ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 2155 din 22mai

2009 a Curții de Apel București a fost admisă în parte

acțiunea reclamanților M.T.G. și R.G.E. în contradictoriu cu

Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

,în sensul că a fost obligat pârâtul să transmită dosarele evaluatorilor

în vederea întocmirii raportului de evaluare, pentru pct. 1, 6, 7, 8 și 9

din acțiune; a fost obligat pârâtul să emită titlul de

despăgubire, conform pct. 4,5 din cererea introductivă și a fost

respinsă în rest acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că, dosarele

reclamanților referitoare la acordarea de măsuri reparatorii

corelative pct. 1 (privind Dispoziția nr. 612/2007 emisă de Primarul

Municipiului Sighișoara), 6 (privind Dispoziția nr. 683/2006, emisă

de Primăria Municipiului Sighișoara), 7 (privind Dispoziția nr.

732/2006), 8 (privind Dispoziția nr. 733/2003) și 9 (privind

Dispoziția nr. 824/2006 din acțiune, au fost înregistrate de cel

puțin 2 ani la instituția pârâtă, care nu a contestat caracterul

complet al acestor dosare.

Având în vedere dispozițiile Legii

nr. 247/2005 instanța a constatat încălcarea acestor dispoziții

și a considerat că se impune obligarea pârâtei la transmiterea

dosarelor reclamantei către evaluatori în vederea întocmirii raportului de

evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii pronunțate în această cauză și obligarea la emiterea

titlurilor de despăgubire corelative acestor dosare în termen de 30 de zile

de la definitivarea evaluatorilor. Instanța de fond a constatat că, în

ceea ce privește dosarele reclamanților referitoare la acordarea de măsuri

reparatorii corelative pct. 4 (referitoare la Dispoziția nr. 681/2006

emisă de Primarul Municipiului Sighișoara) și 5 (privind

Dispoziția nr. 682/2006) din acțiune, cuantumurile măsurilor

reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 au fost

determinate prin hotărâri judecătorești irevocabile, motiv

pentru care titlurile de despăgubire se vor emite în temeiul respectivelor

hotărâri judecătorești, iar nu în urma parcurgerii procedurii

reglementate de art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, așa cum s-a

statuat de altfel prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite

ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată

într-un recurs în interesul legii.

Instanța de fond a apreciat că

deși Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un termen pentru parcurgerea

etapelor procedurii administrative, aceste dispoziții cu caracter special

se completează cu dispozițiile din norma generală în

această materie, respectiv cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 554/2004 și a constatat că și în această

ipoteză a fost depășit termenul prevăzut de lege.

De asemenea, instanța de fond a

constatat că în ceea ce privește celelalte dispoziții emise de

Primarul Municipiului Sighișoara indicate de reclamanți în acțiunea

introductivă, acțiunea nu este întemeiată, argumentat de faptul

că dosarul privind dispoziția nr. 1144/2008 a fost soluționat

prin Decizia nr. 4161/2008 emisă de instituția pârâtă; dosarul

privind dispoziția nr. 645/2006 nu a fost transmis instituției

pârâte, întrucât reclamanții au solicitat în instanță

restituirea în natură a imobilului, iar dosarul privitor la

dispoziția nr. 654/2006 nu este complet iar pârâta a precizat că

lipsesc documentele justificative esențiale, astfel că, în

această privință, reclamanții nu au făcut dovada

existenței unui refuz nejustificat, iar în ceea ce privește dosarele

arătate la pct. 2 și 10 din acțiunea introductivă,

apărătorul reclamanților a susținut că acțiunea a

rămas fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâtul, solicitând să fie admis recursul astfel cum a

fost formulat și, în consecință, să fie modificată

sentința atacată, în sensul respingerii capetelor de cerere nr. 4-9

din acțiunea introductivă ca rămase fără obiect

și ca neîntemeiată cererea privind emiterea deciziei aferente

dispoziției de la pct. 1, precum și a înlăturării

obligării la plata cheltuielilor de judecată cu menținerea celorlalte

dispoziții ale sentinței.

În motivarea recursului pârâtul a

arătat, în esență, următoarele:

Procedura administrativă

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea

mai multor etape obligatorii care trebuiesc respectate, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor adoptând în scopul accelerării

procedurii decizia nr. 2815/2008 urmând ca dosarele, împărțite în

două categorii în raport de momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr.

81/2007, să fie soluționate în ordinea înregistrării lor.

Comisia Centrală a adoptat și

Decizia nr. 1651/2008 în vederea respectării deciziei nr. 52/2007 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în

interesul legii, cu privire la aplicarea prevederilor cuprinse în Titlul VII

din Legea nr. 247/2005.

În privința reclamantelor, în dovada

de despăgubiri (de la punctele 4-9 din acțiunea introductivă),

au fost emise deciziile în favoarea acestora, astfel că acțiunea, sub

acest aspect trebuie respinsă ca rămasă fără obiect.

Referitor la dosarul de despăgubiri

de la pct. 1 din acțiune, raportul de evaluare a fost efectuat și

supus spre aprobare în ședința din 18 noiembrie 2009, astfel că

și cererea reclamantelor în privința acestui dosar se impune a fi

respinsă.

În privința cheltuielilor de

judecată, Comisia este o entitate în subordinea Ministerului

Finanțelor și nu are un buget propriu, astfel că nu poate fi

obligată să plătească cheltuielile respective. Mai mult, a

precizat recurentul, Comisia Centrală nu a stat în pasivitate, ci a emis

deciziile conținând titlul de despăgubire în 6 din cele 7 dosare ale reclamantelor,

în care a fost obligată prin sentința recurată.

Analizând actele șu lucrările

dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru

următoarele considerente:

Este neîndoios după cum a

reținut prima instanță, că în dosarele de despăgubiri formate

în baza dispozițiilor nr. 612/2007, nr. 683/2006, nr. 732/2006, nr.

733/2006, nr. 824/2006, nr. 681/2006, nr. 682/2006, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlurile de despăgubire

sau nu a transmis dosarele către evaluator, cu toate că aceste dosare

erau complete, aspect decisiv remarcat de instanța de judecată,

necontestat de pârâtă, Comisia nu le-a soluționat într-un termen

rezonabil, cererile fiind înregistrate cu mai mulți ani în urmă.

Așadar, în deplină

consonanță cu prevederile Legii nr. 247/2005 instanța de

judecată a constatat că pârâta Comisia Centrală a violat aceste prevederi

legale în dosarele formate pe baza cererilor reclamantelor și, în

consecință, a obligat-o la transmiterea dosarelor către

evaluator/emiterea titlurilor de despăgubiri.

Împrejurarea că, ulterior, cu

mare întârziere, Comisia a transmis dosarele evaluatorului și a emis

titlurile de despăgubire, nu poate conduce la respingerea acțiunii

reclamantelor, culpa pârâtei fiind evidentă în a nu le soluționa într-un

termen rezonabil, iar emiterea titlurilor s-a produs întocmai în acord cu

dispozitivul sentinței recurate .

Cu atât mai puțin se impune

respingerea capătului de cerere de la pct. 1 din acțiunea

introductivă, referitor la dosarul format în baza dispoziției nr.

612/2007. Astfel, chiar pârâtul recunoaște în motivele de recurs că dosarul

este complet și a fost transmis evaluatorului, exact cum a dispus prima

instanță și deși raportul de evaluare a fost întocmit, nici

la data promovării căii de atac, titlul de despăgubiri nu fusese

emis în favoarea reclamantei.

În privința cheltuielilor de

judecată, prima instanță în mod corect a obligat pârâta la plata

acestora având în vedere că acțiunea reclamantelor a fost

admisă, sub acest aspect Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor fiind partea care a căzut în pretenții, conform

art. 274 C. proc. civ. Este irelevant că pârâta are sau nu are buget

propriu, chestiunea aceasta privind eventual executarea sentinței și

nu poate conduce la exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată.

Prin urmare, Înalta Curte, potrivit art.

312 alin. (1) C. proc. civ. , va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

împotriva sentinței civile nr. 2155 din 22 mai 2009 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.