ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1364/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr.

403/2006 reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL Timișoara au

chemat în judecată pe pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu și SC C. SA Târgu

Jiu, solicitând instanței constatarea nulității absolute parțială

a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între pârâte și

autentificat din 1 martie 2004.

Prin sentința civilă nr. 948 din 22

septembrie 2006 a fost admisă acțiunea precizată de reclamanta SC

M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL Timișoara în contradictoriu cu

pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu și SC C. SA Târgu Jiu, instanța

constatând nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

încheiat între cele două pârâte și autentificat la B.N.P. N.M.

Sentința nr. 918/2006

pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu a fost casată prin

decizia nr. 19 din 13 martie 2007 a Tribunalului Gorj, cauza fiind trimisă

pentru judecata în primă instanța la Tribunalul Gorj, secția

comercială și contencios administrativ.

Prin sentința comercială nr. 25 din

11 februarie 2008, pronunțată în dosar nr. 12837/95/1997 de

către Tribunalul Gorj a fost admisă în parte acțiunea

formulată de reclamantele SC M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL în

contradictoriu cu pârâtele SC G.P. SRL Târgu Jiu și SC C. SA Târgu Jiu,

instanța constatând nulitatea absolută parțială a

contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părți și

autentificat, pentru suprafața de 19 mp, identificată cu schița

întocmită de experți, reținându-se reaua-credință a pârâților

în scopul fraudării drepturilor reclamantelor, având în vedere că

ambele părți semnatare ale contractului de vânzare-cumpărare

aveau cunoștință că în realitate nu exista nicio

suprafață de teren liberă care să poată fi

vândută.

Împotriva sentinței comerciale nr. 25

din 11 februarie 2008 a Tribunalului Gorj au formulat apel pârâtele SC G.P. SRL

Târgu Jiu și SC C. SA Târgu Jiu iar prin decizia comercială nr. 71

din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova a fost admis apelul și

schimbată în tot sentința apelată în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată.

În motivarea deciziei, instanța de apel a

reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamantele SC

M.D. SRL Târgu Jiu și SC B. SRL au solicitat să se constate nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat, invocând drept

cauze de ineficacitate a contractului, faptul că ambele pârâte, cu rea

credință, în fraudarea drepturilor reclamantelor și

urmărind un scop ilicit, au vândut și respectiv cumpărat,

imobilul în suprafață de 50 mp care nu se mai afla în proprietatea

pârâtei SC C. SA Târgu Jiu, fiind vândut anterior.

Curtea a constatat că reclamantele nu au

răsturnat prezumția de validitate a contractului de

vânzare-cumpărare din 2004 prin dovezile administrate în condițiile art.

1169 C. civ. În cauză nu s-a făcut dovada cunoașterii de

către apelanta-pârâtă SC G.P. SRL, la data încheierii contractului a

situației juridice a terenului în suprafață de 50 mp situat în

Târgu Jiu, și că acel imobil nu ar fi fost proprietatea

vânzătoarei SC C. SA Târgu Jiu.

Cum buna credință este prezumată

dovada relei credințe a ambelor apelante pârâte la încheierea contractului

trebuie dovedite. Deși instanța de fond a reținut

“

reaua

credință a pârâtelor la momentul încheierii contractului”, nu

precizează care sunt probele care dovedesc acest fapt, potrivit art. 1169 C.

civ.

Înscrisul din dosar întocmit de

Compartimentul pentru urbanism și amenajare teritorială din cadrul

Primăriei Târgu Jiu nu dovedește reaua credință a

apelantelor pârâte.

De asemenea, în mod greșit instanța

de fond a reținut dovada relei credințe a apelantelor pârâte prin

complicitatea acestora, fără a menționa probele care au condus

la acest raționament. În speță, nu s-a demonstrat, că

ambele pârâte au acționat, în mod conștient la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare știind că terenul în litigiu

nu ar fi proprietatea SC C. SA.

Din raportul de expertiză efectuat în

cauză nu rezultă că imobilul în suprafață de 50 mp ar

face parte din terenul aflat în indiviziune în suprafață de 102 mp,

ce a făcut obiectul contractului de vânzare- cumpărare autentificat,

condiții în care intimatele-reclamante nu justifică un interes

legitim în anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de

apelantele pârâte.

Singurele probe reținute de

instanța de fond, se referă la faptul că apelanta pârâtă SC

G.P. SRL Târgu Jiu prin modul în care a edificat construcția a incorporat

unele elemente de rezistență ale imobilului proprietatea intimatelor

reclamante, aflate la etajul 1 al clădirii, însă acestea nu

constituie un motiv de cauză ilicită de natură să

atragă nulitatea absolută a contractului, fiind fapte ulterioare

încheierii contractului din 2004 și nu concomitente.

Împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2

aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, au

declarat recurs reclamantele SC B. SRL și SC M.D. SRL, întemeiat în drept

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurentele arată că hotărârea instanței de apel nu este

motivată, iar motivele pe care se sprijină sunt contradictorii,

hotărârea astfel pronunțată fiind lipsită de temei legal

fiind dată cu aplicarea greșită a legii.

În mod greșit a concluzionat

instanța de apel ca în cauză nu s-a tăcut dovada relei

credințe a pârâtelor fără a motiva contrariul.

Din înscrisul aflat dosarul de fond reiese

foarte clar că SC C. SA deținea la data vânzării o

suprafață construită de 833,68 mp și nu deținea nicio

suprafață liberă sau afectată căilor de acces.

Pârâta SC C. SA, deși avea

cunoștință despre acest fapt, a procedat la vânzarea unei

suprafețe de 50 mp teren către SC G.P. SRL, teren pe care ulterior

aceasta a edificat o construcție.

Reaua credință a intimatelor pârâte

rezultă și din raportul de expertiză efectuat, iar prin

construcția realizată de pârâta SC G.P. SRL este subminată

integritatea fizică a obiectivului cumpărat, prin incorporarea în

această construcție, a unor elemente de rezistență a

imobilului, respective doi stâlpi și a unei părți a

planșeului de la etajul unu, fapt ce poate duce la avarierea imobilului,

deoarece a crescut sarcina preluată la etajul unu al imobilului.

În concluzie, se arată că decizia

recurată cuprinde motive contradictorii fiind sumar motivată prin

raportare la motivarea instanței de fond.

De asemenea, se apreciază că

decizia recurată a fost dată cu greșita aplicare a legii.

Intimata pârâtă SC C. SA TG. JIU a

formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca

nefondat, arătând că recurentele reclamante au cumpărat o

construcție în suprafață utilă de 169,5 mp situată la

etajul 1 al unei clădiri de P+l și terenul aferent construcției,

cotă indiviză de 102 mp.

Protecția la sol, respectiv terenul

aferent, nu aparține reclamantelor pentru că ele au cumpărat

teren în cotă indiviză aferent construcției situată la

etajul unu și nu în cotă exclusivă care să cuprindă

și terenul de la parter.

Terenul cumpărat ulterior de SC G.P. SRL

în cota exclusivă face parte din suprafața totală de 833,61 mp

și a reprezentat curtea interioară a imobilului care nu

afectează terenul cotă indiviză înstrăinat recurentei

pârâte.

Intimata SC G.P. SRL a depus la dosar

concluzii scrise prin care solicita in esența respingerea recursului ca nefondat

întrucât dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. nu sunt

incidente în cauză.

Examinând decizia recurată în raport de

criticile invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., invocate ca motiv de recurs, vizează nemotivarea hotărârii

judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta

se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii dar decizia recurată

cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform

cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neexistând nicio

contradicție în considerentele acestei hotărâri, criticile formulate

de recurente pe acest aspect fiind nefondat.

Este de observat că în dezvoltarea

motivului de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

recurentele vizează greșita reținere a situației de fapt de

către instanța de apel arătând că s-a făcut dovada

relei credințe a pârâtelor la încheierea contractului de vânzare

cumpărare din 2004, fapt ce rezultă din probatoriul administrat dar

greșita reținere a situației de fapt în raport de greșita

interpretare a probelor sau insuficienta examinare a acestora nu justifică

invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii.

Este de observat că nici motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește

incidența în speță ;întrucât recurenta nu a arătat în ce

constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor

legale.

Recurentele reclamante au solicitat nulitatea

absolută a contractului de vânzare cumpărare nr. din 2004 încheiat de

pârâte având în vedere dispozițiile art. 948 și art. 966 C. civ.

Dispozițiile art. 948 C. civ.

reglementează condițiile esențiale pentru validitatea unei

convenții iar dispozițiile art. 966 reglementează cauza ca o

condiție esențială pentru valabilitatea obligațiilor.

Este adevărat că obligația

fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau

nelicită nu poate avea niciun efect dar potrivit art. 967 alin. (2) C.

civ. cauza este prezumată până la dovada contrară.

Prin aceste dispoziții au fost

instituite două prezumții.

- prezumția de validitate a cauzei și

prezumția de existență a cauzei.

Ambele prezumții sunt prezumții

juris tantum și ca urmare, cine invocă lipsa ori nevalabilitatea

cauzei actului juridic, acesta trebuie să dovedească și în consecință

să răstoarne prezumția.

Prin urmare nu se poate reține aplicarea

greșită a legii de către instanța de apel care a dat

eficiență dispozițiilor art. 967 C. civ. și art. 1169 C.

proc. civ.

Cauzele de nulitate trebuie să existe la

momentul încheierii actului juridic a cărei nulitate se solicită iar

invocarea unor acte și fapte ulterioare, respectiv edificarea unei

construcții ulterioare care subminează integritatea fizică a

obiectivului cumpărat de recurentele pârâte nu constituie motiv de

nulitate absolută a contractului de vânzare cumpărare încheiat de

cele două pârâte, întrucât edificarea construcției a fost

ulterioară încheierii actului aspect reținut corect de instanța

de apel.

Față de considerentele expuse

Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul

declarat de recurentele reclamante SC B. SRL Timișoara și SC M.D. SRL

Târgu Jiu împotriva deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curții

de Apel Craiova, secția comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamantele SC B. SRL Timișoara și SC M.D. SRL Târgu Jiu împotriva

deciziei comerciale nr. 71 din 2 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 23 aprilie 2010.