ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 670/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 8977 din 11 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, s-a respins acțiunea promovată de reclamantele SC G.C. SRL și SC E.L.I. SA în contradictor cu pârâta SC R.M. SRL și s-a admis cererea reconvențională promovată de societatea pârâtă, reclamanta SC E.L.I. SA fiind obligată la plata sumei de 5.228,3 euro în lei la cursul B.N.R. din data plății reprezentând penalități de întârziere pentru perioada 3 august 2007 – 12 februarie 2008 și la cheltuieli de judecată. În raport de obiectul litigiului, instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantei SC E.L.I.

SA și excepția de prematuritate a acțiunii, reținând pe fond că potrivit art. 2 din contractul de vânzare cumpărare din 20 martie 2007 prin care reclamanta a cumpărat o autoutilitară F.T.S. CAB de la pârâta SC R.M. SRL, livrarea să se facă în termen de 90 de zile de la achitarea integrală a prețului de către cumpărător. Pe baza probelor administrate s-a reținut o întârziere în plata prețului din partea reclamantei, care nu putea activa obligația pârâtei de plată a penalităților prevăzute de art. 7.3 și 7.4 din contract, dar că potrivit art. 7.1 acestea sunt datorate de reclamanta SC E.L.I. SA. În contra sentinței instanței de fond au declarat apel reclamantele, critica acestora vizând greșita stabilire a situației de fapt și a incidenței art. 2.2 din contractul de vânzare cumpărare deoarece achitarea diferenței de preț era în relație directă cu notificarea vânzătorului privind sosirea în țară a autoturismului.

Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 192 din 16 aprilie 2009 a admis apelul declarat de reclamante, a schimbat în tot sentința apelată, a admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei SC G.C. SRL, respingând acțiunea în ce o privește pentru lipsa calității procesual active; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.L.I. SA în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 20.275 lei reprezentând penalități de întârziere, respingând cererea reconvențională ca nefondată. Instanța de apel a reținut că efectele contractului de vânzare cumpărare se produc conform art. 973 C. civ. numai între părțile contractante ori contractul de vânzare cumpărare autovehicul s-a încheiat între reclamanta SC E.L.I.

SA și pârâta SC R.M. SRL, acțiunea având ca obiect răspunderea părților derivând din acest contract, fiind o acțiune ex contractu, situație în care reclamanta SC G.C. SRL nu are legitimare procesuală activă. S-au înlăturat astfel apărările SC G.C. SRL reținând că procura la care aceasta referă conține doar un mandat de reprezentare judiciară nu o cesiune a drepturilor mandantului SC E.L.I. SA iar existența contractului de leasing financiar nu novează părțile contractului de vânzare cumpărare și nu reprezintă o cesiune de drepturi iar acordul tripartit nu implică o relație obligațională directă între reclamanta SC G.C. SRL și pârâta SC R.M. SRL care să-i justifice calitatea procesual activă.

Instanța de apel, pe fond, a reținut că pârâta a notificat reclamantei obligația de livrare la 2 mai 2008, moment la care își anunță și disponibilitatea predării autoturismului la 5 zile după plata restului de preț, deși termenul de livrare de 90 zile stabilit prin art. 2.2 din contract se împlinise la 25 iunie 2007, așa încât culpa în executarea cu întârziere a contractului aparține societății pârâte cu privire la care s-a făcut aplicarea art. 1069 C. civ. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de reclamanta SC E.L.I. SA și de pârâta SC R.M. SRL, recurenta reclamantă declarând recurs și împotriva încheierii din 19 martie 2009. I. Reclamanta recurentă critică încheierea menționată și decizia pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 1, 7, 8, 9 C. proc.

civ. arătând că: - față de valoarea sumei solicitate și dispozițiile art. 2821 C. proc. civ., greșit a fost calificată calea de atac prin încheierea interlocutorie din 19 martie 2009 ca fiind apel iar nu recurs; dar dacă se apreciază că instanța a fost investită inclusiv cu obligația de a face, calea de atac este apelul; - greșita soluționare a excepției lipsei calității procesual active a reclamantei SC G.C. SRL numai prin prisma contractului de vânzare cumpărare, calitatea fiind justificată de împuternicirea primită; - indiferent de cine justifică calitate procesual activă, cuantumul penalităților acordate este greșit, prea mic în raport cu numărul de zile de întârziere; - cheltuielile de judecată au fost greșit calculate prin neacordarea onorariilor de avocați.

II. Recurenta pârâtă critică decizia atacată pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 arătând în esență că instanța de apel a dat o greșită interpretare clauzei art. 2.2 din contract reținând că predarea și livrarea sunt două operațiuni distincte reglementate distinct prin contract, contrar voinței părților. Conform voinței părților livrarea și predarea reprezintă o singură operațiune iar termenul de 90 zile se împlinea la 6 august 2007 nu la 25 iunie 2007 cum greșit a reținut instanța, aceasta aplicând greșit art. 982, art. 983 C. civ.

Recursurile nu sunt fondate I. Cu privire la recursul declarat de reclamantă: 1. Critica calificării căii de atac nu poate fi primită, deoarece în mod corect instanța de apel prin încheierea din 19 martie 2009 a reținut că instanța de fond nu a luat act de renunțarea reclamantelor la capetele 2 și 3 din acțiune, situație în care cererea de chemare în judecată are ca obiect o obligație de a face, neevaluabilă în bani și care nu se află sub incidența art. 2821 C. proc. civ. 2. Excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei SC G.C. SRL a fost analizată nu numai din perspectiva contractului de vânzare cumpărare dar și al procurii intervenite între reclamante și cu privire la care instanța de apel a reținut că prin aceasta nu s-a operat un transfer al drepturilor contractuale care să legitimeze calitatea respectivei reclamante, așa încât nici această critică nu poate fi primită.

3. Criticile cu privire la cuantumul penalităților acordate și cuantumul cheltuielilor de judecată vizând temeinicia hotărârii atacate iar nu legalitatea acesteia, la care prin art. 304 C. proc. civ. este limitat controlul instanței de recurs, nu pot fi examinate. II. Cu privire la recursul declarat de pârâtă. Din verificarea hotărârii atacate se reține că instanța de apel a dat o corectă interpretare clauzelor contractuale, respectiv art. 2.2 din contractul de vânzare cumpărare cu privire la identificarea obligației pârâtei de livrare și succesiunea obligațiilor părților sub aspectul priorității de neexecutare contractuală cu consecință asupra obligării la plata de penalități de întârziere.

Însuși recurenta arată că termenul de livrare convenit expiră în 2007 iar aceasta a fost executată de către ea la 2 mai 2008 iar în lipsa notificării de livrare potrivit voinței părților nu devenea exigibilă obligația de plată a diferenței de preț. Prin urmare instanța de apel a operat o interpretare a clauzelor contractuale cu respectarea prevederilor art. 982, art. 983 C. civ., criticile nefiind întemeiate. III. Așa fiind, față de cele ce preced, Înalta Curte va respinge ambele recursuri ca nefondate, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantele SC G.C. SRL București și SC E.L.I. SA București, împotriva deciziei nr. 192 din 16 aprilie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Respinge recursul declarat de pârâta SC R.M. SRL București, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 18 februarie 2010.