ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 913/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 71 din 6 martie 2008 a respins acțiunea formulată de reclamantul F.F., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naționale, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 pronunțată de Completul de Jurisdicție din cadrul Comisiei de Jurisdicție a M.Ap.N., precum și a Hotărârilor nr. 3206 din 28 octombrie 2005, A 32.18 din 28 octombrie 2005 și A 32.19 din 28 octombrie 2005, prin care au fost respinge contestațiile formulate de reclamant împotriva deciziilor de imputare emise de comandantul U.M.02316 Craiova, la data de 25 august 2005. Pentru a hotărî astfel, instanța a apreciat că soluția organului de jurisdicție este fondată, reținând că, prin depășirea cotei de 60% din valoarea de înlocuire, în cazul reparării a două autoturisme, reclamantul a încălcat prevederile Ordinului General nr. 31/1997, în vigoare la data efectuării lucrărilor, precum și Ordinul Ministrului Apărării Naționale nr. 30/2002 potrivit căruia cadrele militare au obligația de a se supune legii și de a aplica actele normative specifice domeniului.

S-a mai reținut că reclamantul nu a justificat cu argumente coerente nici depășirea normei de consum la cherestea. Împotriva sentinței civile nr. 71 din 19 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamantul F.F., prin care s-a solicitat admiterea acestei căi de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației, așa cum a fost formulată.

A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că instanța de fond nu a analizat motivele de nelegalitate și netemeinicie a Deciziilor de imputare nr.A 2498 din 25 august 2005, A 2499 din 25 august 2005, A 2500 din 25 august 2005 și A 2501 din 25 august 2005, respectiv Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 pronunțată de Completul de Jurisdicție al Ministerului Apărării Naționale și că prima instanță nu a constatat că s-a încălcat principiul neagravării situației în propria cale de atac, prin aceea că potrivit hotărârii nr. 3219 din 28 octombrie 2005 emisă de comandantul Unității Militare 02316 Craiova în urma contestației împotriva deciziei de imputare nr. A 2500 din 25 august 2005 și, respectiv, Hotărârea nr.3220 din 28 octombrie emisă în urma contestației împotriva deciziei de imputare nr. A 2501 din 25 august 2005 s-a dispus respingerea contestațiilor și s-a majorat valoarea răspunderii materiale.

S-a arătat de către reclamant, în dezvoltarea motivelor sale de recurs, că nici una din deciziile contestate nu este întemeiată în privința recurentului întrucât; se reține că temeiul răspunderii materiale 1-a reprezentat nerespectarea prevederilor art. 42 alin. (3) lit. e), art. 43 alin. (2) lit. e) și art. 208 din Instrucțiunile nr. 11/2002 iar aceste articole au un caracter extrem de general; or, analizând cele patru decizii de imputare, acestea sunt lovite de nulitate, deoarece lipsește un element esențial și anume „motivarea pe temeiuri de drept și de fapt” care să fi determinat angajarea răspunderii materiale a comandantului unității colonel F.F.; pe de altă parte, temeiurile de drept invocate în sarcina reclamantului nu au nici o legătură cu modul concret în care s-a executat reparația celor patru vehicule; potrivit naturii funcției sale reclamantul semna orice document de mișcare a bunurilor materiale, respectiv intrări sau ieșiri din unitate, însă verificările de legalitate și oportunitate se efectuau de către șefii de servicii și secții.

Recursul este fondat și va fi admis, cu consecința casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, pentru următoarele considerente. Prin contestația înregistrată la prima instanță reclamantul F.F. a solicitat anularea Hotărârii nr. 76 din 17 ianuarie 2006 emisă de Completul de Jurisdicție din cadrul Comisiei de Jurisdicție a Ministerului Apărării Naționale și anularea pe cale de consecință a deciziilor de imputare nr. A 2498, 2499, 2500 și 2501 din 25 august 2005 emise de comandantul U.M. 02316 Craiova, în partea referitoare la sumele stabilite în sarcina acestuia cu titlu de răspundere materială.

A arătat reclamantul, prin motivele acțiunii sale în contencios administrativ, referitor la suma de 593,84 lei (RON) pentru care s-a angajat răspunderea materială a acestuia corespunzător lucrărilor de refacere a resursei la autoturismul Dacia 1300 cu nr. de înmatriculare A-123 aparținând UM 02214 București, ce deservea un general, a căror valoare a depășit 60% din valoarea de înlocuire, că aceasta nu poate fi considerată pagubă în înțelesul textelor aplicabile și nu poate fi angajată astfel răspunderea materială întrucât nu sunt îndeplinite cumulativ prevederile art. 2 pct. 6 din Instrucțiuni care dispun ca paguba să fie reală și certă, corect atribuită, determinată cantitativ și valoric, ca fapta prin care s-a produs paguba să aibă caracter ilegal, ilicit, ca vinovăția, cu intenție sau din culpă, să fie stabilită cu certitudine în sarcina autorului pagubei și ca să existe o legătură de cauzalitate între fapta cu caracter ilegal (ilicit) și paguba propusă.

S-a mai precizat că contravaloarea lucrărilor de refacere a resursei nu poate fi considerată pagubă, că nu au fost avute în vedere prevederile art. 6 pct. 14 din O.G.

nr. 121/1998 conform cărora consumurile peste norma de piese și materiale determinate de pregătirea unor categorii de tehnică pentru îndeplinirea unor misiuni specifice nu sunt considerate pagube, că nu s-a ținut cont de ordinul dat de C1ATt privind calitatea și volumul lucrărilor de mentenanță efectuat la tehnica trimisă la reparat în cadrul UM 0236 Craiova și de faptul că în acea perioadă, din lipsa fondurilor bugetare, armata nu mai putea beneficia de dotări cu tehnică nouă, că pragul de 60% privind valoarea reparațiilor nu este valabil și la mașinile unicat cum era Dacia 1310 cu numărul de înmatriculare A 123 ce deservea pe comandantul ClATt, ce fusese trimisă pentru modernizare și dotare prin ordinul expres al comandantului UM 02450 București sub nr. OR 92 din 15 august 2003, lucrările fiind urmărite pe întreaga perioadă de execuție, că reparațiile și modernizările au fost necesare, au respectat ordinul, au fost recepționate de beneficiar care a apreciat calitatea acestora și că în perioada în care s-au efectuat aceste reparații și modernizări la cele două autoturisme marca Dacia 1310 A-123 și A-2118 din UM Târgoviște reclamantul se afla în concediu de odihnă.

Tot astfel, reclamantul a învederat că chiar dacă s-ar considera că s-au încălcat prevederile art. 2 iar contravaloarea reparației ce ar depăși nivelul de 60% din valoarea de înlocuire ar fi considerată pagubă aceasta nu îi poate fi imputată, deoarece de această reparație a beneficiat armata ca instituție și nu există nici un element de ilegalitate atâta timp cât recurentul a acționat în executarea unui ordin de reparație. În plus, s-a evidențiat că organele de control administrativ, cu rea-credință, au procedat la un calcul nerealist al costurilor privind reparațiile celor două autoturisme marca Dacia, pentru ca astfel să se poată depăși pragul de 60% din valoarea de înlocuire, cu atât mai mult cu cât nu există nici un act normativ care să interzică reparația autoturismelor ce ar depăși procentul de 60%) din valoarea de înlocuire.

Referitor la suma de 41,50 lei (RON) reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a resursei la autoturismul Dacia 1300 A-2118 aparținând UM nr.02494 Târgoviște a căror valoare a depășit 60% din valoarea de înlocuire, pentru care s-a stabilit angajarea răspunderii reclamantului, s-a arătat prin acțiune că nu sunt îndeplinite nici în acest caz prevederile art. 2 pct. 6 din O.G. nr. 121/1998, astfel că sumele de 6781,34 lei și 3195,56 lei ar fi trebuit trecute la scădere în contul statului; oricum, s-a relevat, aceste sume nu au fost calculate corect, neavând o bază de calcul reală.

Cât privește suma de 8.87 lei pentru care s-a angajat răspunderea materială a reclamantului justificat de depășirea normei de consum de cherestea rășinoase la autocamionul R 10215 FA cu nr.A-5304 aparținând UM 01136 Craiova, s-a arătat prin contestație că această sumă nu poate fi considerată pagubă produsă de reclamant în calitate de comandant al unității nefiind îndeplinite aceleași condiții expres prevăzute de art. 2 pct. 6 din O.G. nr. 121/1998; comandantul aproba documentele de reparații prin care se scădeau materialele și piesele folosite, după ce aceste documente erau certificate de personalul din subordine, cu atribuții precise în acest sens.

În fine, referitor la suma de 224,09 lei (RON) reprezentând depășirea normei de consum de cherestea rășinoase la autocamionul R 16215 nu numărul de înmatriculare A-21918 produsă la UM 01136 Craiova s-a apreciat de către reclamant că nici această eventuală pagubă nu poate fi stabilită în sarcina sa în calitatea pe care a avut-o de comandant al unității militare, pentru aceleași argumente prezentate anterior.

Prima instanță, în motivarea hotărârii prin care a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, a apreciat că soluția organului de jurisdicție este fondată, în sensul că prin depășirea cotei de 60% din valoarea de înlocuire în cazul reparării a două autoturisme s-au încălcat prevederile Ordinului general nr. 31/1977, în vigoare încă la data efectuării lucrărilor, precum și a Ordinului ministrului apărării naționale nr. 30/2002, că nu se poate justifica și nu s-a justificat cu argumente coerente derivate din situația de fapt depășirea normei de consum la cherestea și că reclamantul prin îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor de serviciu a cauzat unității militare prejudiciul cauzat în sarcina sa.

În conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și va cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În speță, prin raportare la argumentele de fapt și de drept invocate de reclamant în sprijinul acțiunii sale, având un caracter complex, motivarea instanței nu întrunește cerințele procedurale mai sus menționate.

într-adevăr, motivarea sentinței pronunțate de prima instanță are un caracter general și nu arată, în concret, pentru fiecare dintre cele patru decizii de imputare contestate de recurentul reclamant, care sunt motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cât privește legalitatea și temeinicia acestora, implicit a Hotărârii nr.76 din 17 ianuarie 2006 emisă de Completul de Jurisdicție din cadrul Comisiei de Jurisdicție a Ministerului Apărării Naționale, și nici care sunt rațiunile care au justificat înlăturarea argumentele de fapt și de drept precizate de reclamant prin contestație. O asemenea împrejurare echivalează practic cu necercetarea fondului cauzei de către instanța de fond, fiind incidente astfel prevederile art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc.

civ., care impun, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În consecință, se va dispune admiterea recursului declarat de reclamantul F.F., casarea sentinței civile nr. 71 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de F.F. împotriva sentinței civile nr. 71 din 6 martie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabile. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie 2009.