzate prejudicii și din acest motiv s-a dispus efectuarea unei cercetări administrative pentru stabilirea persoanei vinovate și recuperării acestora. Cercetarea administrativă a stabilit că singura persoană vinovată în cauzarea prejudiciului este șeful Secției lucrări speciale și prin decizie de imputare valoarea prejudiciului a fost stabilită în sarcina acestuia.

Contestația formulată de șeful Secției lucrări speciale din cadrul U.M. 01136 Craiova a fost admisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, iar prin decizia nr. 23/2005 s-a dispus efectuarea unei noi cercetări administrative. Noua cercetare administrativă a stabilit că mai multe persoane cu diferite funcții din cadrul unității militare se fac vinovate de prejudiciile create prin reparațiile efectuate la cele patru autovehicule, astfel că prin decizia de imputare nr. A. 2498/2005 s-a reținut că lucrările de refacere la autoturismul Dacia 1310 au depășit 60 % din valoarea de înlocuire, cauzându-se o pagubă care a fost imputată la 10 cadre militare din unitate între care și reclamantului în sarcina căruia s-a reținut un prejudiciu.

În urma contestației reclamantului împotriva acestei decizii, prin Hotărârea nr. A. 3206/2005 a comandantului unității militare valoarea pagubei a fost redusă. Tot în sarcina reclamantului a fost emisă și decizia de imputare nr. A. 2499/2005, reținându-se că se face vinovat de producerea unei pagube ca urmare a executării lucrărilor de reparații la autoturismul Dacia 1310, aparținând U.M. Târgoviște, însă în urma contestației valoarea pagubei a fost redusă prin Hotărârea nr. A. 3218/2005 a comandantului U.M. Craiova. Prin cea de-a treia deciziei de imputare nr. A. 2500/2005 reclamantul a fost obligat să plătească contravaloarea unui prejudiciu cauzat prin executarea reparațiilor la autocamionul, aparținând U.M.

Craiova, însă prin Hotărârea nr. A. 3219/2005 valoarea prejudiciului a fost majorată. S-a mai reținut că răspunderea materială a reclamantului a fost constatată și prin decizia de imputare nr. A. 2501/2005, prejudiciu cauzat prin executarea reparațiilor la autocamionul, aparținând U.M. 01136, iar în urma contestației formulate împotriva acestei decizii valoarea prejudiciului a fost majorată. Pentru toate cele patru decizii s-a reținut nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (3) lit. e), art. 43 alin. (2) lit. e) și art. 208 din Instrucțiunile L. 11/2002.

În urma cercetărilor administrative efectuate s-a constatat cert ca reparațiile la cele patru autoturisme s-a făcut cu depășirea normelor de consum, manoperă, materiale și piese de schimb, fără a exista o notă de comandă, respectiv ordinul de reparație, ci doar în baza ordinului verbal al comandatului, respective al reclamantului, aspect de altfel reținut și de comisia de jurisdicție a imputațiilor și necontestat de reclamant. Dispozițiile art. 9 alin. (2) din Instrucțiunile L. 11/2002 privind mentenanța tehnicii și echipamentelor din înzestrarea Ministerului Apărării aprobate prin Ordinul nr. 30/2002, stabilesc ca limită maximă pentru lucrările de refacere a resursei valoarea de 60 % din valoarea de înlocuire, iar ceea ce depășește această valoare reprezintă lucrări nejustificate din punct de vedere economic și ilegale.

Așadar, prin efectuarea unor lucrări de reparații la autovehicule peste procentul de 60 % din valoarea de înlocuire, s-a cauzat o pagubă în patrimoniul unității militare, iar vinovăția reclamantului decurge din îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiunilor de serviciu aferente funcției pe care o îndeplinea, aceea de comandant al U.M. Craiova ca și a celorlalte persoane din subordinea acestuia, constând în aceea de a urmări ca aceste lucrări de reparații să se încadreze în normele tehnice la care obligă art. 43 din Instrucțiunile Legii nr. 11/2002.

Celelalte dispoziții legale invocate ca temei al răspunderii materiale, respectiv art. 42 alin. (2) lit. e) și art. 208 din Legea nr. 11/2002, obligă ca în cazul reparării tehnicii să fie respectat principiul eficienței economice, în sensul de a se efectua fie cheltuieli în limitele valorii prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 11/2002, fie în cazul depășirii acestor cheltuieli să se procedeze la scoaterea din funcțiune a acestor autovehicule și valorificarea lor pe altă cale. Cu privire la afirmația potrivit căreia calculul valorilor stabilite ar fi nereal, instanța de fond nu a avut posibilitatea să o verifice întrucât reclamantul nu a fost de acord cu administrarea în cauză a unei expertize de specialitate prin care să efectueze aceste verificări.

De asemenea, s-a reținut ca fiind nefondată și susținerea referitoare la majorarea cuantumului sumei imputate în propria cale de atac, în condițiile în care două din cele patru contestații formulate de reclamant împotriva celor patru decizii de imputare au fost admise și sume imputate au fost diminuate, iar în celelalte două valoarea imputată a fost majorată. În legătură cu susținerile reclamantului referitoare la necesitatea reparațiilor și modernizărilor efectuate, instanța a constatat că nu au fost dovedite. La stabilirea valorii prejudiciului imputat mai multor cadre militare, printre care și reclamantului, au fost avute în vedere dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, adică proporțional cu solda netă de la data constatării acestuia.

î mpotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul F.F. criticând-o, ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a criticat sentința pentru toate motivele arătate în acțiunea principală, apreciindu-se că instanța de fond nu a avut în vedere probele administrate, dispozițiile Legii nr. 11/2002 neavând nicio legătură cu paguba pretinsă, pentru că art. 42 alin. (3) și art. 43 alin. (2) cât și art. 208 din Instrucțiuni au fost abrogate. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului, probele administrate, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: În urma cercetărilor administrative efectuate, s-a constatat de către organul în drept, un prejudiciu cert în patrimoniul M.A.N., prin efectuarea unor lucrări de reparații la patru autovehicule, peste procentul de 60 % din valoarea de înlocuire.

S-au încălcat astfel prevederile art. 9 din instrucțiunile la Legea nr. 11/2002, fiind stabilite și persoanele vinovate de acest prejudiciu. Prin urmare au fost emise în sarcina recurentului - reclamant decizii de imputare, fiind stabilită răspunderea materială a acestuia. Pentru toate cele trei decizii s-a reținut încălcarea dispozițiilor art. 42, 43 și 208 din Instrucțiunile Legii nr. 11/2002, ca temei de drept. Susținerile recurentului în sensul că valoarea privind reparațiile celor patru autovehicule nu a fost reținută corect, nu pot fi avute în vedere, întrucât la dosar există acte care îl contrazic, efectuarea lucrărilor peste procentul stabilit de lege de 60 % din valoarea de înlocuire, conducând fără posibilitate de tăgadă la prejudiciul cauzat intimatei.

Vinovăția recurentului decurge cu claritate din neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu corespunzătoare funcției de comandat al U.M. Craiova, cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 11/2002 cât și principiul eficienței economice referitor la efectuarea de cheltuieli în limitele valorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 11/2002. Nu poate fi avută în vedere nici susținerea recurentului - reclamant în sensul că este nereal calculul valorilor stabilire, atâta vreme cât instanța de judecată nu a putut aprecia acest lucru, el opunându-se efectuării unei expertize de specialitate, singura probă prin care se puteau face astfel de verificări. Deciziile de imputare a prejudiciului care îl privesc pe recurent au fost legale și conforme cu dispozițiile Legii nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, el nedovedind cu nici un fel de probatorii susținerile făcute atât la fond cât și în motivele de recurs.

Așa fiind, față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de F.F., ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de F.F. împotriva sentinței nr. 377 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.