ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2637/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2637/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1762 din 10 decembrie 2007, a admis în parte acțiunea reclamanților R.V.T. și G.D.C. A obligat pârâta SC B. SA BUCUREȘTI să întocmească toate documentele necesare și să încheie contractul de vânzare cumpărare în formă autentică și să predea imobilul ce face obiectul contractului de construire și promisiune fermă de vânzare-cumpărare înregistrat sub nr. 1086 din 19 iunie 2003, precum și să plătească reclamanților 524.259 lei penalități contractuale. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție D.M.C., respingând cererea de chemare în garanție ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a chematei în garanție T.D.M., respingând capătul de cerere privind obligarea acesteia să încheie contract de vânzare cumpărare cu privire la terenul în litigiu, ca rămas fără obiect; pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 22 din 20 februarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, în baza art. 248 C. proc. civ., a constatat perimat apelul formulat de pârâta SC B. SA BUCUREȘTI împotriva hotărârii instanței de fond. Împotriva menționatei decizii, pârâta SC B. SA BUCUREȘTI a declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 253 alin. (2) și art. 254 alin. (1) C. proc.
civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. Recursul pârâtei este netimbrat. Pentru termenul de astăzi recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea de a achita 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar, conform dovezii aflată la fila 67 dosar recurs, obligație pe care aceasta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit-o. Prin cererea scrisă înregistrată sub nr. 1509/105/2007 din 28 octombrie 2009, recurenta-pârâtă a cerut să se ia act că renunță la cererea de judecată a recursului declarat, conform art. 246 alin. (1) C. proc. civ. Cum problema timbrajului se analizează prioritar oricăror cereri, excepții, motive de casare și reținând că recurenta pârâtă nu s-a conformat dispozițiilor legale de a achita taxa de timbru, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 din O.G.
nr. 32/1995, modificate, urmează să anuleze recursul pârâtei ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Anulează recursul declarat de pârâta SC B. SA BUCUREȘTI împotriva deciziei nr. 22 din 20 februarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca netimbrat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.