ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 538/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 12804 din 6 noiembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții C.G.S., G.M., M.I. și P.F. împotriva pârâților SC T. SA și Z.A.M.S.U.I. SRL precum și cererea de intervenție formulată de intervenienta A.T.M. și, în consecință s-a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. a SC T. SA din 25 octombrie 2002, fiind respins capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 3828 din 18 decembrie 2002. Instanța de fond a reținut inexistența dovezii convocării adunării acționarilor din 25 octombrie 2002, situație care atrage nulitatea hotărârii astfel adoptate.

Cât privește contractul de vânzare cumpărare încheiat la 18 decembrie 2002 între pârâte, nulitatea hotărârii A.G.A. nu atrage nulitatea acestuia câtă vreme cumpărătorul a fost de bună credință. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia nr. 424 din 21 octombrie 2008, a anulat, ca netimbrate, apelurile formulate de reclamanții G.M. și M.I., ca nefondat, apelul formulat de reclamantul C.G.S. și ca neavenit apelul declarat de intervenienta A.T.M. împotriva sentinței. Anularea apelurilor, ca netimbrate, s-a dispus în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 iar respingerea apelului intervenientei ca neavenit, în baza art. 56 C. proc. civ.

În ce privește apelul declarat de reclamantul C.G.S., el a fost respins, ca nefondat, apreciindu-se că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a principiului bunei credințe a terțului dobânditor, pârâta cumpărătoare având convingerea că dobândește bunul de la proprietar, că acesta nu este grevat de sarcini și că persoana care a semnat contractul a fost împuternicită în acest sens. Este de necontestat, se reține în decizia atacată că imobilul obiect al contractului de vânzare cumpărare la momentul vânzării, era în proprietatea societății pârâte vânzătoare și că acesta nu era grevat de sarcini, cumpărătorul având numai obligația de a verifica dreptul de proprietate al vânzătorului, nu și validitatea adunării generale din 25 octombrie 2002. Cum în cauză nu s-a reținut reaua credință a cumpărătorului și nici nu s-a probat complicitatea la fraudă a părților contractante, instanța a dat eficiență principiului ocrotirii terțului dobânditor de bună credință.

În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.G.S. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., în a căror dezvoltare invocă criticile care urmează: - contrarietatea între considerente și dispozitivul hotărârii atacate constând în respingerea apelului, pe de o parte, iar pe de altă parte, menținerea sentinței prin care s-a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. și care a vizat și aspecte referitoare la desemnarea unei persoane care să semneze actul de vânzare; - instanța de apel nu a avut în vedere criticile cu privire la inaplicabilitatea teoriei terțului subdobânditor de bună credință ca și excepție de la principiul nulității asupra cărora nu s-a pronunțat în considerentele deciziei atacate; - față de lipsa răspunsului la interogatoriu, de înscrisurile de la dosar în care era înscrisă interdicția de înstrăinare a terenului, în aplicarea art. 225 C. proc.

civ., greșit s-a reținut buna credință a cumpărătoarei, fiind dovedită reaua credință a acesteia. Intimata A.T.M. a depus întâmpinare la dosar prin care a solicitat respingerea recursului întrucât motivele invocate nu constituie motive de desființare ale hotărârii ci critici sub aspectul temeiniciei acesteia. Recursul nu este fondat. 1. Cu privire la prima critică formulată constând în contrarietatea dintre considerente și dispozitiv, din verificarea deciziei atacate se constată netemeinicia acesteia. Confirmând sentința apelată prin respingerea apelului, nu există contrarietate între acest dispozitiv și considerentele deciziei deoarece prin sentință acțiunea a fost admisă în parte în sensul constatării numai nulității hotărârii A.G.A., iar cu privire la aceasta atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat că ea nu are drept consecință automată nulitatea contractului de vânzare cumpărare, aspect sub care acțiunea a fost respinsă.

2. În motivarea deciziei, instanța de apel nu a făcut aplicarea teoriei terțului subdobânditor de bună - credință ca excepție de la principiul nulității, critica fiind fără obiect, în speță cumpărătoarea neavând poziția de subdobânditor, ci de dobânditor, calitate în care hotărârea A.G.A. este fără efecte în ce o privește câtă vreme vânzătoarea și-a dovedit calitatea de proprietar la momentul încheierii contractului, cum corect a reținut instanța de apel. 3. În ce privește cea de-a treia critică, se constată că aceasta are ca obiect analiza și aprecierea probelor sub aspectul relei credințe a cumpărătoarei, fapt ce antamează temeinicia hotărârii atacate așa încât, în raport de prevederile art. 304 C. proc.

civ., partea introductivă care limitează controlul instanței de recurs numai la motive de nelegalitate ea nu va fi examinată. Drept urmare, în raport de prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în care se încadrează dezvoltarea criticilor formulate iar nu și în prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., care au fost formal invocate, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ., va fi obligat recurentul la 6.600 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă A.T.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul C.G.S., împotriva deciziei nr. 424 din 21 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Obligă recurentul reclamant la 6.600 lei cheltuieli de judecată către intimata intervenientă A.T.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2010.