ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4300/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 10 iulie 2008,

reclamanta P.M. a formulat contestație împotriva deciziei de revizuire din 29

noiembrie 2007 și din 15 februarie 2008, a deciziei din 15 ianuarie 2008, prin

care pârâta C.J.P. Bistrița Năsăud a revizuit din oficiu hotărârea nr. 1553 din

4 martie 2005 de acordare a drepturilor ce i s-ar fi cuvenit în calitatea de

refugiată conform Legii nr. 189/2000 și a Decretului - Lege nr. 118/1990,

constatându-se că aceasta nu îndeplinește cerințele legale și i s-au anulat

drepturile acordate.

În motivarea contestației,

reclamanta a arătat că instituția publică pârâtă a revizuit din oficiu

hotărârea prin care i s-a recunoscut calitatea de beneficiară a dispozițiilor

Legii nr. 189/2000 și, cu toate că declarațiile martorilor avute în vedere la

adoptarea hotărârii nu au fost declarate mincinoase, hotărârea inițială a fost

anulată pe nedrept, iar cererea ei de revocare a deciziei respective i-a fost

respinsă.

Au fost depuse la dosar, în

copie, atât hotărârea nr. 1553 din 4 martie 2005, cât și deciziile cu același

număr din 29 noiembrie 2007 și 15 februarie 2008, prin care s-a revizuit

hotărârea inițială, precum și decizia de debit din 15 ianuarie 2008,

subsecventă deciziei de revizuire pentru recuperarea sumei de 785 lei,

abonament telefonic necuvenit în perioada 1 mai 2005 – 31 decembrie 2007.

La rândul său, instituția

pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației,

deoarece calitatea de beneficiar a dispozițiilor Legii nr. 189/200, în temeiul art.

1 lit. c), a fost stabilită prin hotărârea nr. 1533 din 4 martie 2005, pe baza

declarațiilor notariale a doi martori, însă ulterior, prin adresa din 25 iunie 2007

emisă de Arhivele Naționale, direcția județeană Cluj, s-a arătat că localitatea

de domiciliu a reclamantei, din care s-a pretins că ar fi fost refugiată, nu a

fost sub ocupație maghiară în perioada Dictatului de la Viena.

Potrivit acestui document,

localitatea Someșul Cald, în perioada anilor 1940 – 1944, nu a făcut parte din teritoriile

cedate Ungariei în urma Dictatului de la Viena, așa încât, în mod legal, s-a

procedat la revizuirea hotărârii inițiale.

Au fost depuse la dosar, în

copie, actele care au stat la baza hotărârii cât și a deciziei de revizuire,

inclus adresa din 29 iunie 2007 de la Arhivele Naționale, direcția județeană Cluj,

care atestă că localitatea Someșul Cald a făcut parte din teritoriul românesc

în perioada 1940 - 1944 însoțită de copia documentului M.A.I. din 1941, care

cuprinde localitățile aflate sub autoritatea română după Dictatul de la Viena.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 673/2008 din 27

octombrie 2008, a respins contestația, ca neîntemeiată.

Instanța a reținut că

soluția se impune, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 189/2000

și cu înscrisul oficial depus la dosar, din care rezultă că localitatea de

domiciliu a reclamantei, în perioada Dictatului de la Viena, nu a fost cedată

Ungariei, astfel încât nu se poate pretinde că refugiul s-a datorat

persecuțiilor de natură etnică exercitate de autoritățile maghiare.

Împotriva sus menționatei

sentințe, a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta P.M., solicitând

modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale astfel cum a

fost formulată.

Recurenta a susținut că este

îndreptățită la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de Legea nr. 189/2000,

fiind născută la data de 29 octombrie 1944, în timpul refugiului mamei sale, C.R.,

aceasta beneficiind de respectivele drepturi prin anularea deciziei de

revizuire din 29 noiembrie 2007, în temeiul sentinței civile nr. 617/2008 din

23 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată într-o

cauză similară cu a sa.

Analizând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de

recurentă, precum și cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art.

3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, în sensul și pentru

considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit prevederilor art. 1

lit. c) din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, așa cum a fost

completată și modificată, de dispozițiile acestei ordonanțe beneficiază

persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere

de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții

etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

Prin „persoană strămutată în

altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002, privind normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost obligată să își

schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Așa după cum rezultă din

interpretarea textelor normative mai sus citate, legiuitorul a înțeles să

acorde drepturi compensatorii pentru persoanele care au suferit în mod

nemijlocit persecuții etnice numai în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie

1945, în timpul când regiuni ale României s-au aflat sub ocupație străină.

Este evident că și copilul

născut în timpul refugiului părinților a suferit consecințele persecuțiilor

exercitate împotriva părinților săi și care s-au răsfrânt în mod nemijlocit și

asupra sa.

În cauză, prin sentința

civilă nr. 617/2008 din 23 septembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, depusă la dosar în susținerea recursului

său, recurenta - reclamantă a dovedit că, în mod definitiv și irevocabil, a

fost admisă acțiunea mamei sale, C.R., având ca obiect anularea deciziei de

revizuire din 29 noiembrie 2007 și a deciziei de debit din 17 ianuarie 2008

emise de intimata - pârâtă într-o situație identică.

Prin urmare, pentru a se

asigura coerența practicii în cadrul sistemului judiciar;

Pentru respectarea

principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor

Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților

Fundamentale și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului

de drept;

În vederea înlăturării

oricărei incertitudini jurisprudențiale, ce ar putea avea drept efect privarea

reclamantei de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, în condițiile în care, mamei sale, aflată în aceeași

situație cu a sa, i s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile

acestei legi, (în acest sens pronunțându-se și C.E.D.O. ex: Hotărârea din 6

decembrie 2007 în cauza B. contra României);

Înalta Curte va admite

recursul, va modifica sentința atacată și, în fond, va admite acțiunea. Va

anula, în consecință, deciziile din 29 noiembrie 2007 și 15 februarie 2007

emise de pârâtă în revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta P.M. împotriva sentinței civile nr. 673 din 27 octombrie 2008 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

și, în fond, admite acțiunea și anulează deciziile din 29 noiembrie 2007 și 15

februarie 2008 ale C.J.P. Bistrița Năsăud, date în revizuire.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 14 octombrie 2009.