ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2546/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, prin sentința comercială nr. 4556 din 20 martie 2009, a admis

excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins ca fiind

prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A.P. SA

Brașov în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S. București.

În fundamentarea acestei soluții,

prima instanță a reținut, analizând cu prioritate excepția prescripției

dreptului material la acțiune invocată de pârâta A.V.A.S. prin întâmpinare, că

aceasta este întemeiată.

Reclamanta și-a întemeiat cererea de

chemare în judecată exclusiv pe dispozițiile din O.U.G. nr. 88/1997 și Legii nr.

137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Conform art. 32

28

din O.U.G.

nr. 88/1997 termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care se

atacă o operațiune sau un act prevăzut de această ordonanță, ori se valorifică

un drept în acest cadru legal, era de 3 luni de la data la care reclamantul a

cunoscut sau trebuia să cunoască existența operațiunii sau actul atacat ori de

la data nașterii dreptului.

Legea nr. 137/2002 a abrogat art. 32

28

din O.U.G. nr. 88/1997 și a stabilit în art. 39 teza I un termen de o lună.

Ulterior, prin Legea nr. 556/2003

s-a stabilit că termenul de prescripție pentru introducerea cererii prin care

se atacă o operațiune sau un act din cele prevăzute de legile speciale din

domeniul privatizării ori se valorifică un drept conferit de acestea este de o

lună de la data la care reclamantul a cunoscut sau trebuia să cunoască

existența operațiunii sau actul atacat ori de la data nașterii dreptului, cu

excepția cererilor privind executarea obligațiilor prevăzute în contractele de

vânzare-cumpărare de acțiuni ale societăților privatizate precum și a celor în

desființarea acestor contracte cărora li se aplică termenul general de

prescripție.

Și în situația aplicării termenului

de o lună și în aceea a luării în considerare a termenului general de

prescripție, care însă nu este aplicabil, acțiunea reclamantei este prescrisă.

Cererea de chemare în judecată a

fost formulată la data de 11 iunie 2008 iar decizia Curții de Apel Brașov nr. 9191

prin care s-a dispus retrocedarea în natură a imobilului s-a pronunțat la 28

septembrie 2004, acțiunea fiind astfel prescrisă.

Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 503 din 30 noiembrie 2009, a admis

apelul reclamantei SC A.P. SA Brașov împotriva sentinței instanței de fond, a

desființat această hotărâre judecătorească și a trimis cauza spre rejudecare la

aceiași instanță.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că potrivit art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 raportat

la art. 32

4

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 88/1997 instituțiile

publice asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale

privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat, în temeiul unei hotărâri

definitive și irevocabile, plătind acestora o despăgubire reprezentând

echivalentul bănesc al prejudiciului.

Acest drept, recunoscut de O.U.G. nr.

88/1997, excede procesului de privatizare, nu constituie un drept născut în

procesul privatizării, fiind supus termenului general de prescripție prevăzut

de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, de trei ani, care începe să curgă de la

data pronunțării deciziei civile nr. 5647 din 27 iunie 2005 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva deciziei comerciale nr. 503

din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a

promovat recurs pârâta A.V.A.S. București, care a criticat această hotărâre

pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

apelului reclamantei împotriva sentinței dată în fond, această din urmă

hotărâre fiind legală și temeinică.

S-a evocat în dezvoltarea motivelor

de recurs faptul că din moment ce temeiul despăgubirilor cerute de reclamantă

l-au constituit prevederile art. 32

4

din O.U.G. nr. 88/1997

modificată prin Legea nr. 99/1999, termenul de prescripție este cel stipulat în

această lege și nu în termenul general de prescripție.

Intimata-reclamantă SC A.P. SA a

depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte, analizând materialul

probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea

de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge, ca

nefondat, recursul pârâtei pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că reclamanta SC

A.P. SA prin cererea de chemare în judecată a pârâtei A.V.A.S. a solicitat

obligarea acesteia la plata sumei de 200.000 lei, reprezentând prejudiciul

estimativ suferit ca efect al executării obligației de restituire în natură,

către fostul proprietar V.D. a imobilului situat în Codlea, str. Fabricii

înscris în CF X Codlea.

Din verificarea documentației

existente la dosarul cauzei, rezultă că Tribunalul Brașov, secția civilă, prin

sentința civilă nr. 594/ S din 10 decembrie 2002, a admis în parte acțiunea

contestatorului V.D. și a constatat că imobilul situat în Codlea str. Fabricii

a fost preluat de S.R. fără titlu valabil.

Ulterior, prin decizia civilă nr. 919/

Ap din 28 septembrie 2004, Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a admis apelul

reclamantului V.D., a schimbat în parte sentința fondului și a dispus

restituirea în natură a imobilului descris anterior.

Această soluție dată în apel a fost

menținută prin decizia nr. 5647 din 27 iunie 2005 de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, devenită astfel irevocabilă.

Corect și bine documentat instanța

de apel a stabilit că prin cererea de chemare în judecată reclamanta SC A.P. SA

a cerut repararea unui prejudiciu care i-a fost adus și nicidecum valorificarea

unui drept născut în procesul privatizării.

Din această perspectivă apare cât se

poate de evident că în speță sunt aplicabile dispozițiile cuprinse în art. 3

din Decretul nr. 167/1958 termenul general de prescripție fiind de 3 ani și el

începând că curgă de la data pronunțării deciziei civile nr. 5647 din 27 iunie

2005 de secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pentru aceste rațiuni, urmează a

respinge, ca nefondat, recursul pârâtei A.V.A.S. împotriva deciziei comerciale nr.

503 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială,

nefiind îndeplinită nici o cerință din cele menționate de art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta A.V.A.S. București împotriva deciziei comerciale nr. 503 din

30 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 1 iulie 2010.