ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2743/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția civilă, la data de 12 februarie 2008, reclamanta I.F. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu pârâta SC M. SA Iași, obligarea acesteia la restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a unei mori împreună cu toate accesoriile sale, ce a aparținut autorului său, defunctul S.C., situată în jud. Iași. Motivând în fapt cererea formulată, reclamanta a arătat că tatăl său a avut în proprietate o moară ce a fost preluată în anul 1957 de către Statul Român, fără acordarea de despăgubiri, aflată în prezent, conform adresei nr. 6199 din 07 noiembrie 2001, în proprietatea SC M.P.

SA Iași. Prin cererea precizatoare formulată ulterior, reclamanta și-a întregit actul de învestire în ce privește participanții la proces, solicitând citarea, în calitate de pârâți, a SC M.I. SA Iași și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iași. Prin sentința civilă nr. 349 din 4 martie 2009, Tribunalul Iași, secția civilă a respins cererea de suspendare a judecății cauzei în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 formulată de pârâta SC M.I. SA Iași; a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a D.G.F.P. Iași pentru pârâtul Statul Român prin M.E.F. și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Iași; a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Statul Român și pe cea a prematurității invocată de SC M.I. SA Iași; a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții SC M.P. SA și SC M.I. SA Iași, prin lichidator E.L. I.P.U.R.L., pentru lipsa calității procesuale pasive; a disjuns judecata cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iași, acordând termen de judecată la data de 25 martie 2009. Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 29 aprilie 2009, s-a dispus, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ., suspendarea judecării cauzei până la soluționarea căii de atac exercitată împotriva hotărârii de fond.

Pentru a hotăra în acest sens, prima instanță a reținut că suspendarea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 este inaplicabilă față de obiectul prezentei cauze, și anume, restituirea în natură sau în echivalent bănesc a unei mori, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar D.G.F.P. Iași a fost împuternicit de Statul Român, prin M.E.F., de a-1 reprezenta în judecată, conform mandatului nr. 118938 din 13 octombrie 2008 și în temeiul dispozițiilor art. 87 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu prevederile H.G. nr. 386/2007 și OMFP nr. 1227/2006.

Tribunalul a mai reținut că, în raport de respectarea întocmai, de către reclamantă, a tuturor condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001 privind procedura de restituire referitoare la termenul legal de notificare, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului solicitat și valoarea estimată a acestuia, nu se pot reține nici excepțiile de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii, formulate de pârâții Statul Român, prin M.E.F. și SC M.I. SA Iași. Instanța de fond a constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC M.I. SA Iași, făcând aplicarea dispozițiilor art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001, aspect față de care a devenit inutilă analizarea excepțiilor lipsei calității procesuale active și a lipsei de obiect, invocate de această parte.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat prin D.G.F.P. Iași, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, în raport de faptul că din actele și lucrările dosarului a rezultat că bunul a cărui restituire se solicită se află în proprietatea SC M.P. SA, iar Statul Român are calitate procesuală în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001, doar în situația în care nu se cunoaște deținătorul bunului revendicat. De asemenea, față de răspunsul formulat de Primăria Prisăcani și comunicat cu adresa nr. 1846 din 10 noiembrie 2005, a solicitat să se constate ca prescris dreptul la acțiune al reclamantei. Prin decizia nr. 159 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Iași, s ecția civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Iași, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această parte. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 doar în situația de excepție reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv, atunci când unitatea deținătoare nu poate fi identificată, or, în cauză, nici reclamanta și nici celelalte părți nu au pretins că deținătorul bunului este necunoscut, unitatea deținătoare nefiind cu certitudine stabilită datorită neexercitării rolului activ de către instanța de fond. Cu referire la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, instanța de apel a arătat că adresa Primăriei Prisecani nu echivalează cu dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât accesul la justiție al persoanei îndreptățite nu poate fi obstrucționat, această critică fiind înlăturată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta I.F., formulând următoarele critici: I. Greșita reținere, de către instanța de apel, a faptului că nici reclamanta, nici celelalte părți nu au pretins că deținătorul bunului este necunoscut. În acest sens, arată că la termenul din 7 octombrie 2009, la solicitarea instanței de a se preciza deținătorul actual al bunului în litigiu, recurenta a învederat că, deși a depus diligente deosebite pentru a afla cine este în prezent titularul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat, nu a reușit să obțină aceste informații; II. Lipsa de rol activ a instanței de apel care, deși apreciază că instanța de fond nu a stabilit entitatea deținătoare a bunului în litigiu, nu procedează la îndreptarea acestei erori, perpetuând astfel greșelile de judecată ale primei instanțe; III.

Încălcarea dispozițiilor art. 44 pct. 2 și art. 21 din Constituție, atât prin admiterea excepțiilor calității procesuale pasive a tuturor persoanelor pe care recurenta le-a chemat în judecată, blocându-se astfel judecata fondului cauzei, cât și prin lipsa demersurilor necesare aflării proprietarului actual al bunului în discuție; IV. Nelegala citare a pârâtei SC M.P. SA , despre care se susține că ar fi titulara dreptului de proprietate asupra bunului în litigiu, parte care, datorită acestor vicii de procedură, nu s-a prezentat în proces și nu a formulat apărări ce ar fi putut fi utile soluționării cauzei. Recursul nu a fost încadrat în drept. Analizând critici le formulate din prisma aspectelor de ne legalitate invocate, Înalta Curte constată că acestea se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., urmând a admite recursul pentru următoarele considerente: Potrivit art. 22 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, notificarea formulată în temeiul acestei legi, cu respectarea termenului de depunere prevăzut de lege, trebuie să cuprindă denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia, iar potrivit art. 28 din aceeași lege, dacă persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, primăria fiind obligată ca în termen de 30 de zile să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare ale acesteia.

În speță, reclamanta a sesizat cu notificare formulată în termenul și condițiile prevăzute de lege Primăria comunei Pnsecani, solicitând restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a unei mori ce a aparținut defunctului său tată S.C., moară situată în județul Iași, comuna Prisecani, singurul răspuns primit de notificatoare fiind consemnat în adresa nr. 1846 din 10 noiembrie 2005, prin care i s-au solicitat acte care să ateste faptul că moara respectivă a fost preluată abuziv. Întrucât reclamanta nu a depus acte doveditoare, notificarea sa a fost respinsă. Chiar dacă din modalitatea de sesizare a primăriei rezultă că reclamanta nu cunoștea entitatea deținătoare a bunului în litigiu, totuși aceasta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în contradictoriu cu pârâta SC M.P.

SA, acțiune care ulterior a fost precizată prin solicitarea de introducere în cauză a pârâților SC M.I. SA Iași și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice (fila 18 dosar fond), astfel încât reclamanta a dovedit că și-a îndeplinit obligația de a face demersurile necesare privind indicarea deținătorului bunului. În acest sens, în urma adresei nr. 4199 din 07 noiembrie 2001 emisă de SC M.I. SA Iași (fila 3 dosar fond), din care rezulta că bunul revendicat se afla în proprietatea SC M.P. SA, reclamanta a notificat, fără răspuns, această societate și a depus la dosarul cauzei atât dovada sediului pârâtei SC M.P. SA (fila 10 dosar fond), cât și dovada sediului pârâtei SC M.I. SA Iași (fila 34 dosar fond), depunând toate diligentele pentru a identifica deținătorul bunului.

Astfel, cu privire la prima critică a recurentei, referitoare la greșita reținere, de către instanța de apel a faptului că părțile litigante ar fi susținut că entitatea deținătoare nu este cunoscută, instanța o va găsi întemeiată, întrucât din cele arătate anterior rezultă că reclamanta a indicat în această calitate, inițial, pe pârâta SC M.P. SA, (pârâtă care nu a fost prezentă la nici un termen de judecată, în nici o fază a procesului, pentru a da lămuriri cu privire la aspectele deduse judecății), iar ulterior, pe pârâții SC M.I. SA Iași și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice (în cadrul precizărilor la acțiune de la fila 18 dosar fond). În contextul arătat și a doua critică, vizând lipsa de rol activ, urmează a fi găsită întemeiată, întrucât instanța de apel avea obligația, conform art. 129 pct. 5 C. proc.

civ., de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor și a aplicării corecte a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, cu atât mai mult cu cât chiar în considerentele deciziei recurate s-a concluzionat că „...instanța de fond nu a exercitat rol activ și nu a determinat cu certitudine, în urma probatoriului administrat, unitatea deținătoare ca titulară de obligații în posesia căreia se află moara în litigiu...". Alături de soluționarea cu celeritate a cauzelor, în conținutul principiului rolului activ al judecătorului se regăsesc aspecte privind obligația instanței de a ordona, din oficiu, probele pe care le consideră necesare și de a pune în dezbaterea părților orice împrejurări de fapt sau de drept ce ar putea conduce la dezlegarea cauzei, ordonarea, din oficiu, a dovezilor considerate necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc, ori posibilitatea de refacere sau completare a probelor administrate în primă instanță.

Este adevărat că aplicarea principiului rolului activ nu trebuie să suplinească pasivitatea părților din proces ori să aducă atingere principiului disponibilității, însă în cauză s-a dovedit că reclamanta a făcut toate demersurile necesare aflării entității deținătoare, iar împrejurarea că acestea demersuri nu s-au finalizat în sensul identificării respectivei entități nu îi este imputabilă. In această situație revenea instanței de judecată rolul de a complini eforturile părților și de a lua măsurile necesare stabilirii cadrului procesual corect și complet, în aplicarea efectului devolutiv al apelului și a plenitudinii de jurisdicție în virtutea căreia se poate substitui unității notificate în soluționarea cererii de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001.

Instanța de apel s-a limitat la a constata deficiențele hotărârii de fond, fără a dispune remedierea acestora și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în contextul în care nu a stabilit entitatea deținătoare a bunului litigios, deși pe parcursul soluționării cauzei au fost indicate în acest sens diverse societăți comerciale , față de care, în final, nu s-a putut stabili cu certitudine dacă au sau nu calitatea de entitate deținătoare. Pentru a se aprecia asupra calității procesuale a pârâților din prezenta cauză, era imperios necesar a se stabili care dintre aceștia are calitatea de unitate deținătoare a bunului revendicat de reclamantă în condițiile Legii nr. 10/2001.

Instanța de apel avea de stabilit, pe baza unor dovezi certe, căreia dintre persoanele juridice notificate sau chemate în judecată îi revine calitatea de deținător în sensul Legii nr. 10/2001, prin deținător înțelegându-se fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul care face obiectul litigiului, fie instituția cu personalitate juridică ce are bunurile înregistrate în patrimoniul său, aspectele referitoare la calitatea procesuală pasivă fiind subsecvente rezolvării acestei probleme. In aceste condiții, reținând că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin lămurite, în baza art. 312 alin. (1), (2), (3) C. proc.

civ., înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelului. În rejudecare, în funcție de stabilirea și determinarea deținătorului legal conform celor arătate, instanța va examina și calitatea procesuală pasivă a pârâților SC M.P. SA, SC M.I. SA și a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice. In analizarea aspectelor arătate, se va avea în vedere și împrejurarea învederată de Cabinet individual de practician de insolvență „C.E." la fila 26 dosar apel, conform căreia pârâta SC M.P. SA a fost dizolvată în temeiul art. 237 lit. b) din Legea nr. 31/1990, urmând a se dispune administrarea dovezilor necesare pentru clarificarea regimului juridic al acestei societăți și a reprezentării sale legale.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi admis, casată decizia atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva deciziei nr. 159 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 mai 2010.