ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 524/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 524/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin cererea înregistrată la data de 9 mai

2011 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții B.R., M.L. și L.M.V. au chemat în judecată

pe pârâții Primăria Municipiului Iași și Statul Român, prin Comisia Centrală

pentru S.D. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „C.C.S.D.”),

solicitând:

I. Să fie obligată

pârâta Primăria Municipiului Iași să transmită în vederea soluționării conform art.

16 si următoarele din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 către

pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., întreaga documentație a dosarului

înregistrat la A.N.R.P. (denumită în continuare, în cuprinsul prezentei

decizii, „A.N.R.P.”);

II. Să fie obligat

pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., la efectuarea controlului de legalitate în

sensul analizării dosarului înregistrat la A.N.R.P. sub aspectul legalității

respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în lași, Str.

Buzdugan (actual Str. G. Ibrăileanu), compus din teren în suprafață de 1004 m

2

(denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „imobilul în litigiu”)

pentru care s-au propus măsuri reparatorii prin Dispoziția primarului nr. 1469

din 18 septembrie 2009;

III. Să fie obligat

pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., în funcție de rezultatul controlului cu

privire la legalitatea respingerii cererii de restituire în natură, după caz:

a) La transmiterea

dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a

imobilului și pe baza raportului de evaluare la emiterea deciziei reprezentând

titlul la despăgubire pentru imobilul în litigiu, conform dispozițiilor art. 16

din Capitolul V al Titlului VII din Legea nr. 247/2005;

b) La emiterea

deciziei motivate de restituire în natură a imobilului în litigiu, conform art.

21 din Capitolul VII al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, dacă, pe baza

constatărilor Secretariatului C.C.S.D., se stabilește că imobilul pentru care

s-a stabilit plata de despăgubiri este restituibil în natură.

IV. Să se constate

opozabilitatea față de Statul Român, prin C.C.S.D., a contractului de cesiune

de drepturi autentificat din 11 august 2008 de B.N.P. - C.S.P. prin care H.T. a

cesionat fiicelor sale, L.L. și B.R., drepturile decurgând din calitatea de

persoană îndreptățită pentru imobilul în litigiu, și să fie obligat pârâtul

Statul Român, prin C.C.S.D., să emită decizia reprezentând titlul la

despăgubire sau, după caz, decizia motivată de restituire în natură, conform

efectelor contractului de cesiune.

V. Să fie obligat

pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că, prin notificarea din 16 mai 2001, au solicitat

restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în

litigiu, notificarea fiind soluționată prin Dispoziția primarului nr. 1469 din 18

septembrie 2009, prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Conform art. 16 alin.

(21) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dispoziția primarului a fost

înaintată C.C.S.D., împreună cu referatul de legalitate al Instituției

Prefectului, prin care s-a constatat legalitatea dispoziției, respectiv

îndeplinirea condițiilor legale la momentul emiterii, și anume: calitatea

notificatorului de persoană îndreptățită, respectiv dacă depunerea notificării s-a

făcut cu respectarea condițiilor și în termenul prevăzut de lege, dacă s-a

dovedit existența dreptului de proprietate, preluarea abuzivă a imobilului

notificat în perioada de referință a legii, precum și alte elemente privind

continuitatea dreptului de proprietate, situația juridică și situația

despăgubirilor, acte care să descrie construcția, etc. Totodată, au fost verificate

și înscrisurile care atestă imposibilitatea restituirii în natură a imobilului

care face obiectul notificării, precum și imposibilitatea atribuirii în

compensare a unor alte bunuri deținute de emitentul dispoziției.

Întrucât C.C.S.D. a

restituit dosarul către Primăria Iași, reclamanții susțin că restituirea este

nelegală, nefiind prevăzută de lege. Sub acest aspect, se principiul

soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

La data introducerii

acțiunii, dosarul este nesoluționat, fără a fi restituit autorității

competente, deși au trecut aproape 10 ani de la data notificării.

Raportat la dispozițiile

art. 13 și următoarele din Titlul VII al legii nr. 247/2005, precum și la

dispozițiile pct. 16.10 din Normele metodologice

de

aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin

H.G. nr. 1095/2005,

C.C.S.D. nu are competența de a analiza dispoziția emisă de primar, din punct

de vedere al condițiilor de legalitate, care fac obiectul exclusiv al

controlului exercitat de Instituția Prefectului.

Soluționarea notificării

într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces

echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și constituie o garanție a părții implicate

într-un litigiu, indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza administrativă

sau faza contencioasă.

Reclamanta invocă

privarea sa de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului său a fost

confirmată într-o procedură administrativă anterioară și face trimitere la

jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Demetrescu împotriva României;

cauza I. împotriva României, Hotărârea din 6 decembrie 2007; cauza Ichim împotriva

României, Hotărârea din 10 martie 2009).

de Curtea de apel

Prin sentința nr. 22

din 6 ianuarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a hotărât următoarele:

- a admis cererea

formulată de reclamanți;

- a obligat pârâta

Primăria Municipiului Iași să retransmită pârâtei C.C.S.D. dosarul înregistrat

la A.N.R.P.;

- a obligat pe pârâta

C.C.S.D. să efectueze controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii

de restituire în natură a imobilului în litigiu;

- a obligat pe pârâta

C.C.S.D., și în funcție de rezultatul controlului de legalitate, fie să

desemneze evaluator și să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, fie

să emită o decizie de restituire în natură a imobilului.

Pentru a pronunța

această soluție, curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

Raportat la

notificarea formulată de reclamanți, la Dispoziția Primarului Municipiului Iași

din 18 septembrie 2009 și la contractul de cesiune de drepturi autentificat din

11 august 2008 de B.N.P. - C.S.P., Curtea de apel a apreciat că cesiunea este

valabilă, îndeplinind condițiile de fond și de formă cerute de lege, motiv

pentru care este opozabilă tuturor subiectelor de drept.

Potrivit art. 13 și

următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, C.C.S.D. este obligată să

analizeze dosarul reclamanților în privința verificării legalității respingerii

cererii de restituire în natură și nu poate depăși competențele imperative

prevăzute de lege, trimițând dosarul la Primăria Iași. Pentru aceste motive, în

baza textelor de lege menționate, Curtea de apel a reținut că este întemeiată

cererea de obligare a pârâtei Primăria Municipiului Iași să retransmită pârâtei

C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P. și cererea de obligare a pârâtei C.C.S.D.

să efectueze controlul de legalitate a măsurii de respingere a cererii de

restituire în natură a imobilului în litigiu.

Având în vedere

procedura administrativă reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, în

funcție de rezultatul controlului de legalitate, dosarul reclamanților va

parcurge etapele prevăzute de lege sau se va emite o decizie de restituire în

natură a imobilului.

În prezent, dosarul

este nesoluționat, fără a fi restituit autorității competente, deși au trecut

aproape 10 ani de la data notificării.

În considerarea

principiului soluționării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6

din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, Curtea de apel a reținut că nereglementarea prin Legea nr. 247/2005

a unui termen pentru finalizarea procedurii administrative prin emiterea

titlului de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru C.C.S.D. să

tergiverseze nepermis soluționarea cererii reclamantei, în condițiile în care

de la ultima etapă realizată în procedura administrativă au trecut 2 ani.

În ipoteza în care C.C.S.D.

va aprecia că imobilul arătat este restituibil în natură, conform art. 21 din

Capitolul VII al Titlului VII din Legea nr. 247/2005, C.C.S.D. are obligația

legală de a restitui în natură imobilul pe baza unei decizii motivate.

Reclamanta a fost

privată de dreptul de proprietate, după ce validitatea titlului său a fost

confirmată într-o procedură administrativă anterioară, iar Curtea Europeană a

Drepturilor Omului a sancționat încălcarea dreptului de proprietate în spețe

similare (cauza Demetrescu împotriva României) reținând că neexecutarea unei

decizii prin care este recunoscut un drept de proprietate, constituie o

ingerință în sensul primei fraze a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr.

1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale. În același sens, instanța a avut în vedere jurisprudența C.E.D.O.

în cauza I. împotriva României (Hotărârea din 6 decembrie 2007) și în cauza

Ichim împotriva României (Hotărârea din 10 martie 2009).

de pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D.

Î

mpotriva sentinței

pronunțate de Curtea de apel a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D.,

invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurentul-pârât

susține că instanța de fond în mod netemeinic și nelegal l-a obligat să emită

decizia reprezentând titlul de despăgubire, deși nu a fost parcursă în

integralitate procedura administrativă prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005,

întrucât, prin adresa din 15 noiembrie 2010, C.C.S.D. a restituit dosarul la Primăria

Municipiului Iași în vederea reanalizării înscrusurilor, motivat de faptul că,

prin Dispoziția Primarului Municipiului Iași din 18 septembrie 2009, s-a propus

acordarea de măsuri reparatorii în favoarea numiților H.T., B.R., L.M.V. și M.L.,

deși anterior emiterii acestui act, H.T. a cedat integral drepturile sale la

măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu. În același sens,

recurentul-pârât arată că, prin adresa din 23 noiembrie 2011, C.C.S.D. a

solicitat Primăriei Municipiului Iași urgentarea reanalizării și retransmiterii

dosarului de despăgubire la C.C.S.D.

Arată

recurentul-pârât că etapa evaluării și emiterii titlului de despăgubire vor fi

realizate în ordinea de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin

Decizia C.C.S.D. din 16 septembrie 2008.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor din recurs, în raport cu art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele arătate în continuare.

și de drept relevante

În esență,

intimații-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu o

acțiune vizând refuzul soluționării dosarului înregistrat la A.N.R.P., prin

emiterea întocmirea raportului de evaluare și emiterea titlului de despăgubire

pentru imobilul în litigiu, pentru care au fost propuse măsuri reparatorii prin

Dispoziția Primarului Municipiului Iași din 18 septembrie 2009.

Motivele de recurs nu

cuprind critici propriu-zise cu privire la soluția primei instanțe, ci

reprezintă o reiterare a apărărilor din întâmpinarea depusă în fața instanței

de fond întemeiate exclusiv pe faptul că nu poate fi finalizată procedura

administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, prin

parcurgerea etapei evaluării și emiterea titlului de despăgubire, deoarece

dosarul înregistrat la A.N.R.P. a fost restituit Primăriei Municipiului Iași,

prin adresa din 15 noiembrie 2010, în vederea reanalizării înscrusurilor,

raportat la împrejurarea că, anterior emiterii dispoziției primarului, H.T. a

cedat integral drepturile sale la măsuri reparatorii pentru imobilul în

litigiu, iar, prin adresa din 23 noiembrie 2011, C.C.S.D. a solicitat Primăriei

Municipiului Iași urgentarea reanalizării și retransmiterii dosarului de

despăgubire la C.C.S.D.

Intervalul de timp pe

parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru

imobilul preluat abuziv, în condițiile în care intimații-reclamanți au depus

notificarea înregistrată la Primăria Municipiului Iași 16 mai 2001 (conform

celor menționate în preambulul dispoziției primarului), calitatea de persoană

îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția Primarului

Municipiului Iași din 18 septembrie 2009, iar dosarul a fost înregistrat la C.C.S.D.

cel târziu în anul 2010, conferă consistență concluziei instanței de fond, în

sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

a

cțiunea este

circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza finală și art. 2 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea în termen a unei

cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat, texte legale a

căror incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea C.C.S.D. se

face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din Titlul VII al

Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana

îndreptățită, în sensul celor arătate în recurs.

Faptul că legea

specială nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport

susținerilor recurentului, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția

României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având

ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat în art. 6 parag. 1

din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu

numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor

administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Complexitatea

etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de

apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru

justificarea unei conduite arbitrare sau a unei totale pasivități a autorității

publice.

Criticile din recurs,

întemeiate pe faptul că dosarul de despăgubire nu este înregistrat pe rolul C.C.S.D.,

fiind restituit Primăriei Municipiului Iași în vederea lămuririi unor aspecte

față de împrejurarea că H.T. a cedat integral drepturile sale la măsuri

reparatorii pentru imobilul în litigiu, sunt lipsite de relevanță, în condițiile

în care soluționarea dosarului de despăgubire trenează pe rolul autorităților

administrative din anul 2001, astfel că, până la data pronunțării prezentei

hotărâri judecătorești, au trecut circa 12 ani, interval de timp care nu poate

fi apreciat ca fiind unul rezonabil în sensul dispozițiilor convenționale și

constituționale menționate anterior.

Totodată, Înalta

Curte constată că apărările din recurs referitoare la faptul că dosarul nu a

fost restituit C.C.S.D. de către Primăria Municipiului Iași sunt neîntemeiate,

având în vedere că obligația ce revine C.C.S.D. este subsidiară îndeplinirii de

către Primăria Municipiului Iași a obligației ce i-a fost impusă prin hotărârea

atacată, și anume de a retransmite la C.C.S.D. dosarul înregistrat la A.N.R.P.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art.

304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 22 din 6

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 februarie 2013.