ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1814 din 28 noiembrie

2008, pronunțată în dosarul nr. 5469/3/2008 al Tribunalului București, secția a

V-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins ca

inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții D.P.R.G. și S.A.M.A. în

contradictoriu cu pârâții C.C. și C.E.

Pentru a hotărî astfel, astfel,

prima instanță, a reținut, în esență, următoarele:

Reclamanții au formulat o acțiune în

revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, art. 480 C. civ., în

calitate de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în litigiu,

preluat abuziv, în contradictoriu cu pârâții (foști chiriași) care au cumpărat

imobilul în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamanții au formulat și

notificări în baza Legii nr. 10/2001, soluționate prin dispozițiile nr. 7972 și

7973 din 11 mai 2007 emise de Primarul General al Municipiului București rămase

definitive prin neatacare.

Prin aceste dispoziții s-a restituit

în natură întregul imobil din sector 1, cu excepția apartamentelor vândute în

baza Legii nr. 112/1995 pentru care s-au propus măsuri reparatorii.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel reclamanții D.P.R.G. și S.A.M.A., criticând-o deoarece le-a fost

încălcat accesul liber la justiție și principiul dreptului la proprietate

consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la această convenție.

Au mai susținut că, instanța de fond

a ignorat jurisprudența CEDO respectiv cauza Faimblat contra României, iar

susținerile din considerente în sensul că nu s-a contestat decizia

administrativă de acordare a despăgubirilor sunt nelegale, deoarece deciziile

au fost contestate.

Apelanții – reclamanți au mai arătat

că, instanța de fond a interpretat greșit decizia nr. 33 din 9 iunie 2008

pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și că în

mod greșit s-a reținut că aceștia aveau obligația de a formula înaintea

acțiunii în revendicare, acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, prin decizia nr. 35A din 19 ianuarie 2010 a admis apelul declarat de reclamanții D.P.R.G. și S.A.M.A., în contradictoriu cu C.E. și C.C.

decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii C.E., C.D.O., C.T.,

C.O.I.N. și C.G.Ș.

Din minuta deciziei rezultă că

sentința civilă nr. 1814 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a fost desființată iar cauza a fost trimisă

spre rejudecare primei instanțe.

Pentru a decide astfel, curtea de

apel, a reținut că potrivit deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, de principiu,

persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au

posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și

aplicarea dreptului comun în materia revendicării.

O a doua problemă a vizat stabilirea

raportului dintre legea internă, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Înalta Curte de Casație și Justiție

a apreciat că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare întemeiată

pe dreptul comun și introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu

echivalează cu privarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

iar în privința raportului dintre legea specială și art. 1 Protocolul nr. 1

Adițional la Convenție, acesta trebuie soluționat cu respectarea principiului

securității raporturilor juridice atât în cazul fostului proprietar cât și în

cazul cumpărătorului de bună credință.

Ulterior pronunțării deciziei nr. 33

din 9 iunie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Europeană

a Drepturilor Omului în cauza Faimblat contra României pronunțată la 13

ianuarie 2009 a stabilit că declararea ca inadmisibilă a unei acțiuni în

revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., după

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este admisibilă, indiferent de

procedura urmată (administrativă sau judiciară).

Respingerea acțiunii ca inadmisibilă

de către instanțe, a încălcat dreptul reclamanților de acces la justiție.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții C.E., C.D.O., C.T., C.O.I.N. și C.G.Ș. invocând motivul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență următoarele:

Instanța de apel nu a ținut seama de

decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, încălcând atât principiul

specialia generalibus derogant

cât și decizia care este obligatorie pentru instanțe.

Instanța de apel a dat o interpretare

trunchiată celei de-a doua teze din dispozitivul deciziei nr. 33 din 8 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ajungând la o concluzie eronată privind

modul de aplicare a normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Recurenții au mai susținut că

instanța de apel nu a ținut seama de faptul că reclamanții au formulat în

temeiul Legii nr. 10/2001, notificări ce au fost soluționate prin dispozițiile

nr. 7972 și 7973 din 11 mai 2007 emise de Primarul General al Municipiului

București, rămase definitive prin neatacarea lor în termenul prevăzut de legea

specială.

Necontestând dispozițiile emise,

reclamanții au renunțat la cele trei căi de jurisdicție și deși aveau accesul

liber la justiție nu au înțeles să finalizeze calea pe care au ales-o.

În justificarea soluției, instanța

de apel a considerat că acțiunea în revendicare a reclamanților, ar fi

justificată de faptul că despăgubirea prin echivalent este anevoioasă și nu se

rezolvă într-un termen rezonabil.

A admite o astfel de accepțiune, ar

însemna ca soluționarea cauzelor să se facă în mod arbitrar, nesocotindu-se

legile speciale, principiile de drept și decizia nr. 33/2008 pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite.

Analizând recursul în limita

criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de fond a soluționat

acțiunea în revendicare promovată de reclamanți pe excepția inadmisibilității

acțiunii, fără să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, la

valabilitatea acestora, la modalitatea preluării imobilului, dacă acesta face

obiectul Legii nr. 10/2001, sau nu.

În raport de circumstanțele concrete

ale cauzei, instanța putea stabili regimul juridic aplicabil, imobilului în

litigiu, eventualele neconcordanțe între legea generală și legea specială și

dacă aceste reglementări sunt sau nu conforme cerințelor Convenției pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Procedând la respingerea acțiunii în

revendicare ca inadmisibilă, prima instanță a încălcat prevederile art. 6 din

Convenție, cât și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1, încălcând accesul la

justiție al reclamanților intimați.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul

declarat de pârâții C.E., C.D.O., C.T., C.O.I.N. și C.G.Ș. împotriva deciziei

civile nr. 35A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a

civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

pârâții C.E., C.D.O., C.T., C.O.I.N. și C.G.Ș. împotriva deciziei civile nr.

35A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14

octombrie 2010.