ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1740/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea pronunțată la data de 16 ianuarie 2009, în dosarul nr. 5767/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1356 din 27 decembrie 2001 și a Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 18/2003 și suspendarea judecății recursului declarat de Consiliul Local al Municipiului Piatra – Neamț – Direcția Taxe și Impozite împotriva sentinței nr. 77 din 4 aprilie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Excepția de nelegalitate a fost invocată de Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț – Direcția Taxe și Impozite la data de 16 ianuarie 2009, susținându-se că H.G.

nr. 1356/2001 și Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 18/2003 sunt nelegale sub aspectul includerii în domeniul public al Județului Neamț, a unor bunuri aferente rețelei de alimentare cu apă și canalizare aflate pe raza municipiului Piatra Neamț. Prin sentința nr. 4460 din 17 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Piatra – Neamț, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de contencios administrativ, a reținut, în esență următoarele.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, s-a reținut că acesta are calitatea de emitent al H.G. nr. 1356/2001, hotărâre prin care a fost atestată apartenența la domeniul public al Județului Neamț a bunurilor cuprinse în inventarul însușit prin Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 18 din 28 martie 2003. Având în vedere înlăturarea dispozițiilor art. 4 din Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a dispus respingerea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate și respingerea ca neîntemeiată a excepției de nelegalitate, formulată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț.

Excepția de nelegalitate invocată de reclamantul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț – Direcția Taxe și Impozite, astfel cum a fost precizată, vizează H.G. nr. 1356/2001 privind atestarea domeniului public al Județului Neamț, precum și a municipiilor, orașelor și comunelor din Județul Neamț, respectiv Anexa 1 privitoare la pozițiile 140, 149, 159, 160 și 161, și Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 18 din 28 martie 2003 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc rețeaua zonală de alimentare cu apă și canalizare, proprietatea publică a Județului Neamț. Actele atacate pe calea excepției de nelegalitate sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual, întrucât nu conțin reglementări generale și impersonale, ci se adresează unor persoane juridice determinate, respectiv unităților administrativ-teritoriale din Județul Neamț, în ceea ce privește atestarea domeniului public al acestora.

Instanța de fond a reținut, pe de altă parte, că dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ care permit cenzurarea fără limită de timp, pe calea excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. S-a apreciat că aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/204, în cauza de față, ar aduce atingere principiului securității și dreptului la justiție și s-ar încălca totodată și interpretarea dată acestor principii de Curtea Europeană de Justiție în cauze similare, în condițiile în care practica Curții Europene de Justiție este obligatorie pentru instanțele naționale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț – Direcția Taxe și Impozite, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, pentru a fi cercetat fondul cauzei. Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant a susținut că instanța nu a cercetat fondul cauzei, pronunțându-se astfel în considerarea reglementărilor comunitare, a jurisprudenței C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg. Recursul nu este fondat. Examinând cauza în raport de actele și lucrările dosarului, de prevederile legale incidente, incluzând art. 304 1 C. proc.

civ. și raportat la criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate. Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu, sau la cererea părții interesate. Este adevărat că prin Decizia nr. 426 din 10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în varianta lor modificată prin Legea nr. 262/2007, apreciind că aceste texte sunt în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală ca și cu principiul stabilității raporturilor juridice.

Înalta Curte, independent de argumentele Curții Constituționale, și a căror substanță nu este nesocotită, reține însă că în mod corect a apreciat prima instanță, pe alt temei, respectiv potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, ce instituie, în situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale (mai puțin în situația existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern), că judecătorul național este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaționale, având și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudențele comunitare.

Din această perspectivă, așadar judecătorul național, aplicând primul Convenția Europeană a Drepturilor Omului are obligația, după cum a reținut și instanța de fond, de a asigura efectul deplin al normelor acestei convenții, asigurându-le preeminența, deplină și efectivă, față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei, după cum constant s-a și reținut în jurisprudența C.E.D.O.

Sunt așadar nefondate criticile recurentului întrucât, Înalta Curte, potrivit jurisprudenței sale deja cristalizată în această materie, apreciază, în acord cu cele arătate și de instanța de fond, că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită de timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ contravine principiului securității raporturilor juridice. Aceasta impune aplicarea directă, cu prioritate a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În plus, deși este necontestat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, tot atât de adevărat este că beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului consacrat , astfel că admiterea excepției de nelegalitate produce practic efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului. De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, care i s-ar opune.

De altfel, aceeași instanță comunitară a reținut în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al respectivului act și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Prin urmare, concluzionând pe acest aspect, corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, ce permit repunerea în discuție, repetat și fără limită de timp, a legalității unui act administrativ individual, încalcă principiile fundamentale arătate, practica C.E.D.O.

și pe cea a Curții de Justiție de la Luxemburg, în situații juridice similare. Pe de altă parte, deși argumentele sus-arătate, prin natura lor nu mai impun și analizarea celorlalte critici, vizând pretinsa nelegalitate a actului atacat, Înalta Curte reține că prima instanță a examinat corect și a apreciat totodată că actul administrativ în discuție îndeplinește condițiile de legalitate, raportat la actele normative ce au stat la baza emiterii sale, astfel că și din această perspectivă se apreciază că nu este prejudiciat dreptul recurentei la un proces echitabil față de soluția pronunțată. În raport cu toate considerentele prezentate, în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Consiliul Local – Direcția de Taxe și Impozite a Municipiului Piatra Neamț împotriva sentinței nr. 4460 din 17 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 martie 2010.