ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2237/2010

Deliberând, asupra cererii de revizuire de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin cererea reînregistrată sub nr. 654/86/2009, după casare cu trimitere, pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, reclamantul L.V. a solicitat, în temeiul Legii nr. 94/1992, al Legii nr. 490/2004 și al art .3 din H.G. nr.170/2005, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, obligarea acesteia la acordarea de majorări cu 75% a indemnizației de bază începând cu data de 14 martie 2005, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății. Prin sentința nr. 532 din 17 martie 2009, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantului, obligând pârâta la plata, către reclamant, a indemnizației de 75% aplicată la nivelul salariului de bază, pentru perioada 10 iulie 2005-31 decembrie 2006, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății.

Pentru pretențiile salariale aferente perioadei 14 martie 2005-09 iulie 2005, instanța a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului. Prin decizia nr. 972 din 7 iulie 2009, Curtea de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins ca tardiv formulat recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin DG.F.P. Suceava împotriva sentinței nr. 532 din 17 martie 2009 și a admis recursul declarat de Curtea de Conturi a României, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, ca nefondată. Împotriva deciziei nr. 972 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul L.V. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7, arătând că aceasta se află în contrarietate cu soluțiile date de alte instanțe de recurs, în cauze similare.

În acest sens, revizuentul a arătat că, în procese având ca obiect conflicte de muncă ivite între controlorii financiari, în calitate de angajați, și Curtea de Conturi a României, în calitate de angajator, derulate pe rolul unor alte curți de apel din țară, soluțiile date au fost favorabile angajaților, fapt de natură să contravină soluției date de Curtea de Apel Suceava prin decizia contestată. Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte urmează a o respinge ca inadmisibilă, în considerarea următoarelor argumente: Revizuirea reprezintă acea cale extraordinară de atac de retractare ce oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia.

Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel încât legea reglementează această cale de atac numai în cazuri strict determinate. Pe de altă parte însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Motivele de revizuire sunt expres și limitativ prevăzute de lege și impun, pentru fiecare în parte, îndeplinirea unor condiții specifice de admisibilitate a cererii de revizuire. Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea este posibilă „dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate”.

Rezultă că, revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză. Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă „constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat”.

În acest sens, tripla identitate ca și condiție de admisibilitate a cererii de revizuire trebuie analizată în raport de dispozițiile art. 1201 C. civ., conform căruia „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate”. Cerințele legale prevăzute de art. 1201 C. civ. nu sunt îndeplinite în cauză, deoarece revizuentul apreciază că hotărârea supusă revizuirii este potrivnică unor hotărâri pronunțate în spețe similare de către alte Curți de Apel, în cadrul unor procese în care revizuentul nu a figurat în calitate de parte.

Or, textul legal sus-menționat impune ca judecata să aibă loc „între aceleași părți, făcute de ele sau în contra lor în aceeași calitate”, condiție care nu se regăsește în speța dedusă judecății, întrucât nu este vorba de litigii în cadrul cărora revizuentul să fi participat anterior și să fi obținut o soluție contrară celei din hotărârea supusă revizuirii. Hotărârile la care revizuentul face referire în sensul că ar fi potrivnice deciziei nr. 972 din 07 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava reprezintă, în realitate, practică judiciară în materie, iar împrejurarea că prin aceste hotărâri s-au adoptat soluții opuse celei pronunțate prin hotărârea atacată, nu poate constitui premisa promovării unei cereri de revizuire.

Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată împotriva deciziei nr. 972 din 7 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2010.