ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 913/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel

Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 71

din 6 martie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantul F.F., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect

anularea Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 pronunțată de Completul de

Jurisdicție din cadrul Comisiei de Jurisdicție a M.Ap.N., precum și a

Hotărârilor nr. 3206 din 28 octombrie 2005, A 32.18 din 28 octombrie 2005 și A

32.19 din 28 octombrie 2005, prin care au fost respinge contestațiile formulate

de reclamant împotriva deciziilor de imputare emise de comandantul U.M.02316

Craiova, la data de 25 august 2005.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a apreciat că soluția organului de jurisdicție este fondată,

reținând că, prin depășirea cotei de 60% din valoarea de înlocuire, în cazul

reparării a două autoturisme, reclamantul a încălcat prevederile Ordinului

General nr. 31/1997, în vigoare la data efectuării lucrărilor, precum și

Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. 30/2002 potrivit căruia cadrele

militare au obligația de a se supune legii și de a aplica actele normative

specifice domeniului.

S-a mai reținut

că reclamantul nu a justificat cu argumente coerente nici depășirea normei de

consum la cherestea.

Împotriva sentinței civile nr. 71

din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul F.F.,

prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac și modificarea hotărârii

atacate în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată.

A

învederat recurentul, prin motivele de recurs, că instanța de fond nu a

analizat motivele de nelegalitate și netemeinicie a Deciziilor de imputare nr.A

2498 din 25 august 2005, A 2499 din 25 august 2005, A 2500 din 25 august 2005

și A 2501 din 25 august 2005, respectiv Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006

pronunțată de Completul de Jurisdicție al Ministerului Apărării Naționale și că

prima instanță nu a constatat că s-a încălcat principiul neagravării situației

în propria cale de atac, prin aceea că potrivit hotărârii nr. 3219 din 28

octombrie 2005 emisă de comandantul Unității Militare 02316 Craiova în urma

contestației împotriva deciziei de imputare nr. A 2500 din 25 august 2005 și,

respectiv, Hotărârea nr.3220 din 28 octombrie emisă în urma contestației

împotriva deciziei de imputare nr. A 2501 din 25 august 2005 s-a dispus

respingerea contestațiilor și s-a majorat valoarea răspunderii materiale.

S-a

arătat de către reclamant, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, că nici una

din deciziile contestate nu este întemeiată în privința recurentului întrucât;

se reține că temeiul răspunderii materiale 1-a reprezentat nerespectarea

prevederilor art. 42 alin. (3) lit. e), art. 43 alin. (2) lit. e) și art. 208

din Instrucțiunile nr. 11/2002 iar aceste articole au un caracter extrem de

general; or, analizând cele patru decizii de imputare, acestea sunt lovite de

nulitate, deoarece lipsește un element esențial și anume „motivarea pe temeiuri

de drept și de fapt” care să fi determinat angajarea răspunderii materiale a

comandantului unității colonel F.F.; pe de altă parte, temeiurile de drept

invocate în sarcina reclamantului nu au nici o legătură cu modul concret în

care s-a executat reparația celor patru vehicule; potrivit naturii funcției

sale reclamantul semna orice document de mișcare a bunurilor materiale,

respectiv intrări sau ieșiri din unitate, însă verificările de legalitate și

oportunitate se efectuau de către șefii de servicii și secții.

Recursul

este fondat și va fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a

trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, pentru următoarele

considerente.

Prin contestația înregistrată la prima instanță reclamantul F.F. a solicitat

anularea Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 emisă de Completul de

Jurisdicție din cadrul Comisiei de Jurisdicție a Ministerului Apărării

Naționale și anularea pe cale de consecință a deciziilor de imputare nr. A

2498, 2499, 2500 și 2501 din 25 august 2005 emise de comandantul U.M. 02316

Craiova, în partea referitoare la sumele stabilite în sarcina acestuia cu titlu

de răspundere materială.

A arătat reclamantul, prin motivele acțiunii sale în contencios

administrativ, referitor la suma de 593,84 lei (RON) pentru care s-a angajat

răspunderea materială a acestuia corespunzător lucrărilor de refacere a

resursei la autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare A-123 aparținând UM

02214 București, ce deservea un general, a căror valoare a depășit 60% din

valoarea de înlocuire, că aceasta nu poate fi considerată pagubă în înțelesul

textelor aplicabile și nu poate fi angajată astfel răspunderea materială

întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 2 pct. 6 din

Instrucțiuni care dispun ca paguba să fie reală și certă, corect atribuită,

determinată cantitativ și valoric, ca fapta prin care s-a produs paguba să aibă

caracter ilegal, ilicit, ca vinovăția, cu intenție sau din culpă, să fie

stabilită cu certitudine în sarcina autorului pagubei și ca să existe o

legătură de cauzalitate între fapta cu caracter ilegal (ilicit) și paguba

propusă. S-a mai precizat că contravaloarea lucrărilor de refacere a resursei

nu poate fi considerată pagubă, că nu au fost avute în vedere prevederile art. 6

pct. 14 din O.G. nr. 121/1998 conform cărora consumurile peste norma de piese

și materiale determinate de pregătirea unor categorii de tehnică pentru

îndeplinirea unor misiuni specifice nu sunt considerate pagube, că nu s-a ținut

cont de ordinul dat de C1ATt privind calitatea și volumul lucrărilor de

mentenanță efectuat la tehnica trimisă la reparat în cadrul UM 0236 Craiova și

de faptul că în acea perioadă, din lipsa fondurilor bugetare, armata nu mai

putea beneficia de dotări cu tehnică nouă, că pragul de 60% privind valoarea

reparațiilor nu este valabil și la mașinile unicat cum era Dacia 1310 cu

numărul de înmatriculare A 123 ce deservea pe comandantul ClATt, ce fusese

trimisă pentru modernizare și dotare prin ordinul expres al comandantului UM

02450 București sub nr. OR 92 din 15 august 2003, lucrările fiind urmărite pe

întreaga perioadă de execuție, că reparațiile și modernizările au fost

necesare, au respectat ordinul, au fost recepționate de beneficiar care a

apreciat calitatea acestora și că în perioada în care s-au efectuat aceste

reparații și modernizări la cele două autoturisme marca Dacia 1310 A-123 și

A-2118 din UM Târgoviște reclamantul se afla în concediu de odihnă. Tot astfel,

reclamantul a învederat că chiar dacă s-ar considera că s-au încălcat

prevederile art. 2 iar contravaloarea reparației ce ar depăși nivelul de 60%

din valoarea de înlocuire ar fi considerată pagubă aceasta nu îi poate fi

imputată, deoarece de această reparație a beneficiat armata ca instituție și nu

există nici un element de ilegalitate atâta timp cât recurentul a acționat în

executarea unui ordin de reparație. În plus, s-a evidențiat că organele de

control administrativ, cu rea-credință, au procedat la un calcul nerealist al

costurilor privind reparațiile celor două autoturisme marca Dacia, pentru ca

astfel să se poată depăși pragul de 60% din valoarea de înlocuire, cu atât mai

mult cu cât nu există nici un act normativ care să interzică reparația

autoturismelor ce ar depăși procentul de 60%) din valoarea de înlocuire.

Referitor la suma de 41,50 lei (RON)

reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a resursei la autoturismul

Dacia 1300 A-2118 aparținând UM nr.02494 Târgoviște a căror valoare a depășit 60%

din valoarea de înlocuire, pentru care s-a stabilit angajarea răspunderii

reclamantului, s-a arătat prin acțiune că nu sunt îndeplinite nici în acest caz

prevederile art. 2 pct. 6 din O.G. nr. 121/1998, astfel că sumele de 6781,34

lei și 3195,56 lei ar fi trebuit trecute la scădere în contul statului; oricum,

s-a relevat, aceste sume nu au fost calculate corect, neavând o bază de calcul

reală.

Cât

privește suma de 8.87 lei pentru care s-a angajat răspunderea materială a

reclamantului justificat de depășirea normei de consum de cherestea rășinoase

la autocamionul R 10215 FA cu nr.A-5304 aparținând UM 01136 Craiova, s-a arătat

prin contestație că această sumă nu poate fi considerată pagubă produsă de

reclamant în calitate de comandant al unității nefiind îndeplinite aceleași

condiții expres prevăzute de art. 2 pct. 6 din O.G. nr. 121/1998; comandantul

aproba documentele de reparații prin care se scădeau materialele și piesele

folosite, după ce aceste documente erau certificate de personalul din

subordine, cu atribuții precise în acest sens.

În

fine, referitor la suma de 224,09 lei (RON) reprezentând depășirea normei de

consum de cherestea rășinoase la autocamionul R 16215 nu numărul de

înmatriculare A-21918 produsă la UM 01136 Craiova s-a apreciat de către reclamant

că nici această eventuală pagubă nu poate fi stabilită în sarcina sa în

calitatea pe care a avut-o de comandant al unității militare, pentru aceleași

argumente prezentate anterior.

Prima

instanță, în motivarea hotărârii prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea

reclamantului, a apreciat că soluția organului de jurisdicție este fondată, în

sensul că prin depășirea cotei de 60% din valoarea de înlocuire în cazul

reparării a două autoturisme s-au încălcat prevederile Ordinului general nr. 31/1977,

în vigoare încă la data efectuării lucrărilor, precum și a Ordinului

ministrului apărării naționale nr. 30/2002, că nu se poate justifica și nu s-a

justificat cu argumente coerente derivate din situația de fapt depășirea normei

de consum la cherestea și că reclamantul prin îndeplinirea defectuoasă a

obligațiilor de serviciu a cauzat unității militare prejudiciul cauzat în

sarcina sa.

În

conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea

se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au

format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile

părților.

În speță, prin raportare la argumentele de fapt și de drept invocate de

reclamant în sprijinul acțiunii sale, având un caracter complex, motivarea

instanței nu întrunește cerințele procedurale mai sus menționate. într-adevăr,

motivarea sentinței pronunțate de prima instanță are un caracter general și nu

arată, în concret, pentru fiecare dintre cele patru decizii de imputare

contestate de recurentul reclamant, care sunt motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, cât privește legalitatea și temeinicia

acestora, implicit a Hotărârii nr.76 din 17 ianuarie 2006 emisă de Completul de

Jurisdicție din cadrul Comisiei de Jurisdicție a Ministerului Apărării

Naționale, și nici care sunt rațiunile care au justificat înlăturarea

argumentele de fapt și de drept precizate de reclamant prin contestație. O

asemenea împrejurare echivalează practic cu necercetarea fondului cauzei de către

instanța de fond, fiind incidente astfel prevederile art. 312 alin. (3) și art.

313 C. proc. civ., care impun, în vederea respectării principiului dublului

grad de jurisdicție, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

În consecință, se va dispune

admiterea recursului declarat de reclamantul F.F., casarea sentinței civile nr.

71 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași

instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de F.F.

împotriva sentinței civile nr. 71 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabile.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19

februarie 2009.