ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2469/2010

Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Revizuenta SC S.I. SRL, a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea deciziei comerciale nr. 285 din 30 mai 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, în contradictoriu cu intimata SC F.I.R.P.I.E. SRL. Revizuenta susține că scrisoarea editată sub nr. 36409 din 27 octombrie 2008 de O.B.C.P.I. atestă că, la data de 5 august 2003, a fost înregistrată documentația cadastrală în care s-au acordat numere cadastrale laturilor 1 și 2 cu suprafețele de 847 mp și respectiv 3403 m.p., astfel încât nerealizarea operațiunii de autentificare a vânzării suprafeței de 3416 m.p. s-a datorat promitentului cumpărător care a fost interesat de suprafața de 825 mp obiect al unui litigiu, ulterior a fost dezlipită de suprafața de 4241 m.p.

a întregului corp de proprietate. Astfel, în raport cu noul act, nu se justifică sancționarea promisiunii de vânzare cu pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare pentru neîndeplinirea unei obligații, adevărata cauză a eșuării contractului fiind neprezentarea promitentului cumpărător la notarul public. Prin decizia comercială nr. 70 din 6 februarie 2009, Curtea de Apel București a respins cererea de revizuire. Instanța a reținut în instanță că actul nou produs de revizuient nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 în sensul că deși este un înscris nou, acesta nu a preexistat hotărârii care s-a pronunțat pentru a putea fi reținut de partea potrivnică sau pentru existența unei împrejurări mai presus de voința părților care să fi împiedicat producerea lui.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, revizuienta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Revizuenta susține că instanța a făcut o greșită aplicație a dispozițiilor art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc. civ., considerând că înscrisurile noi trebuie să fie autonome în raport de cele aflate la dosar la data pronunțării hotărârii și că forța lor probantă trebuie să rezulte din conținutul lor, exclusiv. Înscrisurile noi sunt destinate să dea o altă imagine faptelor luate în considerație la pronunțarea hotărârii atacate, iar necesitatea acestor înscrisuri a fost relevantă de hotărârea atacată care a reproșat promitentului vânzător neefectuarea operațiunilor de dezlipire a parcelelor de teren, în cartea funciară.

Mai susține recurenta că îndeplinirea operațiunilor de dezlipire a fost cercetată în raport cu dispozițiile unei reglementări ce nu era în vigoare la data stabilită în convenție ca termen limită, dar care și-a produs efecte retroactive prin abrogarea Instrucțiunilor A.N.C.P.I. din 12 octombrie 2000. Recursul este nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune. Cale extraordinară de atac de retractare, revizuirea se adresează însăși instanței care a pronunțat hotărârea nu în realizarea unui control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârii atacate ci pentru că ulterior se descoperă probe noi care dovedește că aceasta a fost greșită. Cu toate acestea legiuitorul a condiționat revizuirea întemeiată pe înscrisuri noi de importanță hotărâtoare a acestora, dar și de preexistența lor.

Iar jurisprudența constantă a statuat asupra câmpului de aplicație foarte limitat al textului de lege, care se referă exclusiv la situația când înscrisul există la momentul judecății iar partea nu l-a putut produce din cauză că a fost reținut de partea potrivnică sau din cauze de forță majoră. Este adevărat că pentru faptele descoperite ulterior, legislația actuală este lacunară, însă caracterul imperativ al normei de procedură enunțată nu permite judecătorului o interpretare extensivă sau elaborarea unei norme jurisprudențiale „contra legem”. Oricum aprecierea culpei în îndeplinirea obligației de rezultat asumată de promitentul vânzător a avut în vedere momentul scadenței obligației astfel asumată, 5 septembrie 2003, în perioada scursă până la apariția Regulamentului A.N.C.P.I.

aprobat prin ordinul din 13 octombrie 2006. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 70 din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta SC S.I. SRL BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 70 din 6 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2010.