ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Curții de Apel Iași, reclamanta C.V.
a
chemat în judecată Statul Român - prin Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor solicitând stabilirea
valorii de despăgubire pentru imobilul construcție demolată ce a fost situat în
Iași, precum
și obligarea pârâtei la
emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri.
In motivarea acțiunii, reclamanta a
arătat că prin Dispoziția
nr. 851 din 14
mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, s-au propus măsuri reparatorii în
echivalent pentru imobilul ce fusese demolat și,deși, această
dispoziție
împreună cu dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor, pârâta nu a parcurs nici o etapă din
procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII,
fiind
depășit orice termen rezonabil.
Prin întâmpinare, pârâta Comisia
Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în
cauză este în derulare o procedură administrativă,
ce presupune parcurgerea
mai multe
etape, dosarul reclamantei fiind, în prezent, trimis spre evaluare.
Prin Sentința
nr. 17 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași a admis
acțiunea
formulată așa cum a fost modificată ulterior de reclamanta C.V.
, în
contradictoriu cu pârâta Statul Român - prin Comisia Centrală
pentru Stabilirea Despăgubirilor și a
dispus obligarea pârâte să emită pe numele reclamantei decizia referitoare la
acordarea despăgubirilor în
condițiile legii
247/2005 pentru imobilul construcție demolată ce a fost situat în Iași, obligând
pârâta la pata sumei de 1000 de lei cu titlu
de cheltuieli de judecată.
Pentru a
pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență
că prin
Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, în
urma formulării de către reclamantă a
notificării 920 din 13 august 2001, s-au
propus
măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat situat în
Iași, nefiind nici până în prezent, finalizată
procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII.
Curtea de apel a constatat că, deși
Legea specială nr. 247/2005
legiuitorul nu
instituie un termen anume pentru finalizarea procedurii
administrative
de soluționare a cererilor de retrocedare, totuși nu poate
constitui o justificare pentru autoritatea
publică pentru tergiversare și pentru
nesoluționarea
într-un termen rezonabil, iar din exprimarea punctului de
vedere al pârâtei rezultă intenția de
tergiversare, de la momentul emiterii dispoziției și până în prezent trecând
mai mult de doi ani în care dosarul
reclamantei nu a parcurs vreo etapă
din procedura administrativă.
S-a mai arătat în considerentele
sentinței atacate că, în că în cauză,
este
evident că autoritatea pârâtă are intenția de tergiversare, de la momentul
emiterii
Dispoziției nr. 851 din 14 mai 2007 și până în prezent trecând aproape patru
ani și abia în urma introducerii prezentei acțiuni, fiind trimis dosarul
reclamantei spre evaluare.
Instanța de fond a mai reținut că
realizarea dreptului reclamantei nu poate fi împiedicată de împrejurarea că
autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a
cererilor , astfel încât să fie respectat termenul rezonabil.
Având în vedere că, în speță, a fost
întocmit raportul de evaluare de către C.A. SRL, prima instanță a apreciat că
nu mai există nici un motiv pentru care să nu poată fi emisă decizia
referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii 247/2005 pentru
imobilul construcție demolată ce a fost situat în Iași.
Împotriva sentinței civile pronunțate
de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea
Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând
dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
Printr-o primă critică din recurs,
recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel, arătând că
instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea
principiului termenului rezonabil, deși emiterea deciziei reprezentând titlul
de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative
prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările
ulterioare.
Recurenta-pârâtă susține că, în cauză
nu a fost încălcat termenul rezonabil, întrucât dosarele de despăgubire nu pot
fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004,
cu trecerea peste etapele administrative.
Recurenta-pârâtă critică soluția
instanței de fond și sub aspectul obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea
Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei,
apreciind că onorariul este nepotrivit de mare față de munca avocatului depusă
în soluționarea cauzei.
Totodată, recurenta-pârâtă arată că nu
poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în nume propriu, fiind o
entitate fără personalitate juridică, fără buget propriu.
Pârâta C.V., prin avocat, a formulat
întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea
sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, precum și cheltuieli de
judecată.
Analizând cauza, în limita criticilor
din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C.
proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele
considerente:
Intimata-reclamantă a învestit
instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea Comisiei
Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia care să conțină
titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Iași, , având în vedere
Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, în
contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în
judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.
Înalta Curte constată că cea mai mare
parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici
propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările
de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii
nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.
Intervalul mare de timp pe parcursul
căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile
preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la
despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de
Primarul Municipiului Iași, conferă consistență concluziei instanței de fond,
în sensul că pârâta a tergiversat soluționarea dosarului în mod nejustificat
fiind încălcat principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,
consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.
Cu referire concretă la criticile
formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, întemeiat, a
reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,
autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a
încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. l din
Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată
de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se
fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Nici faptul că legea specială nu
prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor
autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția
României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având
ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi
interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului
soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. l din
Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai
în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor
administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.
Soluționarea cauzelor în mod imparțial,
echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o
bună administrație, drept
fundamental al
cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor
Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în
orientarea
conduitei administrative a autorităților publice ale statelor
membre, acesta fiind un argument în plus în
sensul netemeiniciei criticilor
aduse hotărârii recurate.
Complexitatea etapelor procedurale
reglementate de lege poate
constitui un criteriu
de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu
poate fi invocată pentru justificarea unei
conduite arbitrare ori a pasivității
autorității publice.
Referitor la critica privind
cheltuielile de judecată, Înalta Curte
constată
aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanță lipsa personalității
juridice,
invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ,
astfel că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la
plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin.
(1) C. proc. civ.
, potrivit cărora
cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care
cade în
pretenții.
Totodată, Înalta
Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin.
(1) și (3) C. proc. civ., reducerea cheltuielilor
de judecată până la suma de 1000 lei,
fiind justificată în raport de complexitatea speței.
Pentru
considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată
este legală și temeinică, neexistând
motive de casare sau modificare în
sensul
dispozițiilor art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., astfel că, în
temeiul art. 20
alin. (3) din Legea
nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge,
ca nefondat, recursul declarat de Starul Român prin Comisia Centrală pentru
Stabilirea Despăgubirilor.
În temeiul
dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-
pârâtă Comisia
Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la
plata cheltuielilor de judecată către
intimata-reclamantă.
PENTRU ACESTE
MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală
pentru Stabilirea
Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 17 din data de 17
ianuarie 2011 a
Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurenta la plata sumei de 500
lei cheltuieli de judecată către intimată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
20 octombrie 2011.