ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 524/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 9 mai 2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții B.R., M.L. și L.M.V. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului Iași și Statul Român, prin Comisia Centrală pentru S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”), solicitând: I. Să fie obligată pârâta Primăria Municipiului Iași să transmită în vederea soluționării conform art. 16 si următoarele din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., întreaga documentație a dosarului înregistrat la A.N.R.P.

(denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „A.N.R.P.”); II. Să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub aspectul legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în lași, Str. Buzdugan (actual Str. G. Ibrăileanu), compus din teren în suprafață de 1004 m 2 (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „imobilul în litigiu”) pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția primarului nr. 1469 din 18 septembrie 2009; III.

Să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., în funcție de rezultatul controlului cu privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz: a) La transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului și pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând titlul la despăgubire pentru imobilul în litigiu, conform dispozițiilor art. 16 din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005; b) La emiterea deciziei motivate de restituire în natură a imobilului în litigiu, conform art. 21 din Capitolul VII al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dacă, pe baza constatărilor Secretariatului C.C.S.D., se stabilește că imobilul pentru care s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură.

IV. Să se constate opozabilitatea față de Statul Român, prin C.C.S.D., a contractului de cesiune de drepturi autentificat din 11 august 2008 de B.N.P. - C.S.P. prin care H.T. a cesionat fiicelor sale, L.L. și B.R., drepturile decurgând din calitatea de persoană îndreptățită pentru imobilul în litigiu, și să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., să emită decizia reprezentând titlul la despăgubire sau, după caz, decizia motivată de restituire în natură, conform efectelor contractului de cesiune. V. Să fie obligat pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că, prin notificarea din 16 mai 2001, au solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, notificarea fiind soluționată prin Dispoziția primarului nr. 1469 din 18 septembrie 2009, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, conform dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Conform art. 16 alin. (21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziția primarului a fost înaintată C.C.S.D., împreună cu referatul de legalitate al Instituției Prefectului, prin care s-a constatat legalitatea dispoziției, respectiv îndeplinirea condițiilor legale la momentul emiterii, și anume: calitatea notificatorului de persoană îndreptățită, respectiv dacă depunerea notificării s-a făcut cu respectarea condițiilor și în termenul prevăzut de lege, dacă s-a dovedit existența dreptului de proprietate, preluarea abuzivă a imobilului notificat în perioada de referință a legii, precum și alte elemente privind continuitatea dreptului de proprietate, situația juridică și situația despăgubirilor, acte care să descrie construcția, etc. Totodată, au fost verificate și înscrisurile care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului care face obiectul notificării, precum și imposibilitatea atribuirii în compensare a unor alte bunuri deținute de emitentul dispoziției.

Întrucât C.C.S.D. a restituit dosarul către Primăria Iași, reclamanții susțin că restituirea este nelegală, nefiind prevăzută de lege. Sub acest aspect, se principiul soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. La data introducerii acțiunii, dosarul este nesoluționat, fără a fi restituit autorității competente, deși au trecut aproape 10 ani de la data notificării. Raportat la dispozițiile art. 13 și următoarele din Titlul VII al legii nr. 247/2005, precum și la dispozițiile pct. 16.10 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, C.C.S.D.

nu are competența de a analiza dispoziția emisă de primar, din punct de vedere al condițiilor de legalitate, care fac obiectul exclusiv al controlului exercitat de Instituția Prefectului. Soluționarea notificării într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza administrativă sau faza contencioasă.

Reclamanta invocă privarea sa de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului său a fost confirmată într-o procedură administrativă anterioară și face trimitere la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Demetrescu împotriva României; cauza I. împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007; cauza Ichim împotriva României, Hotărârea din 10 martie 2009). 2. Soluția pronunțată de Curtea de apel Prin sentința nr. 22 din 6 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a hotărât următoarele: - a admis cererea formulată de reclamanți; - a obligat pârâta Primăria Municipiului Iași să retransmită pârâtei C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P.; - a obligat pe pârâta C.C.S.D.

să efectueze controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu; - a obligat pe pârâta C.C.S.D., și în funcție de rezultatul controlului de legalitate, fie să desemneze evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, fie să emită o decizie de restituire în natură a imobilului. Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: Raportat la notificarea formulată de reclamanți, la Dispoziția Primarului Municipiului Iași din 18 septembrie 2009 și la contractul de cesiune de drepturi autentificat din 11 august 2008 de B.N.P. - C.S.P., Curtea de apel a apreciat că cesiunea este valabilă, îndeplinind condițiile de fond și de formă cerute de lege, motiv pentru care este opozabilă tuturor subiectelor de drept.

Potrivit art. 13 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. este obligată să analizeze dosarul reclamanților în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură și nu poate depăși competențele imperative prevăzute de lege, trimițând dosarul la Primăria Iași. Pentru aceste motive, în baza textelor de lege menționate, Curtea de apel a reținut că este întemeiată cererea de obligare a pârâtei Primăria Municipiului Iași să retransmită pârâtei C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P. și cererea de obligare a pârâtei C.C.S.D. să efectueze controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură a imobilului în litigiu. Având în vedere procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în funcție de rezultatul controlului de legalitate, dosarul reclamanților va parcurge etapele prevăzute de lege sau se va emite o decizie de restituire în natură a imobilului.

În prezent, dosarul este nesoluționat, fără a fi restituit autorității competente, deși au trecut aproape 10 ani de la data notificării. În considerarea principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea de apel a reținut că nereglementarea prin Legea nr. 247/2005 a unui termen pentru finalizarea procedurii administrative prin emiterea titlului de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru C.C.S.D. să tergiverseze nepermis soluționarea cererii reclamantei, în condițiile în care de la ultima etapă realizată în procedura administrativă au trecut 2 ani. În ipoteza în care C.C.S.D.

va aprecia că imobilul arătat este restituibil în natură, conform art. 21 din Capitolul VII al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D. are obligația legală de a restitui în natură imobilul pe baza unei decizii motivate. Reclamanta a fost privată de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului său a fost confirmată într-o procedură administrativă anterioară, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a sancționat încălcarea dreptului de proprietate în spețe similare (cauza Demetrescu împotriva României) reținând că neexecutarea unei decizii prin care este recunoscut un drept de proprietate, constituie o ingerință în sensul primei fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În același sens, instanța a avut în vedere jurisprudența C.E.D.O. în cauza I. împotriva României (Hotărârea din 6 decembrie 2007) și în cauza Ichim împotriva României (Hotărârea din 10 martie 2009). 3. Recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D. Î mpotriva sentinței pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Recurentul-pârât susține că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal l-a obligat să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, deși nu a fost parcursă în integralitate procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, întrucât, prin adresa din 15 noiembrie 2010, C.C.S.D.

a restituit dosarul la Primăria Municipiului Iași în vederea reanalizării înscrusurilor, motivat de faptul că, prin Dispoziția Primarului Municipiului Iași din 18 septembrie 2009, s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în favoarea numiților H.T., B.R., L.M.V. și M.L., deși anterior emiterii acestui act, H.T. a cedat integral drepturile sale la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. În același sens, recurentul-pârât arată că, prin adresa din 23 noiembrie 2011, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Municipiului Iași urgentarea reanalizării și retransmiterii dosarului de despăgubire la C.C.S.D. Arată recurentul-pârât că etapa evaluării și emiterii titlului de despăgubire vor fi realizate în ordinea de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia C.C.S.D.

din 16 septembrie 2008. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

1. Argumente de fapt și de drept relevante În esență, intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul soluționării dosarului înregistrat la A.N.R.P., prin emiterea întocmirea raportului de evaluare și emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul în litigiu, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin Dispoziția Primarului Municipiului Iași din 18 septembrie 2009. Motivele de recurs nu cuprind critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci reprezintă o reiterare a apărărilor din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond întemeiate exclusiv pe faptul că nu poate fi finalizată procedura administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin parcurgerea etapei evaluării și emiterea titlului de despăgubire, deoarece dosarul înregistrat la A.N.R.P.

a fost restituit Primăriei Municipiului Iași, prin adresa din 15 noiembrie 2010, în vederea reanalizării înscrusurilor, raportat la împrejurarea că, anterior emiterii dispoziției primarului, H.T. a cedat integral drepturile sale la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, iar, prin adresa din 23 noiembrie 2011, C.C.S.D. a solicitat Primăriei Municipiului Iași urgentarea reanalizării și retransmiterii dosarului de despăgubire la C.C.S.D. Intervalul de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul preluat abuziv, în condițiile în care intimații-reclamanți au depus notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Iași 16 mai 2001 (conform celor menționate în preambulul dispoziției primarului), calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția Primarului Municipiului Iași din 18 septembrie 2009, iar dosarul a fost înregistrat la C.C.S.D.

cel târziu în anul 2010, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. a cțiunea este circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat, texte legale a căror incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana îndreptățită, în sensul celor arătate în recurs.

Faptul că legea specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor recurentului, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivități a autorității publice.

Criticile din recurs, întemeiate pe faptul că dosarul de despăgubire nu este înregistrat pe rolul C.C.S.D., fiind restituit Primăriei Municipiului Iași în vederea lămuririi unor aspecte față de împrejurarea că H.T. a cedat integral drepturile sale la măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu, sunt lipsite de relevanță, în condițiile în care soluționarea dosarului de despăgubire trenează pe rolul autorităților administrative din anul 2001, astfel că, până la data pronunțării prezentei hotărâri judecătorești, au trecut circa 12 ani, interval de timp care nu poate fi apreciat ca fiind unul rezonabil în sensul dispozițiilor convenționale și constituționale menționate anterior. Totodată, Înalta Curte constată că apărările din recurs referitoare la faptul că dosarul nu a fost restituit C.C.S.D.

de către Primăria Municipiului Iași sunt neîntemeiate, având în vedere că obligația ce revine C.C.S.D. este subsidiară îndeplinirii de către Primăria Municipiului Iași a obligației ce i-a fost impusă prin hotărârea atacată, și anume de a retransmite la C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 22 din 6 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie 2013.