ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2010

HOTĂRÂRE
28.01.2010
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta B.A. a chemat în

judecată S.R. prin C.C.S.D. solicitând instanței obligarea pârâtului să-i

trimită dosarul evaluatorului sau comisiei de evaluare în vederea întocmirii

raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței și să-i emită titlu de despăgubiri în 30 de zile de la definitivarea

evaluării, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 177 din 2 martie 205 a Primarului

Orașului Pîncota, i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul

său, în baza Legii nr. 10/2001.

Deși dosarul a fost

înregistrat la comisie, i s-a comunicat că ordinea soluționării este una

aleatorie. Ulterior, comisia nu a mai răspuns demersurilor sale astfel că dosarul

său nu a fost soluționat într-un termen rezonabil.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 436

din 4 februarie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus

obligarea pârâtului să trimită dosarul către evaluator în vederea întocmirii

raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

sentinței și să emită titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la

definitivarea evaluării.

Totodată, a obligat pârâtul

la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei către reclamantă, conform art. 274

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a fost vătămată în

drepturile sale în sensul art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) lit. a) din

Legea nr. 554/2004 prin netrimiterea dosarului înregistrat la pârâtă în urmă cu

3 ani către evaluator și neemiterea titlului de despăgubire conform procedurii

administrative reglementată de Legea nr. 247/2005.

Împotriva acestei sentinței

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs S.R. prin C.C.S.D.

În recurs recurenta-intimată

a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 177 din 02 martie 2005

emisă de Primăria Orașului Pîncota, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare.

Excepția de nelegalitate

invocată a fost respinsă, ca inadmisibilă, conform celor reținute în practicaua

deciziei.

În ceea ce privește sentința

recurată, recurenta-intimată aduce, în esență, următoarele critici:

- Nu sunt incidente

prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) [(în prezent lit. h)] din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, deoarece se aplică cu prioritate

dispozițiile din legea specială, respectiv Legea nr. 247/2005. Aceasta prevede

mai multe etape prealabile și obligatorii emiterii deciziei conținând titlul de

despăgubire.

De asemenea, etapa

evaluării, respectiv trimiterea dosarului la evaluator nu a putut fi parcursă

întrucât s-a apreciat că dosarul reclamantei nu era complet, sens în care s-au

solicitat completări Primăriei Pîncota, cu înscrisuri referitoare la

identificarea și descrierea imobilului notificat, însă acestea nici până în

prezent nu i-au fost înaintate.

Recurenta-intimată consideră

că termenul de 30 zile stabilit de prima instanță pentru îndeplinirea

obligațiilor ce-i revin nu este aplicabil procedurii administrative prevăzute

de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

- În mod greșit a fost

obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.

Potrivit art. 13 alin. (1)

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare, precum și art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 34/2009, privind

organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice – C.C.S.D. funcționează

în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, fără buget propriu, reprezintă S.R.,

astfel că nu poate fi obligată în nume propriu la cheltuieli de judecată.

În subsidiar în baza art. 274

alin. (3) C. proc. civ., se solicită reducerea cheltuielilor de judecată

întrucât pentru soluționarea cauzei au fost necesare doar două termene de

judecată iar munca avocatului nu justifică aceste cheltuieli.

Aceeași recurentă a formulat

și concluzii scrise în sensul celor menționate în cererea de recurs.

Intimata-reclamantă a

formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, arătând că timp de 3 ani recurenta nu a întreprins nici o măsură

pentru soluționarea cu celeritate a dosarului său, iar adresele către Primărie

Pîncota au fost făcute abia pe parcursul derulării cauzei, astfel că această

apărare nu poate fi primită.

De asemenea, se susține că

este legală soluția primei instanțe în ceea ce privește acordarea cheltuielilor

de judecată.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de

recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele

conform art. 304

1

din C. proc. civ., apreciază că recursul este

nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.

Este adevărat că Titlul VII

„Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în

mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen înăuntrul

căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobil

care nu mai poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează a fi

parcurse în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor,

prevederi care sunt într-adevăr complexe și, în mod obiectiv nu pot fi

finalizate în termenul de 30 zile prevăzute de art. 2 alin. (1)lit. h) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care constituie

dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

Însă, instanța de recurs,

după cum s-a mai pronunțat și anterior în alte cauze similare, reține că

instanțele de judecată sunt datoare să exercite un control asupra dreptului de

apreciere al autorității administrative, pentru a se asigura o protecție reală

a drepturilor fundamentale ale cetățenilor, prevăzute în Constituția României,

cât și în convenția europeană a drepturilor omului.

Etapa evaluării cât și a

emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca etape cuprinse în cadrul

„procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor”, reglementate de

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să se desfășoare într-un termen

rezonabil, noțiune impusă de art. 6 pag. 1 din C.E.D.O.

Termenul rezonabil astfel

consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât

și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația

de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să

răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.

În raport de aceste

considerente cât și de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei nesoluționarea

unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, într-un interval de

timp destul de mare, de peste 3 ani (dosarul reclamantei a fost depus și

înregistrat la S.C.C.S.D. sub nr. 4440/CC/2006) justifică aplicarea în cauză a art.

6 din C.E.D.O.

În acest context, în mod

corect prima instanță a impus ca evaluarea să se realizeze într-un termen de 30

zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței recurate, urmând a fi emis titlul

de despăgubire într-un alt termen de 30 zile de la definitivarea evaluării,

pentru că numai în acest mod reclamanta poate beneficia efectiv de protecția

asigurată de prevederile art. 6 menționate.

Apărarea recurentei-intimate

în sensul că evaluarea nu se poate realiza în lipsa unor înscrisuri referitoare

la identificarea și descrierea imobilului notificat, ce au fost solicitate prin

mai multe adrese entității notificate, respectiv Primăria comunei Pîncota, nu

poate fi reținută.

De la momentul înregistrării

dosarului reclamantei sub nr. 4440/CC/2006, deși reclamanta a formulat mai

multe solicitări, și până la formularea unei cereri de chemare în judecată

(noiembrie 2009) recurenta nu a dispus nici o măsură din cele prevăzute în

cadrul procedurilor administrative prealabile.

Adresele menționate, cu nr. 4440/

CC din 28 noiembrie 2008, 4440/ CC din 09 ianuarie 2009, 4440/ CC din 10 iulie 2009,

reprezintă doar o încercare de a justifica nesoluționarea dosarului într-un

termen rezonabil.

Această justificare nu este nici

obiectivă deoarece recurenta, prin răspunsul la solicitarea reclamantei privind

stadiul dosarul cu nr. 696522 din 11 septembrie 2006 nu a făcut nici o referire

la lipsa vreunor înscrisuri necesare evaluării și implicit emiterii deciziei

reprezentând titlul de despăgubiri.

Prin urmare, având în vedere

toate aceste considerente, se constată o corectă interpretare și aplicare a

dispozițiilor legale incidente în cauză de către prima instanță, astfel că,

situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reținută.

Critica referitoare la

greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond este

nefondată.

Calitatea procesuală pasivă

a recurentei nu a fost negată, fiind chiar asumată.

Cum recurenta-pârâtă este subiectul

obligațiilor impuse prin sentința recurată, în mod corect s-a făcut aplicarea

în cauză a art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

De asemenea, în raport de

dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se apreciază că nu se mai impune

o altă reducere a cheltuielilor de judecată menționate în sentința recurată, cuantumul

acestora fiind justificat față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de

avocat.

De altfel, prima instanță a

și făcut aplicabilitatea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele

expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (1) teza

II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de S.R. prin C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 436 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 ianuarie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 715/2010
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamantul V.C.N. a chemat în judeca
ÎCCJ 2010-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5536/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclama
ÎCCJ 2010-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1067/2010
, a declarat recurs pârâta, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, se arată, în esență, că instanța de fond nu a ținut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Tit
ÎCCJ 2010-02-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1066/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 2306 din 2 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de re
ÎCCJ 2010-12-10
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5534/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prima instanță a) Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta D.I.O.M. a solicitat în contr
Sursă