ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1420/2012

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curți de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții V.R., V.M. și C.M. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală Pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea acesteia din urmă la efectuarea controlului de legalitate în sensul analizării dosarului înregistrat la ANRP sub nr. 44671/CC sub aspectul legalității cererii de restituire în natură, în termen de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii și transmiterea dosarului către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare a imobilului situat în București, str. N.F. nr. 80, sector 6, în termen de maxim 30 de zile de la efectuare controlului de legalitate, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu.

În susținerea acțiunii reclamanții au arătat că, prin Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 10353 din 18 aprilie 2008, s-a soluționat Notificarea nr. 6801 din 30 noiembrie 2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 263 mp, ce nu poate fi restituit în natură și li se cuvin în temeiul Legii nr. 10/2001. Conform prevederilor Legii nr. 247/2005, Dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 10353 din 18 aprilie 2008 împreună cu actele doveditoare a fost înaintată către secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 28 septembrie 2009 în vederea efectuării controlului de legalitate a măsurii de respingere a cererii de restituire în natură.

Arată în continuare reclamanții că de la data emiterii dispoziției, 18 aprilie 2008, și până în prezent au făcut demersuri în vederea transmiterii dosarului către CCSD și, ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalității cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest sens, însă, cu toate acestea, deși au trecut mai mult de 2 ani de la data emiterii dispoziției nu au primit niciun răspuns. Astfel, soluționarea într-un termen rezonabil reprezintă o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, drept consfințit prin art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. În drept, au invocat Legea nr. 247/2005, art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, art. 1073-1075 C. civ.

Pârâta, prin întâmpinarea formulată a învederat că dosarul reclamantelor a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, str. N.F. nr. 80, sector 6, și s-a constat că este legală, astfel încât primul capăt de cerere a rămas fără obiect. Mai arată pârâta că și al doilea capăt al acțiunii, a rămas fără obiect, având în vedere că dosarul de despăgubiri a fost aprobat pe caz special în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 18 noiembrie 2009 și a fost transmis la evaluare. În dovedire, a depus pârâta copia Anexei nr. 33 la contractul de prestări servicii nr. 2/2008.

Referitor la cheltuielile de judecată, pârâta a arătat că este o entitate aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice, neavând buget propriu și că nu se opune cererii formulate, însă, în măsura că instanța va aprecia necesară obligarea sa la îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, solicită respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată sau reducerea lor corespunzătoare. Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2718 din 5 aprilie 2011, a respins acțiunea formulată de reclamanții V.R., V.M. Și C.M., în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ca rămasă fără obiect. Totodată, a obligat pârâta la plata sumei de 350 RON către reclamanți, reprezentând cheltuieli de judecată admise în parte.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții, reprezentați de avocat, au insistat în capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, precizând că acesta este întemeiat pe dispozițiile art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, nefiind culpa lor în generarea litigiului. A mai reținut instanța că cererile reclamanților V.R., V.M. și C.M. de obligare a pârâtei la efectuarea controlului de legalitate și de transmitere a dosarului la evaluator au fost îndeplinite de pârâtă. Referitor la cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată în sumă de 1000 RON, în aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ, instanța a constatat, având în vedere complexitatea cauzei și munca îndeplinită de avocatul reclamanților,că este întemeiată pentru suma de 350 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, criticând-o pentru nelegalitate în privința obligării la plata cheltuielilor de judecată, pentru motivul prevăzut de art. 304 punctul 9 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, față de împrejurarea că nu a pierdut procesul, cauza fiind rămasă fără obiect. Intimații-reclamanți nu au formulat apărări în cauză. Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. În conformitate cu dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc.

civ., cheltuielile de judecată sunt suportate despărțea care cade în pretenții, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecați stă culpa procesuală a părții. Potrivit dispozițiilor art. 275 din același cod, „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată". În speță, reclamanții de la data emiterii dispoziției, 18 aprilie 2008, și până în prezent au făcut demersuri în vederea transmiterii dosarului către CCSD și, ulterior, în vederea analizării acestuia din punct de vedere al legalității cererii de restituire în natură de către consilierul juridic desemnat în acest sens, însă, cu toate acestea, nu au primit niciun răspuns, astfel că la data de 7 octombrie 2010 s-au adresat instanței de contencios administrativ.

Într-adevăr, dosarul reclamanților a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului situat în București, str. N.F. nr. 80, sector 6, precum și cel de despăgubiri care a fost aprobat pe caz special în ședința Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din data de 18 noiembrie 2009 și a fost transmis la evaluare, însă soluționarea cererii s-a realizat după ce intimații-reclamanți au introdus acțiune în contencios administrativ. Așadar, dispozițiile art. 274 din Codul de procedură civilă au fost corect aplicate de prima instanță care, deși a respins acțiunea ca lipsită de obiect, a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată, culpa sa procesuală constând în nederularea procedurii înăuntrul unui termen rezonabil, fapt ce a determinat formularea acțiunii în justiție și, implicit, efectuarea cheltuielilor judiciare solicitate.

Altfel spus, chiar dacă acțiunea reclamantului a fost respinsă ca rămasă fără obiect, nu înseamnă că autoritatea pârâtă nu a căzut în pretenții, în condițiile în care „pretențiile" deduse judecății au reprezentat, de fapt, vătămarea produsă de soluționarea cererii pe parcursul judecății cauzei, reclamanții fiind obligați să efectueze pe plan judiciar cheltuieli pentru a determina autoritatea să răspundă petițiilor sale. Pe de altă parte, trebuie avut în vedere și obiectul cauzei și importanța acesteia pentru reclamanți, precum și volumul de muncă al avocatului care a depus toate diligențele pentru îndeplinirea mandatului său. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva Sentinței nr. 2718 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 martie 2012. Procesat de GGC - DG