ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3359/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 913 din 19

februarie 2009,

î

nalta Curte de

Casație și Justiție, secția contencios administrativ

și fiscal, a admis recursul declarat de reclamant împotriva sentinței

nr. 71 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, a casat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru a se pronunța astfel,

î

nalta Curte de Casație si

Justiție a reținut că prin raportare la argumentele de fapt

și de drept invocate de reclamant în sprijinul cererii sale, motivarea

instanței de fond nu întrunește cerințele procedurale

prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că

are un caracter general și nu arată în concret pentru fiecare dintre

deciziile de imputare contestate, care sunt motivele de fapt și de drept

care au format convingerea instanței privind legalitatea și

temeinicia acestora și nici care sunt rațiunile care au justificat

înlăturarea argumentelor de fapt și de drept precizate de reclamant

în acțiune.

Cu ocazia rejudecării,

instanța de fond a pus în discuția părților administrarea

unei probe cu expertiză tehnică pentru verificarea susținerilor

din acțiune, însă reclamantul a arătat că nu solicită

administrarea probei respective.

Prin sentința civilă nr. 377

din data de 20 octombrie 2009, Curtea de Apel Craiova, secția contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului F.F.

formulată în contradictoriu cu pârâtul M.A.N.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că actele administrative contestate de

reclamant sunt temeinice și legale, pentru următoarele motive:

În urma controlului de audit

efectuat la Compartimentul lucrări speciale din cadrul U.M. 01136 Craiova

în 2005, s-a constatat că prin efectuarea lucrărilor de

reparații la autoturismele Dacia 1310 și autocamioanele au fost

cauzate prejudicii și din acest motiv s-a dispus efectuarea unei

cercetări administrative pentru stabilirea persoanei vinovate și

recuperării acestora.

Cercetarea administrativă a

stabilit că singura persoană vinovată în cauzarea prejudiciului

este șeful Secției lucrări speciale și prin decizie de

imputare valoarea prejudiciului a fost stabilită în sarcina acestuia.

Contestația formulată de

șeful Secției lucrări speciale din cadrul U.M. 01136 Craiova a

fost admisă de Comisia de jurisdicție a imputațiilor, iar prin

decizia nr. 23/2005 s-a dispus efectuarea unei noi cercetări

administrative.

Noua cercetare administrativă a

stabilit că mai multe persoane cu diferite funcții din cadrul

unității militare se fac vinovate de prejudiciile create prin

reparațiile efectuate la cele patru autovehicule, astfel că prin

decizia de imputare nr. A. 2498/2005 s-a reținut că lucrările de

refacere la autoturismul Dacia 1310 au depășit 60 % din valoarea de

înlocuire, cauzându-se o pagubă care a fost imputată la 10 cadre militare

din unitate între care și reclamantului în sarcina căruia s-a

reținut un prejudiciu.

În urma contestației

reclamantului împotriva acestei decizii, prin Hotărârea nr. A. 3206/2005 a

comandantului unității militare valoarea pagubei a fost redusă.

Tot în sarcina reclamantului a fost

emisă și decizia de imputare nr. A. 2499/2005, reținându-se

că se face vinovat de producerea unei pagube ca urmare a executării

lucrărilor de reparații la autoturismul Dacia 1310, aparținând U.M.

Târgoviște, însă în urma contestației valoarea pagubei a fost

redusă prin Hotărârea nr. A. 3218/2005 a comandantului U.M. Craiova.

Prin cea de-a treia deciziei de

imputare nr. A. 2500/2005 reclamantul a fost obligat să

plătească contravaloarea unui prejudiciu cauzat prin executarea reparațiilor

la autocamionul, aparținând U.M. Craiova, însă prin Hotărârea nr.

A. 3219/2005 valoarea prejudiciului a fost majorată.

S-a mai reținut că

răspunderea materială a reclamantului a fost constatată și

prin decizia de imputare nr. A. 2501/2005, prejudiciu cauzat prin executarea

reparațiilor la autocamionul, aparținând U.M. 01136, iar în urma

contestației formulate împotriva acestei decizii valoarea prejudiciului a

fost majorată.

Pentru toate cele patru decizii s-a

reținut nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (3) lit. e), art. 43 alin.

(2) lit. e) și art. 208 din Instrucțiunile L. 11/2002.

În urma cercetărilor

administrative efectuate s-a constatat cert ca reparațiile la cele patru

autoturisme s-a făcut cu depășirea normelor de consum,

manoperă, materiale și piese de schimb, fără a exista o

notă de comandă, respectiv ordinul de reparație, ci doar în baza

ordinului verbal al comandatului, respective al reclamantului, aspect de altfel

reținut și de comisia de jurisdicție a imputațiilor și

necontestat de reclamant.

Dispozițiile art. 9 alin. (2)

din Instrucțiunile L. 11/2002 privind mentenanța tehnicii și

echipamentelor din înzestrarea Ministerului Apărării aprobate prin

Ordinul nr. 30/2002, stabilesc ca limită maximă pentru lucrările

de refacere a resursei valoarea de 60 % din valoarea de înlocuire, iar ceea ce

depășește această valoare reprezintă lucrări

nejustificate din punct de vedere economic și ilegale.

Așadar, prin efectuarea unor

lucrări de reparații la autovehicule peste procentul de 60 % din

valoarea de înlocuire, s-a cauzat o pagubă în patrimoniul

unității militare, iar vinovăția reclamantului decurge din

îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiunilor de serviciu aferente

funcției pe care o îndeplinea, aceea de comandant al U.M. Craiova ca

și a celorlalte persoane din subordinea acestuia, constând în aceea de a

urmări ca aceste lucrări de reparații să se încadreze în

normele tehnice la care obligă art. 43 din Instrucțiunile Legii nr. 11/2002.

Celelalte dispoziții legale

invocate ca temei al răspunderii materiale, respectiv art. 42 alin. (2) lit.

e) și art. 208 din Legea nr. 11/2002, obligă ca în cazul

reparării tehnicii să fie respectat principiul eficienței

economice, în sensul de a se efectua fie cheltuieli în limitele valorii

prevăzute de art. 9 alin. (2) din Legea nr. 11/2002, fie în cazul

depășirii acestor cheltuieli să se procedeze la scoaterea din

funcțiune a acestor autovehicule și valorificarea lor pe altă

cale.

Cu privire la afirmația

potrivit căreia calculul valorilor stabilite ar fi nereal, instanța

de fond nu a avut posibilitatea să o verifice întrucât reclamantul nu a

fost de acord cu administrarea în cauză a unei expertize de specialitate

prin care să efectueze aceste verificări.

De asemenea, s-a reținut ca

fiind nefondată și susținerea referitoare la majorarea

cuantumului sumei imputate în propria cale de atac, în condițiile în care

două din cele patru contestații formulate de reclamant împotriva

celor patru decizii de imputare au fost admise și sume imputate au fost

diminuate, iar în celelalte două valoarea imputată a fost

majorată.

În legătură cu

susținerile reclamantului referitoare la necesitatea reparațiilor

și modernizărilor efectuate, instanța a constatat că nu au

fost dovedite.

La stabilirea valorii prejudiciului

imputat mai multor cadre militare, printre care și reclamantului, au fost

avute în vedere dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, adică

proporțional cu solda netă de la data constatării acestuia.

î

mpotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul F.F. criticând-o, ca nelegală

și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a

legii.

S-a criticat sentința pentru

toate motivele arătate în acțiunea principală, apreciindu-se

că instanța de fond nu a avut în vedere probele administrate,

dispozițiile Legii nr. 11/2002 neavând nicio legătură cu paguba

pretinsă, pentru că art. 42 alin. (3) și art. 43 alin. (2) cât

și art. 208 din Instrucțiuni au fost abrogate.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând actele dosarului, probele

administrate, motivele de recurs și în raport de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție

reține următoarele:

În urma cercetărilor

administrative efectuate, s-a constatat de către organul în drept, un

prejudiciu cert în patrimoniul M.A.N., prin efectuarea unor lucrări de

reparații la patru autovehicule, peste procentul de 60 % din valoarea de

înlocuire.

S-au încălcat astfel

prevederile art. 9 din instrucțiunile la Legea nr. 11/2002, fiind stabilite și persoanele vinovate de acest prejudiciu.

Prin urmare au fost emise în sarcina

recurentului - reclamant decizii de imputare, fiind stabilită

răspunderea materială a acestuia.

Pentru toate cele trei decizii s-a

reținut încălcarea dispozițiilor art. 42, 43 și 208 din

Instrucțiunile Legii nr. 11/2002, ca temei de drept.

Susținerile recurentului în

sensul că valoarea privind reparațiile celor patru autovehicule nu a

fost reținută corect, nu pot fi avute în vedere, întrucât la dosar

există acte care îl contrazic, efectuarea lucrărilor peste procentul

stabilit de lege de 60 % din valoarea de înlocuire, conducând fără

posibilitate de tăgadă la prejudiciul cauzat intimatei.

Vinovăția recurentului

decurge cu claritate din neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu

corespunzătoare funcției de comandat al U.M. Craiova, cu

nerespectarea prevederilor Legii nr. 11/2002 cât și principiul

eficienței economice referitor la efectuarea de cheltuieli în limitele

valorii prevăzute de art. 9 din Legea nr. 11/2002.

Nu poate fi avută în vedere

nici susținerea recurentului - reclamant în sensul că este nereal

calculul valorilor stabilire, atâta vreme cât instanța de judecată nu

a putut aprecia acest lucru, el opunându-se efectuării unei expertize de

specialitate, singura probă prin care se puteau face astfel de

verificări.

Deciziile de imputare a

prejudiciului care îl privesc pe recurent au fost legale și conforme cu

dispozițiile Legii nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor,

el nedovedind cu nici un fel de probatorii susținerile făcute atât la

fond cât și în motivele de recurs.

Așa fiind, față de

toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție

apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care va respinge recursul declarat de F.F., ca

nefondat conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de F.F.

împotriva sentinței nr. 377 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 iunie 2010.