ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2119/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2119/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Tribunalului Iași, la data de 05 aprilie 2012, sub nr. 3514/99/2012, reclamantul

T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC O.P. SA și Mitropolia Moldovei

și Bucovinei,

constatarea nulității absolute parțiale a contractului

de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 iunie 2007, de B.N.P. D.G., încheiat între

pârâte, pentru o suprafață de 664 m.p. teren situat în municipiul Iași, str. C.,

cu revenirea acestei suprafețe în proprietatea

SC O.P. SA

de

la Mitropolia Moldovei și Bucovinei și înscrierea în C.F. nr. xx a imobilului, teren,

din Iași str. C., a dreptului de proprietate a

SC O.P. SA

asupra

a 664 m.p.

În

motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în baza Legii nr. 10/2001, a formulat

notificare către Primăria Municipiului Iași, prin B.E.J. A.C. și M.R., solicitând

retrocedarea imobilului compus din teren și construcție cunoscut sub denumirea „Baia

D.” situat în municipiul Iași, str. M. S-a arătat că imobilul, care se întindea

pe suprafața totală de 2690 m.p, a aparținut tatălui reclamantului, T.A.

În

urma identificării imobilului de către Primăria Municipiului Iași, s-a stabilit

că, în prezent, imobilul este deținut de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, astfel

că dosarul care conținea notificarea a fost direcționat către această instituție

la data de 11 noiembrie 2004, conform adresei din 11 noiembrie 2004. Mitropolia

Moldovei și Bucovinei, apreciind că nu deține imobilul precizat în notificare, a

restituit dosarul către Primăria Municipiului Iași, instituție care, prin adresa

nr. AA/2007, a retrimis dosarul Mitropoliei în vederea soluționării notificării.

Mitropolia

Moldovei și Bucovinei a emis decizia nr. 2759 din 21 aprilie 2008, prin care a respins

notificarea. Împotriva acestei decizii, reclamantul a depus contestație la Tribunalul

Iași, iar cu prilejul soluționării acesteia, s-a efectuat o expertiză de identificare

a imobilului. Conform raportului de expertiză întocmit de expertul R.P. în Dosarul

nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, fosta proprietate a familiei T. având o suprafață

totală de teren de 2690 m.p. se prezintă astfel: suprafața de 1774 m.p. este deținută

de Mitropolia Moldovei și Bucovinei; suprafața de 664 m.p. a fost proprietatea fostei

SC P. SA, actualmente

SC O.P. SA

, și este liberă de construcții,

stația Peco fiind demolată (nu a fost identificat proprietarul actual al acestei

suprafețe de teren);

suprafața de 124 m.p. este ocupată de elemente de sistematizare,

trotuar și str. C., iar

suprafața de 128 m.p. este teren aflat

în proprietatea statului și administrarea R.A.”Locuința”.

Urmare situației stabilite

prin raportul de expertiză, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a emis decizia nr.

10038 din 19 octombrie 2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața

de 1774 m.p.; Primarul municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri, prin

emiterea dispoziției nr. 185 din 09 februarie 2010, pentru suprafața de 252 m.p.

(formată din 124 m.p. suprafața ocupată de elemente de sistematizare și 128 m.p.

teren de stat - RA

.”Locuința”

).

Pentru suprafața de 664

m.p. teren a fost identificată SC O.P. SA (fosta SC P. SA) ca deținătoare și entitate

ce urmează a se pronunța asupra notificării. Astfel, dosarul conținând notificarea,

a fost trimis către SC O.P. SA pentru a se pronunța competent asupra notificării.

A

mai arătat reclamantul că terenul în suprafață de 664 m.p., face parte din suprafața

de teren pe care SC O.P. SA a înstrăinat-o către Mitropolia Moldovei și Bucovinei

prin contractul de vânzare cumpărare autentificat, din 18 iunie 2007, de B.N.P.

D.G. din București, (intabulat în C.F. nr. xx nr. cadastral C1 și C2), având în

prezent adresa Iași str. C.

Contractul

autentificat din 18 iunie 2007 de B.N.P. D.G. a fost încheiat în perioada în care

notificarea depusă de reclamant se afla în curs de soluționare în procedura administrativă,

astfel încât, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acesta este lovit

de nulitate absolută; cu privire la suprafața de 664 m.p. teren, notificarea nu

este soluționată nici în prezent.

Mitropolia

Moldovei și Bucovinei a fost de rea-credință la încheierea contractului atacat întrucât

cunoștea, încă din anul 2004, când a primit de la Primăria Municipiului Iași, dosarul

ce conținea notificarea, cu adresa din 11 noiembrie 2004, că pentru imobilul din

fosta str. M. era depusă notificare în baza Legii nr. 10/2001.

Reclamantul

a apreciat că și-a dovedit interesul în cauză cu notificarea depusă către

SC O.P. SA,

în baza art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru retrocedarea imobilului compus din

teren, în suprafață de 664 m.p. - „Stația Peco”, care s-a aflat pe această suprafață

de teren (fiind demolată în anul 2006), astfel că, în prezent, terenul este liber

și poate fi restituit în natură după desființarea parțială a contractului de vânzare-cumpărare.

În drept, cererea de chemare

în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 și 52 din Legea nr. 10/2001,

respectiv pe pct. 50.1, pct. 21.1 și pct. 52.1 din Normele metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001.

Pârâtele au formulat întâmpinare

prin care au solicitat respingerea acțiunii; pârâta SC O.P. SA

a

invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale

active a reclamantului și a prematurității acțiunii.

Prin

sentința

civilă

nr. 515 din 20 februarie 2013, Tribunalul Iași

a

respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale

active a reclamantului și prematurității acțiunii.

Cererea de chemare în

judecată formulată de reclamantul T.C. în contradictoriu cu pârâții SC O.P. SA și

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost respinsă, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că e

xcepția prescripției dreptului la acțiune

este neîntemeiată, având în vedere faptul că reclamantul T.C. și-a întemeiat acțiunea

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare. Conform prevederilor

art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia

cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data

cererii de restituire, libere de orice sarcini.

Art.

21 alin. (1) din același act normativ prevede că imobilele - terenuri și construcții

- preluate în mod abuziv, indiferent de destinație,

care sunt deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001

de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială

la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în

natură

prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată

a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Prin

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut că articolele

legale sus menționate statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea

prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze

imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptățite potrivit legii; indisponibilizarea

a operat începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută

la o dată ulterioară. Totodată, s-a stabilit, prin aceleași Norme metodologice,

că restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea deținătoare

este o societate comercială la care statul sau o unitate a administrației publice

centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar.

Or,

SC

O.P. SA

era, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o societate/companie

națională, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile legale sus-menționate,

iar indisponibilizarea imobilului în litigiu - teren în suprafață de 664 m.p., s-a

produs începând cu data de 14 februarie 2001.

Prin

urmare, dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile

în cauză, acestea referindu-se la alte imobile decât cele menționate în art. 21

alin. (1) din același act normativ, respectiv la imobilele deținute, la data intrării

în vigoare a legii, de o regie autonomă sau o societate ori companie națională,

la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este

acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă

persoană de drept public, dintre care face parte și actuala

SC O.P. SA.

Contractul de vânzare-cumpărare

atacat a fost încheiat la data de 18 iunie 2007, iar dispozițiile art. 45 alin.

(4) și (5) vizează situația în care prescripția intervine în termen de 1 an de la

data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Astfel, această dispoziție se poate

aplica doar actelor juridice de înstrăinare încheiate înainte de data intrării în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

Și excepția lipsei calității

procesuale active a fost apreciată ca neîntemeiată, reținându-se că reclamantul,

prin cererea formulată, a solicitat revenirea în proprietatea SC O.P. SA

a

suprafeței de 664 m.p., care interesează cauza și înscrierea în CF a dreptului de

proprietate a

SC

O.P. SA,

pentru această suprafață de teren. Or, pentru

ca această suprafață de teren să poată fi restituită în natură reclamantului, prin

soluționarea notificării, este necesar ca proprietatea să revină în patrimoniul

SC O.P. SA.

În

consecință, reclamantul a dovedit că justifică un interes legitim, născut, direct

și actual.

Excepția

prematurității formulării acțiunii a fost respinsă având în vedere dispozițiile

sentinței civile nr. 842/2011 din Dosarul nr. 63841/3/2011 al Tribunalului București,

prin care a fost desființată, în parte, decizia nr. 16/2011.

Pe

fond, tribunalul a reținut că,

prin cererea de chemare

în judecată, reclamantul T.C. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale

a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 iunie 2007 încheiat între

pârâte pentru o porțiune de 664 m.p. teren situat în Iași,

str. C.

, întemeindu-și, în drept,

cererea pe dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În

temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării

din 6 august 2001, reclamantul a notificat Primăria Municipiului Iași, solicitând

„restituirea în natură sau măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru

imobilul situat în Iași, fostă str. M.

denumită

Baia D.".

În

notificare s-a precizat că „imobilul se compune din clădirea fosta Baia D. și teren";

notificarea nu a menționat elementele de identificare a bunului imobil solicitat.

A

arătat tribunalul că, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, prin decizia nr. 6269 din 2 octombrie 2007, a statuat în sensul că

solicitarea de restituire în natură trebuie să cuprindă atât elementele de identificare

a persoanei îndreptățite, cât și pe cele referitoare la bunul imobil respectiv,

precum și valoarea estimată a acestuia.

Din

economia art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 în forma actuală) rezultă că solicitările

formulate pe această cale nu pot fi echivoce, ci trebuie atent și detaliat precizate,

iar imobilele trebuie strict individualizate.

S-a

apreciat că formularea notificării nu respectă cerințele impuse de art. 21 din Legea

nr. 10/2001 (art. 22 în forma actuală) și s-a reținut că Primăria Municipiului Iași

a direcționat notificarea din 6 august 2001 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei spre

competentă soluționare; prin decizia nr. 2759 din 21 aprilie 2008, aceasta a respins

cererea reclamantului.

Împotriva

deciziei nr. 2759 din 21 aprilie 2008, reclamatul a formulat contestație care a

fost soluționată de Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1043

pronunțată în Dosarul nr. 2641/99/2008, sentință al cărei dispozitiv, (respectiv

alin. (3)) a fost lămurit, în sensul că a fost admisă cererea reclamantului și s-a

propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind

regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv,

pentru imobilul situat în Iași,

str.

U. (fostă str. M.),

imobil compus din construcții

și teren în suprafață totală de 1174 m.p., identificat conform expertizei.

Prin

alin. (5) al dispozitivului sentinței mai sus menționate, Primarul municipiului

Iași, în calitate de chemat în garanție, a fost obligat să emită dispoziție de soluționare

a cererii reclamantului pentru restul suprafeței de 696 m.p. (diferența până la

2740 m.p.), situat în Iași,

str.

U.

Sentința

nr. 1043, al cărei dispozitiv, respectiv alin. (3), a fost lămurit prin încheierea

nr. 329 din 19 octombrie 2009, este definitivă și irevocabilă.

Primarul

Municipiului Iași, prin dispoziția nr. 185 din 9 februarie 2010, a propus acordarea

de despăgubiri reclamantului pentru suprafața de 252 m.p., teren sistematizat situat

în Iași,

str. U.

,

în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, modificată și completată prin O.U.G.

nr. 81/2007

și a

declinat competența de soluționare a notificării cu privire la suprafața de 664

m.p. teren către entitatea deținătoare,

SC O.P. SA.

Dispoziția

nr. 185 din 9 februarie 2010 nu a fost contestată în condițiile art. 26 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001.

Ulterior

emiterii dispoziției nr. 185 din 9 februarie 2010 de către Primarul Municipiului

Iași,

SC

O.P. SA

a pronunțat decizia nr. 16 din 25 august 2011,

prin care a respins notificarea nr. BB/2010 și notificarea din 6 august 2001, formulate

de reclamant, și a declinat competența de soluționare a notificării cu privire la

terenul în

suprafață de 664 m.p., situat

în Iași, str. U.

către Primăria Municipiului Iași, în acord

cu dispozițiile sentinței civile nr. 1043 din 1 iunie 2009, definitivă și irevocabilă,

pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 2641/99/2008.

Împotriva

deciziei nr. 16 din 25 august 2011, pronunțată de

SC O.P. SA

,

reclamantul a formulat contestație prin care a solicitat înlăturarea mențiunilor

privitoare la respingerea notificării și păstrarea mențiunilor referitoare la declinarea

competenței în favoarea Primarului Municipiului Iași, precum și obligarea la plata

cheltuielilor de judecată.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 842 din 30 aprilie 2012,

pronunțată în Dosarul nr. 63841/3/2011, a admis contestația formulată de reclamant,

a desființat decizia nr. 16 din 25 august 2011 emisă de

SC O.P. SA, a

înlăturat

din art. 1 dispoziția de respingere a notificării și a păstrat celelalte mențiuni;

atât sentința civilă nr. 1043 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Iași, cât și sentința

civilă nr. 842 din 30 aprilie 2012 a Tribunalului București se referă

la terenul situat în Iași, str. U.

Aceste

constatări ale celor două instanțe sus-menționate sunt în acord cu decizia nr.

1063 din 31 octombrie 1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului

Iași, în baza căreia

„imobilul

(teren) din str. U., în suprafață de 2740 m.p. se trece în administrarea operativă

a secțiunei agricole oraș Iași".

În

cererea de chemare în judecată, reclamantul a făcut referire la raportul de expertiză

tehnică judiciară aflat în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași din care

a rezultat că

imobilul pentru care

a fost notificată primăria, care a direcționat notificarea Mitropoliei Moldovei

și Bucovinei, este situat în str. M., denumit „Baia D.”.

Cu

toate aceste precizări, expertul nu a menționat unde se afla „Baia D.” (strada,

numărul, vecinătățile ori suprafața), ci doar faptul că

proprietatea T., imobilul se află pe strada U.

așa

cum au reținut cele două instanțe (Tribunalul Iași și Tribunalul București).

A

concluzionat tribunalul că nu există identitate între imobilul notificat (fostă

str. M. denumit „Baia D.”) și imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare

- cumpărare autentificat din 18 iunie 2007 (str. C.) și că reclamantului îi revenea

obligația, conform art. 21 (actualul art. 22) din Legea nr. 10/2001

de a formula câte o notificare pentru fiecare imobil -

alin. (1) și de a identifica imobilul prin notificare.

Urmare respingerii acțiunii principale, prima instanță a respins

și capetele de cerere accesorii.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, recalificat de instanța de control judiciar în apel, reclamantul

T.C. și pârâta SC O.P. SA.

În motivarea apelului,

apelantul-reclamant T.C. a susținut că

în

mod greșit prima instanță a respins cererea sa de administrare a probei cu expertiza

judiciară pentru identificarea suprafeței de teren în litigiu, pentru că astfel,

nu a avut posibilitatea de a determina în mod clar împrejurarea că

suprafața

de teren de 664 m.p. (care a făcut parte din fostul imobil compus din teren și construcție

„Baia D.” - aflat în anul 1919, când a fost achiziționat de tatăl reclamantului

T.A., la adresa din Iași str. M.), face parte sau nu din suprafața de teren pe care

SC

O.P. SA

a înstrăinat-o către Mitropolia Moldovei și Bucovinei

și dacă este liberă pentru a putea fi restituită în natură.

A

mai susținut apelantul-reclamant că prima

instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin.

(5) C. proc. civ.

și că e

xpertiza

de identificare a terenului trebuia efectuată cu atât mai mult cu cât raportul de

expertiză realizat de expertul R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului

Iași nu

s

-a

efectuat în contradictoriu și cu

SC O.P. SA.

În

plus, instanța trebuia să țină cont și de dispozițiile pct. 27.1 din Normele de

aplicare a Legii nr. 10/2001, conform cărora dacă persoana juridică notificată nu

deține bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcționarea notificării

entității investite cu soluționarea acesteia, cât și de dispozițiile art. 28

alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora în cazul în care persoana

îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va

trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, iar primăria notificată este

obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite

elementele de identificare a acesteia.

În

cauză, reclamantul a adresat notificarea către Primăria Municipiului Iași, indicând

adresa la care avea cunoștință că s-a aflat imobilul. Ulterior, atât prin expertiza

efectuată în Dosarul nr. 2641/99/2008, cât și prin demersurile Comisiei de aplicare

a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Iași a fost stabilită fiecare porțiune

din fostul imobil „Baia D.”, iar dosarul a fost trimis deținătorilor acestor porțiuni

spre competentă soluționare a notificării.

A

susținut apelantul-reclamant că prima instanță contrazice afirmațiile din sentința

atacată, stabilind, pe de o parte, că reclamantul și-a dovedit interesul în cauză,

în sensul că atât timp cât a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea

imobilului „Baia D.” are un interes legitim, născut și actual de a solicita constatarea

nulității absolute parțiale a contractul de vânzare-cumpărare iar, pe de altă parte,

a stabilit că între terenul revendicat și cel pentru care s-a promovat prezenta

acțiune nu există identitate.

De

asemenea, apelantul-reclamant a invocat excepția lipsei calității de reprezentant

a d-nei O.L.

Apelanta-pârâtă SC O.P.

SA a criticat sentința cu privire la soluțiile date excepțiilor invocate de aceasta.

Astfel, cu privire la e

xcepția

prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că, în mod nelegal, a fost respinsă,

având în vedere că r

eclamantul nu a făcut dovada formulării în termen legal a vreunei

notificări, prin care să fi solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat

în Iași, str. C., motiv pentru care este prescris atât dreptul de a solicita în

justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, cât și dreptul de a solicita

anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2007, care

a avut ca obiect imobilul din str. C.

Mai

mult, prin notificarea din 6 august 2001 înregistrată la Primarul Municipiului Iași,

reclamantul a solicitat despăgubiri, iar prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului

Iași

din 04

august 2004,

reclamantul a redenumit imobilul, arătând că acesta

era denumit „Baia D.” din str. M.

Or, în str. C., în perioada 1978 - 1996,

a

existat în funcțiune un punct de lucru al apelantei - pârâte, respectiv Stația de

distribuție produse petroliere nr. 9, a cărui dezafectare și reconstruire pe un

teren din apropiere - intersecția str. C.L. cu str. S.A., s-a făcut cu bună credință;

imobilul din strada C., care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

autentificat din 18 iunie 2007, nu a constituit obiectul vreunei notificări a reclamantului

T.C.

Nici

notificarea transmisă

SC O.P. SA

,

prin

declinare de către Primarul Municipiul Iași, prin adresa din 16 februarie 2010,

și nici cea transmisă de către reclamant sub nr. BB/2010 prin BEJ B.G., la data

de 26 octombrie 2010,

nu au ca obiect imobilul din str. C.

Prin

urmare, instanța de fond a reținut, în mod nelegal, în cauză, incidența dispozițiilor

art. 21 din Legea nr. 10/2001, motivând că

O.P.

SA

era

la data intrării în vigoare

a

Legii

nr. 10/2001 o societate sau o companie națională, astfel încât, în speță, sunt aplicabile

dispozițiile legale menționate anterior, iar indisponibilizarea imobilului în litigiu,

teren în suprafață de 664 m.p. operează începând cu data de 14 februarie 2001”.

Cu

privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, apelanta-pârâtă

a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins această excepție, iar sentința

recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel,

având în vedere finalitatea litigiului din perspectiva reclamantului,

instanța de fond era obligată să verifice

identitatea dintre reclamantul T.C. și titularul dreptului pretins, respectiv calitatea

de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului în suprafață de 664

m.p., situat în Iași str. C., raportat la prevederile Legii nr. 10/2001.

Or,

în cauză,

reclamantul

nu a depus niciun înscris prin care să facă dovada că autorii săi ar fi avut vreo

proprietate în Iași, str. C., după cum nu a făcut dovada că ar fi înregistrat vreo

notificare pentru acest imobil, în termenul prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin

înscrisurile ale căror copii au fost obținute de la instituțiile abilitate, autorii

săi sunt identificați ca fiind proprietari în str. U.

(str. Sf. P.M.),

în str. M.

(str. C., respectiv, str. Arh. G.M.C.),

dar

nu există niciun înscris

prin care autorii săi să figureze ca proprietari ai unui imobilul din str. C.,

în

condițiile în care, în certificatul care atestă istoricul adresei, eliberat de Municipiul

Iași referitor la cele două artere de circulație, se menționează expres că, în perioada

1931 - 1996,

schimbarea

denumirii străzilor nu a modificat numerele factoriale ale imobilelor, care au rămas

neschimbate.

Cu

privire la excepția prematurității acțiunii, apelanta-pârâtă a susținut că în mod

nelegal instanța de fond a respins-o, sentința recurată necuprinzând motivele pe

care se sprijină această soluție; totodată, sentința este lipsită de temei legal.

Astfel,

la data pronunțării sentinței recurate, notificarea reclamantului privind imobilul

din Iași, str. U., în suprafață de 664 m.p. întemeiată pe dispozițiile Legii

nr. 10/2001 nu era soluționată de Primarul Municipiului Iași.

Față

de această situație, cererea reclamantului prin care solicită constatarea nulității

contractului de vânzare cumpărare a imobilului din str. C., este prematur introdusă.

Deși,

există două hotărâri

irevocabile prin care s-a stabilit că Primarul municipiului Iași este instituția

care urmează a soluționa notificarea cu privire la imobilul în suprafață de 664

m.p. din Iași, str. U.,

reclamantul susține că

pentru stabilirea entității care urmează a se pronunța competent asupra notificării

cu privire la acest imobil, Primarul Municipiului Iași sau

SC O.P. SA

,

„există pe rolul Tribunalul București Dosarul

nr. 56306/3/2010, în prezent suspendat până la soluționarea Dosarului nr. 63841/3/2011

”.

În

realitate și acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil. În acord cu dispozițiile

sentinței civile nr. 842 din 30 aprilie 2012, notificarea având ca obiect imobilul

în suprafață de 664 m.p. din Iași, str. U. a fost transmisă spre competentă soluționare

Primarului Municipiului Iași.

Față

de situația în care prin, două hotărâri judecătorești irevocabile, (sentința civilă

nr. 1043/2009 a Tribunalului Iași și sentința civilă nr. 842/2012 a Tribunalului

București), s-a dispus soluționarea cererii reclamantului T.C. pentru suprafața

de 664 m.p. din Iași, str. U., de către Primarul Municipiului Iași,

iar această cerere se află înregistrată la

Primarul Municipiului Iași din septembrie 2012, urmând a fi soluționată,

apreciază

că cererea reclamantului este prematur introdusă.

Mitropolia Moldovei și

Bucovinei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor, ca nefondate.

Prin

decizia civilă nr.

156

din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins excepția lipsei

calității de reprezentant convențional al av. L.O. pentru SC O.P. SA.

A respins apelurile declarate

de reclamantul T.C. și de pârâta SC O.P. SA împotriva sentinței civile nr. 515 din

20 februarie 2013 a Tribunalului Iași.

Pentru

a dispune astfel, Curtea de apel a reținut următoarele:

Criticile apelantului

T.C. privind excepția lipsei calității de reprezentant convențional al av. L.O.

pentru SC O.P. SA nu sunt întemeiate, deoarece „împuternicirea” din 24

septembrie 2013, emisă de SC O.P. SA, atestă că av. L.O. a fost împuternicită de

către această societate să-i reprezinte interesele în cauza ce formează obiectul

Dosarului nr. 3514/99/2012 al Curții de Apel Iași, iar la termenul din 1

noiembrie 2013, avocat L.O. și-a probat această calitate cu legitimația din 2

septembrie 2013.

Împrejurarea că avocat

L.O. nu a prezentat o delegație cu semnătura certificată potrivit legii avocaților

poate determina răspunderea avocatului, conform prevederilor Legii nr. 51/1995,

însă nu poate atrage lipsa calității de reprezentant convențional al avocatului,

câtă vreme partea precizează expres că îl împuternicește să-i reprezinte interesele

în cauză.

Criticile apelantului-reclamant

T.C. referitoare la respingerea greșită a probei cu expertiză tehnică de identificare

a terenului din litigiu au fost găsite nefondate de către instanța de apel, care

a apreciat că proba solicitată nu era utilă cauzei atât timp cât situația terenului,

inclusiv amplasamentul său, a putut fi stabilită în baza înscrisurilor administrate

în cauză, precum și în baza expertizei efectuate de expertul tehnic R.P. în Dosarul

nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, la data de 19 ianuarie 2009.

Nu a fost primită nici

susținerea apelantului-reclamant referitoare la ignorarea de către tribunal a prevederilor

pct. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, care reglementează obligația

entității investite cu soluționarea notificării de a identifica cu exactitate terenul

și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat,

înainte de a dispune orice măsură cu privire la acesta.

Instanța de apel a apreciat

că aceste prevederi prezintă relevanță în cadrul contestațiilor formulate împotriva

deciziilor/dispozițiilor de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor

preluate în mod abuziv, nu și în cazul cererilor privind constatarea nulității absolute

parțiale a contractului de vânzare-cumpărare care au ca obiect imobile revendicate

în baza Legii nr. 10/2001.

S-a arătat că tribunalul

a reținut în mod corect împrejurarea că SC O.P. SA era, la data intrării în vigoare

a Legii nr. 10/2001, o societate/companie națională, astfel că, în speță, sunt aplicabile

dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, indisponibilizarea imobilului în litigiu,

teren în suprafață de 664 m.p., intervenind la data de 14 februarie 2001, însă și

în această ipoteză, la verificarea valabilității actelor de înstrăinare a imobilelor

intervenite până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare,

generate de legea mai sus menționată trebuie să se aibă în vedere reaua-credință

a părților din actul de înstrăinare.

În ceea ce privește buna-credință,

Curtea de apel a reținut că aceasta reprezintă convingerea eronată a dobânditorului

că transmițătorul este veritabilul proprietar al imobilului. Eroarea cu privire

la calitatea de proprietar a vânzătorului trebuie să fie comună și invincibilă,

imposibil de prevăzut și de înlăturat, iar buna-credință a dobânditorului trebuie

să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă.

Aceasta presupune ca dobânditorul

să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea de proprietar a transmițătorului,

între care verificarea înregistrărilor din cartea funciară și a documentelor care

au stat la baza acestei înregistrări.

Instanța de apel a apreciat

că, în cauză, s-a făcut dovada bunei-credințe a intimatelor SC O.P. SA, în calitate

de vânzătoare și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în calitate de cumpărătoare,

la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ce are ca obiect suprafața de 664

m.p. teren, situată în Iași str. C.

Astfel, instanța de apel

a reținut că, prin notificarea din 6 august 2001, reclamantul T.C. a notificat Primăria

Municipiului Iași, solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii sub forma

de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în municipiul Iași, fostă str. M.,

denumit „Baia D.".

Față de conținutul acestei

notificări, apelantul-reclamant a avut reprezentarea împrejurării că numele străzii

și numerotarea imobilelor au suferit modificări de la momentul preluării abuzive

a imobilului notificat și până la cel al formulării cererii de restituirea în natură

sau de acordare de măsuri reparatorii, însă nu a depus diligențe minime, în sensul

de a solicita informații de la Primăria Municipiului Iași cu privire la numele actual

al străzii și la numărul la care s-a aflat imobilul său.

Pe de altă parte, așa

cum a reținut și tribunalul, reclamantul T.C. nu a menționat în notificare elementele

de identificare ale bunului imobil solicitat.

Ulterior, Primăria Municipiului

Iași a direcționat notificarea din 6 august 2001, spre competentă soluționare, Mitropoliei

Moldovei și Bucovinei care, prin decizia nr. 2759 din 21 aprilie 2008, a respins

cererea apelantului - reclamant.

Prin sentința civilă

nr. 1043 pronunțată în Dosarul nr. 2641/99/2008, Tribunalul Iași a admis contestația

formulată de către T.C. împotriva deciziei nr. 2759 din 21 aprilie 2008, emisă de

Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a admis cererea apelantului - reclamant și a propus

acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii speciale nr. 247/2005 pentru imobilul

situat în Iași, str. U. (fost str. M.) imobil compus din construcții și teren în

suprafață totală de 1174 m.p.

Prin aceeași sentință,

Primarul Municipiului Iași, în calitate de chemat în garanție, a fost obligat să

emită dispoziție de soluționare a cererii formulate de T.C. pentru diferența de

696 m.p. teren, situată în Iași, str. U.

Prin dispoziția nr.

185 din 9 februarie 2010, Primarul Municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri,

în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, reclamantului apelant pentru suprafața

de 252 m.p., teren sistematizat, situată în Iași, str. U., iar pentru suprafața

de 664 m.p. teren și, a declinat competența de soluționare a notificării către entitatea

deținătoare SC O.P. SA.

Astfel, la data învestirii

cu soluționarea notificării apelantului - reclamant, pentru suprafața de 664 m.p.

teren, SC O.P. SA nu mai avea în patrimoniu acest teren, ca urmare a încheierii

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2007 de B.N.P. D.G.,

prin care a transmis dreptul de proprietate Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Curtea de apel a reținut

că, la momentul perfectării actului translativ de proprietate, pe de o parte, imobilul

nu avea înscrisă vreo sarcină - sau vreun litigiu - în cartea funciară, aspect care

rezultă din extrasul de CF nr. zz din 13 iunie 2007, iar, pe de altă parte, nu se

cunoștea adresa exactă a imobilului notificat de către T.C., câtă vreme acesta a

solicitat, în notificarea inițială, restituirea în natură sau măsuri reparatorii

sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Iași, fost str. M., denumit

„Baia D.".

Mitropolia Moldovei și

Bucovinei a soluționat notificarea referitoare la imobilul situat în Iași, str.

U. (fost str. M.) imobil compus din construcții și teren în suprafață totală de

1174 m.p., iar Primarul Municipiului Iași a fost obligat prin sentința civilă

nr. 1043, pronunțată de Tribunalul Iași, să emită dispoziție de soluționare a cererii

formulate de T.C. pentru diferența de 696 m.p. teren, situată în Iași, str. U.,

în vreme ce imobilul care formează obiectul contractului contestat de către apelantul

- reclamant se află în str. C.

În aceste condiții, în

lipsa elementelor de identificare exactă a imobilului în notificare și în lipsa

unei notări a cererii de restituire în cartea funciară, atât societatea vânzătoare,

cât și cumpărătoarea nu au avut cunoștință despre existența cererii de retrocedare

în natură a terenului din litigiu.

Cu referire la jurisprudența

Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel a reținut că exigențele

art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie

respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de

bună-credință.

Astfel, în cauza Raicu

împotriva României, Curtea europeană a arătat că, pentru ca atenuarea vechilor atingeri

să nu creeze noi greutăți distorsionate „legislația ar trebui să permită să se țină

cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care

au dobândit cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității

statului care, cândva, a confiscat aceste bunuri.”

Au fost înlăturate și

criticile apelantei-pârâte SC O.P. SA referitoare la greșita respingere a excepțiilor

prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active și prematurității

cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepția

prescripției dreptului la acțiune, s-a arătat că, în mod corect tribunalul a reținut

că reclamantul și-a fundamentat juridic cererea de constatare a nulității absolute

parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2007 pe dispozițiile

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care reglementează nulitatea absolută a

actelor juridice care au ca obiect înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune,

asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere

sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea

sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit

prevederilor legii, acte care au fost încheiate între momentul apariției legii reparatorii

și cel al soluționării procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate

de această lege.

Însă, potrivit art. 45

alin (4) „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului

de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de

nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative

ale legilor în vigoare la data înstrăinării.

(5) Prin derogare de la

dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în

termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

A apreciat Curtea de apel

că dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) ale Legii nr. 10/2001 se referă la alte

acte juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, și anume la

cele încheiate până la momentul intrării în vigoare a legii reparatorii, caz în

care dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare

a legii.

În prezenta cauză, fiind

vorba de constatarea nulității unui contract de vânzare - cumpărare încheiat la

data de 18 iunie 2007 - după intrarea în vigoare a legii reparatorii - sunt aplicabile

prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și nu cele ale art. 45

alin. (4), (5), cum, eronat susține apelanta-pârâtă SC O.P. SA.

În ceea ce privește calitatea

procesuală activă a reclamantului T.C., instanța de apel a reținut că acesta a probat

identitatea dintre terenul din contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data

de 18 iunie 2007 - 664 m.p. - și cel din expertiza efectuată de expertul tehnic

R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, teren ce a fost preluat de

către stat în anul 1961, prin decizia nr. 1063 a Sfatului Popular al Orașului Iași.

Nici excepția prematurității

acțiunii formulate de reclamantul T.C. nu este întemeiată, deoarece o acțiune este

prematură doar atunci când dreptul sau interesul invocat nu este actual.

Însă, în cauza pendente,

reclamantul T.C. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare

- cumpărare încheiat între pârâte în ceea ce privește terenul de 664 m.p., urmărind

restituirea în natură a acestei suprafețe, în condițiile în care notificarea sa

nu a fost încă soluționată, astfel că acesta justifică un interes actual.

A mai arătat instanța

de apel că sentința tribunalului este motivată în mod clar, convingător și în deplină

concordanță cu probele de la dosar, motivarea conducând în mod logic la soluția

din dispozitiv, astfel că aceasta corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurentul-reclamant

T.C. și recurenta-pârâta SC O.P. SA.

Recurentul-reclamantul

T.C. a criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată în apel este dată cu aplicarea greșită

a legii; a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei iar pe fond admiterea

cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de

recurs, recurentul-reclamant a arătat că deși instanța de apel a reținut în mod

corect că reclamantul a probat identitatea dintre terenul din contractul de vânzare-cumpărare

încheiat în data de 18 iunie 2007 - 664 m.p. și cel din expertiza efectuată de expertul

tehnic R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, teren ce a fost preluat

de către stat în anul 1961, prin decizia nr. 1063 a Sfatului Popular al Orașului

Iași, aceasta a aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

conform cărora sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor

administrative generate de această lege, este interzisă înstrăinarea bunurilor imobile

- terenuri și/sau construcții notificate, precum și dispozițiile pct. 21.1 din Normele

de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin care se statuează indisponibilizarea imobilelor

restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale

care tind să înstrăineze imobilul respectiv.

Conform Normelor de aplicare

a Legii nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deținătoare este o companie națională

- precum SC O.P. SA - și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, măsura

indisponibilizării imobilului este obligatorie, obligația legală de restituire prevalând

asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat.

În opinia recurentului-reclamant,

Curtea de apel a reținut în mod greșit că s-a făcut dovada bunei-credințe a intimatelor

SC O.P. SA (în calitate de vânzător) și Mitropolia Moldovei și Bucovinei (în calitate

de cumpărător), la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect

suprafața de 664 m.p., teren situat în municipiul Iași str. C.

Astfel, Legea nr. 10/2001

nu condiționează constatarea nulității absolute a actelor juridice arătate în textul

său de notarea în cartea funciară a notificării, fapt care a fost reținut și în

jurisprudență (decizia civilă nr. 19 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a IX-a civilă și pentru proprietate intelectuală) în sensul că “din interpretarea

gramaticală și sistematică a acestor dispoziții legale (art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001 - n.n.) rezultă că legiuitorul nu a înțeles să lege aplicarea sancțiunii

nulității de atitudinea subiectivă a părților la momentul încheierii contractului,

așa cum a făcut-o în cuprinsul normei generale în materie, respectiv art. 45 din

lege, care nu este aplicabilă în speță, motiv pentru care în soluționarea pricinii

nu este relevantă buna sau reaua-credință a părților”.

A susținut recurentul-reclamant

că motivarea instanței de apel nu este corectă întrucât cumpărătoarei Mitropolia

Moldovei și Bucovinei i-a fost trimis, cu adresa din 11 noiembrie 2004, dosarul

care conținea notificarea sa, adresată Primăriei Municipiului Iași, astfel că aceasta

avea cunoștință de faptul că pentru imobilul din Iași str. M. (identificată ulterior

ca fiind str. U.) era depusă notificare în baza Legii nr. 10/2001. Mai mult, la

data de 18 iunie 2007 la care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu

SC O.P. SA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei deținea dosarul care conținea notificarea

sa; dosarul a fost înaintat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei către SC V.O.T.

abia la data de 05 septembrie 2007, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În opinia recurentului-reclamant

nu au fost corect aplicate dispozițiile pct. 10.3 din Normele de aplicare a Legii

nr. 10/2001 (conform cărora “în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea

notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură de a identifica cu

exactitate terenul și vecinătățile (...)”, deoarece Mitropolia Moldovei și Bucovinei,

începând din anul 2004, odată cu primirea dosarului conținând notificarea formulată

de T.C., trebuia să identifice cu exactitate terenul care a făcut parte din imobilul

Baia D. din Iași str. M.

Prin urmare, nu poate

fi reținută buna-credință a cumpărătoarei Mitropolia Moldovei și Bucovinei la data

încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007 cu SC O.P. SA.deoarece

în perioada 11 noiembrie 2004 - 05 septembrie 2007 (cât a deținut dosarul cu notificarea)

a avut obligația legală de identificare “cu exactitate” a terenului și vecinătăților;

susținerile Curții de Apel Iași referitoare la existența bunei-credințe a cumpărătoarei

ar fi putut fi reținută doar în situația în care cumpărătoare ar fi fost oricare

altă persoană fizică sau juridică, nu Mitropolia Moldovei și Bucovinei care era

în posesia dosarului cu notificarea la data încheierii contractului, situație care

o situează în afara sferei bunei-credințe la cumpărarea terenului de la SC O.P.

SA, chiar și în lipsa notării notificării în cartea funciară.

În opinia recurentului-reclamant,

și trimiterile făcute de Curtea de Apel Iași la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt greșite, atât timp cât în speță

cumpărătoarea Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu a fost de bună-credință la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare  din 18 iunie 2007 încheiat cu SC O.P. SA.

Principiul securității

raporturilor juridice trebuie respectat, însă așa cum se arată chiar în speța invocată

de instanță în decizia recurată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat

că persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea

responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri". Or, în cauza

de față dobânditorul nu a fost de bună-credință la încheierea contractului  din

18 iunie 2007.

A concluzionat recurentul-reclamant

că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, pe cele ale pct. 21.1 și pct. 10.3 din Normele de aplicare a Legii

nr. 10/2001, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor

Omului; a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor instanțelor anterioare

și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtelor la

plata cheltuielilor de judecată din toate fazele procesuale.

Recurenta-pârâtă SC O.P.

SA a solicitat admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei civile

nr. 156/2013, în sensul admiterii excepțiilor invocate de aceasta.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.,

aceasta a arătat următoarele:

Excepția prescripției

dreptului la acțiune a fost respinsă în mod nelegal de instanța de apel, decizia

civilă nr. 156/2013, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art.

45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.), deoarece reclamantul T.C. nu a făcut dovada formulării în termenul

legal a vreunei notificări către SC O.P. SA (ca unitate deținătoare), prin care

să solicite restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul situat

în Iași, str. C., adică pentru terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

din 18 iunie 2007, a cărui nulitate parțială o solicită, nici către Municipiul

Iași, reprezentat prin Primar și nici către Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Pe de altă parte, reclamantul

nu a făcut dovada cu înscrisuri a identității imobilului situat în str. C. cu terenul

pretins și situat în str. M. (denumit Baia D.) sau în str. U.

A arătat recurenta-pârâtă

că prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Iași din 04 august 2004,

reclamantul a solicitat despăgubiri pentru imobilul denumit „Baia D.” din Iași,

str. M. menționând că „imobilul există și în prezent și solicit restituirea în natură

a terenului și a construcțiilor de pe acesta“.

Or, terenul care a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007, a fost ocupat în perioada

anilor 1978 - 2006, cu o stație de distribuție produse petroliere. Aceasta a fost

ulterior dezafectată iar în anul 2006 s-a obținut autorizație de demolare de la

Primăria Iași.

În condițiile în care

Municipiul Iași, prin Primar ar fi fost notificat în termenul legal de către T.C.

cu privire la terenul situat în str. C., având în vedere dispozițiile art. 21 din

Legea nr. 10/2001 și din Norma nr. 7/2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu ar

fi fost eliberată autorizația de demolare iar, pe de altă parte, ar fi fost declinată

competența de soluționare a notificării către SC O.P. SA, în condițiile art. 28

din Legea nr. 10/2001.

Din acest punct de vedere,

în opinia recurentei-pârâte, nu se poate susține că terenul proprietatea SC O.P.

SA situat în str. C. este unul și același cu terenul situat în str. M., denumit

“fosta Baia D.” sau cu terenul din str. U.

A mai arătat recurenta-pârâtă

că, raportat la temeiul legal al nulității actului de vânzare-cumpărare, invocat

de către reclamant, respectiv dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

acțiunea este prescrisă având în vedere că acțiunea în nulitate putea fi introdusă

doar într-un termen de un an de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr.

10/2001, respectiv cel mai târziu până la data de 08 februarie 2002.

În consecință, excepția

prescripției dreptului la acțiune este întemeiată iar instanțele de fond și apel

trebuiau să admită excepția și să respingă acțiunea, ca fiind prescrisă.

Cu privire la excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului, recurenta-pârâtă a arătat că

în mod nelegal instanțele de fond și apel au respins-o și că decizia recurată cuprinde

motive străine de natura pricinii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.).

În dezvoltarea acestui

motiv de recurs s-a arătat că reclamantul - intimat nu a depus niciun înscris din

care să rezulte dovada că autorul său ar fi avut o proprietate în Iași, str. C.

și nu a făcut dovada că ar fi înregistrat vreo notificare pentru acest imobil la

SC O.P. SA, la Municipiul Iași, prin Primar, sau la Mitropolia Moldovei și Bucovinei.

Pe de altă parte, reclamantul

este un terț față de contractul de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007 și nu poate

solicita repunerea părților contractului în situația anterioară și nici revenirea

în proprietatea SC O.P. SA a terenului în suprafață de 664 m.p. Terenul care a făcut

obiectul contractului de vânzare-cumpărare a avut suprafața de 719,51 m.p. iar nu

de 664 m.p. și este situat în str. C., iar nu în str. M. și nici în str. U.

Repunerea în situația

anterioară, cu revenirea suprafeței de teren de 664 m.p. în patrimoniul vânzătoarei,

poate fi un efect al anularii, rezilierii, rezoluțiunii, sau desființării unui act

juridic bilateral și poate fi solicitată numai de către părțile actului juridic,

nu și de terți.

Prin urmare, reclamantul-intimat

nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare  din 18 iunie 2007, încheiat între

SC O.P. SA și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, nu are calitate procesuală activă

în formularea acestei cereri, astfel că, în mod eronat și nelegal s-a apreciat că

reclamantul a dovedit că are un interes legitim, născut, direct și actual, existența

interesului reprezentând o condiție diferită de cea a calității procesuale active.

În opinia recurentei-pârâte,

considerentele pe care se sprijină această soluție sunt preluate din Dosarul

nr. 2641/99/2008, în care SC O.P. SA nu a fost parte, dosar având ca obiect contestație

împotriva dispoziției de respingere a notificării de către Municipiul Iași, prin

primar, în care s-a efectuat o expertiză în specialitatea topografie, prin care

expertul, în mod eronat și fără să aibă la bază un act doveditor al dreptului de

proprietate, a concluzionat că “terenul în suprafață de 664 m.p. din Iași, str.

U., aparține SC O.P. SA”.

Cu privire la excepția

prematurității acțiunii, recurenta-pârâtă a arătat că, în mod nelegal instanța de

fond și instanța de apel au respins această excepție, soluția fiind lipsită de temei

legal, (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.), având în vedere că

la data pronunțării deciziei civile nr. 156 din 22 noiembrie 2013, notificarea reclamantului

privind imobilul din Iași str. U., în suprafață de 664 m.p. întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001 nu era soluționată de către Municipiul Iași, reprezentat prin

Primar.

Față de această situație,

cererea reclamantului prin care solicită constatarea nulității contractului de vânzare

- cump