ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2012

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanții V.R., V.M. și C.M. au solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea

Despăgubirilor, obligarea acesteia din urmă la efectuarea controlului de

legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP sub nr. 44671/CC

sub aspectul legalității cererii de restituire în natură, în termen de 30 de

zile de la pronunțarea hotărârii și transmiterea dosarului către evaluator în

vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în București,

str. N.F. nr. 80, sector 6, în termen de maxim 30 de zile de la efectuare

controlului de legalitate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de

judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În susținerea

acțiunii reclamanții au arătat că, prin Dispoziția Primarului General al

Municipiului București nr. 10353 din 18 aprilie 2008, s-a soluționat

Notificarea nr. 6801 din 30 noiembrie 2001 și s-a propus acordarea de

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 263 mp, ce nu poate fi restituit în

natură și li se cuvin în temeiul Legii nr. 10/2001.

Conform prevederilor

Legii nr. 247/2005, Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr.

10353 din 18 aprilie 2008 împreună cu actele doveditoare a fost înaintată către

secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 28

septembrie 2009 în vederea efectuării controlului de legalitate a măsurii de

respingere a cererii de restituire în natură.

Arată în continuare

reclamanții că de la data emiterii dispoziției, 18 aprilie 2008, și până în

prezent au făcut demersuri în vederea transmiterii dosarului către CCSD și,

ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalității

cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest

sens, însă, cu toate acestea, deși au trecut mai mult de 2 ani de la data

emiterii dispoziției nu au primit niciun răspuns.

Astfel, soluționarea

într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un

proces echitabil, drept consfințit prin art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului.

În drept, au invocat

Legea nr. 247/2005, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și

libertăților fundamentale, art. 1073-1075 C. civ.

Pârâta, prin

întâmpinarea formulată a învederat că dosarul reclamantelor a fost analizat în

privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului

situat în București, str. N.F. nr. 80, sector 6, și s-a constat că este legală,

astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect.

Mai arată pârâta că

și al doilea capăt al acțiunii, a rămas fără obiect, având în vedere că dosarul

de despăgubiri a fost aprobat pe caz special în ședința Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 18 noiembrie 2009 și a fost

transmis la evaluare. În dovedire, a depus pârâta copia Anexei nr. 33 la

contractul de prestări servicii nr. 2/2008.

Referitor la

cheltuielile de judecată, pârâta a arătat că este o entitate aflată în

subordinea Ministerului Finanțelor Publice, neavând buget propriu și că nu se

opune cererii formulate, însă, în măsura că instanța va aprecia necesară

obligarea sa la îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, solicită respingerea

cererii privind plata cheltuielilor de judecată sau reducerea lor corespunzătoare.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința

nr. 2718 din 5 aprilie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamanții V.R.,

V.M. Și C.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor,

ca rămasă fără obiect.

Totodată, a obligat

pârâta la plata sumei de 350 RON către reclamanți, reprezentând cheltuieli de

judecată admise în parte.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că reclamanții, reprezentați de avocat, au

insistat în capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată,

precizând că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului, nefiind culpa lor în generarea litigiului.

A mai reținut

instanța că cererile reclamanților V.R., V.M. și C.M. de obligare a pârâtei la

efectuarea controlului de legalitate și de transmitere a dosarului la evaluator

au fost îndeplinite de pârâtă.

Referitor la cererea

reclamanților privind cheltuielile de judecată în sumă de 1000 RON, în

aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ, instanța a constatat, având în

vedere complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocatul reclamanților,că

este întemeiată pentru suma de 350 RON.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate în privința obligării la plata

cheltuielilor de judecată, pentru motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C.

proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, față de împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind

rămasă fără obiect.

Intimații-reclamanți

nu au formulat apărări în cauză.

Examinând sentința

atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În conformitate cu

dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt

suportate despărțea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata

cheltuielilor de judecați stă culpa procesuală a părții.

Potrivit

dispozițiilor art. 275 din același cod, „pârâtul care a recunoscut la prima zi

de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata

cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de

chemarea în judecată".

În speță, reclamanții

de la data emiterii dispoziției, 18 aprilie 2008, și până în prezent au făcut

demersuri în vederea transmiterii dosarului către CCSD și, ulterior, în vederea

analizării acestuia din punct de vedere al legalității cererii de restituire în

natură de către consilierul juridic desemnat în acest sens, însă, cu toate

acestea, nu au primit niciun răspuns, astfel că la data de 7 octombrie 2010

s-au adresat instanței de contencios administrativ.

Într-adevăr, dosarul

reclamanților a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de

restituire în natură a imobilului situat în București, str. N.F. nr. 80, sector

6, precum și cel de despăgubiri care a fost aprobat pe caz special în ședința

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 18 noiembrie

2009 și a fost transmis la evaluare, însă soluționarea cererii s-a realizat

după ce intimații-reclamanți au introdus acțiune în contencios administrativ.

Așadar, dispozițiile

art. 274 din Codul de procedură civilă au fost corect aplicate de prima

instanță care, deși a respins acțiunea ca lipsită de obiect, a obligat pârâta

la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea

procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, fapt ce a determinat formularea

acțiunii în justiție și, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare

solicitate.

Altfel spus, chiar

dacă acțiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă

că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care

„pretențiile" deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă

de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamanții fiind

obligați să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina

autoritatea să răspundă petițiilor sale.

Pe de altă parte,

trebuie avut în vedere și obiectul cauzei și importanța acesteia pentru

reclamanți, precum și volumul de muncă al avocatului care a depus toate

diligențele pentru îndeplinirea mandatului său.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 2718 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 16 martie 2012.

Procesat de GGC - DG