ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2119/2014

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, la data de 05 aprilie 2012, sub nr. 3514/99/2012, reclamantul T.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC O.P. SA și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 iunie 2007, de B.N.P. D.G., încheiat între pârâte, pentru o suprafață de 664 m.p. teren situat în municipiul Iași, str. C., cu revenirea acestei suprafețe în proprietatea

SC O.P. SA

de la Mitropolia Moldovei și Bucovinei și înscrierea în C.F. nr. xx a imobilului, teren, din Iași str. C., a dreptului de proprietate a

SC O.P. SA

asupra a 664 m.p. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în baza Legii nr. 10/2001, a formulat notificare către Primăria Municipiului Iași, prin B.E.J. A.C. și M.R., solicitând retrocedarea imobilului compus din teren și construcție cunoscut sub denumirea „Baia D.” situat în municipiul Iași, str. M. S-a arătat că imobilul, care se întindea pe suprafața totală de 2690 m.p, a aparținut tatălui reclamantului, T.A.

În urma identificării imobilului de către Primăria Municipiului Iași, s-a stabilit că, în prezent, imobilul este deținut de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, astfel că dosarul care conținea notificarea a fost direcționat către această instituție la data de 11 noiembrie 2004, conform adresei din 11 noiembrie 2004. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, apreciind că nu deține imobilul precizat în notificare, a restituit dosarul către Primăria Municipiului Iași, instituție care, prin adresa nr. AA/2007, a retrimis dosarul Mitropoliei în vederea soluționării notificării. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a emis decizia nr. 2759 din 21 aprilie 2008, prin care a respins notificarea. Împotriva acestei decizii, reclamantul a depus contestație la Tribunalul Iași, iar cu prilejul soluționării acesteia, s-a efectuat o expertiză de identificare a imobilului.

Conform raportului de expertiză întocmit de expertul R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, fosta proprietate a familiei T. având o suprafață totală de teren de 2690 m.p. se prezintă astfel: suprafața de 1774 m.p. este deținută de Mitropolia Moldovei și Bucovinei; suprafața de 664 m.p. a fost proprietatea fostei SC P. SA, actualmente

SC O.P. SA

, și este liberă de construcții, stația Peco fiind demolată (nu a fost identificat proprietarul actual al acestei suprafețe de teren); suprafața de 124 m.p. este ocupată de elemente de sistematizare, trotuar și str. C., iar suprafața de 128 m.p. este teren aflat în proprietatea statului și administrarea R.A.”Locuința”. Urmare situației stabilite prin raportul de expertiză, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a emis decizia nr. 10038 din 19 octombrie 2009 prin care a propus acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1774 m.p.; Primarul municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri, prin emiterea dispoziției nr. 185 din 09 februarie 2010, pentru suprafața de 252 m.p. (formată din 124 m.p.

suprafața ocupată de elemente de sistematizare și 128 m.p. teren de stat - RA .”Locuința” ). Pentru suprafața de 664 m.p. teren a fost identificată SC O.P. SA (fosta SC P. SA) ca deținătoare și entitate ce urmează a se pronunța asupra notificării. Astfel, dosarul conținând notificarea, a fost trimis către SC O.P. SA pentru a se pronunța competent asupra notificării. A mai arătat reclamantul că terenul în suprafață de 664 m.p., face parte din suprafața de teren pe care SC O.P. SA a înstrăinat-o către Mitropolia Moldovei și Bucovinei prin contractul de vânzare cumpărare autentificat, din 18 iunie 2007, de B.N.P. D.G. din București, (intabulat în C.F. nr. xx nr. cadastral C1 și C2), având în prezent adresa Iași str. C. Contractul autentificat din 18 iunie 2007 de B.N.P.

D.G. a fost încheiat în perioada în care notificarea depusă de reclamant se afla în curs de soluționare în procedura administrativă, astfel încât, conform art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acesta este lovit de nulitate absolută; cu privire la suprafața de 664 m.p. teren, notificarea nu este soluționată nici în prezent. Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost de rea-credință la încheierea contractului atacat întrucât cunoștea, încă din anul 2004, când a primit de la Primăria Municipiului Iași, dosarul ce conținea notificarea, cu adresa din 11 noiembrie 2004, că pentru imobilul din fosta str. M. era depusă notificare în baza Legii nr. 10/2001. Reclamantul a apreciat că și-a dovedit interesul în cauză cu notificarea depusă către SC O.P.

SA, în baza art. 27 din Legea nr. 10/2001, pentru retrocedarea imobilului compus din teren, în suprafață de 664 m.p. - „Stația Peco”, care s-a aflat pe această suprafață de teren (fiind demolată în anul 2006), astfel că, în prezent, terenul este liber și poate fi restituit în natură după desființarea parțială a contractului de vânzare-cumpărare. În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 50 și 52 din Legea nr. 10/2001, respectiv pe pct. 50.1, pct. 21.1 și pct. 52.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001. Pârâtele au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii; pârâta SC O.P. SA a invocat excepțiile prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active a reclamantului și a prematurității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 515 din 20 februarie 2013, Tribunalul Iași a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active a reclamantului și prematurității acțiunii. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul T.C. în contradictoriu cu pârâții SC O.P. SA și Mitropolia Moldovei și Bucovinei a fost respinsă, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că e xcepția prescripției dreptului la acțiune este neîntemeiată, având în vedere faptul că reclamantul T.C. și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, cu modificările ulterioare. Conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 10/2001, imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire, libere de orice sarcini.

Art. 21 alin. (1) din același act normativ prevede că imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare.

Prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 s-a prevăzut că articolele legale sus menționate statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv către alte persoane decât cele îndreptățite potrivit legii; indisponibilizarea a operat începând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea a fost făcută la o dată ulterioară. Totodată, s-a stabilit, prin aceleași Norme metodologice, că restituirea în natură este obligatorie în cazul în care unitatea deținătoare este o societate comercială la care statul sau o unitate a administrației publice centrale ori locale este acționar sau asociat majoritar.

Or, SC O.P. SA era, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o societate/companie națională, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile legale sus-menționate, iar indisponibilizarea imobilului în litigiu - teren în suprafață de 664 m.p., s-a produs începând cu data de 14 februarie 2001. Prin urmare, dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) din Legea nr. 10/2001 nu sunt aplicabile în cauză, acestea referindu-se la alte imobile decât cele menționate în art. 21 alin. (1) din același act normativ, respectiv la imobilele deținute, la data intrării în vigoare a legii, de o regie autonomă sau o societate ori companie națională, la care statul sau o autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar sau asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană de drept public, dintre care face parte și actuala SC O.P.

SA. Contractul de vânzare-cumpărare atacat a fost încheiat la data de 18 iunie 2007, iar dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) vizează situația în care prescripția intervine în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Astfel, această dispoziție se poate aplica doar actelor juridice de înstrăinare încheiate înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001. Și excepția lipsei calității procesuale active a fost apreciată ca neîntemeiată, reținându-se că reclamantul, prin cererea formulată, a solicitat revenirea în proprietatea SC O.P. SA a suprafeței de 664 m.p., care interesează cauza și înscrierea în CF a dreptului de proprietate a SC O.P. SA, pentru această suprafață de teren.

Or, pentru ca această suprafață de teren să poată fi restituită în natură reclamantului, prin soluționarea notificării, este necesar ca proprietatea să revină în patrimoniul SC O.P. SA. În consecință, reclamantul a dovedit că justifică un interes legitim, născut, direct și actual. Excepția prematurității formulării acțiunii a fost respinsă având în vedere dispozițiile sentinței civile nr. 842/2011 din Dosarul nr. 63841/3/2011 al Tribunalului București, prin care a fost desființată, în parte, decizia nr. 16/2011. Pe fond, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul T.C. a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, din 18 iunie 2007 încheiat între pârâte pentru o porțiune de 664 m.p.

teren situat în Iași, str. C. , întemeindu-și, în drept, cererea pe dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. În temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data formulării notificării din 6 august 2001, reclamantul a notificat Primăria Municipiului Iași, solicitând „restituirea în natură sau măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Iași, fostă str. M. denumită Baia D.". În notificare s-a precizat că „imobilul se compune din clădirea fosta Baia D. și teren"; notificarea nu a menționat elementele de identificare a bunului imobil solicitat.

A arătat tribunalul că, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia nr. 6269 din 2 octombrie 2007, a statuat în sensul că solicitarea de restituire în natură trebuie să cuprindă atât elementele de identificare a persoanei îndreptățite, cât și pe cele referitoare la bunul imobil respectiv, precum și valoarea estimată a acestuia. Din economia art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 în forma actuală) rezultă că solicitările formulate pe această cale nu pot fi echivoce, ci trebuie atent și detaliat precizate, iar imobilele trebuie strict individualizate. S-a apreciat că formularea notificării nu respectă cerințele impuse de art. 21 din Legea nr. 10/2001 (art. 22 în forma actuală) și s-a reținut că Primăria Municipiului Iași a direcționat notificarea din 6 august 2001 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei spre competentă soluționare; prin decizia nr. 2759 din 21 aprilie 2008, aceasta a respins cererea reclamantului.

Împotriva deciziei nr. 2759 din 21 aprilie 2008, reclamatul a formulat contestație care a fost soluționată de Tribunalul Iași, secția civilă, prin sentința civilă nr. 1043 pronunțată în Dosarul nr. 2641/99/2008, sentință al cărei dispozitiv, (respectiv alin. (3)) a fost lămurit, în sensul că a fost admisă cererea reclamantului și s-a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii speciale nr. 247/2005, privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv, pentru imobilul situat în Iași, str. U. (fostă str. M.), imobil compus din construcții și teren în suprafață totală de 1174 m.p., identificat conform expertizei. Prin alin. (5) al dispozitivului sentinței mai sus menționate, Primarul municipiului Iași, în calitate de chemat în garanție, a fost obligat să emită dispoziție de soluționare a cererii reclamantului pentru restul suprafeței de 696 m.p.

(diferența până la 2740 m.p.), situat în Iași, str. U. Sentința nr. 1043, al cărei dispozitiv, respectiv alin. (3), a fost lămurit prin încheierea nr. 329 din 19 octombrie 2009, este definitivă și irevocabilă. Primarul Municipiului Iași, prin dispoziția nr. 185 din 9 februarie 2010, a propus acordarea de despăgubiri reclamantului pentru suprafața de 252 m.p., teren sistematizat situat în Iași, str. U. , în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007 și a declinat competența de soluționare a notificării cu privire la suprafața de 664 m.p. teren către entitatea deținătoare, SC O.P. SA. Dispoziția nr. 185 din 9 februarie 2010 nu a fost contestată în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Ulterior emiterii dispoziției nr. 185 din 9 februarie 2010 de către Primarul Municipiului Iași, SC O.P. SA a pronunțat decizia nr. 16 din 25 august 2011, prin care a respins notificarea nr. BB/2010 și notificarea din 6 august 2001, formulate de reclamant, și a declinat competența de soluționare a notificării cu privire la terenul în suprafață de 664 m.p., situat în Iași, str. U. către Primăria Municipiului Iași, în acord cu dispozițiile sentinței civile nr. 1043 din 1 iunie 2009, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Iași în Dosarul nr. 2641/99/2008. Împotriva deciziei nr. 16 din 25 august 2011, pronunțată de

SC O.P. SA

, reclamantul a formulat contestație prin care a solicitat înlăturarea mențiunilor privitoare la respingerea notificării și păstrarea mențiunilor referitoare la declinarea competenței în favoarea Primarului Municipiului Iași, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 842 din 30 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 63841/3/2011, a admis contestația formulată de reclamant, a desființat decizia nr. 16 din 25 august 2011 emisă de SC O.P.

SA, a înlăturat din art. 1 dispoziția de respingere a notificării și a păstrat celelalte mențiuni; atât sentința civilă nr. 1043 din 1 iunie 2009 a Tribunalului Iași, cât și sentința civilă nr. 842 din 30 aprilie 2012 a Tribunalului București se referă la terenul situat în Iași, str. U. Aceste constatări ale celor două instanțe sus-menționate sunt în acord cu decizia nr. 1063 din 31 octombrie 1961 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al Orașului Iași, în baza căreia „imobilul (teren) din str. U., în suprafață de 2740 m.p. se trece în administrarea operativă a secțiunei agricole oraș Iași". În cererea de chemare în judecată, reclamantul a făcut referire la raportul de expertiză tehnică judiciară aflat în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași din care a rezultat că imobilul pentru care a fost notificată primăria, care a direcționat notificarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, este situat în str. M., denumit „Baia D.”.

Cu toate aceste precizări, expertul nu a menționat unde se afla „Baia D.” (strada, numărul, vecinătățile ori suprafața), ci doar faptul că proprietatea T., imobilul se află pe strada U. așa cum au reținut cele două instanțe (Tribunalul Iași și Tribunalul București). A concluzionat tribunalul că nu există identitate între imobilul notificat (fostă str. M. denumit „Baia D.”) și imobilul care a făcut obiectul contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 18 iunie 2007 (str. C.) și că reclamantului îi revenea obligația, conform art. 21 (actualul art. 22) din Legea nr. 10/2001 de a formula câte o notificare pentru fiecare imobil - alin. (1) și de a identifica imobilul prin notificare. Urmare respingerii acțiunii principale, prima instanță a respins și capetele de cerere accesorii.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, recalificat de instanța de control judiciar în apel, reclamantul T.C. și pârâta SC O.P. SA. În motivarea apelului, apelantul-reclamant T.C. a susținut că în mod greșit prima instanță a respins cererea sa de administrare a probei cu expertiza judiciară pentru identificarea suprafeței de teren în litigiu, pentru că astfel, nu a avut posibilitatea de a determina în mod clar împrejurarea că suprafața de teren de 664 m.p. (care a făcut parte din fostul imobil compus din teren și construcție „Baia D.” - aflat în anul 1919, când a fost achiziționat de tatăl reclamantului T.A., la adresa din Iași str. M.), face parte sau nu din suprafața de teren pe care SC O.P.

SA a înstrăinat-o către Mitropolia Moldovei și Bucovinei și dacă este liberă pentru a putea fi restituită în natură. A mai susținut apelantul-reclamant că prima instanță nu a dat eficiență dispozițiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și că e xpertiza de identificare a terenului trebuia efectuată cu atât mai mult cu cât raportul de expertiză realizat de expertul R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași nu s -a efectuat în contradictoriu și cu SC O.P. SA.

În plus, instanța trebuia să țină cont și de dispozițiile pct. 27.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, conform cărora dacă persoana juridică notificată nu deține bunurile imobile solicitate, aceasta va proceda la direcționarea notificării entității investite cu soluționarea acesteia, cât și de dispozițiile art. 28 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, conform cărora în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul, iar primăria notificată este obligată să identifice unitatea deținătoare și să comunice persoanei îndreptățite elementele de identificare a acesteia. În cauză, reclamantul a adresat notificarea către Primăria Municipiului Iași, indicând adresa la care avea cunoștință că s-a aflat imobilul.

Ulterior, atât prin expertiza efectuată în Dosarul nr. 2641/99/2008, cât și prin demersurile Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001 din cadrul Primăriei Iași a fost stabilită fiecare porțiune din fostul imobil „Baia D.”, iar dosarul a fost trimis deținătorilor acestor porțiuni spre competentă soluționare a notificării. A susținut apelantul-reclamant că prima instanță contrazice afirmațiile din sentința atacată, stabilind, pe de o parte, că reclamantul și-a dovedit interesul în cauză, în sensul că atât timp cât a depus notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru retrocedarea imobilului „Baia D.” are un interes legitim, născut și actual de a solicita constatarea nulității absolute parțiale a contractul de vânzare-cumpărare iar, pe de altă parte, a stabilit că între terenul revendicat și cel pentru care s-a promovat prezenta acțiune nu există identitate.

De asemenea, apelantul-reclamant a invocat excepția lipsei calității de reprezentant a d-nei O.L. Apelanta-pârâtă SC O.P. SA a criticat sentința cu privire la soluțiile date excepțiilor invocate de aceasta.

Astfel, cu privire la e xcepția prescripției dreptului la acțiune s-a arătat că, în mod nelegal, a fost respinsă, având în vedere că r eclamantul nu a făcut dovada formulării în termen legal a vreunei notificări, prin care să fi solicitat măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Iași, str. C., motiv pentru care este prescris atât dreptul de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, cât și dreptul de a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2007, care a avut ca obiect imobilul din str. C. Mai mult, prin notificarea din 6 august 2001 înregistrată la Primarul Municipiului Iași, reclamantul a solicitat despăgubiri, iar prin cererea înregistrată la Primăria Municipiului Iași din 04 august 2004, reclamantul a redenumit imobilul, arătând că acesta era denumit „Baia D.” din str. M. Or, în str. C., în perioada 1978 - 1996, a existat în funcțiune un punct de lucru al apelantei - pârâte, respectiv Stația de distribuție produse petroliere nr. 9, a cărui dezafectare și reconstruire pe un teren din apropiere - intersecția str. C.L.

cu str. S.A., s-a făcut cu bună credință; imobilul din strada C., care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2007, nu a constituit obiectul vreunei notificări a reclamantului T.C. Nici notificarea transmisă

SC O.P. SA

, prin declinare de către Primarul Municipiul Iași, prin adresa din 16 februarie 2010, și nici cea transmisă de către reclamant sub nr. BB/2010 prin BEJ B.G., la data de 26 octombrie 2010, nu au ca obiect imobilul din str. C. Prin urmare, instanța de fond a reținut, în mod nelegal, în cauză, incidența dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001, motivând că O.P. SA era la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 o societate sau o companie națională, astfel încât, în speță, sunt aplicabile dispozițiile legale menționate anterior, iar indisponibilizarea imobilului în litigiu, teren în suprafață de 664 m.p. operează începând cu data de 14 februarie 2001”. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, apelanta-pârâtă a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins această excepție, iar sentința recurată cuprinde motive străine de natura pricinii.

Astfel, având în vedere finalitatea litigiului din perspectiva reclamantului, instanța de fond era obligată să verifice identitatea dintre reclamantul T.C. și titularul dreptului pretins, respectiv calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului în suprafață de 664 m.p., situat în Iași str. C., raportat la prevederile Legii nr. 10/2001. Or, în cauză, reclamantul nu a depus niciun înscris prin care să facă dovada că autorii săi ar fi avut vreo proprietate în Iași, str. C., după cum nu a făcut dovada că ar fi înregistrat vreo notificare pentru acest imobil, în termenul prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Prin înscrisurile ale căror copii au fost obținute de la instituțiile abilitate, autorii săi sunt identificați ca fiind proprietari în str. U. (str. Sf.

P.M.), în str. M. (str. C., respectiv, str. Arh. G.M.C.), dar nu există niciun înscris prin care autorii săi să figureze ca proprietari ai unui imobilul din str. C., în condițiile în care, în certificatul care atestă istoricul adresei, eliberat de Municipiul Iași referitor la cele două artere de circulație, se menționează expres că, în perioada 1931 - 1996, schimbarea denumirii străzilor nu a modificat numerele factoriale ale imobilelor, care au rămas neschimbate. Cu privire la excepția prematurității acțiunii, apelanta-pârâtă a susținut că în mod nelegal instanța de fond a respins-o, sentința recurată necuprinzând motivele pe care se sprijină această soluție; totodată, sentința este lipsită de temei legal.

Astfel, la data pronunțării sentinței recurate, notificarea reclamantului privind imobilul din Iași, str. U., în suprafață de 664 m.p. întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu era soluționată de Primarul Municipiului Iași. Față de această situație, cererea reclamantului prin care solicită constatarea nulității contractului de vânzare cumpărare a imobilului din str. C., este prematur introdusă. Deși, există două hotărâri irevocabile prin care s-a stabilit că Primarul municipiului Iași este instituția care urmează a soluționa notificarea cu privire la imobilul în suprafață de 664 m.p. din Iași, str. U., reclamantul susține că pentru stabilirea entității care urmează a se pronunța competent asupra notificării cu privire la acest imobil, Primarul Municipiului Iași sau

SC O.P. SA

, „există pe rolul Tribunalul București Dosarul nr. 56306/3/2010, în prezent suspendat până la soluționarea Dosarului nr. 63841/3/2011 ”. În realitate și acest din urmă dosar a fost soluționat irevocabil. În acord cu dispozițiile sentinței civile nr. 842 din 30 aprilie 2012, notificarea având ca obiect imobilul în suprafață de 664 m.p. din Iași, str. U. a fost transmisă spre competentă soluționare Primarului Municipiului Iași. Față de situația în care prin, două hotărâri judecătorești irevocabile, (sentința civilă nr. 1043/2009 a Tribunalului Iași și sentința civilă nr. 842/2012 a Tribunalului București), s-a dispus soluționarea cererii reclamantului T.C. pentru suprafața de 664 m.p. din Iași, str. U., de către Primarul Municipiului Iași, iar această cerere se află înregistrată la Primarul Municipiului Iași din septembrie 2012, urmând a fi soluționată, apreciază că cererea reclamantului este prematur introdusă.

Mitropolia Moldovei și Bucovinei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelurilor, ca nefondate. Prin decizia civilă nr. 156 din 22 noiembrie 2013, Curtea de Apel Iași, secția civilă, a respins excepția lipsei calității de reprezentant convențional al av. L.O. pentru SC O.P. SA. A respins apelurile declarate de reclamantul T.C. și de pârâta SC O.P. SA împotriva sentinței civile nr. 515 din 20 februarie 2013 a Tribunalului Iași. Pentru a dispune astfel, Curtea de apel a reținut următoarele: Criticile apelantului T.C. privind excepția lipsei calității de reprezentant convențional al av. L.O. pentru SC O.P. SA nu sunt întemeiate, deoarece „împuternicirea” din 24 septembrie 2013, emisă de SC O.P.

SA, atestă că av. L.O. a fost împuternicită de către această societate să-i reprezinte interesele în cauza ce formează obiectul Dosarului nr. 3514/99/2012 al Curții de Apel Iași, iar la termenul din 1 noiembrie 2013, avocat L.O. și-a probat această calitate cu legitimația din 2 septembrie 2013. Împrejurarea că avocat L.O. nu a prezentat o delegație cu semnătura certificată potrivit legii avocaților poate determina răspunderea avocatului, conform prevederilor Legii nr. 51/1995, însă nu poate atrage lipsa calității de reprezentant convențional al avocatului, câtă vreme partea precizează expres că îl împuternicește să-i reprezinte interesele în cauză. Criticile apelantului-reclamant T.C.

referitoare la respingerea greșită a probei cu expertiză tehnică de identificare a terenului din litigiu au fost găsite nefondate de către instanța de apel, care a apreciat că proba solicitată nu era utilă cauzei atât timp cât situația terenului, inclusiv amplasamentul său, a putut fi stabilită în baza înscrisurilor administrate în cauză, precum și în baza expertizei efectuate de expertul tehnic R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, la data de 19 ianuarie 2009. Nu a fost primită nici susținerea apelantului-reclamant referitoare la ignorarea de către tribunal a prevederilor pct. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, care reglementează obligația entității investite cu soluționarea notificării de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile și, totodată, de a verifica destinația actuală a terenului solicitat, înainte de a dispune orice măsură cu privire la acesta.

Instanța de apel a apreciat că aceste prevederi prezintă relevanță în cadrul contestațiilor formulate împotriva deciziilor/dispozițiilor de respingere a cererilor de restituire în natură a imobilelor preluate în mod abuziv, nu și în cazul cererilor privind constatarea nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare care au ca obiect imobile revendicate în baza Legii nr. 10/2001. S-a arătat că tribunalul a reținut în mod corect împrejurarea că SC O.P.

SA era, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, o societate/companie națională, astfel că, în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, indisponibilizarea imobilului în litigiu, teren în suprafață de 664 m.p., intervenind la data de 14 februarie 2001, însă și în această ipoteză, la verificarea valabilității actelor de înstrăinare a imobilelor intervenite până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de legea mai sus menționată trebuie să se aibă în vedere reaua-credință a părților din actul de înstrăinare. În ceea ce privește buna-credință, Curtea de apel a reținut că aceasta reprezintă convingerea eronată a dobânditorului că transmițătorul este veritabilul proprietar al imobilului.

Eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului trebuie să fie comună și invincibilă, imposibil de prevăzut și de înlăturat, iar buna-credință a dobânditorului trebuie să fie lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă. Aceasta presupune ca dobânditorul să facă toate verificările necesare cu privire la calitatea de proprietar a transmițătorului, între care verificarea înregistrărilor din cartea funciară și a documentelor care au stat la baza acestei înregistrări. Instanța de apel a apreciat că, în cauză, s-a făcut dovada bunei-credințe a intimatelor SC O.P. SA, în calitate de vânzătoare și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în calitate de cumpărătoare, la încheierea contractului de vânzare-cumpărare ce are ca obiect suprafața de 664 m.p.

teren, situată în Iași str. C. Astfel, instanța de apel a reținut că, prin notificarea din 6 august 2001, reclamantul T.C. a notificat Primăria Municipiului Iași, solicitând restituirea în natură sau măsuri reparatorii sub forma de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în municipiul Iași, fostă str. M., denumit „Baia D.". Față de conținutul acestei notificări, apelantul-reclamant a avut reprezentarea împrejurării că numele străzii și numerotarea imobilelor au suferit modificări de la momentul preluării abuzive a imobilului notificat și până la cel al formulării cererii de restituirea în natură sau de acordare de măsuri reparatorii, însă nu a depus diligențe minime, în sensul de a solicita informații de la Primăria Municipiului Iași cu privire la numele actual al străzii și la numărul la care s-a aflat imobilul său.

Pe de altă parte, așa cum a reținut și tribunalul, reclamantul T.C. nu a menționat în notificare elementele de identificare ale bunului imobil solicitat. Ulterior, Primăria Municipiului Iași a direcționat notificarea din 6 august 2001, spre competentă soluționare, Mitropoliei Moldovei și Bucovinei care, prin decizia nr. 2759 din 21 aprilie 2008, a respins cererea apelantului - reclamant. Prin sentința civilă nr. 1043 pronunțată în Dosarul nr. 2641/99/2008, Tribunalul Iași a admis contestația formulată de către T.C. împotriva deciziei nr. 2759 din 21 aprilie 2008, emisă de Mitropolia Moldovei și Bucovinei, a admis cererea apelantului - reclamant și a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii speciale nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Iași, str. U. (fost str. M.) imobil compus din construcții și teren în suprafață totală de 1174 m.p.

Prin aceeași sentință, Primarul Municipiului Iași, în calitate de chemat în garanție, a fost obligat să emită dispoziție de soluționare a cererii formulate de T.C. pentru diferența de 696 m.p. teren, situată în Iași, str. U. Prin dispoziția nr. 185 din 9 februarie 2010, Primarul Municipiului Iași a propus acordarea de despăgubiri, în condițiile Legii nr. 247/2005 - Titlul VII, reclamantului apelant pentru suprafața de 252 m.p., teren sistematizat, situată în Iași, str. U., iar pentru suprafața de 664 m.p. teren și, a declinat competența de soluționare a notificării către entitatea deținătoare SC O.P. SA. Astfel, la data învestirii cu soluționarea notificării apelantului - reclamant, pentru suprafața de 664 m.p.

teren, SC O.P. SA nu mai avea în patrimoniu acest teren, ca urmare a încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2007 de B.N.P. D.G., prin care a transmis dreptul de proprietate Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Curtea de apel a reținut că, la momentul perfectării actului translativ de proprietate, pe de o parte, imobilul nu avea înscrisă vreo sarcină - sau vreun litigiu - în cartea funciară, aspect care rezultă din extrasul de CF nr. zz din 13 iunie 2007, iar, pe de altă parte, nu se cunoștea adresa exactă a imobilului notificat de către T.C., câtă vreme acesta a solicitat, în notificarea inițială, restituirea în natură sau măsuri reparatorii sub formă de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în Iași, fost str. M., denumit „Baia D.". Mitropolia Moldovei și Bucovinei a soluționat notificarea referitoare la imobilul situat în Iași, str. U. (fost str. M.) imobil compus din construcții și teren în suprafață totală de 1174 m.p., iar Primarul Municipiului Iași a fost obligat prin sentința civilă nr. 1043, pronunțată de Tribunalul Iași, să emită dispoziție de soluționare a cererii formulate de T.C.

pentru diferența de 696 m.p. teren, situată în Iași, str. U., în vreme ce imobilul care formează obiectul contractului contestat de către apelantul - reclamant se află în str. C. În aceste condiții, în lipsa elementelor de identificare exactă a imobilului în notificare și în lipsa unei notări a cererii de restituire în cartea funciară, atât societatea vânzătoare, cât și cumpărătoarea nu au avut cunoștință despre existența cererii de retrocedare în natură a terenului din litigiu. Cu referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța de apel a reținut că exigențele art. 1 din Protocolul nr. 1 și principiul securității raporturilor juridice trebuie respectate atât în cazul fostului proprietar, cât și în cel al cumpărătorului de bună-credință.

Astfel, în cauza Raicu împotriva României, Curtea europeană a arătat că, pentru ca atenuarea vechilor atingeri să nu creeze noi greutăți distorsionate „legislația ar trebui să permită să se țină cont de circumstanțele particulare din fiecare cauză, pentru ca persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care, cândva, a confiscat aceste bunuri.” Au fost înlăturate și criticile apelantei-pârâte SC O.P. SA referitoare la greșita respingere a excepțiilor prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active și prematurității cererii de chemare în judecată.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a arătat că, în mod corect tribunalul a reținut că reclamantul și-a fundamentat juridic cererea de constatare a nulității absolute parțiale a contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 18 iunie 2007 pe dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, care reglementează nulitatea absolută a actelor juridice care au ca obiect înstrăinarea, concesionarea, locația de gestiune, asocierea în participațiune, ipotecarea, locațiunea, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, schimbarea destinației, grevarea sub orice formă a bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor legii, acte care au fost încheiate între momentul apariției legii reparatorii și cel al soluționării procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de această lege.

Însă, potrivit art. 45 alin (4) „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate cu titlu valabil, sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării. (5) Prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi”. A apreciat Curtea de apel că dispozițiile art. 45 alin. (4) și (5) ale Legii nr. 10/2001 se referă la alte acte juridice de înstrăinare a imobilelor preluate cu titlu valabil, și anume la cele încheiate până la momentul intrării în vigoare a legii reparatorii, caz în care dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii.

În prezenta cauză, fiind vorba de constatarea nulității unui contract de vânzare - cumpărare încheiat la data de 18 iunie 2007 - după intrarea în vigoare a legii reparatorii - sunt aplicabile prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 și nu cele ale art. 45 alin. (4), (5), cum, eronat susține apelanta-pârâtă SC O.P. SA. În ceea ce privește calitatea procesuală activă a reclamantului T.C., instanța de apel a reținut că acesta a probat identitatea dintre terenul din contractul de vânzare - cumpărare încheiat la data de 18 iunie 2007 - 664 m.p. - și cel din expertiza efectuată de expertul tehnic R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, teren ce a fost preluat de către stat în anul 1961, prin decizia nr. 1063 a Sfatului Popular al Orașului Iași.

Nici excepția prematurității acțiunii formulate de reclamantul T.C. nu este întemeiată, deoarece o acțiune este prematură doar atunci când dreptul sau interesul invocat nu este actual. Însă, în cauza pendente, reclamantul T.C. a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare încheiat între pârâte în ceea ce privește terenul de 664 m.p., urmărind restituirea în natură a acestei suprafețe, în condițiile în care notificarea sa nu a fost încă soluționată, astfel că acesta justifică un interes actual. A mai arătat instanța de apel că sentința tribunalului este motivată în mod clar, convingător și în deplină concordanță cu probele de la dosar, motivarea conducând în mod logic la soluția din dispozitiv, astfel că aceasta corespunde exigențelor art. 261 pct. 5 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., recurentul-reclamant T.C. și recurenta-pârâta SC O.P. SA. Recurentul-reclamantul T.C. a criticat decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că hotărârea pronunțată în apel este dată cu aplicarea greșită a legii; a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată. În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a arătat că deși instanța de apel a reținut în mod corect că reclamantul a probat identitatea dintre terenul din contractul de vânzare-cumpărare încheiat în data de 18 iunie 2007 - 664 m.p.

și cel din expertiza efectuată de expertul tehnic R.P. în Dosarul nr. 2641/99/2008 al Tribunalului Iași, teren ce a fost preluat de către stat în anul 1961, prin decizia nr. 1063 a Sfatului Popular al Orașului Iași, aceasta a aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 conform cărora sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative generate de această lege, este interzisă înstrăinarea bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate, precum și dispozițiile pct. 21.1 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 prin care se statuează indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv.

Conform Normelor de aplicare a Legii nr. 10/2001, în cazul în care unitatea deținătoare este o companie națională - precum SC O.P. SA - și restituirea în natură este posibilă potrivit legii, măsura indisponibilizării imobilului este obligatorie, obligația legală de restituire prevalând asupra oricărei alte opțiuni a deținătorului bunului imobil solicitat. În opinia recurentului-reclamant, Curtea de apel a reținut în mod greșit că s-a făcut dovada bunei-credințe a intimatelor SC O.P.

SA (în calitate de vânzător) și Mitropolia Moldovei și Bucovinei (în calitate de cumpărător), la încheierea contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect suprafața de 664 m.p., teren situat în municipiul Iași str. C. Astfel, Legea nr. 10/2001 nu condiționează constatarea nulității absolute a actelor juridice arătate în textul său de notarea în cartea funciară a notificării, fapt care a fost reținut și în jurisprudență (decizia civilă nr. 19 din 12 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru proprietate intelectuală) în sensul că “din interpretarea gramaticală și sistematică a acestor dispoziții legale (art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 - n.n.) rezultă că legiuitorul nu a înțeles să lege aplicarea sancțiunii nulității de atitudinea subiectivă a părților la momentul încheierii contractului, așa cum a făcut-o în cuprinsul normei generale în materie, respectiv art. 45 din lege, care nu este aplicabilă în speță, motiv pentru care în soluționarea pricinii nu este relevantă buna sau reaua-credință a părților”.

A susținut recurentul-reclamant că motivarea instanței de apel nu este corectă întrucât cumpărătoarei Mitropolia Moldovei și Bucovinei i-a fost trimis, cu adresa din 11 noiembrie 2004, dosarul care conținea notificarea sa, adresată Primăriei Municipiului Iași, astfel că aceasta avea cunoștință de faptul că pentru imobilul din Iași str. M. (identificată ulterior ca fiind str. U.) era depusă notificare în baza Legii nr. 10/2001. Mai mult, la data de 18 iunie 2007 la care a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu SC O.P. SA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei deținea dosarul care conținea notificarea sa; dosarul a fost înaintat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei către SC V.O.T. abia la data de 05 septembrie 2007, după încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În opinia recurentului-reclamant nu au fost corect aplicate dispozițiile pct. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 (conform cărora “în toate cazurile, entitatea investită cu soluționarea notificării are obligația, înainte de a dispune orice măsură de a identifica cu exactitate terenul și vecinătățile (...)”, deoarece Mitropolia Moldovei și Bucovinei, începând din anul 2004, odată cu primirea dosarului conținând notificarea formulată de T.C., trebuia să identifice cu exactitate terenul care a făcut parte din imobilul Baia D. din Iași str. M. Prin urmare, nu poate fi reținută buna-credință a cumpărătoarei Mitropolia Moldovei și Bucovinei la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007 cu SC O.P.

SA.deoarece în perioada 11 noiembrie 2004 - 05 septembrie 2007 (cât a deținut dosarul cu notificarea) a avut obligația legală de identificare “cu exactitate” a terenului și vecinătăților; susținerile Curții de Apel Iași referitoare la existența bunei-credințe a cumpărătoarei ar fi putut fi reținută doar în situația în care cumpărătoare ar fi fost oricare altă persoană fizică sau juridică, nu Mitropolia Moldovei și Bucovinei care era în posesia dosarului cu notificarea la data încheierii contractului, situație care o situează în afara sferei bunei-credințe la cumpărarea terenului de la SC O.P. SA, chiar și în lipsa notării notificării în cartea funciară.

În opinia recurentului-reclamant, și trimiterile făcute de Curtea de Apel Iași la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului sunt greșite, atât timp cât în speță cumpărătoarea Mitropolia Moldovei și Bucovinei nu a fost de bună-credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007 încheiat cu SC O.P. SA.

Principiul securității raporturilor juridice trebuie respectat, însă așa cum se arată chiar în speța invocată de instanță în decizia recurată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că persoanele care au dobândit cu bună-credință să nu fie aduse să suporte greutatea responsabilității statului care cândva a confiscat aceste bunuri". Or, în cauza de față dobânditorul nu a fost de bună-credință la încheierea contractului din 18 iunie 2007. A concluzionat recurentul-reclamant că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe cele ale pct. 21.1 și pct. 10.3 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului; a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor instanțelor anterioare și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată din toate fazele procesuale.

Recurenta-pârâtă SC O.P. SA a solicitat admiterea recursului și modificarea, în parte, a deciziei civile nr. 156/2013, în sensul admiterii excepțiilor invocate de aceasta. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., aceasta a arătat următoarele: Excepția prescripției dreptului la acțiune a fost respinsă în mod nelegal de instanța de apel, decizia civilă nr. 156/2013, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), deoarece reclamantul T.C. nu a făcut dovada formulării în termenul legal a vreunei notificări către SC O.P.

SA (ca unitate deținătoare), prin care să solicite restituirea în natură sau măsuri reparatorii pentru imobilul situat în Iași, str. C., adică pentru terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007, a cărui nulitate parțială o solicită, nici către Municipiul Iași, reprezentat prin Primar și nici către Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Pe de altă parte, reclamantul nu a făcut dovada cu înscrisuri a identității imobilului situat în str. C. cu terenul pretins și situat în str. M. (denumit Baia D.) sau în str. U. A arătat recurenta-pârâtă că prin notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Iași din 04 august 2004, reclamantul a solicitat despăgubiri pentru imobilul denumit „Baia D.” din Iași, str. M. menționând că „imobilul există și în prezent și solicit restituirea în natură a terenului și a construcțiilor de pe acesta“.

Or, terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007, a fost ocupat în perioada anilor 1978 - 2006, cu o stație de distribuție produse petroliere. Aceasta a fost ulterior dezafectată iar în anul 2006 s-a obținut autorizație de demolare de la Primăria Iași. În condițiile în care Municipiul Iași, prin Primar ar fi fost notificat în termenul legal de către T.C. cu privire la terenul situat în str. C., având în vedere dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și din Norma nr. 7/2007 de aplicare a Legii nr. 10/2001, nu ar fi fost eliberată autorizația de demolare iar, pe de altă parte, ar fi fost declinată competența de soluționare a notificării către SC O.P. SA, în condițiile art. 28 din Legea nr. 10/2001.

Din acest punct de vedere, în opinia recurentei-pârâte, nu se poate susține că terenul proprietatea SC O.P. SA situat în str. C. este unul și același cu terenul situat în str. M., denumit “fosta Baia D.” sau cu terenul din str. U. A mai arătat recurenta-pârâtă că, raportat la temeiul legal al nulității actului de vânzare-cumpărare, invocat de către reclamant, respectiv dispozițiile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, acțiunea este prescrisă având în vedere că acțiunea în nulitate putea fi introdusă doar într-un termen de un an de zile de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, respectiv cel mai târziu până la data de 08 februarie 2002. În consecință, excepția prescripției dreptului la acțiune este întemeiată iar instanțele de fond și apel trebuiau să admită excepția și să respingă acțiunea, ca fiind prescrisă.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal instanțele de fond și apel au respins-o și că decizia recurată cuprinde motive străine de natura pricinii (motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.). În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că reclamantul - intimat nu a depus niciun înscris din care să rezulte dovada că autorul său ar fi avut o proprietate în Iași, str. C. și nu a făcut dovada că ar fi înregistrat vreo notificare pentru acest imobil la SC O.P. SA, la Municipiul Iași, prin Primar, sau la Mitropolia Moldovei și Bucovinei. Pe de altă parte, reclamantul este un terț față de contractul de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007 și nu poate solicita repunerea părților contractului în situația anterioară și nici revenirea în proprietatea SC O.P.

SA a terenului în suprafață de 664 m.p. Terenul care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare a avut suprafața de 719,51 m.p. iar nu de 664 m.p. și este situat în str. C., iar nu în str. M. și nici în str. U. Repunerea în situația anterioară, cu revenirea suprafeței de teren de 664 m.p. în patrimoniul vânzătoarei, poate fi un efect al anularii, rezilierii, rezoluțiunii, sau desființării unui act juridic bilateral și poate fi solicitată numai de către părțile actului juridic, nu și de terți. Prin urmare, reclamantul-intimat nefiind parte în contractul de vânzare-cumpărare din 18 iunie 2007, încheiat între SC O.P. SA și Mitropolia Moldovei și Bucovinei, nu are calitate procesuală activă în formularea acestei cereri, astfel că, în mod eronat și nelegal s-a apreciat că reclamantul a dovedit că are un interes legitim, născut, direct și actual, existența interesului reprezentând o condiție diferită de cea a calității procesuale active.

În opinia recurentei-pârâte, considerentele pe care se sprijină această soluție sunt preluate din Dosarul nr. 2641/99/2008, în care SC O.P. SA nu a fost parte, dosar având ca obiect contestație împotriva dispoziției de respingere a notificării de către Municipiul Iași, prin primar, în care s-a efectuat o expertiză în specialitatea topografie, prin care expertul, în mod eronat și fără să aibă la bază un act doveditor al dreptului de proprietate, a concluzionat că “terenul în suprafață de 664 m.p. din Iași, str. U., aparține SC O.P. SA”. Cu privire la excepția prematurității acțiunii, recurenta-pârâtă a arătat că, în mod nelegal instanța de fond și instanța de apel au respins această excepție, soluția fiind lipsită de temei legal, (motiv prevăzut de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ.), având în vedere că la data pronunțării deciziei civile nr. 156 din 22 noiembrie 2013, notificarea reclamantului privind imobilul din Iași str. U., în suprafață de 664 m.p. întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu era soluționată de către Municipiul Iași, reprezentat prin Primar. Față de această situație, cererea reclamantului prin care solicită constatarea nulității contractului de vânzare - cump