ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2237/2010

Deliberând,

asupra cererii de revizuire de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

constată următoarele:

Prin cererea

reînregistrată sub nr. 654/86/2009, după casare cu trimitere, pe rolul

Tribunalului Suceava, secția civilă, reclamantul L.V. a solicitat, în temeiul

Legii nr. 94/1992, al Legii nr. 490/2004 și al art .3 din H.G. nr.170/2005, în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligarea acesteia la

acordarea de majorări cu 75% a indemnizației de bază începând cu data de 14

martie 2005, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății.

Prin sentința

nr. 532 din 17 martie 2009, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte

acțiunea reclamantului, obligând pârâta la plata, către reclamant, a

indemnizației de 75% aplicată la nivelul salariului de bază, pentru perioada 10

iulie 2005-31 decembrie 2006, actualizată în raport de indicele de inflație la

data plății.

Pentru

pretențiile salariale aferente perioadei 14 martie 2005-09 iulie 2005, instanța

a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului.

Prin decizia nr.

972 din 7 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și

asigurări sociale, a respins ca tardiv formulat recursul declarat de Ministerul

Finanțelor Publice prin DG.F.P. Suceava împotriva sentinței nr. 532 din 17

martie 2009 și a admis recursul declarat de Curtea de Conturi a României, în

sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată.

Împotriva

deciziei nr. 972 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția conflicte

de muncă și asigurări sociale, reclamantul L.V. a formulat cerere de revizuire

întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7, arătând că aceasta se află în

contrarietate cu soluțiile date de alte instanțe de recurs, în cauze similare.

În acest sens,

revizuentul a arătat că, în procese având ca obiect conflicte de muncă ivite

între controlorii financiari, în calitate de angajați, și Curtea de Conturi a

României, în calitate de angajator, derulate pe rolul unor alte curți de apel

din țară, soluțiile date au fost favorabile angajaților, fapt de natură să

contravină soluției date de Curtea de Apel Suceava prin decizia contestată.

Analizând

cererea de revizuire, Înalta Curte urmează a o respinge ca inadmisibilă, în

considerarea următoarelor argumente:

Revizuirea

reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea

retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită

în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei

hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru

stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează

această cale de atac numai în cazuri strict determinate.

Pe de altă parte

însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea

acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie

viciată chiar în substanța sa.

Motivele de

revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare

în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de

revizuire.

Potrivit art. 322

pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și

aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Rezultă că, revizuirea

întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt

întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri

judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice

și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Cazul de

revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe

autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a

doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și

având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară,

aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri

reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”.

În acest sens,

tripla identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire

trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia

„este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect,

este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și

în contra lor în aceeași calitate”.

Cerințele legale

prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece

revizuentul apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor

hotărâri pronunțate în spețe similare de către alte Curți de Apel, în cadrul

unor procese în care revizuentul nu a figurat în calitate de parte.

Or, textul legal

sus-menționat impune ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de

ele sau în contra lor în aceeași calitate”, condiție care nu se regăsește în

speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora

revizuentul să fi participat anterior și să fi obținut o soluție contrară celei

din hotărârea supusă revizuirii.

Hotărârile la

care revizuentul face referire în sensul că ar fi potrivnice deciziei nr. 972

din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava reprezintă, în realitate, practică

judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat

soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui

premisa promovării unei cereri de revizuire.

Prin urmare,

constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 972 din 7

iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2010.