ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1364/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. 403/2006 reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL Timișoara au chemat în judecată pe pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu și SC C. SA Târgu Jiu, solicitând instanței constatarea nulității absolute parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte și autentificat din 1 martie 2004. Prin sentința civilă nr. 948 din 22 septembrie 2006 a fost admisă acțiunea precizată de reclamanta SC M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu și SC C. SA Târgu Jiu, instanța constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între cele două pârâte și autentificat la B.N.P.

N.M. Sentința nr. 918/2006 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu a fost casată prin decizia nr. 19 din 13 martie 2007 a Tribunalului Gorj, cauza fiind trimisă pentru judecata în primă instanța la Tribunalul Gorj, secția comercială și contencios administrativ. Prin sentința comercială nr. 25 din 11 februarie 2008, pronunțată în dosar nr. 12837/95/1997 de către Tribunalul Gorj a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL în contradictoriu cu pârâtele SC G.P.

SRL Târgu Jiu și SC C. SA Târgu Jiu, instanța constatând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți și autentificat, pentru suprafața de 19 mp, identificată cu schița întocmită de experți, reținându-se reaua-credință a pârâților în scopul fraudării drepturilor reclamantelor, având în vedere că ambele părți semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare aveau cunoștință că în realitate nu exista nicio suprafață de teren liberă care să poată fi vândută. Împotriva sentinței comerciale nr. 25 din 11 februarie 2008 a Tribunalului Gorj au formulat apel pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu și SC C. SA Târgu Jiu iar prin decizia comercială nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul și schimbată în tot sentința apelată în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

În motivarea deciziei, instanța de apel a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, invocând drept cauze de ineficacitate a contractului, faptul că ambele pârâte, cu rea credință, în fraudarea drepturilor reclamantelor și urmărind un scop ilicit, au vândut și respectiv cumpărat, imobilul în suprafață de 50 mp care nu se mai afla în proprietatea pârâtei SC C. SA Târgu Jiu, fiind vândut anterior. Curtea a constatat că reclamantele nu au răsturnat prezumția de validitate a contractului de vânzare-cumpărare din 2004 prin dovezile administrate în condițiile art. 1169 C. civ.

În cauză nu s-a făcut dovada cunoașterii de către apelanta-pârâtă SC G.P. SRL, la data încheierii contractului a situației juridice a terenului în suprafață de 50 mp situat în Târgu Jiu, și că acel imobil nu ar fi fost proprietatea vânzătoarei SC C. SA Târgu Jiu. Cum buna credință este prezumată dovada relei credințe a ambelor apelante pârâte la încheierea contractului trebuie dovedite. Deși instanța de fond a reținut “ reaua credință a pârâtelor la momentul încheierii contractului”, nu precizează care sunt probele care dovedesc acest fapt, potrivit art. 1169 C. civ. Înscrisul din dosar întocmit de Compartimentul pentru urbanism și amenajare teritorială din cadrul Primăriei Târgu Jiu nu dovedește reaua credință a apelantelor pârâte.

De asemenea, în mod greșit instanța de fond a reținut dovada relei credințe a apelantelor pârâte prin complicitatea acestora, fără a menționa probele care au condus la acest raționament. În speță, nu s-a demonstrat, că ambele pârâte au acționat, în mod conștient la încheierea contractului de vânzare-cumpărare știind că terenul în litigiu nu ar fi proprietatea SC C. SA. Din raportul de expertiză efectuat în cauză nu rezultă că imobilul în suprafață de 50 mp ar face parte din terenul aflat în indiviziune în suprafață de 102 mp, ce a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare autentificat, condiții în care intimatele-reclamante nu justifică un interes legitim în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de apelantele pârâte.

Singurele probe reținute de instanța de fond, se referă la faptul că apelanta pârâtă SC G.P. SRL Târgu Jiu prin modul în care a edificat construcția a incorporat unele elemente de rezistență ale imobilului proprietatea intimatelor reclamante, aflate la etajul 1 al clădirii, însă acestea nu constituie un motiv de cauză ilicită de natură să atragă nulitatea absolută a contractului, fiind fapte ulterioare încheierii contractului din 2004 și nu concomitente. Împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, au declarat recurs reclamantele SC B. SRL și SC M.D. SRL, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentele arată că hotărârea instanței de apel nu este motivată, iar motivele pe care se sprijină sunt contradictorii, hotărârea astfel pronunțată fiind lipsită de temei legal fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În mod greșit a concluzionat instanța de apel ca în cauză nu s-a tăcut dovada relei credințe a pârâtelor fără a motiva contrariul. Din înscrisul aflat dosarul de fond reiese foarte clar că SC C. SA deținea la data vânzării o suprafață construită de 833,68 mp și nu deținea nicio suprafață liberă sau afectată căilor de acces. Pârâta SC C. SA, deși avea cunoștință despre acest fapt, a procedat la vânzarea unei suprafețe de 50 mp teren către SC G.P. SRL, teren pe care ulterior aceasta a edificat o construcție. Reaua credință a intimatelor pârâte rezultă și din raportul de expertiză efectuat, iar prin construcția realizată de pârâta SC G.P. SRL este subminată integritatea fizică a obiectivului cumpărat, prin incorporarea în această construcție, a unor elemente de rezistență a imobilului, respective doi stâlpi și a unei părți a planșeului de la etajul unu, fapt ce poate duce la avarierea imobilului, deoarece a crescut sarcina preluată la etajul unu al imobilului.

În concluzie, se arată că decizia recurată cuprinde motive contradictorii fiind sumar motivată prin raportare la motivarea instanței de fond. De asemenea, se apreciază că decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii. Intimata pârâtă SC C. SA TG. JIU a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurentele reclamante au cumpărat o construcție în suprafață utilă de 169,5 mp situată la etajul 1 al unei clădiri de P+l și terenul aferent construcției, cotă indiviză de 102 mp. Protecția la sol, respectiv terenul aferent, nu aparține reclamantelor pentru că ele au cumpărat teren în cotă indiviză aferent construcției situată la etajul unu și nu în cotă exclusivă care să cuprindă și terenul de la parter.

Terenul cumpărat ulterior de SC G.P. SRL în cota exclusivă face parte din suprafața totală de 833,61 mp și a reprezentat curtea interioară a imobilului care nu afectează terenul cotă indiviză înstrăinat recurentei pârâte. Intimata SC G.P. SRL a depus la dosar concluzii scrise prin care solicita in esența respingerea recursului ca nefondat întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză. Examinând decizia recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., invocate ca motiv de recurs, vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii dar decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc.

civ., neexistând nicio contradicție în considerentele acestei hotărâri, criticile formulate de recurente pe acest aspect fiind nefondat. Este de observat că în dezvoltarea motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurentele vizează greșita reținere a situației de fapt de către instanța de apel arătând că s-a făcut dovada relei credințe a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare cumpărare din 2004, fapt ce rezultă din probatoriul administrat dar greșita reținere a situației de fapt în raport de greșita interpretare a probelor sau insuficienta examinare a acestora nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii. Este de observat că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. nu-și găsește incidența în speță ;întrucât recurenta nu a arătat în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor legale. Recurentele reclamante au solicitat nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. din 2004 încheiat de pârâte având în vedere dispozițiile art. 948 și art. 966 C. civ. Dispozițiile art. 948 C. civ. reglementează condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții iar dispozițiile art. 966 reglementează cauza ca o condiție esențială pentru valabilitatea obligațiilor. Este adevărat că obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită nu poate avea niciun efect dar potrivit art. 967 alin. (2) C. civ. cauza este prezumată până la dovada contrară.

Prin aceste dispoziții au fost instituite două prezumții. - prezumția de validitate a cauzei și prezumția de existență a cauzei. Ambele prezumții sunt prezumții juris tantum și ca urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea cauzei actului juridic, acesta trebuie să dovedească și în consecință să răstoarne prezumția. Prin urmare nu se poate reține aplicarea greșită a legii de către instanța de apel care a dat eficiență dispozițiilor art. 967 C. civ. și art. 1169 C. proc. civ.

Cauzele de nulitate trebuie să existe la momentul încheierii actului juridic a cărei nulitate se solicită iar invocarea unor acte și fapte ulterioare, respectiv edificarea unei construcții ulterioare care subminează integritatea fizică a obiectivului cumpărat de recurentele pârâte nu constituie motiv de nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de cele două pârâte, întrucât edificarea construcției a fost ulterioară încheierii actului aspect reținut corect de instanța de apel. Față de considerentele expuse Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurentele reclamante SC B. SRL Timișoara și SC M.D. SRL Târgu Jiu împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele SC B. SRL Timișoara și SC M.D. SRL Târgu Jiu împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.