ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1740/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 16

ianuarie 2009, în dosarul nr. 5767/1/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție

a dispus sesizarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, cu soluționarea excepției de nelegalitate a H.G. nr. 1356 din 27

decembrie 2001 și a Hotărârii Consiliului Județean Neamț nr. 18/2003 și

suspendarea judecății recursului declarat de Consiliul Local al Municipiului

Piatra – Neamț – Direcția Taxe și Impozite împotriva sentinței nr. 77 din 4

aprilie 2006 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ

și fiscal.

Excepția de nelegalitate a fost invocată

de Consiliul Local al Municipiului Piatra Neamț – Direcția Taxe și Impozite la

data de 16 ianuarie 2009, susținându-se că H.G. nr. 1356/2001 și Hotărârea

Consiliului Județean Neamț nr. 18/2003 sunt nelegale sub aspectul includerii în

domeniul public al Județului Neamț, a unor bunuri aferente rețelei de

alimentare cu apă și canalizare aflate pe raza municipiului Piatra Neamț.

Prin sentința nr. 4460 din 17 decembrie

2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepția inadmisibilității excepției de nelegalitate și

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a

respins excepția de nelegalitate formulată de reclamantul Consiliul Local al

Municipiului Piatra – Neamț, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de contencios administrativ, a reținut, în esență următoarele.

Referitor la excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, s-a reținut că acesta are

calitatea de emitent al H.G. nr. 1356/2001, hotărâre prin care a fost atestată

apartenența la domeniul public al Județului Neamț a bunurilor cuprinse în

inventarul însușit prin Hotărârea Consiliului Județean Neamț nr. 18 din 28

martie 2003.

Având în vedere înlăturarea

dispozițiilor art. 4 din Legea Contenciosului Administrativ nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, Curtea a dispus respingerea excepției

inadmisibilității excepției de nelegalitate și respingerea ca neîntemeiată a

excepției de nelegalitate, formulată de reclamantul Consiliul Local al

Municipiului Piatra Neamț.

Excepția de nelegalitate invocată de

reclamantul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț – Direcția Taxe și

Impozite, astfel cum a fost precizată, vizează H.G. nr. 1356/2001 privind

atestarea domeniului public al Județului Neamț, precum și a municipiilor,

orașelor și comunelor din Județul Neamț, respectiv Anexa 1 privitoare la

pozițiile 140, 149, 159, 160 și 161, și Hotărârea Consiliului Județean Neamț

nr. 18 din 28 martie 2003 privind însușirea inventarului bunurilor care

alcătuiesc rețeaua zonală de alimentare cu apă și canalizare, proprietatea

publică a Județului Neamț.

Actele atacate pe calea excepției de

nelegalitate sunt acte administrative unilaterale cu caracter individual,

întrucât nu conțin reglementări generale și impersonale, ci se adresează unor

persoane juridice determinate, respectiv unităților administrativ-teritoriale

din Județul Neamț, în ceea ce privește atestarea domeniului public al acestora.

Instanța de fond a reținut, pe de altă

parte, că dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ care

permit cenzurarea fără limită de timp, pe calea excepției de nelegalitate, a

actelor administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, contravin dreptului la un proces

echitabil, așa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii

Europene.

S-a apreciat că aplicarea dispozițiilor

art. 4 din Legea nr. 554/204, în cauza de față, ar aduce atingere principiului

securității și dreptului la justiție și s-ar încălca totodată și interpretarea

dată acestor principii de Curtea Europeană de Justiție în cauze similare, în

condițiile în care practica Curții Europene de Justiție este obligatorie pentru

instanțele naționale.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal,

a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamț –

Direcția Taxe și Impozite, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

solicitând casarea sentinței atacate cu consecința trimiterii cauzei spre

rejudecare aceleași instanțe, pentru a fi cercetat fondul cauzei.

Prin motivele de recurs dezvoltate, recurentul-reclamant

a susținut că instanța nu a cercetat fondul cauzei, pronunțându-se astfel în

considerarea reglementărilor comunitare, a jurisprudenței C.E.D.O. și a Curții

de Justiție de la Luxemburg.

Recursul nu este fondat.

Examinând cauza în raport de actele și

lucrările dosarului, de prevederile legale incidente, incluzând art. 304

1

C.

proc. civ. și raportat la criticile recurentului-reclamant, Înalta Curte

constată că acestea nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare

arătate.

Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui

act administrativ individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu, sau

la cererea părții interesate.

Este adevărat că prin Decizia nr. 426 din

10 aprilie 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

în varianta lor modificată prin Legea nr. 262/2007, apreciind că aceste texte

sunt în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Legea

fundamentală ca și cu principiul stabilității raporturilor juridice.

Înalta Curte, independent de argumentele

Curții Constituționale, și a căror substanță nu este nesocotită, reține însă că

în mod corect a apreciat prima instanță, pe alt temei, respectiv potrivit art. 20

alin. (2) din Constituția României, ce instituie, în situația în care există un

conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele

internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu

prioritate a tratatelor internaționale (mai puțin în situația existenței unor

dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern), că judecătorul național

este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate

internaționale, având și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din

Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul

intern cu reglementările și jurisprudențele comunitare.

Din această perspectivă, așadar

judecătorul național, aplicând primul Convenția Europeană a Drepturilor Omului

are obligația, după cum a reținut și instanța de fond, de a asigura efectul

deplin al normelor acestei convenții, asigurându-le preeminența, deplină și

efectivă, față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără

să fie nevoie să aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei, după

cum constant s-a și reținut în jurisprudența C.E.D.O.

Sunt așadar nefondate criticile

recurentului întrucât, Înalta Curte, potrivit jurisprudenței sale deja cristalizată

în această materie, apreciază, în acord cu cele arătate și de instanța de fond,

că prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de

nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă

prin posibilitatea invocării excepției fără limită de timp, chiar cu privire la

acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, art. 4 din acest act normativ contravine principiului

securității raporturilor juridice.

Aceasta impune aplicarea directă, cu

prioritate a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a

libertăților fundamentale. În plus, deși este necontestat că admiterea

excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci

doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, tot atât de

adevărat este că beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv

de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit

astfel de fundamentul dreptului consacrat , astfel că admiterea excepției de

nelegalitate produce practic efecte similare, ca întindere și conținut, cu

anularea actului.

De asemenea, conform jurisprudenței

Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național,

în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea

dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act

normativ național, care i s-ar opune.

De altfel, aceeași instanță comunitară a

reținut în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate

cu privire la actele instituțiilor comunitare, că atunci când partea îndreptățită

să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește

termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul

că i se va opune caracterul definitiv al respectivului act și nu va mai putea

solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea

incidentală a excepției de nelegalitate.

Prin urmare, concluzionând pe acest

aspect, corect a reținut prima instanță că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004,

ce permit repunerea în discuție, repetat și fără limită de timp, a legalității

unui act administrativ individual, încalcă principiile fundamentale arătate,

practica C.E.D.O. și pe cea a Curții de Justiție de la Luxemburg, în situații juridice similare.

Pe de altă parte, deși argumentele

sus-arătate, prin natura lor nu mai impun și analizarea celorlalte critici,

vizând pretinsa nelegalitate a actului atacat, Înalta Curte reține că prima

instanță a examinat corect și a apreciat totodată că actul administrativ în discuție

îndeplinește condițiile de legalitate, raportat la actele normative ce au stat

la baza emiterii sale, astfel că și din această perspectivă se apreciază că nu

este prejudiciat dreptul recurentei la un proces echitabil față de soluția

pronunțată.

În raport cu toate considerentele

prezentate, în temeiul art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Local – Direcția de Taxe și

Impozite a Municipiului Piatra Neamț împotriva sentinței nr. 4460 din 17

decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25

martie 2010.