ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 972/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 480 din 6 iunie

2008, astfel cum a fost îndreptată potrivit art. 281 alin. (1) C. proc. civ.,

prin încheierea din data de 25 iunie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de suspendare

formulată de reclamanta SC S. SA Năsăud în contradictoriu cu pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu. S-a dispus suspendarea executării somației

și a titlului executoriu nr. 300/2000 emise de pârâtă sub nr. 7688 din 23 aprilie

2008 până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea

de apel a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii cerințelor

prevăzute de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004, precum și de

dispozițiile art. 185 C. proc. fisc. S-a considerat că suspendarea executării

celor două acte este calea care prejudiciază cel mai puțin și induce un

echilibru între interesele divergente ale părților.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs pârâta Administrația Fondului pentru Mediu, invocând

în drept dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C.

proc. civ.

Recurenta critică în principal hotărârea

Curții de apel sub aspectul încălcării normelor care guvernează competența după

materie.

Afirmă că actele suspendate sunt acte de

executare silită, care, potrivit Deciziei nr. XIV/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, Secțiile Unite, pot fi contestate la judecătorie, ca

instanță de executare. În măsura în care, totuși, instanța de recurs apreciază

că litigiul de față trebuie soluționat de instanța de contencios administrativ,

recurenta susține că față de valoarea obligațiilor de plată la bugetul Fondului

pentru Mediu, de 262.129 lei, competența soluționării cauzei ar reveni,

potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, tribunalului.

Într-o critică distinctă recurenta

combate soluția Curții de apel, prin prisma încălcării formelor de procedură

prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., arătând

că în cauză nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de

art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu privire la cele două acte.

În fine, recurenta mai susține că nu au

fost examinate in concreto, prin raportare efectivă la probele administrate,

cele două condiții impuse de lege: cazul justificat și paguba iminentă, prima

instanță răsturnând prezumția de legalitate de care se bucură actele atacate

fără nicio bază.

Prin întâmpinarea formulată, intimata SC

S. SA Năsăud a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimata a arătat că actele

atacate sunt acte administrative emise de o autoritate publică centrală așa

încât, potrivit art. 3 alin. (1) C. proc. civ., competența materială revine

Curții de Apel Cluj care în mod legal a soluționat pricina.

De asemenea, intimata a susținut că a

formulat plângere prealabilă, împotriva actelor administrative prin care i s-au

stabilit obligațiile de plată la Fondul pentru mediu.

Cu privire la condițiile acordării

suspendării, prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, intimata a considerat

că prima instanță le-a analizat în mod just, hotărârea adoptată fiind, prin

urmare, legală.

În recurs s-a administrat, potrivit art.

305 C. proc. civ., proba cu înscrisuri, fiind depuse de către recurentă, la

solicitarea Înaltei Curți actele a căror suspendare face obiectul cauzei.

Examinând sentința atacată prin prisma

motivelor de recurs expuse, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, precum și sub

toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Intimata reclamantă SC S. SA Năsăud a

învestit Curtea de Apel Cluj cu o contestație având ca obiect anularea somației

și a titlului executoriu nr. 300/2008 emise de recurenta pârâtă Administrația

Fondului pentru Mediu.

În cuprinsul aceleiași cereri a fost

formulată și o cerere accesorie de suspendare a executării celor două acte.

Necontestat, debitul total de 262.129

lei, care cuprinde contribuția la Fondul pentru mediu pentru perioada 1 august

2002-31 decembrie 2003 și majorările de întârziere aferente, a fost stabilit

prin Decizia de impunere nr. 19/5696 din 26 martie 2008 emisă de recurentă,

titlu de creanță potrivit art. 110 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul

de procedură civilă de procedură fiscală, ce putea fi contestat în condițiile

prevăzute de art. 205-207 din același act normativ.

Cum obligațiile de plată nu au fost achitate

în termenul prevăzut la pct. III din decizia de impunere, recurenta a pășit la

etapa următoare, a emiterii Titlului executoriu nr. 300 din 23 aprilie 2008,

potrivit art. 141 din O.G. nr. 92/2003, precum și a somației prin care, în baza

art. 145 alin. (1) din același act normativ, debitoarea SC S. SA Năsăud a fost

înștiințată despre începerea executării silite.

Potrivit art. 172 C. proc. fisc.:

„(1)

Persoanele

interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu

încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum

și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare

în condițiile legii.

(2)

Dispozițiile

privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială

prevăzute de

art. 403

alin. (4) C. proc. civ. nu sunt aplicabile.

(3)

Contestația

poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost

pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o

instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru

contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.

(4)

Contestația se

introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de

urgență.”

Soluționând recursul în

interesul legii declarat în legătură cu interpretarea și aplicarea

dispozițiilor art. 169 alin. (4) C. proc. fisc., devenit după republicare art.

172 alin. (4), Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

Decizia nr. XIV/2007 au stabilit că:

„Judecătoria în

circumscripția căreia se face executarea este competentă să judece contestația,

atât împotriva executării silite înseși, a unui act sau măsuri de executare, a refuzului

organelor de executare fiscală de a îndeplini un act de executare în condițiile

legii, cât și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită

executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță

judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional, dacă pentru contestarea lui

nu există o altă procedură prevăzută de lege.”

Din considerentele

expuse rezultă că motivul de recurs referitor la pronunțarea hotărârii atacate

cu încălcarea competenței altei instanțe, motiv de casare potrivit art. 304

pct. 3 C. proc. civ., este fondat, cererii de suspendare de față

aplicându-i-se, potrivit regulii înscrise la art. 17 C. proc. civ., aceeași

normă de competență ca și contestației la executare.

Ca urmare, în temeiul

art. 312 alin. (1)-(3) și (6) C. proc. civ. se va admite recursul declarat de

Administrația Fondului

pentru Mediu și se va casa sentința atacată, cu trimiterea cauzei spre

rejudecare la Judecătoria Năsăud, în circumscripția căreia se îndeplinesc

actele de executare silită.

În raport de calificarea juridică a

cererii cu care intimata-reclamantă a învestit instanța de judecată și a

dezlegării date primului motiv de recurs, Înalta Curte constată că examinarea

celorlalte două motive de recurs, referitoare la pretinsa încălcare a

dispozițiilor art. 7 și art. 14 din Legea nr. 554/2009 a contenciosului

administrativ, a devenit de prisos.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Administrația Fondului pentru Mediu împotriva sentinței civile nr. 480 din 6

iunie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria Năsăud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

februarie 2009.