ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10126/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția civilă, la data de 24 februarie 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și Internelor a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului A.P. Prin sentința civilă nr. 476 din 10 martie 2009 a Tribunalului Suceava s-a respins cererea formulată de reclamantă. Instanța a reținut în pronunțarea acestei hotărâri că, potrivit art. 1 din H.G.

nr. 825/1995 pentru aprobarea Acordului dintre România și Belgia privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că are cetățenia părții contractante solicitate. În speță, din declarația pârâtului rezultă că acesta s-a stabilit pe teritoriul Belgiei, unde a stat fără forme legale și a lucrat în construcții. Protocolul nr. 4 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează dreptul la liberă circulație și prevede că ac est drept poate să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.

În condițiile în care nu s-a dovedit că pârâtul a avut un comportament necorespunzător pe teritoriul Belgiei, restrângerea dreptului la liberă circulație nu se impune ca o măsură necesară într-o societate democratică, justificată de interesul public. Prin decizia civilă nr. 78 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile sus menționate și a fost obligată apelanta la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimat. A reținut instanța de apel că simpla neîndeplinite a formalităților privind intrarea, circulația, ieșirea străinilor nu este de natură a constitui în sine o conduită care să justifice o măsură de limitare a libertății de circulație.

Aceasta implică, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a legii o presupune, existența și a unei amenințări serioase, suficient de grave față de cerințele de ordine publică, de natură să afecteze interesele fundamentale ale societății. Conform art. 3 din Protocolul C.E.D.O., exercitarea dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul unor alte restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, protejarea drepturilor și libertăților altora. Raportat la aceste aspecte, stabilirea fără forme legale a pârâtului pe teritoriul statului belgian fără a dovedi un comportament necorespunzător din partea acestuia, nu impune luarea măsurilor solicitate, criticile apelantei fiind neavenite.

Împotriva aces tei decizii civile a declarat recurs reclamanta, criticând hotărârea, ca nelegală, pentru greșita admitere a cererii pârâtului cu privire la cheltuielile de judecată. Prin motivele de recurs, recurenta a susținut că aceste cheltuieli nu au fost dovedite, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1169 C. civ., iar pe chitanțele depuse la dosar nu este menționată data emiterii acestora, nu se arată ce reprezintă sumele achitate, iar acestea au fost emise fie ulterior pronunțării sentinței de către Tribunalul Suceava, fie anterior judecării apelului de către Curtea de Apel Suceava. De asemenea, s-a susținut că numele clientului, menționat pe chitanțe, nu este cel al pârâtului. În subsidiar, pentru situația în care nu s-ar modifica decizia recurată în sensul respingerii cererii pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată, recurenta a solicitat reducerea cuantumului acestora, conform dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc.

civ. S-a susținut că, în raport de obiectul cauzei și de materialul probator administrat, precum și de lipsa de complexitate a litigiului, se impune aplicarea dispozițiilor legale menționate. Examinând criticile formulate de recurenta pârâtă, raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea ca constata că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: Critica referitoare la acordarea eronată a cheltuielilor de judecată, cu încălcarea art. 1169 C. civ., în condițiile în care acestea nu ar fi fost dovedite, este neîntemeiată.

În faza apelului, s-a depus la dosar împuternicirea avocațială, datată 31 martie 2009 și chitanța de achitare a onorariului de avocat în cuantum de 1500 lei, nr. 271 din 9 aprilie 2009. Atât împuternicirea de reprezentare dată avocatului cât și chitanța de achitare a onorariului au fost emise anterior pronunțării deciziei recurate, 19 mai 2009, dovedind asistarea pârâtului intimat și plata onorariului pentru faza procesuală a apelului, în fața primei instanțe eliberându-se o altă împuternicire avocațială, datată 10 martie 2009. Indicarea pe chitanța de achitare a onorariului a unui alt prenume al clientului decât cel real, respectiv „P.T.”, în loc de „P.F.” (cum corect se menționează pe împuternicire) reprezintă o simplă eroare materială ce nu poate conduce la exonerarea reclamantei-apelante de plata cheltuielilor de judecată.

Ca atare se va constata că susținerile recurentei sunt nefondate, instanța de apel aplicând corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care, prin respingerea apelului ca nefondat, reclamanta a căzut în pretenții. Cea de a doua critică referitoare la neaplicarea alin. (3) al art. 274 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată. Curtea va reține că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului din apel, o asemenea cerere nu s-a formulat de către reclamanta-apelantă, iar, pe de altă parte, cheltuielile au fost justificate raportat la complexitatea pricinii și munca îndeplinită de avocat, prezent la termenele acordate, astfel cum rezultă din încheierile ședințelor din 24 aprilie 2009 și 19 mai 2009, când a pus și concluzii asupra apelului.

Pentru aceste considerente, se va constata că recursul este nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 78 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie 2009.