ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 538/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 538/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința nr. 12804 din 6
noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială,
a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.G.S., G.M.,
M.I. și P.F. împotriva pârâților SC T. SA și Z.A.M.S.U.I. SRL
precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta A.T.M.
și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a
hotărârii A.G.A. a SC T. SA din 25 octombrie 2002, fiind respins
capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a
contractului de vânzare cumpărare nr. 3828 din 18 decembrie 2002.
Instanța de fond a reținut
inexistența dovezii convocării adunării acționarilor din 25
octombrie 2002, situație care atrage nulitatea hotărârii astfel
adoptate.
Cât privește contractul de
vânzare cumpărare încheiat la 18 decembrie 2002 între pârâte, nulitatea
hotărârii A.G.A. nu atrage nulitatea acestuia câtă vreme
cumpărătorul a fost de bună credință.
Curtea de Apel București,
secția comercială, prin decizia nr. 424 din 21 octombrie 2008, a
anulat, ca netimbrate, apelurile formulate de reclamanții G.M. și M.I.,
ca nefondat, apelul formulat de reclamantul C.G.S. și ca neavenit apelul
declarat de intervenienta A.T.M.
împotriva sentinței.
Anularea apelurilor, ca netimbrate,
s-a dispus în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 iar respingerea
apelului intervenientei ca neavenit, în baza art. 56 C. proc. civ.
În ce privește apelul declarat
de reclamantul C.G.S., el a fost respins, ca nefondat, apreciindu-se că
instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiului bunei
credințe a terțului dobânditor, pârâta cumpărătoare având
convingerea că dobândește bunul de la proprietar, că acesta nu
este grevat de sarcini și că persoana care a semnat contractul a fost
împuternicită în acest sens.
Este de necontestat, se reține
în decizia atacată că imobilul obiect al contractului de vânzare
cumpărare la momentul vânzării, era în proprietatea
societății pârâte vânzătoare și că acesta nu era
grevat de sarcini, cumpărătorul având numai obligația de a
verifica dreptul de proprietate al vânzătorului, nu și validitatea
adunării generale din 25 octombrie 2002.
Cum în cauză nu s-a
reținut reaua credință a cumpărătorului și nici
nu s-a probat complicitatea la fraudă a părților contractante,
instanța a dat eficiență principiului ocrotirii terțului
dobânditor de bună credință.
În contra acestei decizii a declarat
recurs reclamantul C.G.S.
pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și
9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare invocă criticile care
urmează:
- contrarietatea între considerente
și dispozitivul hotărârii atacate constând în respingerea apelului,
pe de o parte, iar pe de altă parte, menținerea sentinței prin
care s-a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. și care a vizat și
aspecte referitoare la desemnarea unei persoane care să semneze actul de
vânzare;
- instanța de apel nu a avut în
vedere criticile cu privire la inaplicabilitatea teoriei terțului
subdobânditor de bună credință ca și excepție de la
principiul nulității asupra cărora nu s-a pronunțat în
considerentele deciziei atacate;
- față de lipsa
răspunsului la interogatoriu, de înscrisurile de la dosar în care era
înscrisă interdicția de înstrăinare a terenului, în aplicarea art.
225 C. proc. civ., greșit s-a reținut buna credință a
cumpărătoarei, fiind dovedită reaua credință a
acesteia.
Intimata A.T.M. a depus întâmpinare
la dosar prin care a solicitat respingerea recursului
întrucât motivele invocate nu
constituie motive de desființare ale hotărârii ci critici sub
aspectul temeiniciei acesteia.
Recursul nu este fondat.
Cu privire la prima critică
formulată constând în contrarietatea dintre considerente și
dispozitiv, din verificarea deciziei atacate se constată netemeinicia
acesteia.
Confirmând sentința
apelată prin respingerea apelului, nu există contrarietate între
acest dispozitiv și considerentele deciziei deoarece prin
sentință acțiunea a fost admisă în parte în sensul
constatării numai nulității hotărârii A.G.A., iar cu
privire la aceasta atât instanța de fond cât și instanța de apel
au apreciat că ea nu are drept consecință automată
nulitatea contractului de vânzare cumpărare, aspect sub care acțiunea
a fost respinsă.
În motivarea deciziei,
instanța de apel nu a făcut aplicarea teoriei terțului
subdobânditor de bună - credință ca excepție de la
principiul nulității, critica fiind fără obiect, în
speță cumpărătoarea neavând poziția de subdobânditor,
ci de dobânditor, calitate în care hotărârea A.G.A. este fără
efecte în ce o privește câtă vreme vânzătoarea și-a dovedit
calitatea de proprietar la momentul încheierii contractului, cum corect a
reținut instanța de apel.
În ce privește cea de-a
treia critică, se constată că aceasta are ca obiect analiza
și aprecierea probelor sub aspectul relei credințe a
cumpărătoarei, fapt ce antamează temeinicia hotărârii
atacate așa încât, în raport de prevederile art. 304 C. proc. civ., partea
introductivă care limitează controlul instanței de recurs numai
la motive de nelegalitate ea nu va fi examinată.
Drept urmare, în raport de
prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în care se încadrează
dezvoltarea criticilor formulate iar nu și în prevederile art. 304 pct. 8
și 9 C. proc. civ., care au fost formal invocate, Înalta Curte va respinge
recursul declarat ca nefondat.
În baza art. 274 C. proc. civ., va
fi obligat recurentul la 6.600 lei cheltuieli de judecată către
intimata intervenientă A.T.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamantul C.G.S., împotriva deciziei nr. 424 din 21 octombrie 2008,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a
comercială, ca nefondat.
Obligă recurentul reclamant la
6.600 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă A.T.M.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.