ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2387/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VlII-a, reclamantul I.O. a solicitat, în contradictoriu, cu

pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia

din urmă la efectuarea controlului de legalitate în sensul

analizării dosarului înregistrat la Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților sub nr. 25309/CC sub aspectul

legalității cererii de restituire în natură, obligarea pârâtei la transmiterea

dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a

imobilului situat în Iași, și pentru construcția demolată care a fost situată

la aceeași adresă precum și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii de

200 lei/zi de întârziere începând cu 60 de zile de la data rămânerii definitive

a hotărârii

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, prin

dispoziția nr. 2304 din 02 august 2006 emisă de Primăria Municipiului Iași, s-a

soluționat notificarea din 12 februarie 2002, s-a stabilit valoarea echivalentă

a terenului în suprafață de 2340 mp situat în Iași, și pentru construcția

demolată care a fost situată la aceeași adresă în suprafață de 235,75 m.p.

Arată în continuare că, potrivit Legii nr. 247/2005, dispoziția împreună cu

actele doveditoare au fost înaintate către Secretariatul Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor în vederea efectuării controlului de

legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

A mai susținut reclamantul că de la data emiterii

dispoziției și până în prezent s-au efectuat demersuri în vederea transmiterii

dosarului către Comisie și, ulterior, în vederea analizării acestuia din

punctul de vedere al legalității cererii de restituire în natură însă și în

prezent dosarul se află în arhivă fără a fi repartizat spre a fi lucrat.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată/a solicitat

respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 4936 din 7

septembrie 2011 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.O., în

contradictoriu, cu pârâta Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor și

a obligat pe aceasta din urmă la desemnarea unui evaluator pentru evaluarea

despăgubirilor datorate reclamantului și la emiterea deciziei conținând titlul

de despăgubire pentru dosarul nr. 25309/CC.

Prin aceeași sentință, Curtea de Apel București a

respins cererea de plată a daunelor cominatorii ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în

esență, următoarele:

Referitor la capătul de

cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii, instanța l-a

respins ca atare.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la

transmiterea dosarului către evaluator, instanța a constatat că potrivit

dispozițiilor art. 16 alin. (5)

din Cap.

VII al Legii nr. 247/2005, „Secretariatul Comisiei Centrale va proceda la

centralizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2), în care, în mod

întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, după care acestea

vor fi transmise, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în

vederea întocmirii raportului de evaluare".

Referitor la necesitatea completării dosarului,

instanța a reținut că reclamanta a făcut dovada faptului că a înaintat aceste

acte Comisiei Centrale, prin adresa din 31 august 2011.

A mai argumentat instanța de fond că față de data

notificării și față de data emiterii dispoziției de primar a fost depășit

termenul rezonabil de soluționare a unei cereri cu consecința încălcării

dreptului la proprietate a reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, care a solicitat modificarea

sentinței recurate, în sensul respingerii capetelor de cerere privind obligarea

la transmiterea dosarului la evaluator în vederea efectuării raportului de

evaluare și emiterea titlului de despăgubire.

Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în dezvoltarea criticilor, a arătat că, în mod greșit prima

instanță a reținut că s-ar fi încălcat termenul rezonabil, întrucât în cadrul

procedurii administrative reglementată de Titlul VII din Legea nr. 554/2004

s-au prevăzut mai multe etape care trebuie parcurse, respectiv etapa

transmiterii și înregistrării dosarelor,

conform art. 16 alin. (1) și (2) din

Capitolul

V, Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G. nr. 81/2007, etapa analizării

dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității

restituirii în natură a imobilului ce formează obiectul notificării și etapa

evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a

deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestuia în

condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G. nr. 81/2007.

Recurenta a mai susținut că nu există un refuz

nejustificat din partea sa de a desemna un evaluator pentru imobilul pentru

care s-a stabilit dreptul intimatei la despăgubiri, însă această măsură se va

realiza în cadrul și cu respectarea procedurii prevăzute de Legea nr. 247/2005

republicată, care nu se declanșează prin simpla cerere a persoanei

îndreptățite, ci numai după transmiterea dosarelor, potrivit art. 16 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 247/2005, așa cum a fost modificat și completat prin O.U.G.

nr. 81/2007.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile

formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ.,

înalta Curte apreciază că

recursul este

nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar constată că, în speță,

nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 sau art. 304

1

C.

proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a

reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat

în cauză, și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recursul pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor București declarat împotriva sentinței nr. 4936 din 7 septembrie

2011 a Curții de Apel București prin care a fost obligată să transmită dosarul

unui evaluator în vederea efectuării raportului de evaluare și emiterea

deciziei reprezentând titlu de despăgubire, nu cuprinde critici propriu-zise cu

privire la soluția primei instanțe, ci reia susținerile și argumentele

prezentate în întâmpinarea depusă la fond, ce vizează complexitatea și etapele

procedurii reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, inexistența unei

culpe a acesteia și, pe cale de consecință, concluzionează că nu există nici un

refuz nejustificat al soluționării solicitării acesteia, de desemnare a unui

evaluator și de emitere a titlului de despăgubire.

Deși argumentele recurentei privind complexitatea

procedurilor reglementate de Legea nr. 247/2005 care cuprind mai multe etape,

în care sunt antrenate mai multe entități (organe investite cu soluționarea

notificării, evaluatorii) sunt corecte, acestea nu reprezintă un motiv legal

pentru depășirea termenului rezonabil de rezolvare a cererii de despăgubire a

intimatei.

Omisiunea legiuitorului de a stabili un termen de

finalizare pentru fiecare etapă a procedurii administrative nu îndreptățește

autoritatea publică să determine discreționar acest interval de timp, fiind

necesar ca etapele procedurii să fie parcurse într-un termen rezonabil, în

sensul dispozițiilor art. 6 par. 1 C.E.D.O.

Termenul rezonabil privește atât durata procedurilor

administrative preliminare, cât și timpul necesar finalizării procedurilor

judiciare propriu-zise și de executare a hotărârilor judecătorești, astfel că

Statul român avea obligația de a organiza astfel funcționarea puterilor sale,

încât să răspundă acestor cerințe și persoana îndreptățită să poată beneficia

efectiv de protecția asigurată prin prevederile art. 6 C.E.D.O.

Complexitatea etapelor procedurale reglementate de

lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului

rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

discreționare, de pasivitate, a autorităților publice.

Atunci când Statul Român și-a asumat obligația de a

compensa prin măsuri reparatorii persoanele al căror drept de proprietate a

fost încălcat de statul comunist prin preluarea abuzivă a imobilelor, era dator

să stabilească măsuri legislative adecvate, transparente, coerente, care să

asigure punerea în aplicare a procedurilor administrative de restituire a

imobilelor, sau de plată a despăgubirilor într-un termen rezonabil, pentru

persoanele cărora li s-a recunoscut dreptul la restituire sau la despăgubiri și

care astfel au devenit posesoarele unui „bun" în sensul art. l din

Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în

acest sens pronunțându-se Curtea de la Strasbourg prin hotărârile Viașu

împotriva României, Katz și Faimblat din anul 2009.

În speță, raportat la perioada îndelungată, cât a

trecut de la data declanșării procedurii de restituire a imobilului luat abuziv

de statul comunist de la autorul intimatei, de la emiterea notificării din anul

2002, prima instanță a concluzionat în mod corect că au fost încălcate

dispozițiile art. 6 C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere toate considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, neexistând motive de reformare a sentinței conform art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 4936 din 7 septembrie

2011 a Curții de Apel București - secția a VlII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 mai 2012.