ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1802/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2155 din 22mai 2009 a Curții de Apel București a fost admisă în parte acțiunea reclamanților M.T.G. și R.G.E. în contradictoriu cu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor ,în sensul că a fost obligat pârâtul să transmită dosarele evaluatorilor în vederea întocmirii raportului de evaluare, pentru pct. 1, 6, 7, 8 și 9 din acțiune; a fost obligat pârâtul să emită titlul de despăgubire, conform pct. 4,5 din cererea introductivă și a fost respinsă în rest acțiunea reclamanților.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, dosarele reclamanților referitoare la acordarea de măsuri reparatorii corelative pct. 1 (privind Dispoziția nr. 612/2007 emisă de Primarul Municipiului Sighișoara), 6 (privind Dispoziția nr. 683/2006, emisă de Primăria Municipiului Sighișoara), 7 (privind Dispoziția nr. 732/2006), 8 (privind Dispoziția nr. 733/2003) și 9 (privind Dispoziția nr. 824/2006 din acțiune, au fost înregistrate de cel puțin 2 ani la instituția pârâtă, care nu a contestat caracterul complet al acestor dosare.

Având în vedere dispozițiile Legii nr. 247/2005 instanța a constatat încălcarea acestor dispoziții și a considerat că se impune obligarea pârâtei la transmiterea dosarelor reclamantei către evaluatori în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii pronunțate în această cauză și obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire corelative acestor dosare în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluatorilor.

Instanța de fond a constatat că, în ceea ce privește dosarele reclamanților referitoare la acordarea de măsuri reparatorii corelative pct. 4 (referitoare la Dispoziția nr. 681/2006 emisă de Primarul Municipiului Sighișoara) și 5 (privind Dispoziția nr. 682/2006) din acțiune, cuantumurile măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr. 10/2001 au fost determinate prin hotărâri judecătorești irevocabile, motiv pentru care titlurile de despăgubire se vor emite în temeiul respectivelor hotărâri judecătorești, iar nu în urma parcurgerii procedurii reglementate de art. 16 și urm. din Legea nr. 247/2005, așa cum s-a statuat de altfel prin Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată într-un recurs în interesul legii.

Instanța de fond a apreciat că deși Legea nr. 247/2005 nu a prevăzut un termen pentru parcurgerea etapelor procedurii administrative, aceste dispoziții cu caracter special se completează cu dispozițiile din norma generală în această materie, respectiv cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 și a constatat că și în această ipoteză a fost depășit termenul prevăzut de lege.

De asemenea, instanța de fond a constatat că în ceea ce privește celelalte dispoziții emise de Primarul Municipiului Sighișoara indicate de reclamanți în acțiunea introductivă, acțiunea nu este întemeiată, argumentat de faptul că dosarul privind dispoziția nr. 1144/2008 a fost soluționat prin Decizia nr. 4161/2008 emisă de instituția pârâtă; dosarul privind dispoziția nr. 645/2006 nu a fost transmis instituției pârâte, întrucât reclamanții au solicitat în instanță restituirea în natură a imobilului, iar dosarul privitor la dispoziția nr. 654/2006 nu este complet iar pârâta a precizat că lipsesc documentele justificative esențiale, astfel că, în această privință, reclamanții nu au făcut dovada existenței unui refuz nejustificat, iar în ceea ce privește dosarele arătate la pct. 2 și 10 din acțiunea introductivă, apărătorul reclamanților a susținut că acțiunea a rămas fără obiect.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, solicitând să fie admis recursul astfel cum a fost formulat și, în consecință, să fie modificată sentința atacată, în sensul respingerii capetelor de cerere nr. 4-9 din acțiunea introductivă ca rămase fără obiect și ca neîntemeiată cererea privind emiterea deciziei aferente dispoziției de la pct. 1, precum și a înlăturării obligării la plata cheltuielilor de judecată cu menținerea celorlalte dispoziții ale sentinței. În motivarea recursului pârâtul a arătat, în esență, următoarele: Procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune parcurgerea mai multor etape obligatorii care trebuiesc respectate, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor adoptând în scopul accelerării procedurii decizia nr. 2815/2008 urmând ca dosarele, împărțite în două categorii în raport de momentul intrării în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007, să fie soluționate în ordinea înregistrării lor. Comisia Centrală a adoptat și Decizia nr. 1651/2008 în vederea respectării deciziei nr. 52/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în recurs în interesul legii, cu privire la aplicarea prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005. În privința reclamantelor, în dovada de despăgubiri (de la punctele 4-9 din acțiunea introductivă), au fost emise deciziile în favoarea acestora, astfel că acțiunea, sub acest aspect trebuie respinsă ca rămasă fără obiect. Referitor la dosarul de despăgubiri de la pct. 1 din acțiune, raportul de evaluare a fost efectuat și supus spre aprobare în ședința din 18 noiembrie 2009, astfel că și cererea reclamantelor în privința acestui dosar se impune a fi respinsă.

În privința cheltuielilor de judecată, Comisia este o entitate în subordinea Ministerului Finanțelor și nu are un buget propriu, astfel că nu poate fi obligată să plătească cheltuielile respective. Mai mult, a precizat recurentul, Comisia Centrală nu a stat în pasivitate, ci a emis deciziile conținând titlul de despăgubire în 6 din cele 7 dosare ale reclamantelor, în care a fost obligată prin sentința recurată. Analizând actele șu lucrările dosarului, în raport de dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat pentru următoarele considerente: Este neîndoios după cum a reținut prima instanță, că în dosarele de despăgubiri formate în baza dispozițiilor nr. 612/2007, nr. 683/2006, nr. 732/2006, nr. 733/2006, nr. 824/2006, nr. 681/2006, nr. 682/2006, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a emis titlurile de despăgubire sau nu a transmis dosarele către evaluator, cu toate că aceste dosare erau complete, aspect decisiv remarcat de instanța de judecată, necontestat de pârâtă, Comisia nu le-a soluționat într-un termen rezonabil, cererile fiind înregistrate cu mai mulți ani în urmă. Așadar, în deplină consonanță cu prevederile Legii nr. 247/2005 instanța de judecată a constatat că pârâta Comisia Centrală a violat aceste prevederi legale în dosarele formate pe baza cererilor reclamantelor și, în consecință, a obligat-o la transmiterea dosarelor către evaluator/emiterea titlurilor de despăgubiri.

Împrejurarea că, ulterior, cu mare întârziere, Comisia a transmis dosarele evaluatorului și a emis titlurile de despăgubire, nu poate conduce la respingerea acțiunii reclamantelor, culpa pârâtei fiind evidentă în a nu le soluționa într-un termen rezonabil, iar emiterea titlurilor s-a produs întocmai în acord cu dispozitivul sentinței recurate . Cu atât mai puțin se impune respingerea capătului de cerere de la pct. 1 din acțiunea introductivă, referitor la dosarul format în baza dispoziției nr. 612/2007. Astfel, chiar pârâtul recunoaște în motivele de recurs că dosarul este complet și a fost transmis evaluatorului, exact cum a dispus prima instanță și deși raportul de evaluare a fost întocmit, nici la data promovării căii de atac, titlul de despăgubiri nu fusese emis în favoarea reclamantei.

În privința cheltuielilor de judecată, prima instanță în mod corect a obligat pârâta la plata acestora având în vedere că acțiunea reclamantelor a fost admisă, sub acest aspect Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor fiind partea care a căzut în pretenții, conform art. 274 C. proc. civ. Este irelevant că pârâta are sau nu are buget propriu, chestiunea aceasta privind eventual executarea sentinței și nu poate conduce la exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată. Prin urmare, Înalta Curte, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 2155 din 22 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2010.