Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.04.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2646/2010

HOTĂRÂRE
29.04.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2646/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 noiembrie 2009, R.D.C., R.A.D. și N.P. au solicitat revizuirea deciziei nr. 8383 din 19 octombrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. Invocând la modul general dispozițiile art. 322 C. proc. civ., revizuenții au solicitat modificarea deciziei civile în care s-a strecurat o greșeală în ceea ce privește prețul terenului stabilit prin voința comună a părților. Prețul total stabilit este de 874.000.000 Euro și nu 200.000 Euro, cum în mod greșit a reținut instanța supremă. Cererea de revizuire va fi anulată ca netimbrată, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Cererea de revizuire este formulată împotriva unei decizii date în recurs, în cadrul unei proceduri prin care reclamanta SC P.H. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâții R.D.C., N.P. și R.A.D., să se constate intervenită vânzarea-cumpărarea unui teren în suprafață de 4340 mp și să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Potrivit Legii nr. 146/1997, acest tip de acțiune nu este scutit de plata taxei de timbru și, pe cale de consecință, taxa de timbru este datorată și în căile extraordinare de atac. Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, t axele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. (2) din același articol, dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

În cauză, revizuenții nu au achitat taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar odată cu introducerea cererii de revizuire. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, revizuenții au fost citați la domiciliul indicat în cererea de revizuire cu mențiunea achitării sumei de 10 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru și a depunerii timbrului judiciar în valoare de 0,30 lei. La termenul fixat pentru judecarea recursului, Înalta Curte a constatat că revizuenții nu s-a conformat obligației de timbraj. Ca atare, în cauză sunt incidente dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, în sensul că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit, se sancționează cu anularea cererii.

D E C I D E Anulează ca netimbrată cererea de revizuire formulată de revizuenții R.D.C., R.A.D. și N.P. împotriva deciziei nr. 8383 din 19 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 aprilie 2010.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-06-27
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2572/2013
nu a constatat ca intervenit acordul de voință între părți. Astfel, în asemenea situație, intimații nu pot fi obligați să-și îndeplinească ceva ce nu și-au asumat-o, aceea de a cumpăra terenul la prețul de 340.000 RON, stabilit prin raportu
ÎCCJ 2013-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 740/2013
ă pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 11 iulie 2012, sub nr. 1051/54/2012. La termenul de judecată din 14 februarie 2013, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția netimbrării cererii de revizuire ș
ÎCCJ 2010-05-13
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2528/2010
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia nr. 1888 din 1 aprilie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursul
ÎCCJ 2010-09-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2858/2010
ților excepția netimbrării cu atât mai mult cu cât la dosar exista, încă din primul ciclu procesual o cerere prin care s-a precizat valoarea terenului de 190.000 lei și s-a depus suma de 5.145 lei, cu titlu de taxă de timbru. Procedându-se
ÎCCJ 2010-11-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6300/2010
A constatat intervenită convenția de vânzare - cumpărare între vânzătorii G.C. și M.D. și cumpărătorul M.C., obligând pe reclamantul M.C. să restituie pârâtului G.C. originalul titlului de proprietate. Prin decizia atacată, Tribunalul Bucur
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă