ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2010

Asupra recursurilor de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 8977 din 11 septembrie 2008

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, s-a respins acțiunea promovată de reclamantele SC

G.C. SRL și SC E.L.I. SA în contradictor cu pârâta SC R.M. SRL și s-a

admis cererea reconvențională promovată de societatea

pârâtă, reclamanta SC E.L.I. SA fiind obligată la plata sumei de

5.228,3 euro în lei la cursul B.N.R. din data plății reprezentând

penalități de întârziere pentru perioada 3 august 2007 – 12 februarie

2008 și la cheltuieli de judecată.

În raport de obiectul

litigiului, instanța de fond a respins excepția lipsei

calității procesual active a reclamantei SC E.L.I. SA și

excepția de prematuritate a acțiunii, reținând pe fond că

potrivit art. 2 din contractul de vânzare cumpărare din 20 martie 2007

prin care reclamanta a cumpărat o autoutilitară F.T.S. CAB de la

pârâta SC R.M. SRL, livrarea să se facă în termen de 90 de zile de la

achitarea integrală a prețului de către cumpărător.

Pe baza probelor

administrate s-a reținut o întârziere în plata prețului din partea

reclamantei, care nu putea activa obligația pârâtei de plată a

penalităților prevăzute de art. 7.3 și 7.4 din contract,

dar că potrivit art. 7.1 acestea sunt datorate de reclamanta SC E.L.I. SA.

În contra sentinței

instanței de fond au declarat apel reclamantele, critica acestora vizând

greșita stabilire a situației de fapt și a incidenței art. 2.2

din contractul de vânzare cumpărare deoarece achitarea diferenței de

preț era în relație directă cu notificarea vânzătorului

privind sosirea în țară a autoturismului.

Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 192 din 16

aprilie 2009 a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în tot

sentința apelată, a admis excepția lipsei calității

procesual active a reclamantei SC G.C. SRL, respingând acțiunea în ce o

privește pentru lipsa calității procesual active; a admis în

parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.L.I. SA în sensul

obligării pârâtei la plata sumei de 20.275 lei reprezentând

penalități de întârziere, respingând cererea

reconvențională ca nefondată.

Instanța de apel a

reținut că efectele contractului de vânzare cumpărare se produc

conform art. 973 C. civ. numai între părțile contractante ori

contractul de vânzare cumpărare autovehicul s-a încheiat între reclamanta SC

E.L.I. SA și pârâta SC R.M. SRL, acțiunea având ca obiect

răspunderea părților derivând din acest contract, fiind o

acțiune ex contractu, situație în care reclamanta SC G.C. SRL nu are

legitimare procesuală activă.

S-au înlăturat astfel

apărările SC G.C. SRL reținând că procura la care aceasta

referă conține doar un mandat de reprezentare judiciară nu o

cesiune a drepturilor mandantului SC E.L.I. SA iar existența contractului

de leasing financiar nu novează părțile contractului de vânzare

cumpărare și nu reprezintă o cesiune de drepturi iar acordul

tripartit nu implică o relație obligațională directă

între reclamanta SC G.C. SRL și pârâta SC R.M. SRL care să-i justifice

calitatea procesual activă.

Instanța de apel, pe

fond, a reținut că pârâta a notificat reclamantei obligația de

livrare la 2 mai 2008, moment la care își anunță și

disponibilitatea predării autoturismului la 5 zile după plata

restului de preț, deși termenul de livrare de 90 zile stabilit prin art.

2.2 din contract se împlinise la 25 iunie 2007, așa încât culpa în

executarea cu întârziere a contractului aparține societății

pârâte cu privire la care s-a făcut aplicarea art. 1069 C. civ.

Decizia instanței de

apel a fost atacată cu recurs de reclamanta SC E.L.I. SA și de pârâta

SC R.M. SRL, recurenta reclamantă declarând recurs și împotriva

încheierii din 19 martie 2009.

I. Reclamanta recurentă

critică încheierea menționată și decizia pentru motivele

prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8, 9 C. proc. civ. arătând că:

- față de valoarea

sumei solicitate și dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., greșit

a fost calificată calea de atac prin încheierea interlocutorie din 19

martie 2009 ca fiind apel iar nu recurs; dar dacă se apreciază

că instanța a fost investită inclusiv cu obligația de a

face, calea de atac este apelul;

- greșita

soluționare a excepției lipsei calității procesual active a

reclamantei SC G.C. SRL numai prin prisma contractului de vânzare

cumpărare, calitatea fiind justificată de împuternicirea

primită;

- indiferent de cine

justifică calitate procesual activă, cuantumul

penalităților acordate este greșit, prea mic în raport cu

numărul de zile de întârziere;

- cheltuielile de

judecată au fost greșit calculate prin neacordarea onorariilor de

avocați.

II. Recurenta pârâtă

critică decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.

8 și 9 arătând în esență că instanța de apel a

dat o greșită interpretare clauzei art. 2.2 din contract

reținând că predarea și livrarea sunt două operațiuni

distincte reglementate distinct prin contract, contrar voinței

părților. Conform voinței părților livrarea și

predarea reprezintă o singură operațiune iar termenul de 90 zile

se împlinea la 6 august 2007 nu la 25 iunie 2007 cum greșit a reținut

instanța, aceasta aplicând greșit art. 982, art. 983 C. civ.

Recursurile nu sunt fondate

I. Cu privire la recursul

declarat de reclamantă:

căii de atac nu poate fi primită, deoarece în mod corect

instanța de apel prin încheierea din 19 martie 2009 a reținut că

instanța de fond nu a luat act de renunțarea reclamantelor la

capetele 2 și 3 din acțiune, situație în care cererea de chemare

în judecată are ca obiect o obligație de a face, neevaluabilă în

bani și care nu se află sub incidența art. 2821 C. proc. civ.

calității procesuale active a reclamantei SC G.C. SRL a fost

analizată nu numai din perspectiva contractului de vânzare cumpărare

dar și al procurii intervenite între reclamante și cu privire la care

instanța de apel a reținut că prin aceasta nu s-a operat un

transfer al drepturilor contractuale care să legitimeze calitatea

respectivei reclamante, așa încât nici această critică nu poate

fi primită.

cuantumul penalităților acordate și cuantumul cheltuielilor de

judecată vizând temeinicia hotărârii atacate iar nu legalitatea

acesteia, la care prin art. 304 C. proc. civ. este limitat controlul

instanței de recurs, nu pot fi examinate.

II. Cu privire la recursul

declarat de pârâtă.

Din verificarea

hotărârii atacate se reține că instanța de apel a dat o

corectă interpretare clauzelor contractuale, respectiv art. 2.2 din

contractul de vânzare cumpărare cu privire la identificarea

obligației pârâtei de livrare și succesiunea obligațiilor

părților sub aspectul priorității de neexecutare

contractuală cu consecință asupra obligării la plata de

penalități de întârziere.

Însuși recurenta

arată că termenul de livrare convenit expiră în 2007 iar aceasta

a fost executată de către ea la 2 mai 2008 iar în lipsa

notificării de livrare potrivit voinței părților nu devenea

exigibilă obligația de plată a diferenței de preț.

Prin urmare instanța de

apel a operat o interpretare a clauzelor contractuale cu respectarea

prevederilor art. 982, art. 983 C. civ., criticile nefiind întemeiate.

III. Așa fiind,

față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca

nefondate, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantele SC G.C. SRL București și SC E.L.I. SA București,

împotriva deciziei nr. 192 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.

Respinge recursul declarat

de pârâta SC R.M. SRL București, împotriva aceleiași decizii, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în

ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.