ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4143/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4143/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantul S.M. a

chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de

despăgubiri pentru suma de 4.278.522 RON privind imobilul (apartament) situat

în Iași, str. U., conform Deciziei 26/2006 a Curții de Apel Iași și imobilul

din str. V.U., conform Sentinței Tribunalului Iași, nr. 1025/2010 și a

expertizelor efectuate, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro cu

titlu de daune morale și la daune cominatorii de 500 RON pană la data emiterii

deciziei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a solicitat Fondului Proprietatea transformarea în

acțiuni pentru suma de 4.278.522 RON reprezentând despăgubirile cuvenite, iar

acesta i-a comunicat că documentația a fost transmisă Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor. Deși dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta nu a parcurs nici o etapă din

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 titlul VII, fiind

depășit orice termen rezonabil.

Reclamantul solicită

daune morale pentru stresul la care a fost supus în obținerea drepturilor

legitime și perioada îndelungată în care i s-a aplicat acest tratament.

Pârâta a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în ceea

ce privește dosarul aferent Dispoziției 513 din 15 martie 2007 care are la bază

Decizia 26/2006 a Curții de Apel Iași, arătând că în cauză este în derulare o

procedură administrativă, ce presupune parcurgerea mai multor etape. În prezent

dosarul a fost trimis spre evaluare, operațiune ce este atributul exclusiv a

evaluatorilor autorizați, nici o altă entitate neputându-se substitui acestora.

În ceea ce privește

despăgubirile solicitate pentru imobilul din str. V.U., conform Sentinței

Tribunalului Iași, nr. 1025/2010, pârâta a invocat prematuritatea cererii

susținând că procedura administrativă se declanșează odată cu transmiterea

dosarului administrativ de către Primăria Municipiului Iași, iar în cauză nu i

s-a transmis încă acest dosar.

În ceea ce privește

obligarea la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale pârâta

consideră că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului și a culpei sau a

vreunei fapte ilicite, precum și legătura cauzală dintre prejudiciu și faptă,

iar cererea de obligare la daune cominatorii de 500 RON până la data emiterii

deciziei este inadmisibilă.

Prin Sentința civilă

nr. 283 din 3 octombrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal a admis excepția prematurității în ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la

acordarea despăgubirilor pentru imobilul din Str. V.U., a respins capătul de

cerere de obligare a pârâtei să emită decizia referitoare la acordarea

despăgubirilor pentru acest imobil, ca prematur introdus, a admis, în parte,

acțiunea, a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la acordarea

despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Iași,

str. U., a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata

sumei de 10000 euro cu titlu de daune morale și 500 RON pe zi daune cominatorii

și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond, deliberând conform art. 137 C. proc. civ.

asupra excepției prematurității în ceea ce privește capătul de cerere privind

obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele

reclamantului decizia referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilul

din Str. V.U., a apreciat că excepția este fondată, reținând că pentru acest

imobil nu s-a emis încă o dispoziție de către Primarul Municipiului Iași, iar

în fața Comisiei procedura administrativă se declanșează odată cu transmiterea

dosarului administrativ de către Primăria Municipiului Iași, iar în cauză nu

s-a transmis încă acest dosar.

Pentru aceste motive

Curtea de ape la apreciat că pârâta se află în imposibilitate de a emite o

decizie.

În ceea ce privește

capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la

acordarea despăgubirilor pentru imobilul din în Iași, str. U., instanța de fond

a reținut că prin Dispoziția nr. 513 din 15 martie 2007 emisă de Primarul

municipiului Iași, în baza Deciziei 26/2006 a Curții de Apel Iași, s-au propus

acordarea de despăgubiri pentru imobilul înstrăinat și terenul aferent. Deși

această dispoziție împreună cu dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta nu a finalizat procedura

administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 titlul VII, neemițând o decizie

în acest sens.

Faptul că prin Legea

specială nr. 247/2005, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen anume

pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de

retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu poate

constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, să tergiverseze nepermis soluționarea cererii

reclamantului, în condițiile în care procedura administrativă a fost inițiată

în 2001, cu aproape 10 ani în urmă, prin Notificarea 1875/2001, iar Dispoziția

nr. 513 a fost emisă de Primarul Municipiului Iași încă de la data de 15 martie

2007.

Soluționarea într-un

termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces

echitabil, astfel cum a fost acesta consfințit prin art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, și trebuie să constituie o garanție a părții

implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza

procedurii prealabile sau faza contencioasă.

Instanța de fond a

mai reținut că, din modul în care autoritatea pârâtă a înțeles să răspundă

reclamantei, rezultă nu numai că nu are în vedere un asemenea termen,

dimpotrivă rezultă intenția de tergiversare, de la momentul emiterii

Dispoziției nr. 513 din 15 martie 2007 și până în prezent mai mult de patru

ani, timp în care dosarul reclamantului a fost numai înregistrat fără a mai fi

parcurs vreo etapă din procedura administrativă.

Împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea

realizării dreptului reclamantului. Pentru respectarea termenului rezonabil,

statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale în așa fel, încât să

răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori

care pot întârzia procedurile administrative.

Prin urmare instanța

de fond a apreciat că procedurile administrative, coordonate cu cele judiciare

trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10

ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii

constituie o încălcare evidentă și flagrantă a prevederilor art. 6 din din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Instanța de fond a

considerat că nu poate obliga pârâta la emiterea unei decizii pentru suma

solicitată de reclamant întrucât în dispozitivul sentinței menționate nu se

face vreo mențiune privind valoarea despăgubirilor, iar legea specială în baza

căreia se acordă astfel de despăgubiri prevede o procedură specială de evaluare

efectuată doar de către anumiți evaluatori, rapoartele de expertiză depuse în

cauză fiind astfel lipsite de relevanță, despăgubirile urmând a fi stabilite în

baza raportului de evaluare ce se va întocmi conform Legii nr. 247/2005.

De asemenea, instanța

de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune

morale, apreciind că reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte că

ar fi suferit vreun prejudiciu moral și nici elemente în baza cărora să poată

fi cuantificat un asemenea prejudiciu.

Instanța de fond a

respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune

cominatorii, ținând seama de împrejurarea că dispozițiile art. 18 alin. (5) din

Legea nr. 554/2004, aplicabile în materie de litigii de contencios

administrativ, derogatorii de la legea generală, permit doar sancționarea

părții obligate cu plata de penalități pentru întârziere, nu și obligarea la

daune cominatorii, noțiuni juridice distincte.

Împotriva hotărârii

instanței de fond atât reclamantul S.M., cât și pârâtul Statul Român prin

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

I. Reclamantul S.M.,

arată că sentința recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, motiv de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

De asemenea,

reclamantul consideră că s-a interpretat greșit actul dedus judecății,

schimbându-i-se natura și înțelesul lămurit și vădii neîndoielnic al acestuia

(art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), iar hotărârea Curții de Apel Iași, s-a

pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident art. 304

pct. 9 C. proc. civ. (nulități prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și

9 C. proc. civ.).

Reclamantul apreciază

că ar fi fost de apreciat dacă Instanța de fond, ar fi acordat o minimă

atenție, motivându-și în acest fel soluția de respingere a acțiunii ca prematur

introdusă.

Nici un text de lege

nu interzice posibilitatea de a se adresa direct Comisiei Centrale.

Reclamantul susține

că în mod greșit i s-a respins cererea de acordare de daune morale, pe motivul

că nu a dovedit prejudiciul moral suferit.

Pretențiile sunt

evidențiate chiar de sentința recurată care consemnează că "nu s-au luat

măsuri eficiente de soluționare a cererilor" sau „absența totală a

despăgubirilor de aproximativ 10 ani" s-au că „procedurile

administrative" au depășit termenul de 10 ani.

II. Pârâtul Statul

Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susține că

sentința pronunțată de Curtea de Apel Iași, este netemeinică și nelegală în

ceea ce privește obligarea instituției la emiterea deciziei reprezentând titlu

de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Iași, str. U.

Instanța de fond, în

mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind

respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei.

Parcurgerea celei de

a doua etape prevăzute de lege, respectiv transmiterea dosarului către un

evaluator și emiterea deciziei de despăgubire, este condiționată de respectarea

ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815

din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În aplicarea acestor

prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr.

2 din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de

despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, iar această decizie

a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008.

În aceste condiții,

pârâta apreciază că instanța de fond nu a reținut, sub nici o formă, aspectele

legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența

depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului aferent

Dispoziției nr. 10561 din 30 iunie 2005 a Primăriei Municipiului Craiova.

Adoptarea Deciziei

nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a impus ca urmare a practicii judiciare în

materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a

persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul din

principiile generale ale dreptului comunitar.

Examinând cauza și

sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de

recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Legea nr. 247/2005

stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie

parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în

acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile

emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de

retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice

centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume

care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația

juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație

aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții

demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii,

se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei

Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu

de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Dispozițiile

autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la

nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul

conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării

controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după

caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă

imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri

sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea

notificării.

Alineatul 3 al

aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în

vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de

proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a

tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor

motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de

valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în

vigoare a prezentei legi.

Pe baza situației

juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri,

Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la

alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de

restituire în natură. Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare.

După primirea

dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua

procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va

transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire.

Legiuitorul a

menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului

de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art.

16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de

evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare.

În alineatul 8 se

arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere

a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și

deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr.

10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au

consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul

prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând

cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de

inflație.

Criticile din

motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest

aspect sunt nefondate.

După cum s-a arătat,

Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se

soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele

preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII,

aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare.

Inițial, Comisia

Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin

Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare

a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării.

Una dintre garanțiile

prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este

principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil

impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare,

atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de

normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea

proceduri, așa cum este cazul în speță.

Pentru respectarea

termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale,

astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de

diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă.

Raportat la

criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate

criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata

excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei

trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât

să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin

conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a

titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia.

Înalta Curte constată

că instanța de fond în mod corect a respins ca prematur formulat capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei referitor la acordarea

despăgubirilor pentru imobilul situat în str. V.U. reținând că pentru acest

imobil nu s-a emis o dispoziție a Primarului.

De asemenea, Înalta

Curte apreciază că instanța de fond în mod temeinic a respins obligarea

pârâtului la plata daunelor cominatorii.

Potrivit doctrinei și

practicii judiciare daunele cominatorii reprezintă o instituție creată pentru

garantarea indirectă a executării obligațiilor de „a face”, intuituu personae.

Înalta Curte reține

că procedura contenciosului administrativ vizând executarea titlurilor

executorii constituite din hotărâri judecătorești nu prevede o atare sancțiune,

procedura de executare fiind una aparte, derogatorie de la dreptul comun (art.

22 și următoarele din Legea nr. 554/2004).

Pe de altă parte,

instanța de control judiciar are în vedere și faptul că în dreptul comun

posibilitatea de constrângere a debitorului unei obligații de a face care nu se

poate realiza decât cu concursul nemijlocit al acestuia și care nu se poate

aduce la îndeplinire prin executare silită, nu se poate realiza decât prin

aplicarea unei amenzi civile, care se plătește în contul statului și nu al

creditorului, creditorul putând însă să fie despăgubit pentru daunele-interese

echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr.

554/2004, aceste dispoziții instituind o procedură specială de sancționare a

autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Astfel fiind, Înalta

Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate, iar

instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va

menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de S.M. și de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 283 din 3 octombrie 2011 a Curții de

Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM