ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 529/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 529/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii
Prin cererea de chemare
în judecată înregistrată la data de 21 octombrie 2011 pe rolul Curții de Apel Iași,
reclamanta U.A. a chemat în judecată pe pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând
instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la
executarea dispoziției din 22 martie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iași în
temeiul Legii nr. 10/2001, cu privire la acordarea de măsuri reparatorii pentru
imobilul situat în Iași, în sensul emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor,
obligarea la plata de daune cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de
întârziere, începând cu data pronunțării hotărârii și până la soluționarea efectivă,
precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii,
reclamanta a arătat că este titulara dispoziției din 22 martie 2006, emisă de Primarul
Municipiului Iași în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost soluționată notificarea
sa de restituire a imobilului în litigiu, în sensul respingerii cererii de restituire
în natură și acordării de măsuri reparatorii. Dosarul de despăgubire a fost transmis
A.N.R.P., care l-a returnat emitentului pentru vicii de soluționare a notificării.
În urma acestui demers, primarul a emis dispoziția din 26 ianuarie 2009, prin care
a fost revocată dispoziția din 22 martie 2006. Prin hotărâre judecătorească, definitivă
și irevocabilă, a fost anulată dispoziția din 26 ianuarie 2009, fiind menținută
dispoziția din 22 martie 2006.
Ulterior, dosarul de despăgubire
aferent dispoziției din 22 martie 2006 a fost transmis la A.N.R.P., iar, prin
adresele din 29 martie 2011 și din 03 mai 2011, reclamanta a solicitat emiterea
deciziei reprezentând titlul de despăgubire. La data de 06 iunie 2011, reclamanta
s-a prezentat personal la sediul pârâtelor pentru a formula aceeași solicitare,
însă toate demersurile sale au rămas fără rezultat.
Reclamanta a arătat că
atitudinea pârâtelor de tergiversare nejustificată a soluționării dosarului său
este de natură a aduce atingeri grave drepturilor sale și contravine dispozițiilor
Convenției europene a drepturilor omului cu privire la noțiunea de termen rezonabil.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă
nr. 389 din 20 decembrie 2011, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ
și fiscal, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor A.N.R.P.
și C.C.S.D. și, în consecință, a respins acțiunea reclamantei în contradictoriu
cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără
calitate procesuală pasivă, și a respins cererea reclamantei privind obligarea la
plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această
soluție, Curtea de apel, a reținut, în esență, următoarele:
Față de obiectul cererii
de chemare în judecată, în raport cu dispozițiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII
al Legii nr. 247/2005, litigiile privind stabilirea despăgubirilor se soluționează
în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat de C.C.S.D.
Totodată, potrivit
art. 16
1
din Legea nr. 554/2004 și art. 129 alin. (4) și (5) din C.
proc. civ., instanța a pus în discuție necesitatea lărgirii cadrului procesual,
prin chemarea în judecată a Statului Român, reprezentat de C.C.S.D., conform
art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dându-i reclamantei posibilitatea
să completeze cadrul procesual, însă aceasta nu a optat în acest sens.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței pronunțate
de Curtea de apel a declarat recurs reclamanta U.A., arătând că instanța de fond
a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005,
apreciind că în cauză trebuia să fie introdus, în calitate de pârât, statul român,
deși conform art. 16 alin. (7) din aceeași lege competența emiterii deciziei reprezentând
titlul de despăgubire aparține C.C.S.D., iar cererea de chemare în judecată a fost
formulată în contradictoriu și cu A.N.R.P., întrucât, potrivit art. 5 lit. j) din
H.G. nr. 361/2005, secretariatul C.C.S.D. este asigurat de A.N.R.P.
Apărările formulate
de intimatele-pârâte
Intimatele-pârâte au depus
întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului și au expus pe larg procedura
administrativă reglementată de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 pentru emiterea
deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând cauza prin prisma
motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele
care vor fi arătate în continuare.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Reclamanta U.A. a învestit
instanța cu o acțiune în contencios administrativ, prin care a solicitat, în contradictoriu
cu pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D.:
- obligarea la executarea
dispoziției din 22 martie 2006, emisă de Primarul Municipiului Iași în temeiul Legii
nr. 10/2001, cu privire la acordarea de masuri reparatorii pentru imobilul situat
în Iași, în sensul emiterii deciziei de acordare a despăgubirilor;
- obligarea la plata de
daune cominatorii în sumă de 100 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu
data pronunțării hotărârii și până la soluționarea efectivă;
- obligarea la plata cheltuielilor
de judecată.
În principal, prin promovarea
acțiunii, reclamanta a urmărit să obțină obligarea pârâtelor A.N.R.P. și C.C.S.D.
la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire în procedura reglementată
de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Conform art. 16 alin.
(7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „În baza raportului de evaluare Comisia
Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire,
fie la trimiterea dosarului spre reevaluare”, iar, potrivit art. 18 alin. (1) din
același act normativ, „
după emiterea titlurilor de despăgubire
aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite,
un titlu de conversie și/sau un titlu de plată
”.
În condițiile în care
recurenta-reclamantă este titulara dispoziției din 22 martie 2006, emisă de Primarul
Municipiului Iași în temeiul Legii nr. 10/2001, prin care a fost soluționată notificarea
sa de restituire a imobilului în litigiu, în sensul respingerii cererii de restituire
în natură și acordării de măsuri reparatorii, iar dosarul de despăgubire a fost
înaintat C.C.S.D. în vederea emiterii titlului de despăgubire în temeiul art. 16
alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Înalta Curte reține că acestei autorități
publice îi revine competența corelativă cererii reclamantei.
Împrejurarea că art. 19
alin. (1) teza întâi din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede că „deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în condițiile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările
ulterioare, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin C.C.S.D.” nu poate conduce
la concluzia că C.C.S.D. nu are calitate procesuală pasivă în cazul acțiunilor prin
care reclamantul tinde să obțină emiterea titlului de despăgubire formulate în contradictoriu
doar cu C.C.S.D., iar nu și cu statul român. O asemenea interpretare denotă un formalism
rigid susceptibil să restrângă nejustificat accesul liber la justiție.
Astfel, față de obiectul
acțiunii, C.C.S.D. are calitate procesuală pasivă, conform art. 16 alin. (7) coroborat
cu art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Soluția instanței de fond
este, însă, corectă sub aspectul admiterii excepției lipsei calității procesuale
pasive a A.N.R.P., în acord cu jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație
și Justiție.
Întrucât emiterea deciziei
reprezentând titlul de despăgubire, care formează obiectul principal al acțiunii
promovate de reclamantă, constituie atributul exclusiv al C.C.S.D., conform
art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, în actuală etapă, față de
dispozițiile art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, citate anterior,
A.N.R.P. nu are calitate procesuală pasivă, acestei ultime autorități revenindu-i
competența de emitere a titlului de plată ulterior emiterii titlului de despăgubire
de către C.C.S.D.
Faptul că, potrivit
art. 2 lit. i) din H.G. nr. 361/2005, A.N.R.P. asigură organizarea
și funcționarea C.C.S.D., nu conferă A.N.R.P. calitate procesuală pasivă în litigiile
având ca obiect obligarea C.C.S.D. să emită titlul de despăgubire.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Având în vedere considerentele
expuse, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) și art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Înalta
Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare,
la aceeași instanță, care va soluționarea în fond acțiunea formulată de reclamanta
U.A. în contradictoriu cu pârâta C.C.S.D.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de U.E. împotriva sentinței civile nr. 389 din 20 decembrie 2011 a Curții de Apel
Iași, secția de contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre
rejudecare, la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie
2013.