ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4452/2011

A

supra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 02 februarie 2010 pe rolul Tribunalului

București, secția a IV-a civilă, sub nr. 5833/3/2010, reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor a chemat în

judecată pe pârâtul R.S.B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să

se dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Belgia

pentru o perioadă de cel mult trei ani.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost expulzat din Belgia la

data de 29 septembrie 2009, în baza acordului de readmisie încheiat de România

cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995 și publicat în M.O. nr.

241/1995, care prevede în art. 1 că „Guvernul României readmite intrarea pe

teritoriul său, la cererea Guvernului Belgiei, al Luxemburgului sau al Țărilor

de Jos și fără formalități, a oricărei persoane care nu îndeplinește sau nu mai

îndeplinește condițiile de intrare sau de ședere, aplicabile pe teritoriul

Belgiei, Luxemburgului sau Țărilor de Jos … (… )”.

Prin

sentința civilă nr. 446 din 30 martie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a

civilă, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a

hotărî astfel, s-a reținut că reclamanta nu numai că nu dovedește, dar nici nu

invocă în acțiune, incidența vreunuia dintre cele trei motive: ordine publică,

siguranță publică sau sănătate publică, care să justifice o interdicție de

acces pe teritoriul unui stat membru pentru o anumită perioadă de timp, și că,

în speță, nu sunt incidente prevederile art. 2 și art. 3 din Protocolul

Adițional nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin

decizia nr. 429A din 19 august 2010 Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul

Internelor și Reformei Administrative, reținând, în esență, că spre deosebire

de norma internă, art. 38 din Legea nr. 248/2005, ce prevede restrângerea

dreptului unui cetățean român la libera circulație în străinătate este

condiționată doar de simpla returnare, norma comunitară (art. 27 din Directiva

nr. 2004/38/CE ) prevede doar trei situații în care este posibilă această

măsură restrictivă și anume: afectarea ordinii publice, sănătății și siguranței

publice; că, în cazul neconcordanței dintre normele interne și cele comunitare,

au prioritate tratatele constitutive ale Uniunii Europene; că măsura nu poate

fi luată numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu

care România are încheiat un acord de readmisie, în acest sens pronunțându-se

și Curtea de Justiție Europeană, în interpretarea art. 18 C.E. și art. 27 din

directivă; și că, în speță, nu s-a făcut nicio dovadă că pârâtul ar fi într-una

din cele trei situații expuse mai sus, singurul argument invocat fiind

declarația acestuia în fața autorităților vamale, însă, prevederile inserate în

Directiva nr. 2004/38/CE dispun că „nu pot fi acceptate motivări care nu sunt

direct legate de caz sau care sunt legate de considerații de prevenție generală

și că, „condamnările penale anterioare, nu pot justifica în sine luarea unor

asemenea măsuri” de restrângere a libertății de circulație.

S-a

concluzionat că, în speță, nu s-a făcut dovada că pârâtul a fost condamnat

printr-o hotărâre penală definitivă, astfel că măsura solicitată este disproporționată

în raport cu scopul urmărit și încalcă dreptul la liberă circulație, în

condițiile în care pârâtul a fost returnat din Belgia pentru un motiv care nu

este prevăzut de art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 alin. (1)

pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esență, că intimatul-pârât a fost returnat

din Belgia la data de 29 septembrie 2009, în baza acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 825/1995.

S-a mai

susținut, că măsura restrângerii dreptului pârâtului la liberă circulație pe

teritoriul Belgiei are un scop legitim, „respectiv prevenirea unor fapte de

natură să aducă atingere ordinii publice din acele state”.

În plus,

se justifică și caracterul proporțional al măsurii, în raport de scopurile

urmărite prin aplicarea ei, întrucât responsabilizarea pârâtului în a

conștientiza respectarea unor condiții legale pe teritoriul unor state străine

se poate realiza și prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe

teritoriul acelor state pe o durată de timp rezonabilă.

Prin

fapta sa, pârâtul a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care

stabilesc obligația cetățeanului român de a respecta legislația statului în

care se află, precum și scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra și

de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin

legislația acestuia și prin documentele internaționale încheiate de România.

Deși

legal citat cu mențiunea achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei și a

taxei judiciare în cuantum de 0,15 lei, recurentul Ministerul Administrației și

Internelor – Direcția Generală de Pașapoarte nu a achitat această taxă de

timbru.

Analizând

recursul declarat prin prisma dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte de Casație și Justiție va

anula recursul ca netimbrat pentru considerentele ce succed:

Excepția

netimbrării este acea excepție peremtorie care începe prin a avea efect dilatoriu,

putând fi acoperită prin timbrare.

Dispozițiile

art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru se plătesc

anticipat, iar neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se

sancționează cu anularea acțiunii sau a căii de atac.

Cum

recurentul Ministerul Administrației și Internelor – Direcția Generală de

Pașapoarte nu s-a conformat obligației legale impuse de textul de lege sus

citat, Înalta Curte de Casație și Justiție va anula recursul ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor –

Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 429 A din 19

august 2010 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze

cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 mai 2011..