ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 654/2010

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21

aprilie 2009 pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. 2701/86/2009, reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a

chemat în judecată pe pârâtul B.I., solicitând ca, prin hotărârea ce se va

pronunța, să se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în Belgia pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că pârâtul a fost expulzat din Belgia la data de 6 februarie 2009, în

baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin

H.G. nr. 825/1995 și publicat în M.Of. nr. 241/1995, care prevede în art. 1 că

„Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul său, la cererea Guvernului

Belgiei, al Luxemburgului sau al Țărilor de Jos și fără formalități, a oricărei

persoane care nu îndeplinește sau nu mai îndeplinește condițiile de intrare sau

de ședere, aplicabile pe teritoriul Belgiei, Luxemburgului sau Țărilor de Jos …

(… )”.

Prin sentința civilă nr. 1091 din 12

mai 2009, Tribunalul Suceava a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, s-a reținut

că reclamanta nu numai că nu dovedește, dar nici nu invocă în acțiune,

incidența vreunuia dintre cele trei motive: ordine publică, siguranță publică

sau sănătate publică, care să justifice o interdicție de acces pe teritoriul

unui stat membru pentru o anumită perioadă de timp, și că, în speță, nu sunt incidente

prevederile art. 2 și art. 3 din Protocolul Adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin decizia nr. 105 din 1 iulie

2009, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative,

reținând, în esență, că spre deosebire de norma internă, art. 38 din Legea nr.

248/2005, ce prevede restrângerea dreptului unui cetățean român la libera

circulație în străinătate este condiționată doar de simpla returnare, norma

comunitară (art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE ) prevede doar trei situații

în care este posibilă această măsură restrictivă și anume : afectarea ordinii

publice, sănătății și siguranței publice; că, în cazul neconcordanței dintre

normele interne și cele comunitare, au prioritate tratatele constitutive ale

Uniunii Europene; că măsura nu poate fi luată numai pentru faptul că o persoană

a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de

readmisie, în acest sens pronunțându-se și Curtea de Justiție Europeană, în

interpretarea art. 18 C.E. și art. 27 din directivă; și că, în speță, nu s-a

făcut nicio dovadă că pârâtul ar fi într-una din cele trei situații expuse mai

sus, singurul argument invocat fiind declarația acestuia în fața autorităților

vamale, însă, prevederile inserate în Directiva nr. 2004/38/CE dispun că „nu

pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau care sunt

legate de considerații de prevenție generală și că, „condamnările penale

anterioare, nu pot justifica în sine luarea unor asemenea măsuri” de

restrângere a libertății de circulație.

S-a concluzionat că, în speță, nu

s-a făcut dovada că pârâtul a fost condamnat printr-o hotărâre penală

definitivă, astfel că măsura solicitată este disproporționată în raport cu

scopul urmărit și încalcă dreptul la liberă circulație, în condițiile în care

pârâtul a fost returnat din Belgia pentru un motiv care nu este prevăzut de

art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc.

civ., a arătat, în esență, că intimatul-pârât a fost returnat din Belgia la

data de 6 februarie 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu

această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995.

Față de prevederile art. 25 din

Constituție, libertatea de circulație nu este absolută. Ea trebuie să se

desfășoare după anumite reguli care sunt stabilite de Legea nr. 248/2005, în

cauză fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 38-39 din această lege, iar

pârâtul se încadrează în situația menționată la art. 38 lit. a).

Curtea Constituțională, prin decizia

nr. 901 din 5 decembrie 2006, a respins excepția de neconstituționalitate art.

38 lit. a) și art. 39 (6) din Legea nr. 248/2005.

S-a mai susținut, că măsura

restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație pe teritoriul Belgiei are

un scop legitim, „respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere

ordinii publice din acele state”.

În plus, se justifică și caracterul

proporțional al măsurii, în raport de scopurile urmărite prin aplicarea ei,

întrucât responsabilizarea pârâtului în a conștientiza respectarea unor

condiții legale pe teritoriul unor state străine se poate realiza și prin

interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul acelor state pe o

durată de timp rezonabilă.

Prin fapta sa, pârâtul a încălcat

prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligația

cetățeanului român de a respecta legislația statului în care se află, precum și

scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra și de a rămâne pe

teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia

și prin documentele internaționale încheiate de România.

Analizând recursul, în limita

susținerilor recurentei care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., se constată că nu este fondat.

Articolul 38 din Legea nr. 248/2005

prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii dreptului la liberă

circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul

persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă, odată cu semnarea

actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin

raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.

Această prioritate este stabilită de

art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile

tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări

comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare

din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea

judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din

actul aderării.

Conform dispozițiilor art. 307 alin.

(1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația

de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat

și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și

obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de

imediată aplicare.

De aceea, legea română trebuie

interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe

teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din

Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a

Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004.

Acest act normativ este cuprins în

anexele Protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea

Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.

Potrivit legislației europene în

materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform

art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și

de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Și

art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile

fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentate.

Prin urmare, deși calitatea de

membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge

libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune

numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care

România are încheiat acord de readmisie.

Restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din

Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate

în acord cu legislația comunitară.

În cauză, nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 27 din Directivă.

Intimatul a fost returnat din Belgia pentru ședere ilegală. Acesta nu a

fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale și nu s-a

dovedit că ar fi săvârșit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație .

Or, față de art. 27 alin. (2) din

Directiva 2004/38/CE care prevede că măsura trebuie să respecte principiul

proporționalității și să se bazeze exclusiv pe comportamentul celui în cauză,

măsura restrângerii exercitării dreptului intimatului-pârât la liberă

circulație doar pe motiv de ședere ilegală în Belgia nu ar respecta principiul

proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor

împotriva deciziei nr. 105 din 1 iulie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 februarie 2010.