ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3013/2014

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: La data de 12 februarie 2008, reclamanta I.F. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Iași, solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a unei mori împreună cu accesoriile, ce au aparținut defunctului său tată, S.C., imobil situat în comuna Prisăcani, Județul Iași, preluat abuziv și fără despăgubiri în anul 1957. Prin cererea precizatoare formulată ulterior, reclamanta a solicitat citarea ca părți în cauză a SC M.I. SA Iași și a Statului Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Iași. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 pct. (2) și art. 11 pct. (6) din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 349 din 4 martie 2009, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins cererea de suspendare a judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 formulată de pârâta SC M.I.

SA Iași; a respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a D.G.F.P. Iași pentru pârâtul Statul Român și pe cea a inadmisibilității acțiunii invocată de Statul Român, a prematurității invocată de SC M.I. SA Iași prin lichidator E.L. Ipurl, pentru lipsa calității procesuale pasive; a disjuns judecata cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P., acordând termen de judecată la data de 25 martie 2009. Prima instanță a reținut că răspunderea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 este inaplicabilă față de obiectul cauzei, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, iar D.G.F.P. Iași a fost împuternicit de Statul Român prin M.F.P. de a-l reprezenta în judecată conform mandatului din 13 octombrie 2008 și în temeiul dispozițiilor art. 87 pct. 1 C. proc.

civ., coroborat cu H.G. nr. 386/2007 și O.M.F.P. nr. 1227/2006. În raport de respectarea întocmai de către reclamantă a tuturor condițiilor impuse de Legea nr. 10/2001, privind procedura de restituire referitoare la termenul legal de notificare, elementele de identificare a persoanei îndreptățite și a bunului solicitat, valoarea estimată a acestuia, instanța a constatat că nu se pot reține excepțiile de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii formulate de pârâții Statul Român, prin M.F.P. și SC M.I. SA Iași. Făcând aplicarea dispozițiilor art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta SC M.I.

SA Iași. Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Iași, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, în raport de faptul că bunul a cărui restituire se solicită se află în proprietatea SC M. SA, iar Statul Român are calitate procesuală în litigiile întemeiate pe Legea nr. 10/2001, doar în situația în care nu se cunoaște deținătorul bunului revendicat. De asemenea, față de răspunsul formulat de Primăria Prisăcani și comunicat reclamantei cu adresa din 10 noiembrie 2005 a solicitat să se constate ca prescris dreptul la acțiune al reclamantei. Prin Decizia nr. 159 din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul formulat de Statul Român, prin M.F.P.

reprezentat de D.G.F.P. Iași, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu cu această parte. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 doar în situația de excepție reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv atunci când unitatea deținătoare nu poate fi identificată or, în cauză, nici reclamanta și nici celelalte părți nu au pretins că deținătorul bunului este necunoscut, unitatea deținătoare nefiind cu certitudine stabilită datorită neexercitării rolului activ de către instanța de fond. Cu privire la prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, instanța de apel a reținut că adresa Primăriei Prisăcani nu echivalează cu dispoziția emisă în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât accesul la justiție al persoanei îndreptățite nu poate fi obstrucționat.

Recursul formulat de către reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri a fost admis prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a casat decizia atacată și a trimis cauza aceleiași instanțe spre rejudecare. În pronunțarea acestor decizii, instanța supremă a reținut că se impunea: stabilirea cadrului procesual complet în aplicarea efectului devolutiv al apelului și a plenitudinii de jurisdicție în virtutea căreia se poate substitui unității notificate în soluționarea cererii de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001; stabilirea entității deținătorului; examinarea calității procesuale pasive a pârâtelor SC M. SA; SC M.I.

SA și a Statului Român, prin M.F.P. În analizarea aspectelor arătate, se va avea în vedere și împrejurarea conform căreia pârâta SC M. SA a fost dizolvată în temeiul art. 237 lit. b) din Legea nr. 31/1990, urmând a se dispune administrarea dovezilor necesare pentru clarificarea regimului juridic al acestei societăți și a reprezentării sale legale. Prin Decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași a admis apelul formulat de Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 349 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de M.F.P. prin D.G.F.P.

Iași. A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu Statul Român reprezentată de M.F.P. prin D.G.F.P. Iași. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA Iași; S-a înlăturat din dispozitivul instanței respingerea pentru lipsa calității procesuale pasive a acțiunii formulate de reclamanta I.F. în contradictoriu cu SC M. SA Iași; A fost trimisă cauza la Tribunalul Iași pentru rejudecare în contradictoriu cu SC M. SA Iași.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele: SC M. SA Iași, firmă în lichidare, ce a avut în patrimoniu moara de porumb Prisăcani, conform Deciziei nr. 184 din 6 martie 1991 a Prefecturii Județului Iași și a Protocolului de predare - primire nr. 2, imobilul moară a fost scos la licitație în anul 1995, adjudecat conform procesului verbal de predare - primire din 2 iunie 1995 și contractului de vânzare - cumpărare încheiat între SC M. SA și H.Ș., transcris la Judecătoria Iași sub nr. 723 din 26 mai 1998, drept de proprietate transmis ulterior lui B.O. (filele 59 - 67 dosar apel). A mai reținut instanța că anterior adoptării Legii nr. 10/2001, bunul a ieșit din patrimoniul SC M. SA, prin vânzare - cumpărare la 2 iunie 1995, că reclamanta a notificat în termen SC M.I.

SA, care prin adresa din 7 noiembrie 2001 a comunicat că în urma procesului de divizare imobilul a trecut în proprietatea SC M. SA Iași și faptul că reclamanta a cunoscut din anul 2001 unitatea deținătoare a imobilului ce a fost SC M. SA, iar notificarea adresată Primăriei comunei Prisăcani a fost respinsă pe considerentul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive, comunicare necontestată în instanță. S-a mai reținut că, în mod greșit reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ în anul 2007, care i-a respins cererea ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 425 din 21 martie 2008 a Tribunalului Iași. S-a indicat instanței de trimitere să verifice dacă în cursul judecății SC M. SA și-a încetat activitatea în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și dacă nu se impune, judecata fiind în primă instanță, introducerea în cauză a „entității” care a efectuat la nivel județean privatizarea.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a statului reprezentat de M.F.P. în prima cauză, curtea a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 28 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs reclamanta I.F., criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a arătat că instanța de apel nu a luat în considerare că a solicitat introducerea în cauză a statului justificat de faptul că nu se cunoștea la acel moment unitatea deținătoare a bunului în litigiu și că o eventuală admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât ar fi de natură a o aduce în situația similară celei în care deținătorul bunului este necunoscut.

Prin Decizia civilă nr. 7545 din 26 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.F., reținând următoarele considerente: În raport cu probațiunea administrată, care a confirmat identificarea bunului litigios în patrimoniul unei persoane fizice (în prezent) urmare a unor transmisiuni încheiate cu deținătorul bunului, SC M. SA, răspunderea statului nu poate fi antrenată în cauză. Nu are relevanță în această analiză starea juridică a firmei deținătoare, în lichidare ori dizolvare, esențial fiind în accepțiunea legii speciale determinarea persoanei juridice deținătoarea bunului solicitat și în funcție de situația juridică a bunului solicitat, stabilirea entității căreia îi incumbă obligația acordării propunerii măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.

Or, o atare analiză nu a fost făcută, prima instanță limitându-se să constate că notificarea adresată primăriei a fost soluționată într-o măsură definitivă, contrară prevederilor legii speciale și că, întrucât primăria nu a comunicat reclamantei unitatea deținătoare, aceasta este în drept să cheme în judecată statul, cerere a cărei judecată a fost disjunsă de acțiunea ce constituie obiectul prezentului dosar.

Au fost respinse ca nefondate criticile reclamantei privind consecința unei eventuale stări de insolvabilitate a unității deținătoare și care ar fi de natură a transfera răspunderea statului pentru situația dată, or cele întemeiate pe „principiul simetriei în drept” constând în faptul că dacă bunul a fost preluat de stat tot lui îi incumbă și obligația despăgubirii, justificat de faptul că dreptul pretins găsindu-și consacrarea într-o lege, aceasta trebuie să se supună în realizarea acestuia prevederilor legii care îl reglementează și care în fond recunoaște, în măsura îndeplinirii condițiilor stipulate de dispozițiile sale, valorificarea lui, cu respectarea prevederilor acestei legi.

Reinvestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 221 din 27 ianuarie 2014 a hotărât: A respins cererea de suspendare a judecății cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006; A respins excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a D.G.F.P. Iași pentru pârâtul Statul Român prin M.F.P.; A respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâții SC M. SA Iași și SC M.I. SA Iași prin lichidator; A dispus excepția inadmisibilității acțiunii invocată de Statul Român și excepția prematurității invocată de SC M.I. SA Iași; A disjuns judecata cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Statul Român și a acordat termen la 25 martie 2009. A fost obligată reclamanta să plătească părții SC M.I.

SA Iași suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată. A respins excepțiile prematurității și lipsa de obiect a acțiunii. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC M.I. SA Iași și Statul Român; A respins acțiunea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâții SC M.I. SA Iași și Statul Român pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților. A respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA prin lichidator judiciar C.I.I., A.D.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a preluat considerentele și dispozitivul sentinței civile nr. 349 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași, schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 159 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel Iași, care la rândul său a fost casată prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu dispoziția de trimitere spre rejudecare la instanța de apel la care instanța de fond a adăugat dispozitivul ce coincide cu minuta încheiată în cauză. Împotriva sentinței civile nr. 221 din 27 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași a declarat apel reclamanta I.F.

criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât prima instanță nu s-a conformat îndrumărilor dispuse de către instanța supremă prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, în sensul că nu a fost stabilit deținătorul legal al bunului în litigiu, că disjungerea judecării cererii formulate în contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. apare ca lipsită de temei legal și logică elementară. Apelanta reclamantă a mai invocat și faptul că proba testimonială a fost greșit valorificată de către instanța de fond în sensul că deși a fost admisă, martorul propus nu a mai fost audiat. Printr-un ultim motiv de apel reclamanta a mai susținut că în mod greșit s-a respins cererea în contradictoriu cu SC M. SA ca nefondată, din moment ce prin dispozitivul aceleiași instanțe, aceeași cerere a fost respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive.

Curtea de Apel Iași, secția civilă, prin Decizia nr. 91 din 25 aprilie 2014 a respins apelul formulat de reclamanta I.F.

împotriva sentinței civile nr. 221 din 27 ianuarie 2014 a Tribunalului Iași, reținând următoarele considerente: Criticile privind cele două dispozitive înșirate în hotărârea apelată au fost apreciate ca fiind o eroare materială, determinată ca atare iar operațiunea de preluare a considerentelor sentinței civile nr. 349 din 4 martie 2009 a Tribunalului Iași pe care le-a inclus în sentința apelată au avut drept consecință nerespectarea îndrumărilor date prin Decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Iași, decizie menținută de instanța supremă prin Decizia civilă nr. 7545 din 26 octombrie 2011. Substituind considerentele reținute de prima instanță și respectând indicațiile instanței de casare, Curtea a reținut că bunul în litigiu a intrat în patrimoniul SC M. SA conform Deciziei nr. 184 din 6 martie 1991 a Prefecturii Județului Iași și a protocolului de predare.

Prin contractul de vânzare - cumpărare din 26 mai 1998, transcris la Judecătoria Iași imobilul - moară și accesorii a fost înstrăinat către H.Ș., acesta, la rândul său, înstrăinându-l numitului B.O. În prezent, imobilul - moară de porumb este amplasat în comuna Prisăcani, Satu - Nou, Județul Iași, situată în tarlaua 63, pe proprietatea numitului B.O., potrivit comunicării din 17 august 2010. Potrivit art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată și completată, imobilele - terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Curtea a constatat că la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu nu aparținea vreunei entități din cele enumerate în textul legii, ci se afla în proprietatea unei persoane fizice, astfel că reclamanta I.F. nu avea deschisă calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru recuperarea bunului ce constituie obiectul prezentei cauze. Împotriva acestei decizii a declarat recurs I.F. formulând critici de nelegalitate cu privire la nelegala constituire a completului de judecată și la faptul că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul SC M. SA Iași.

În ceea ce privește critica referitoare la nelegala constituire a completului de judecată, recurenta a susținut că prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost casată Decizia civilă nr. 159 din 21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Iași. Recurenta susține că nu au fost respectate dispozițiile instanței supreme, cauza fiind judecată de către tribunal.

Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs reclamanta a susținut că are deschisă calea Legii nr. 10/2001, pentru recuperarea bunului ce constituie obiectul prezentei acțiuni, prin echivalent, actul normativ în discuție prevăzând și situația în care imobilul nu poate fi restituit în natură cu atât mai mult cu cât instanța de apel deși nu trece la judecata fondului pricinii, clarifică anumite aspecte ale cauzei, identifică bunul, actualul proprietar și modul în care bunul a ieșit din patrimoniul SC M. SA Iași. Pentru aceste motive, recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat urmând a fi respins în considerarea celor ce succed: Critica potrivit căreia instanța de apel ar fi încălcat îndrumările instanței supreme stabilite prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, prin care s-a dispus trimiterea cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare, respectiv Curții de Apel Iași, că această din urmă instanță greșit a trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului Iași este nefondată. Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Regula enunțată de textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta. În privința problemelor de fapt, instanța care rejudecă cauza are o deplină putere de apreciere putând ajunge la o altă soluție. În exercitarea controlului judiciar, instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 176 din 15 februarie 2010, a constatat că tribunalul trebuie să cerceteze fondul cauzei întrucât urmare a probatoriului administrat a reținut că SC M. SA Iași are calitatea procesuală pasivă în cauză, iar în faza procesuală a apelului nu se pot face cereri noi și nici nu pot fi introduse în proces alte părți, interdicție impusă de art. 294 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii, recurenta - reclamantă a formulat recurs, ce a fost respins prin Decizia civilă nr. 7545 din 26 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, astfel încât critica este nefondată. Nici cea de a doua critică referitoare la faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul SC M. SA Iași nu este întemeiată, întrucât din probatoriile administrate a rezultat fără putință de tăgadă că imobilul a fost înstrăinat unei persoane fizice conform contractului de vânzare - cumpărare nr. 723 din 26 mai 1998 transcris la Judecătoria Iași astfel încât dispozițiile Legii nr. 10/2001 invocate de recurentă nu își găsesc aplicarea în cauză.

În raport cu cele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de reclamanta I.F. va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva Deciziei nr. 91 din 25 aprilie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2014.