ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2969/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2969/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Reclamantul M.C.S. a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 93 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Din analiza înscrisurilor aflate la dosar, Înalta Curte constată că, deși recurentul a fost legal citat pentru termenul de astăzi cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru de 19,5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei pentru recursul declarat, acesta nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor instanței. Se constată, astfel, că obligația ce îi revenea, sub aspectul timbrajului, nu este satisfăcută. Potrivit art. 20 din Legea nr. 146/1997:”(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.
(2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.” Potrivit art. 3 din O.G.
nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997:”(2) În cazul în care cererile prevăzute la alin. (1), indiferent dacă privesc fondul sau o cale de atac, au ca obiect o valoare mai mare de 1.000 lei, se aplică timbre judiciare de 1,5 lei, dacă valoarea este de peste 1000 lei, se aplică timbre judiciare de 3 lei, iar dacă valoarea este de peste 10000 lei, se aplică timbre judiciare de 5 lei." Art. 9 din același act normativ prevede că, pentru: ”cererile pentru care se datorează timbru judiciar, nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale in vigoare referitoare la taxa de timbru.” Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, se va anula recursul declarat de reclamantul M.C.S.
împotriva deciziei nr. 93 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială , ca netimbrat. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., Curtea va obliga recurentul să plătească intimaților pârâți C.F.B. și R.A. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul M.C.S. împotriva deciziei nr. 93 din 24 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Obligă recurentul să plătească intimaților pârâți C.F.B. și R.A. suma de 2000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 18 noiembrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.