ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.10.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2011

HOTĂRÂRE
20.10.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4853/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Iași, reclamanta C.V.

a

chemat în judecată Statul Român - prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor solicitând stabilirea

valorii de despăgubire pentru imobilul construcție demolată ce a fost situat în

Iași, precum

și obligarea pârâtei la

emiterea deciziei care să conțină titlul de despăgubiri.

In motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin Dispoziția

nr. 851 din 14

mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, s-au propus măsuri reparatorii în

echivalent pentru imobilul ce fusese demolat și,deși, această

dispoziție

împreună cu dosarul anexă a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor, pârâta nu a parcurs nici o etapă din

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII,

fiind

depășit orice termen rezonabil.

Prin întâmpinare, pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că în

cauză este în derulare o procedură administrativă,

ce presupune parcurgerea

mai multe

etape, dosarul reclamantei fiind, în prezent, trimis spre evaluare.

Prin Sentința

nr. 17 din 17 ianuarie 2011, Curtea de Apel Iași a admis

acțiunea

formulată așa cum a fost modificată ulterior de reclamanta C.V.

, în

contradictoriu cu pârâta Statul Român - prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor și a

dispus obligarea pârâte să emită pe numele reclamantei decizia referitoare la

acordarea despăgubirilor în

condițiile legii

247/2005 pentru imobilul construcție demolată ce a fost situat în Iași, obligând

pârâta la pata sumei de 1000 de lei cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a

pronunța această sentință, instanța de fond a reținut în esență

că prin

Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, în

urma formulării de către reclamantă a

notificării 920 din 13 august 2001, s-au

propus

măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul ce fusese demolat situat în

Iași, nefiind nici până în prezent, finalizată

procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 247/2005 Titlul VII.

Curtea de apel a constatat că, deși

Legea specială nr. 247/2005

legiuitorul nu

instituie un termen anume pentru finalizarea procedurii

administrative

de soluționare a cererilor de retrocedare, totuși nu poate

constitui o justificare pentru autoritatea

publică pentru tergiversare și pentru

nesoluționarea

într-un termen rezonabil, iar din exprimarea punctului de

vedere al pârâtei rezultă intenția de

tergiversare, de la momentul emiterii dispoziției și până în prezent trecând

mai mult de doi ani în care dosarul

reclamantei nu a parcurs vreo etapă

din procedura administrativă.

S-a mai arătat în considerentele

sentinței atacate că, în că în cauză,

este

evident că autoritatea pârâtă are intenția de tergiversare, de la momentul

emiterii

Dispoziției nr. 851 din 14 mai 2007 și până în prezent trecând aproape patru

ani și abia în urma introducerii prezentei acțiuni, fiind trimis dosarul

reclamantei spre evaluare.

Instanța de fond a mai reținut că

realizarea dreptului reclamantei nu poate fi împiedicată de împrejurarea că

autoritățile administrative române nu au luat măsuri eficiente de soluționare a

cererilor , astfel încât să fie respectat termenul rezonabil.

Având în vedere că, în speță, a fost

întocmit raportul de evaluare de către C.A. SRL, prima instanță a apreciat că

nu mai există nici un motiv pentru care să nu poată fi emisă decizia

referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii 247/2005 pentru

imobilul construcție demolată ce a fost situat în Iași.

Împotriva sentinței civile pronunțate

de Curtea de apel a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

Printr-o primă critică din recurs,

recurenta-pârâtă critică soluția pronunțată de Curtea de apel, arătând că

instanța de fond în mod greșit a soluționat cauza reținând încălcarea

principiului termenului rezonabil, deși emiterea deciziei reprezentând titlul

de despăgubire se poate face numai după parcurgerea procedurii administrative

prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările

ulterioare.

Recurenta-pârâtă susține că, în cauză

nu a fost încălcat termenul rezonabil, întrucât dosarele de despăgubire nu pot

fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004,

cu trecerea peste etapele administrative.

Recurenta-pârâtă critică soluția

instanței de fond și sub aspectul obligării Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei,

apreciind că onorariul este nepotrivit de mare față de munca avocatului depusă

în soluționarea cauzei.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că nu

poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în nume propriu, fiind o

entitate fără personalitate juridică, fără buget propriu.

Pârâta C.V., prin avocat, a formulat

întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea

sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, precum și cheltuieli de

judecată.

Analizând cauza, în limita criticilor

din recurs, în raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Intimata-reclamantă a învestit

instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând obligarea Comisiei

Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită decizia care să conțină

titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Iași, , având în vedere

Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de Primarul Municipiului Iași, în

contextul împrejurărilor de fapt și de drept expuse în cererea de chemare în

judecată și reținute ca atare prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că cea mai mare

parte a motivării căii de atac exercitate în cauză nu cuprinde critici

propriu-zise la adresa soluției pronunțate de prima instanță, ci reia apărările

de la fond privind complexitatea procedurii reglementare de Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității în derularea acesteia.

Intervalul mare de timp pe parcursul

căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile

preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la

despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 851 din 14 mai 2007 emisă de

Primarul Municipiului Iași, conferă consistență concluziei instanței de fond,

în sensul că pârâta a tergiversat soluționarea dosarului în mod nejustificat

fiind încălcat principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil,

consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire concretă la criticile

formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond, întemeiat, a

reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire,

autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a

încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 par. l din

Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată

de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se

fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Nici faptul că legea specială nu

prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

autorității publice recurente, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția

României, normele naționale cuprinse în legislația primară și secundară având

ca obiect de reglementare procedura de acordare a despăgubirilor nu pot fi

interpretate și aplicate într-un sens care să contravină principiului

soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 par. l din

Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, aplicabil nu numai

în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor

administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial,

echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o

bună administrație, drept

fundamental al

cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor

Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în

orientarea

conduitei administrative a autorităților publice ale statelor

membre, acesta fiind un argument în plus în

sensul netemeiniciei criticilor

aduse hotărârii recurate.

Complexitatea etapelor procedurale

reglementate de lege poate

constitui un criteriu

de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu

poate fi invocată pentru justificarea unei

conduite arbitrare ori a pasivității

autorității publice.

Referitor la critica privind

cheltuielile de judecată, Înalta Curte

constată

aceasta este nefondată, fiind lipsită de relevanță lipsa personalității

juridice,

invocată de pârâtă, întrucât aceasta are capacitate de drept administrativ,

astfel că în mod corect instanța de fond a obligat pârâta la

plata cheltuielilor de judecată conform art. 274 alin.

(1) C. proc. civ.

, potrivit cărora

cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care

cade în

pretenții.

Totodată, Înalta

Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a art. 274 alin.

(1) și (3) C. proc. civ., reducerea cheltuielilor

de judecată până la suma de 1000 lei,

fiind justificată în raport de complexitatea speței.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte constată că sentința recurată

este legală și temeinică, neexistând

motive de casare sau modificare în

sensul

dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

temeiul art. 20

alin. (3) din Legea

nr. 554/2004 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge,

ca nefondat, recursul declarat de Starul Român prin Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. recurenta-

pârâtă Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor va fi obligată la

plata cheltuielilor de judecată către

intimata-reclamantă.

Respinge

recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală

pentru Stabilirea

Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 17 din data de 17

ianuarie 2011 a

Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta la plata sumei de 500

lei cheltuieli de judecată către intimată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

20 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-06-29
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3804/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 26 octombrie 2009, reclamanții A.E., A.V. și A.M. (fostă A.) au chemat în judecată Comisia Centrală pentru Stabilirea D
ÎCCJ 2011-10-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4912/2011
propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demo
ÎCCJ 2012-10-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4143/2012
, acțiunea, a dispus obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită pe numele reclamantului decizia referitoare la acordarea despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilul situat în Iași, str. U., a r
ÎCCJ 2011-09-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4279/2011
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și
ÎCCJ 2012-03-20
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2012
.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților București; - a dispus anularea Deciziei nr. 7.204 din 18 noiembrie 2009
Sursă