ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 403/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta B.A. a chemat în judecată S.R. prin C.C.S.D. solicitând instanței obligarea pârâtului să-i trimită dosarul evaluatorului sau comisiei de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și să-i emită titlu de despăgubiri în 30 de zile de la definitivarea evaluării, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 177 din 2 martie 205 a Primarului Orașului Pîncota, i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul său, în baza Legii nr. 10/2001. Deși dosarul a fost înregistrat la comisie, i s-a comunicat că ordinea soluționării este una aleatorie.

Ulterior, comisia nu a mai răspuns demersurilor sale astfel că dosarul său nu a fost soluționat într-un termen rezonabil. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 436 din 4 februarie 2009, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus obligarea pârâtului să trimită dosarul către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței și să emită titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluării. Totodată, a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei către reclamantă, conform art. 274 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că reclamanta a fost vătămată în drepturile sale în sensul art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 554/2004 prin netrimiterea dosarului înregistrat la pârâtă în urmă cu 3 ani către evaluator și neemiterea titlului de despăgubire conform procedurii administrative reglementată de Legea nr. 247/2005. Împotriva acestei sentinței considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs S.R. prin C.C.S.D. În recurs recurenta-intimată a invocat excepția de nelegalitate a dispoziției nr. 177 din 02 martie 2005 emisă de Primăria Orașului Pîncota, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Excepția de nelegalitate invocată a fost respinsă, ca inadmisibilă, conform celor reținute în practicaua deciziei. În ceea ce privește sentința recurată, recurenta-intimată aduce, în esență, următoarele critici: - Nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) [(în prezent lit. h)] din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, deoarece se aplică cu prioritate dispozițiile din legea specială, respectiv Legea nr. 247/2005. Aceasta prevede mai multe etape prealabile și obligatorii emiterii deciziei conținând titlul de despăgubire. De asemenea, etapa evaluării, respectiv trimiterea dosarului la evaluator nu a putut fi parcursă întrucât s-a apreciat că dosarul reclamantei nu era complet, sens în care s-au solicitat completări Primăriei Pîncota, cu înscrisuri referitoare la identificarea și descrierea imobilului notificat, însă acestea nici până în prezent nu i-au fost înaintate.

Recurenta-intimată consideră că termenul de 30 zile stabilit de prima instanță pentru îndeplinirea obligațiilor ce-i revin nu este aplicabil procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. - În mod greșit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei. Potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 13 alin. (5) din H.G. nr. 34/2009, privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice – C.C.S.D. funcționează în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, fără buget propriu, reprezintă S.R., astfel că nu poate fi obligată în nume propriu la cheltuieli de judecată.

În subsidiar în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se solicită reducerea cheltuielilor de judecată întrucât pentru soluționarea cauzei au fost necesare doar două termene de judecată iar munca avocatului nu justifică aceste cheltuieli. Aceeași recurentă a formulat și concluzii scrise în sensul celor menționate în cererea de recurs. Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că timp de 3 ani recurenta nu a întreprins nici o măsură pentru soluționarea cu celeritate a dosarului său, iar adresele către Primărie Pîncota au fost făcute abia pe parcursul derulării cauzei, astfel că această apărare nu poate fi primită. De asemenea, se susține că este legală soluția primei instanțe în ceea ce privește acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele conform art. 304 1 din C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse. Este adevărat că Titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie emisă decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobil care nu mai poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează a fi parcurse în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevederi care sunt într-adevăr complexe și, în mod obiectiv nu pot fi finalizate în termenul de 30 zile prevăzute de art. 2 alin. (1)lit.

h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ. Însă, instanța de recurs, după cum s-a mai pronunțat și anterior în alte cauze similare, reține că instanțele de judecată sunt datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorității administrative, pentru a se asigura o protecție reală a drepturilor fundamentale ale cetățenilor, prevăzute în Constituția României, cât și în convenția europeană a drepturilor omului. Etapa evaluării cât și a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca etape cuprinse în cadrul „procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor”, reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să se desfășoare într-un termen rezonabil, noțiune impusă de art. 6 pag.

1 din C.E.D.O. Termenul rezonabil astfel consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât și la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a organiza funcționarea sistemului puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O. În raport de aceste considerente cât și de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei nesoluționarea unei cereri întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 247/2005, într-un interval de timp destul de mare, de peste 3 ani (dosarul reclamantei a fost depus și înregistrat la S.C.C.S.D. sub nr. 4440/CC/2006) justifică aplicarea în cauză a art. 6 din C.E.D.O.

În acest context, în mod corect prima instanță a impus ca evaluarea să se realizeze într-un termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței recurate, urmând a fi emis titlul de despăgubire într-un alt termen de 30 zile de la definitivarea evaluării, pentru că numai în acest mod reclamanta poate beneficia efectiv de protecția asigurată de prevederile art. 6 menționate. Apărarea recurentei-intimate în sensul că evaluarea nu se poate realiza în lipsa unor înscrisuri referitoare la identificarea și descrierea imobilului notificat, ce au fost solicitate prin mai multe adrese entității notificate, respectiv Primăria comunei Pîncota, nu poate fi reținută. De la momentul înregistrării dosarului reclamantei sub nr. 4440/CC/2006, deși reclamanta a formulat mai multe solicitări, și până la formularea unei cereri de chemare în judecată (noiembrie 2009) recurenta nu a dispus nici o măsură din cele prevăzute în cadrul procedurilor administrative prealabile.

Adresele menționate, cu nr. 4440/ CC din 28 noiembrie 2008, 4440/ CC din 09 ianuarie 2009, 4440/ CC din 10 iulie 2009, reprezintă doar o încercare de a justifica nesoluționarea dosarului într-un termen rezonabil. Această justificare nu este nici obiectivă deoarece recurenta, prin răspunsul la solicitarea reclamantei privind stadiul dosarul cu nr. 696522 din 11 septembrie 2006 nu a făcut nici o referire la lipsa vreunor înscrisuri necesare evaluării și implicit emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri. Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, se constată o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză de către prima instanță, astfel că, situația prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., nu poate fi reținută. Critica referitoare la greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond este nefondată. Calitatea procesuală pasivă a recurentei nu a fost negată, fiind chiar asumată. Cum recurenta-pârâtă este subiectul obligațiilor impuse prin sentința recurată, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a art. 274 alin. (1) C. proc. civ. De asemenea, în raport de dispozițiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se apreciază că nu se mai impune o altă reducere a cheltuielilor de judecată menționate în sentința recurată, cuantumul acestora fiind justificat față de valoarea pricinii și munca îndeplinită de avocat. De altfel, prima instanță a și făcut aplicabilitatea art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.R. prin C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 436 din 4 februarie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat . Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010.