ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.12.2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10126/2009

HOTĂRÂRE
15.12.2009
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10126/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Deliberând asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava, secția civilă, la data de 24 februarie 2009, reclamanta

Direcția Generală de Pașapoarte din cadrul Ministerului Administrației și

Internelor a solicitat instanței să dispună restrângerea exercitării dreptului

la liberă circulație în Belgia pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului A.P.

Prin sentința civilă nr. 476 din 10

martie 2009 a Tribunalului Suceava s-a respins cererea formulată de reclamantă.

Instanța a reținut în pronunțarea

acestei hotărâri că, potrivit art. 1 din H.G. nr. 825/1995 pentru aprobarea

Acordului dintre România și Belgia privind readmisia persoanelor aflate în

situație ilegală, fiecare parte contractantă readmite pe teritoriul statului

său, la cererea celeilalte părți contractante și fără formalități, orice

persoană care nu a îndeplinit condițiile de intrare sau nu mai îndeplinește

cerințele privind șederea, aplicabile pe teritoriul statului părții

solicitante, dacă s-a stabilit sau este prezumat că are cetățenia părții

contractante solicitate.

În speță, din declarația pârâtului

rezultă că acesta s-a stabilit pe teritoriul Belgiei, unde a stat fără forme

legale și a lucrat în construcții.

Protocolul nr. 4 la Convenția pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale garantează dreptul

la liberă circulație și prevede că ac est drept poate să facă obiectul unor

restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public

într-o societate

democratică.

În condițiile

în care nu s-a dovedit că pârâtul a avut un comportament necorespunzător pe

teritoriul Belgiei, restrângerea dreptului la liberă circulație nu se impune ca

o măsură necesară într-o societate democratică, justificată de interesul

public.

Prin decizia

civilă nr. 78 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței civile sus menționate și a fost obligată

apelanta la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimat.

A reținut

instanța de apel că simpla neîndeplinite a formalităților privind intrarea,

circulația, ieșirea străinilor nu este de natură a constitui în sine o conduită

care să justifice o măsură de limitare a libertății de circulație. Aceasta

implică, în plus față de tulburarea ordinii sociale pe care orice încălcare a

legii o presupune, existența și a unei amenințări serioase, suficient de grave

față de cerințele de ordine publică, de natură să afecteze interesele

fundamentale ale societății.

Conform art. 3

din Protocolul C.E.D.O., exercitarea dreptului la liberă circulație nu poate

face obiectul unor alte restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege,

constituie măsuri necesare într-o societate democratică, pentru

securitatea națională,

siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale,

protecția sănătății sau a moralei, protejarea drepturilor și libertăților

altora.

Raportat

la aceste aspecte, stabilirea fără forme legale a pârâtului pe teritoriul

statului belgian fără a dovedi un comportament necorespunzător din partea

acestuia, nu impune luarea măsurilor solicitate, criticile apelantei fiind

neavenite.

Împotriva aces

tei decizii civile a declarat recurs reclamanta,

criticând hotărârea, ca nelegală, pentru greșita admitere a cererii pârâtului

cu privire la cheltuielile de judecată.

Prin

motivele de recurs, recurenta a susținut că aceste cheltuieli nu au fost

dovedite, astfel cum prevăd dispozițiile art. 1169 C. civ., iar pe chitanțele

depuse la dosar nu este menționată data emiterii acestora, nu se arată ce

reprezintă sumele achitate, iar acestea au fost emise fie ulterior pronunțării

sentinței de către Tribunalul Suceava, fie anterior judecării apelului de către

Curtea de Apel Suceava.

De

asemenea, s-a susținut că numele clientului, menționat pe chitanțe, nu este cel

al pârâtului.

În

subsidiar, pentru situația în care nu s-ar modifica decizia recurată în sensul

respingerii cererii pârâtului privind acordarea cheltuielilor de judecată,

recurenta a solicitat reducerea cuantumului acestora, conform dispozițiilor

art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

S-a

susținut că, în raport de obiectul cauzei și de materialul probator

administrat, precum și de lipsa de complexitate a litigiului, se impune

aplicarea dispozițiilor legale menționate.

Examinând

criticile formulate de recurenta pârâtă, raportat la dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., cărora acestea li se circumscriu, Curtea ca constata că

recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Critica

referitoare la acordarea eronată a cheltuielilor de judecată, cu încălcarea

art. 1169 C. civ., în condițiile în care acestea nu ar fi fost dovedite, este

neîntemeiată.

În

faza apelului, s-a depus la dosar împuternicirea avocațială, datată 31 martie 2009

și chitanța de achitare a onorariului de avocat în cuantum de 1500 lei, nr. 271

din 9 aprilie 2009.

Atât

împuternicirea de reprezentare dată avocatului cât și chitanța de achitare a

onorariului au fost emise anterior pronunțării deciziei recurate, 19 mai 2009,

dovedind asistarea pârâtului intimat și plata onorariului pentru faza

procesuală a apelului, în fața primei instanțe eliberându-se o altă

împuternicire avocațială, datată 10 martie 2009.

Indicarea

pe chitanța de achitare a onorariului a unui alt prenume al clientului decât

cel real, respectiv „P.T.”, în loc de „P.F.” (cum corect se menționează pe

împuternicire) reprezintă o simplă eroare materială ce nu poate conduce la

exonerarea reclamantei-apelante de plata cheltuielilor de judecată.

Ca

atare se va constata că susținerile recurentei sunt nefondate, instanța de apel

aplicând corect dispozițiile art. 274 C. proc. civ., în condițiile în care,

prin respingerea apelului ca nefondat, reclamanta a căzut în pretenții.

Cea

de a doua critică referitoare la neaplicarea alin. (3) al art. 274 C. proc.

civ. este, de asemenea, nefondată.

Curtea

va reține că, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului din apel, o

asemenea cerere nu s-a formulat de către reclamanta-apelantă, iar, pe de altă

parte, cheltuielile au fost justificate raportat la complexitatea pricinii și

munca îndeplinită de avocat, prezent la termenele acordate, astfel cum rezultă

din încheierile ședințelor din 24 aprilie 2009 și 19 mai 2009, când a pus și

concluzii asupra apelului.

Pentru

aceste considerente, se va constata că recursul este nefondat și, în temeiul

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi respins.

Respinge ca nefondat

recursul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr.

78 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 decembrie

2009.

Sursă