ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5218/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1814 din 28 noiembrie 2008, pronunțată în dosarul nr. 5469/3/2008 al Tribunalului București, secția a V-a civilă, s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanții D.P.R.G. și S.A.M.A. în contradictoriu cu pârâții C.C. și C.E. Pentru a hotărî astfel, astfel, prima instanță, a reținut, în esență, următoarele: Reclamanții au formulat o acțiune în revendicare întemeiată pe dispozițiile dreptului comun, art. 480 C. civ., în calitate de moștenitori ai foștilor proprietari ai imobilului în litigiu, preluat abuziv, în contradictoriu cu pârâții (foști chiriași) care au cumpărat imobilul în baza Legii nr. 112/1995.

Reclamanții au formulat și notificări în baza Legii nr. 10/2001, soluționate prin dispozițiile nr. 7972 și 7973 din 11 mai 2007 emise de Primarul General al Municipiului București rămase definitive prin neatacare. Prin aceste dispoziții s-a restituit în natură întregul imobil din sector 1, cu excepția apartamentelor vândute în baza Legii nr. 112/1995 pentru care s-au propus măsuri reparatorii. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții D.P.R.G. și S.A.M.A., criticând-o deoarece le-a fost încălcat accesul liber la justiție și principiul dreptului la proprietate consacrat prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la această convenție.

Au mai susținut că, instanța de fond a ignorat jurisprudența CEDO respectiv cauza Faimblat contra României, iar susținerile din considerente în sensul că nu s-a contestat decizia administrativă de acordare a despăgubirilor sunt nelegale, deoarece deciziile au fost contestate. Apelanții – reclamanți au mai arătat că, instanța de fond a interpretat greșit decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și că în mod greșit s-a reținut că aceștia aveau obligația de a formula înaintea acțiunii în revendicare, acțiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 35A din 19 ianuarie 2010 a admis apelul declarat de reclamanții D.P.R.G.

și S.A.M.A., în contradictoriu cu C.E. și C.C. decedat pe parcursul procesului și continuat de moștenitorii C.E., C.D.O., C.T., C.O.I.N. și C.G.Ș. Din minuta deciziei rezultă că sentința civilă nr. 1814 din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, a fost desființată iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe. Pentru a decide astfel, curtea de apel, a reținut că potrivit deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, de principiu, persoanele cărora le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu au posibilitatea de a opta între calea prevăzută de acest act normativ și aplicarea dreptului comun în materia revendicării.

O a doua problemă a vizat stabilirea raportului dintre legea internă, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că respingerea ca inadmisibilă a acțiunii în revendicare întemeiată pe dreptul comun și introdusă după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu echivalează cu privarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar în privința raportului dintre legea specială și art. 1 Protocolul nr. 1 Adițional la Convenție, acesta trebuie soluționat cu respectarea principiului securității raporturilor juridice atât în cazul fostului proprietar cât și în cazul cumpărătorului de bună credință.

Ulterior pronunțării deciziei nr. 33 din 9 iunie 2008 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Faimblat contra României pronunțată la 13 ianuarie 2009 a stabilit că declararea ca inadmisibilă a unei acțiuni în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480, art. 481 C. civ., după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, este admisibilă, indiferent de procedura urmată (administrativă sau judiciară). Respingerea acțiunii ca inadmisibilă de către instanțe, a încălcat dreptul reclamanților de acces la justiție. Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții C.E., C.D.O., C.T., C.O.I.N. și C.G.Ș. invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând în esență următoarele: Instanța de apel nu a ținut seama de decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, încălcând atât principiul specialia generalibus derogant cât și decizia care este obligatorie pentru instanțe. Instanța de apel a dat o interpretare trunchiată celei de-a doua teze din dispozitivul deciziei nr. 33 din 8 iunie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, ajungând la o concluzie eronată privind modul de aplicare a normelor Convenției Europene a Drepturilor Omului. Recurenții au mai susținut că instanța de apel nu a ținut seama de faptul că reclamanții au formulat în temeiul Legii nr. 10/2001, notificări ce au fost soluționate prin dispozițiile nr. 7972 și 7973 din 11 mai 2007 emise de Primarul General al Municipiului București, rămase definitive prin neatacarea lor în termenul prevăzut de legea specială.

Necontestând dispozițiile emise, reclamanții au renunțat la cele trei căi de jurisdicție și deși aveau accesul liber la justiție nu au înțeles să finalizeze calea pe care au ales-o. În justificarea soluției, instanța de apel a considerat că acțiunea în revendicare a reclamanților, ar fi justificată de faptul că despăgubirea prin echivalent este anevoioasă și nu se rezolvă într-un termen rezonabil. A admite o astfel de accepțiune, ar însemna ca soluționarea cauzelor să se facă în mod arbitrar, nesocotindu-se legile speciale, principiile de drept și decizia nr. 33/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite. Analizând recursul în limita criticilor formulate, Înalta Curte constată că este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de fond a soluționat acțiunea în revendicare promovată de reclamanți pe excepția inadmisibilității acțiunii, fără să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, la valabilitatea acestora, la modalitatea preluării imobilului, dacă acesta face obiectul Legii nr. 10/2001, sau nu. În raport de circumstanțele concrete ale cauzei, instanța putea stabili regimul juridic aplicabil, imobilului în litigiu, eventualele neconcordanțe între legea generală și legea specială și dacă aceste reglementări sunt sau nu conforme cerințelor Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Procedând la respingerea acțiunii în revendicare ca inadmisibilă, prima instanță a încălcat prevederile art. 6 din Convenție, cât și pe cele ale art. 1 din Protocolul nr. 1, încălcând accesul la justiție al reclamanților intimați.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâții C.E., C.D.O., C.T., C.O.I.N. și C.G.Ș. împotriva deciziei civile nr. 35A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâții C.E., C.D.O., C.T., C.O.I.N. și C.G.Ș. împotriva deciziei civile nr. 35A din 19 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 octombrie 2010.