ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3013/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3013/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

După deliberare,

asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 12 februarie 2008, reclamanta I.F.

a chemat în judecată pe pârâta SC M. SA Iași, solicitând în temeiul Legii nr. 10/2001,

restituirea în natură sau prin echivalent bănesc a unei mori împreună cu

accesoriile, ce au aparținut defunctului său tată, S.C., imobil situat în

comuna Prisăcani, Județul Iași, preluat abuziv și fără despăgubiri în anul

1957.

Prin cererea

precizatoare formulată ulterior, reclamanta a solicitat citarea ca părți în cauză

a SC M.I. SA Iași și a Statului Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P.

Iași.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 6 pct. (2) și art. 11 pct. (6) din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

349 din 4 martie 2009, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins cererea de

suspendare a judecății în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 formulată de

pârâta SC M.I. SA Iași; a respins excepția lipsei dovezii calității de

reprezentant a D.G.F.P. Iași pentru pârâtul Statul Român și pe cea a

inadmisibilității acțiunii invocată de Statul Român, a prematurității invocată

de SC M.I. SA Iași prin lichidator E.L. Ipurl, pentru lipsa calității

procesuale pasive; a disjuns judecata cererii reclamantei formulată în

contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P., acordând termen de judecată la data

de 25 martie 2009.

Prima instanță a

reținut că răspunderea în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 este

inaplicabilă față de obiectul cauzei, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

iar D.G.F.P. Iași a fost împuternicit de Statul Român prin M.F.P. de a-l

reprezenta în judecată conform mandatului din 13 octombrie 2008 și în temeiul

dispozițiilor art. 87 pct. 1 C. proc. civ., coroborat cu H.G. nr. 386/2007 și O.M.F.P.

nr. 1227/2006.

În raport de

respectarea întocmai de către reclamantă a tuturor condițiilor impuse de Legea nr.

10/2001, privind procedura de restituire referitoare la termenul legal de

notificare, elementele de identificare a persoanei îndreptățite și a bunului

solicitat, valoarea estimată a acestuia, instanța a constatat că nu se pot

reține excepțiile de inadmisibilitate sau prematuritate a acțiunii formulate de

pârâții Statul Român, prin M.F.P. și SC M.I. SA Iași.

Făcând aplicarea

dispozițiilor art. 27 și art. 28 din Legea nr. 10/2001, instanța de fond a

constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de

pârâta SC M.I. SA Iași.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Iași, solicitând admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive, în

raport de faptul că bunul a cărui restituire se solicită se află în proprietatea

SC M. SA, iar Statul Român are calitate procesuală în litigiile întemeiate pe

Legea nr. 10/2001, doar în situația în care nu se cunoaște deținătorul bunului

revendicat.

De asemenea, față de

răspunsul formulat de Primăria Prisăcani și comunicat reclamantei cu adresa din

10 noiembrie 2005 a solicitat să se constate ca prescris dreptul la acțiune al

reclamantei.

Prin Decizia nr. 159

din 21 octombrie 2009, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, a admis apelul formulat de Statul Român, prin M.F.P.

reprezentat de D.G.F.P. Iași, a admis excepția lipsei calității procesuale

pasive a acestuia și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei în

contradictoriu cu această parte.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut că Statul Român poate fi subiect al

raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001 doar în situația de

excepție reglementată de art. 28 din legea specială, respectiv atunci când

unitatea deținătoare nu poate fi identificată or, în cauză, nici reclamanta și

nici celelalte părți nu au pretins că deținătorul bunului este necunoscut,

unitatea deținătoare nefiind cu certitudine stabilită datorită neexercitării

rolului activ de către instanța de fond.

Cu privire la

prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, instanța de apel a reținut că

adresa Primăriei Prisăcani nu echivalează cu dispoziția emisă în temeiul Legii nr.

10/2001, astfel încât accesul la justiție al persoanei îndreptățite nu poate fi

obstrucționat.

Recursul formulat de

către reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri a fost admis prin Decizia civilă

nr. 2743 din 5 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, a casat decizia atacată și a trimis

cauza aceleiași instanțe spre rejudecare.

În pronunțarea

acestor decizii, instanța supremă a reținut că se impunea: stabilirea cadrului

procesual complet în aplicarea efectului devolutiv al apelului și a

plenitudinii de jurisdicție în virtutea căreia se poate substitui unității notificate

în soluționarea cererii de restituire întemeiată pe Legea nr. 10/2001;

stabilirea entității deținătorului; examinarea calității procesuale pasive a

pârâtelor SC M. SA; SC M.I. SA și a Statului Român, prin M.F.P.

În analizarea

aspectelor arătate, se va avea în vedere și împrejurarea conform căreia pârâta SC

M. SA a fost dizolvată în temeiul art. 237 lit. b) din Legea nr. 31/1990,

urmând a se dispune administrarea dovezilor necesare pentru clarificarea regimului

juridic al acestei societăți și a reprezentării sale legale.

Prin Decizia civilă nr.

176 din 15 decembrie 2010, Curtea de Apel Iași a admis apelul formulat de

Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinței civile nr. 349 din 4 martie 2009,

pronunțată de Tribunalul Iași, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că:

A fost admisă

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român reprezentat de M.F.P.

prin D.G.F.P. Iași.

A fost respinsă

acțiunea formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu Statul Român

reprezentată de M.F.P. prin D.G.F.P. Iași.

A fost respinsă

excepția lipsei calității procesuale pasive a SC M. SA Iași;

S-a înlăturat din

dispozitivul instanței respingerea pentru lipsa calității procesuale pasive a

acțiunii formulate de reclamanta I.F. în contradictoriu cu SC M. SA Iași;

A fost trimisă cauza

la Tribunalul Iași pentru rejudecare în contradictoriu cu SC M. SA Iași.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

SC M. SA Iași, firmă

în lichidare, ce a avut în patrimoniu moara de porumb Prisăcani, conform Deciziei

nr. 184 din 6 martie 1991 a Prefecturii Județului Iași și a Protocolului de

predare - primire nr. 2, imobilul moară a fost scos la licitație în anul 1995,

adjudecat conform procesului verbal de predare - primire din 2 iunie 1995 și

contractului de vânzare - cumpărare încheiat între SC M. SA și H.Ș., transcris

la Judecătoria Iași sub nr. 723 din 26 mai 1998, drept de proprietate transmis

ulterior lui B.O. (filele 59 - 67 dosar apel).

A mai reținut

instanța că anterior adoptării Legii nr. 10/2001, bunul a ieșit din patrimoniul

SC M. SA, prin vânzare - cumpărare la 2 iunie 1995, că reclamanta a notificat

în termen SC M.I. SA, care prin adresa din 7 noiembrie 2001 a comunicat că în

urma procesului de divizare imobilul a trecut în proprietatea SC M. SA Iași și

faptul că reclamanta a cunoscut din anul 2001 unitatea deținătoare a imobilului

ce a fost SC M. SA, iar notificarea adresată Primăriei comunei Prisăcani a fost

respinsă pe considerentul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive, comunicare

necontestată în instanță.

S-a mai reținut că,

în mod greșit reclamanta a sesizat instanța de contencios administrativ în anul

2007, care i-a respins cererea ca inadmisibilă prin sentința civilă nr. 425 din

21 martie 2008 a Tribunalului Iași.

S-a indicat instanței

de trimitere să verifice dacă în cursul judecății SC M. SA și-a încetat

activitatea în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și dacă nu se

impune, judecata fiind în primă instanță, introducerea în cauză a „entității”

care a efectuat la nivel județean privatizarea.

În ceea ce privește

calitatea procesuală pasivă a statului reprezentat de M.F.P. în prima cauză,

curtea a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de art. 28 din Legea nr.

10/2001.

Împotriva acestei din

urmă decizii a declarat recurs reclamanta I.F., criticând-o pentru

nelegalitate, sens în care a arătat că instanța de apel nu a luat în

considerare că a solicitat introducerea în cauză a statului justificat de

faptul că nu se cunoștea la acel moment unitatea deținătoare a bunului în litigiu

și că o eventuală admitere a excepției lipsei calității procesuale pasive a

acestui pârât ar fi de natură a o aduce în situația similară celei în care

deținătorul bunului este necunoscut.

Prin Decizia civilă nr.

7545 din 26 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

I civilă, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta I.F., reținând

următoarele considerente:

În raport cu

probațiunea administrată, care a confirmat identificarea bunului litigios în

patrimoniul unei persoane fizice (în prezent) urmare a unor transmisiuni

încheiate cu deținătorul bunului, SC M. SA, răspunderea statului nu poate fi

antrenată în cauză.

Nu are relevanță în

această analiză starea juridică a firmei deținătoare, în lichidare ori

dizolvare, esențial fiind în accepțiunea legii speciale determinarea persoanei

juridice deținătoarea bunului solicitat și în funcție de situația juridică a

bunului solicitat, stabilirea entității căreia îi incumbă obligația acordării

propunerii măsurilor reparatorii prevăzute de legea specială.

Or, o atare analiză

nu a fost făcută, prima instanță limitându-se să constate că notificarea

adresată primăriei a fost soluționată într-o măsură definitivă, contrară

prevederilor legii speciale și că, întrucât primăria nu a comunicat reclamantei

unitatea deținătoare, aceasta este în drept să cheme în judecată statul, cerere

a cărei judecată a fost disjunsă de acțiunea ce constituie obiectul prezentului

dosar.

Au fost respinse ca

nefondate criticile reclamantei privind consecința unei eventuale stări de

insolvabilitate a unității deținătoare și care ar fi de natură a transfera

răspunderea statului pentru situația dată, or cele întemeiate pe „principiul

simetriei în drept” constând în faptul că dacă bunul a fost preluat de stat tot

lui îi incumbă și obligația despăgubirii, justificat de faptul că dreptul

pretins găsindu-și consacrarea într-o lege, aceasta trebuie să se supună în

realizarea acestuia prevederilor legii care îl reglementează și care în fond

recunoaște, în măsura îndeplinirii condițiilor stipulate de dispozițiile sale,

valorificarea lui, cu respectarea prevederilor acestei legi.

Reinvestit cu soluționarea

cauzei, Tribunalul Iași, secția I civilă, prin sentința civilă nr. 221 din 27

ianuarie 2014 a hotărât:

A respins cererea de

suspendare a judecății cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006;

A respins excepția

lipsei dovezii calității de reprezentant a D.G.F.P. Iași pentru pârâtul Statul

Român prin M.F.P.;

A respins pentru

lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată de reclamanta I.F. în

contradictoriu cu pârâții SC M. SA Iași și SC M.I. SA Iași prin lichidator;

A dispus excepția

inadmisibilității acțiunii invocată de Statul Român și excepția prematurității

invocată de SC M.I. SA Iași;

A disjuns judecata

cererii reclamantei formulată în contradictoriu cu Statul Român și a acordat

termen la 25 martie 2009.

A fost obligată

reclamanta să plătească părții SC M.I. SA Iași suma de 1.000 lei cheltuieli de

judecată.

A respins excepțiile

prematurității și lipsa de obiect a acțiunii.

A admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților SC M.I. SA Iași și Statul Român;

A respins acțiunea

formulată de reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâții SC M.I. SA Iași și

Statul Român pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâților.

A respins ca

nefondată cererea formulată de

reclamanta I.F. în contradictoriu cu pârâta SC M. SA prin

lichidator judiciar C.I.I., A.D.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a preluat considerentele și dispozitivul

sentinței civile nr. 349 din 4 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Iași,

schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 159 din 21 octombrie 2009 a Curții

de Apel Iași, care la rândul său a fost casată prin Decizia civilă nr. 2743 din

5 mai 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cu dispoziția de

trimitere spre rejudecare la instanța de apel la care instanța de fond a

adăugat dispozitivul ce coincide cu minuta încheiată în cauză.

Împotriva sentinței

civile nr. 221 din 27 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Iași a declarat

apel reclamanta I.F. criticând-o ca nelegală și netemeinică întrucât prima

instanță nu s-a conformat îndrumărilor dispuse de către instanța supremă prin Decizia

civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, în sensul că nu a fost stabilit deținătorul

legal al bunului în litigiu, că disjungerea judecării cererii formulate în

contradictoriu cu Statul Român prin M.F.P. apare ca lipsită de temei legal și

logică elementară.

Apelanta reclamantă a

mai invocat și faptul că proba testimonială a fost greșit valorificată de către

instanța de fond în sensul că deși a fost admisă, martorul propus nu a mai fost

audiat.

Printr-un ultim motiv

de apel reclamanta a mai susținut că în mod greșit s-a respins cererea în

contradictoriu cu SC M. SA ca nefondată, din moment ce prin dispozitivul

aceleiași instanțe, aceeași cerere a fost respinsă pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Curtea de Apel Iași, secția

civilă, prin Decizia nr. 91 din 25 aprilie 2014 a respins apelul formulat de

reclamanta

I.F.

împotriva sentinței civile nr. 221 din 27 ianuarie 2014 a Tribunalului Iași,

reținând următoarele considerente:

Criticile privind

cele două dispozitive înșirate în hotărârea apelată au fost apreciate ca fiind

o eroare materială, determinată ca atare iar operațiunea de preluare a

considerentelor sentinței civile nr. 349 din 4 martie 2009 a Tribunalului Iași

pe care le-a inclus în sentința apelată au avut drept consecință nerespectarea

îndrumărilor date prin Decizia civilă nr. 176 din 15 decembrie 2010 pronunțată

de Curtea de Apel Iași, decizie menținută de instanța supremă prin Decizia civilă

nr. 7545 din 26 octombrie 2011.

Substituind

considerentele reținute de prima instanță și respectând indicațiile instanței

de casare, Curtea a reținut că bunul în litigiu a intrat în patrimoniul SC M.

SA conform Deciziei nr. 184 din 6 martie 1991 a Prefecturii Județului Iași și a

protocolului de predare.

Prin contractul de

vânzare - cumpărare din 26 mai 1998, transcris la Judecătoria Iași imobilul -

moară și accesorii a fost înstrăinat către H.Ș., acesta, la rândul său,

înstrăinându-l numitului B.O.

În prezent, imobilul

- moară de porumb este amplasat în comuna Prisăcani, Satu - Nou, Județul Iași,

situată în tarlaua 63, pe proprietatea numitului B.O., potrivit comunicării din

17 august 2010.

Potrivit art. 21 din

Legea nr. 10/2001, republicată și completată, imobilele - terenuri și

construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute

la data intrării în vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate

sau o companie națională, o societate comercială la care statul sau o

autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori

asociat majoritar, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale

unității deținătoare.

Curtea a constatat că

la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu nu

aparținea vreunei entități din cele enumerate în textul legii, ci se afla în

proprietatea unei persoane fizice, astfel că reclamanta I.F. nu avea deschisă

calea prevăzută de Legea nr. 10/2001, pentru recuperarea bunului ce constituie

obiectul prezentei cauze.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs

I.F. formulând critici de nelegalitate cu privire la

nelegala constituire a completului de judecată și la faptul că la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, imobilul în litigiu se afla în patrimoniul SC

M. SA Iași.

În ceea ce privește

critica referitoare la nelegala constituire a completului de judecată,

recurenta a susținut că prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost casată Decizia civilă nr. 159 din

21 octombrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași, cauza fiind trimisă spre

rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Curtea de Apel Iași.

Recurenta susține că

nu au fost respectate dispozițiile instanței supreme, cauza fiind judecată de

către tribunal.

Cu privire la cel de al

doilea motiv de recurs reclamanta a susținut că are deschisă calea Legii nr. 10/2001,

pentru recuperarea bunului ce constituie obiectul prezentei acțiuni, prin

echivalent, actul normativ în discuție prevăzând și situația în care imobilul

nu poate fi restituit în natură cu atât mai mult cu cât instanța de apel deși

nu trece la judecata fondului pricinii, clarifică anumite aspecte ale cauzei,

identifică bunul, actualul proprietar și modul în care bunul a ieșit din

patrimoniul SC M. SA Iași.

Pentru aceste motive,

recurenta reclamantă a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate

și admiterea cererii așa cum a fost formulată.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul

declarat este nefondat urmând a fi respins în considerarea celor ce succed:

Critica potrivit

căreia instanța de apel ar fi încălcat îndrumările instanței supreme stabilite

prin Decizia civilă nr. 2743 din 5 mai 2010, prin care s-a dispus trimiterea

cauzei aceleiași instanțe spre rejudecare, respectiv Curții de Apel Iași, că

această din urmă instanță greșit a trimis cauza spre competentă soluționare

Tribunalului Iași este nefondată.

Potrivit art. 315 alin.

(1) C. proc. civ. „în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor

de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt

obligatorii pentru judecătorii fondului”.

Regula enunțată de

textul citat vizează obligativitatea îndrumărilor date de instanța de casare cu

privire la problemele de drept dezlegate de către aceasta. În privința

problemelor de fapt, instanța care rejudecă cauza are o deplină putere de

apreciere putând ajunge la o altă soluție.

În exercitarea

controlului judiciar, instanța de apel, prin Decizia civilă nr. 176 din 15 februarie

2010, a constatat că tribunalul trebuie să cerceteze fondul cauzei întrucât

urmare a probatoriului administrat a reținut că SC M. SA Iași are calitatea

procesuală pasivă în cauză, iar în faza procesuală a apelului nu se pot face

cereri noi și nici nu pot fi introduse în proces alte părți, interdicție impusă

de art. 294 C. proc. civ.

Împotriva acestei

decizii, recurenta - reclamantă a formulat recurs, ce a fost respins prin Decizia

civilă nr. 7545 din 26 octombrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, astfel încât critica este nefondată.

Nici cea de a doua

critică referitoare la faptul că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

imobilul în litigiu se afla în patrimoniul SC M. SA Iași nu este întemeiată,

întrucât din probatoriile administrate a rezultat fără putință de tăgadă că

imobilul a fost înstrăinat unei persoane fizice conform contractului de vânzare

- cumpărare nr. 723 din 26 mai 1998 transcris la Judecătoria Iași astfel încât

dispozițiile Legii nr. 10/2001 invocate de recurentă nu își găsesc aplicarea în

cauză.

În raport cu cele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de

reclamanta

I.F.

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta I.F. împotriva Deciziei nr. 91 din 25

aprilie 2014 a Curții de Apel Iași, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2014.