ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4143/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul S.M. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri pentru suma de 4.278.522 RON privind imobilul (apartament) situat în Iași, str. U., conform Deciziei 26/2006 a Curții de Apel Iași și imobilul din str. V.U., conform Sentinței Tribunalului Iași, nr. 1025/2010 și a expertizelor efectuate, obligarea pârâtei la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale și la daune cominatorii de 500 RON pană la data emiterii deciziei, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a solicitat Fondului Proprietatea transformarea în acțiuni pentru suma de 4.278.522 RON reprezentând despăgubirile cuvenite, iar acesta i-a comunicat că documentația a fost transmisă Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Deși dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta nu a parcurs nici o etapă din procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 titlul VII, fiind depășit orice termen rezonabil. Reclamantul solicită daune morale pentru stresul la care a fost supus în obținerea drepturilor legitime și perioada îndelungată în care i s-a aplicat acest tratament.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată în ceea ce privește dosarul aferent Dispoziției 513 din 15 martie 2007 care are la bază Decizia 26/2006 a Curții de Apel Iași, arătând că în cauză este în derulare o procedură administrativă, ce presupune parcurgerea mai multor etape. În prezent dosarul a fost trimis spre evaluare, operațiune ce este atributul exclusiv a evaluatorilor autorizați, nici o altă entitate neputându-se substitui acestora. În ceea ce privește despăgubirile solicitate pentru imobilul din str. V.U., conform Sentinței Tribunalului Iași, nr. 1025/2010, pârâta a invocat prematuritatea cererii susținând că procedura administrativă se declanșează odată cu transmiterea dosarului administrativ de către Primăria Municipiului Iași, iar în cauză nu i s-a transmis încă acest dosar.

În ceea ce privește obligarea la plata sumei de 10.000 euro cu titlu de daune morale pârâta consideră că nu s-a făcut dovada existenței prejudiciului și a culpei sau a vreunei fapte ilicite, precum și legătura cauzală dintre prejudiciu și faptă, iar cererea de obligare la daune cominatorii de 500 RON până la data emiterii deciziei este inadmisibilă.

Prin Sentința civilă nr. 283 din 3 octombrie 2011 Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția prematurității în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilul din Str. V.U., a respins capătul de cerere de obligare a pârâtei să emită decizia referitoare la acordarea despăgubirilor pentru acest imobil, ca prematur introdus, a admis, în parte, acțiunea, a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Iași, str. U., a respins cererea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata sumei de 10000 euro cu titlu de daune morale și 500 RON pe zi daune cominatorii și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond, deliberând conform art. 137 C. proc. civ. asupra excepției prematurității în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilul din Str. V.U., a apreciat că excepția este fondată, reținând că pentru acest imobil nu s-a emis încă o dispoziție de către Primarul Municipiului Iași, iar în fața Comisiei procedura administrativă se declanșează odată cu transmiterea dosarului administrativ de către Primăria Municipiului Iași, iar în cauză nu s-a transmis încă acest dosar. Pentru aceste motive Curtea de ape la apreciat că pârâta se află în imposibilitate de a emite o decizie.

În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la acordarea despăgubirilor pentru imobilul din în Iași, str. U., instanța de fond a reținut că prin Dispoziția nr. 513 din 15 martie 2007 emisă de Primarul municipiului Iași, în baza Deciziei 26/2006 a Curții de Apel Iași, s-au propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul înstrăinat și terenul aferent. Deși această dispoziție împreună cu dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta nu a finalizat procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 titlul VII, neemițând o decizie în acest sens.

Faptul că prin Legea specială nr. 247/2005, legiuitorul nu a înțeles să stabilească un termen anume pentru finalizarea procedurii administrative de soluționare a cererilor de retrocedare și de emitere a deciziei reprezentând titlu de despăgubire nu poate constitui o justificare pentru autoritatea pârâtă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să tergiverseze nepermis soluționarea cererii reclamantului, în condițiile în care procedura administrativă a fost inițiată în 2001, cu aproape 10 ani în urmă, prin Notificarea 1875/2001, iar Dispoziția nr. 513 a fost emisă de Primarul Municipiului Iași încă de la data de 15 martie 2007. Soluționarea într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, astfel cum a fost acesta consfințit prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, și trebuie să constituie o garanție a părții implicate într-un litigiu, indiferent de faza de desfășurare a acestuia: faza procedurii prealabile sau faza contencioasă.

Instanța de fond a mai reținut că, din modul în care autoritatea pârâtă a înțeles să răspundă reclamantei, rezultă nu numai că nu are în vedere un asemenea termen, dimpotrivă rezultă intenția de tergiversare, de la momentul emiterii Dispoziției nr. 513 din 15 martie 2007 și până în prezent mai mult de patru ani, timp în care dosarul reclamantului a fost numai înregistrat fără a mai fi parcurs vreo etapă din procedura administrativă. Împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor constituie culpa acestora și nu poate să conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantului. Pentru respectarea termenului rezonabil, statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale în așa fel, încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile administrative.

Prin urmare instanța de fond a apreciat că procedurile administrative, coordonate cu cele judiciare trebuie să se desfășoare în termen rezonabil și că depășirea unui termen de 10 ani de la data formulării cererii de acordarea a măsurilor reparatorii constituie o încălcare evidentă și flagrantă a prevederilor art. 6 din din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Instanța de fond a considerat că nu poate obliga pârâta la emiterea unei decizii pentru suma solicitată de reclamant întrucât în dispozitivul sentinței menționate nu se face vreo mențiune privind valoarea despăgubirilor, iar legea specială în baza căreia se acordă astfel de despăgubiri prevede o procedură specială de evaluare efectuată doar de către anumiți evaluatori, rapoartele de expertiză depuse în cauză fiind astfel lipsite de relevanță, despăgubirile urmând a fi stabilite în baza raportului de evaluare ce se va întocmi conform Legii nr. 247/2005.

De asemenea, instanța de fond a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune morale, apreciind că reclamantul nu a administrat probe din care să rezulte că ar fi suferit vreun prejudiciu moral și nici elemente în baza cărora să poată fi cuantificat un asemenea prejudiciu. Instanța de fond a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, ținând seama de împrejurarea că dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, aplicabile în materie de litigii de contencios administrativ, derogatorii de la legea generală, permit doar sancționarea părții obligate cu plata de penalități pentru întârziere, nu și obligarea la daune cominatorii, noțiuni juridice distincte.

Împotriva hotărârii instanței de fond atât reclamantul S.M., cât și pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. I. Reclamantul S.M., arată că sentința recurată cuprinde motive străine de natura cauzei, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. De asemenea, reclamantul consideră că s-a interpretat greșit actul dedus judecății, schimbându-i-se natura și înțelesul lămurit și vădii neîndoielnic al acestuia (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.), iar hotărârea Curții de Apel Iași, s-a pronunțat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (nulități prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.). Reclamantul apreciază că ar fi fost de apreciat dacă Instanța de fond, ar fi acordat o minimă atenție, motivându-și în acest fel soluția de respingere a acțiunii ca prematur introdusă. Nici un text de lege nu interzice posibilitatea de a se adresa direct Comisiei Centrale. Reclamantul susține că în mod greșit i s-a respins cererea de acordare de daune morale, pe motivul că nu a dovedit prejudiciul moral suferit. Pretențiile sunt evidențiate chiar de sentința recurată care consemnează că "nu s-au luat măsuri eficiente de soluționare a cererilor" sau „absența totală a despăgubirilor de aproximativ 10 ani" s-au că „procedurile administrative" au depășit termenul de 10 ani. II.

Pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, susține că sentința pronunțată de Curtea de Apel Iași, este netemeinică și nelegală în ceea ce privește obligarea instituției la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul situat în Municipiul Iași, str. U. Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că, în speță, au fost încălcate dispozițiile privind respectarea unui termen rezonabil de soluționare a cauzei. Parcurgerea celei de a doua etape prevăzute de lege, respectiv transmiterea dosarului către un evaluator și emiterea deciziei de despăgubire, este condiționată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor, așa cum s-a stabilit prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În aplicarea acestor prevederi, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis Decizia nr. 2 din 28 februarie 2006 care prevedea selectarea aleatorie atât a dosarului de despăgubire cât și a evaluatorului/societății de evaluare, iar această decizie a fost înlocuită cu Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008. În aceste condiții, pârâta apreciază că instanța de fond nu a reținut, sub nici o formă, aspectele legate de ordinea de soluționare a dosarelor privind acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, susținând, în mod greșit, existența depășirii termenului rezonabil în privința soluționării dosarului aferent Dispoziției nr. 10561 din 30 iunie 2005 a Primăriei Municipiului Craiova.

Adoptarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a impus ca urmare a practicii judiciare în materie și pentru a nu se încălca principiul egalității în drepturi a persoanelor îndreptățite care au dosare înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor încă de la înființare (2005). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat principiul egalității ca unul din principiile generale ale dreptului comunitar. Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Legea nr. 247/2005 stabilește procedura administrativă și etapele din cadrul acesteia care trebuie parcurse în vederea emiterii unei decizii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reprezentând titlul de despăgubire.

Astfel fiind, în acord cu prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Dispozițiile autorităților administrației publice locale vor fi centralizate pe județe la nivelul prefecturilor, urmând a fi înaintate de prefect către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de referatul conținând avizul de legalitate al instituției prefectului, ulterior exercitării controlului de legalitate de către acesta. Deciziile/dispozițiile sau, după caz, ordinele prevăzute la alin. (2) vor fi însoțite de înscrisuri care atestă imposibilitatea atribuirii, în compensare, total sau parțial, a unor alte bunuri sau servicii disponibile, deținute de entitatea învestită cu soluționarea notificării.

Alineatul 3 al aceluiași articol prevede că în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Biroul Central va proceda la predarea, pe bază de proces-verbal de predare-primire, către Secretariatul Comisiei Centrale a tuturor documentațiilor depuse de către titularii deciziilor/dispozițiilor motivate prin care s-a stabilit ca măsură reparatorie acordarea de titluri de valoare nominală și care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Pe baza situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, Secretariatul Comisiei Centrale procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură.

Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare. După primirea dosarului, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va efectua procedura de specialitate și va întocmi raportul de evaluare pe care îl va transmite Comisiei Centrale. Acest raport va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora vor fi acordate titlurile de despăgubire. Legiuitorul a menționat în mod detaliat și procedura care urmează după efectuarea raportului de evaluare de către evaluatorul numit.

În mod expres în art. 16 alin. (7) al acestui act normativ se menționează că în baza raportului de evaluare Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare. În alineatul 8 se arată că dispozițiile alin. (1) - (2) și (7) reglementează procedura de emitere a titlului de despăgubire se aplică în mod corespunzător și deciziilor/ordinelor emise în temeiul art. 6 alin. (4) și art. 31 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, în care s-au consemnat/propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire. În cazul prevăzut la alin. (8), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse, actualizate cu indicele de inflație.

Criticile din motivele de recurs ce vizează netemeinicia soluției instanței de fond sub acest aspect sunt nefondate. După cum s-a arătat, Legea nr. 247/2005, în Titlul VII nu a prevăzut un termen în care să se soluționeze dosarele în care s-au stabilit despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv și nici prin Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1.095/2005 nu s-au stabilit termene de soluționare. Inițial, Comisia Centrală a stabilit soluționarea aleatorie a dosarelor, iar ulterior, prin Decizia nr. 2815 din 16 septembrie 2008 s-a prevăzut că ordinea de soluționare a dosarelor înaintate va fi cea a înregistrării. Una dintre garanțiile prevăzute de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului este principiul celerității procedurilor judiciare.

Termenul rezonabil impus de art. 6 cuprinde și durata procedurii administrative preliminare, atunci când posibilitatea sesizării unei jurisdicții este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea, în mod obligatoriu, a unei asemenea proceduri, așa cum este cazul în speță. Pentru respectarea termenului rezonabil statul trebuie să-și organizeze sistemul puterilor sale, astfel încât să răspundă acestei cerințe, dincolo de dificultățile generate de diverși factori care pot întârzia procedurile, inclusiv pe cea administrativă. Raportat la criteriile recunoscute în jurisprudența CEDO se constată că sunt nefondate criticile recurentei deoarece nu s-au invocat motive care să justifice durata excesivă a procedurii administrative.

Activitatea pârâtei trebuie organizată de organele competente din interiorul său în așa fel încât să asigure rezolvarea dosarelor înregistrate într-un termen rezonabil, iar prin conduita pârâtei de a tergiversa soluționarea cererii reclamantei de emitere a titlului de despăgubire se aduc grave prejudicii acesteia. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins ca prematur formulat capătul de cerere privind obligarea pârâtei la emiterea deciziei referitor la acordarea despăgubirilor pentru imobilul situat în str. V.U. reținând că pentru acest imobil nu s-a emis o dispoziție a Primarului. De asemenea, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod temeinic a respins obligarea pârâtului la plata daunelor cominatorii.

Potrivit doctrinei și practicii judiciare daunele cominatorii reprezintă o instituție creată pentru garantarea indirectă a executării obligațiilor de „a face”, intuituu personae. Înalta Curte reține că procedura contenciosului administrativ vizând executarea titlurilor executorii constituite din hotărâri judecătorești nu prevede o atare sancțiune, procedura de executare fiind una aparte, derogatorie de la dreptul comun (art. 22 și următoarele din Legea nr. 554/2004).

Pe de altă parte, instanța de control judiciar are în vedere și faptul că în dreptul comun posibilitatea de constrângere a debitorului unei obligații de a face care nu se poate realiza decât cu concursul nemijlocit al acestuia și care nu se poate aduce la îndeplinire prin executare silită, nu se poate realiza decât prin aplicarea unei amenzi civile, care se plătește în contul statului și nu al creditorului, creditorul putând însă să fie despăgubit pentru daunele-interese echivalente prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligației. Astfel fiind, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, aceste dispoziții instituind o procedură specială de sancționare a autorităților, în cazul în care acestea nu execută hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, procedură care este subsecventă actualei etape judiciare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, pe care o va menține. În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de S.M. și de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 283 din 3 octombrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM