ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 178/2010

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin

sentința comercială nr. 6664 din 29 mai 2008 a respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente facturilor emise în

perioada februarie 2003 – septembrie 2003 ca neîntemeiate.

A fost admisă în parte

acțiunea formulată de reclamanta SC E.B. SA în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T.

București, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 14.774.740,34 lei

contravaloare penalități aferente facturilor emise în perioada 1 octombrie 2003

– 31 decembrie 2003 precum și la plata sumei de 151.189 lei cheltuieli de

judecată.

În fundamentarea acestei

soluții, instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat contractul

de vânzare - cumpărare din 2001 pentru achiziționarea energiei termice și care

a suferit mai multe modificări prin acte adiționale ulterioare.

Excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru penalitățile aferente facturilor emise în perioada

februarie 2003 – septembrie 2003 este considerată neîntemeiată odată ce facturile

au fost achitate cu întârziere față de data scadenței, facturi achitate în

perioada anilor 2003 – 2004, astfel că nu s-a atins termenul de prescripție

extinctivă iar sumele restante au fost recunoscute prin punctajul din februarie

2004 pentru perioada martie – decembrie 2003.

Penalitățile sunt datorate

în baza art. 23 din contractul din 2001 modificat prin actul adițional din 2003

pentru nerespectarea obligațiilor de plată a facturilor la scadență peste 15

zile calendaristice de la data primirii facturii de către pârâtă conform art. 13

din contractul din 2001 modificat prin actul adițional din 2003. De altfel

expertul N.Ș. a calculat penalități în funcție de evidența pe scadențele de

plată pentru facturile cele mai vechi în conformitate cu prevederile art. 3 din

Legea nr. 469/2002.

Apărarea pârâtei în sensul

că modificarea contractului din 2001 după apariția O.U.G. nr. 115/2001 nu se

impunea întrucât părțile au încheiat un alt contract ce reglementează expres

modul de plată al facturilor nu poate fi reținută deoarece respectiva ordonanță

vizează adoptarea unor măsuri necesare furnizării energiei termice, colectarea

și plata sumelor încasate de la consumatori fără ca prin această prevedere

legislativă să se intervină în contractele încheiate între furnizori și

beneficiari cu privire la modalitatea și termenele de plată a prețului energiei

termice. Așa cum prevede art. 4 alin. final din contractul din 2001 modificarea

acestuia poate interveni prin acte adiționale iar O.U.G. nr. 115/2001 nu a

modificat contractul, penalitățile fiind pretinse în temeiul unei clauze penale

cuprinse în contractul din 2001 în funcție de scadența facturilor, clauză

penală menținută de pârâți și în actele adiționale încheiate după adoptarea

acestei ordonanțe.

Referitor la susținerile

pârâtei că aceste sume nu au fost evidențiate în contabilitate urmează a se

reține incidența art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 în sensul înregistrării

în contabilitate a operațiunilor economico financiare se realizează la momentul

efectuării lor.

Cererea cu privire la

actualizarea sumei pretinse cu rata inflației este considerată neîntemeiată

față de cuprinsul și natura juridică a clauzei penale menționate în contract

prin care părțile au determinat întinderea eventualelor prejudicii în cazul nerespectării

prevederilor contractuale ceea ce nu permite acordarea unor daune interese în

cuantum mai mare decât cel prevăzut prin convenția părților.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia nr. 614 din 16 decembrie 2008 a respins apelul

reclamantei SC E.B. SA, prin sucursala București, împotriva sentinței

comerciale nr. 6664 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a

VI-a comercială, ca nefondat.

A fost admis apelul pârâtei R.A.D.E.T.

București împotriva aceleiași sentințe, în sensul că a fost schimbată în parte

sentința atacată și obligată pârâta la plata sumei de numai 14.769.406,19 lei

penalități de întârziere și 151.136 lei cheltuieli de judecată în fond către

reclamantă.

De asemenea au fost

menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel, a stabilit în principal că nu pot fi aplicate regulile

determinate prin art. 1084 – art. 1086 C. civ. privind evaluarea judiciară a

prejudiciului la evaluarea convențională stabilită anticipat prin voința

părților contractante, o atare aplicare putând privi numai obiectul obligației

principale, al plății prețului.

A admite punctul de vedere

al apelantei reclamante ar însemna a accepta posibilitatea suportării de către

pârâta - debitoare, alături de valoarea actualizată a prețului produsului în

situația neexecutării și a obligației principale și actualizarea penalităților

prestabilite convențional, ceea ce ar conduce la o îndatorare excesivă a

acestei părți.

A fost găsită întemeiată

ultima critică a apelantei - pârâte, constatându-se că expertul contabil, prin

răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de specialitate, a

arătat că valoarea reală a penalităților de întârziere datorate în baza clauzei

penale convenită prin contract este de numai 14.769.406,19 lei urmare a

diminuării cuantumului stabilit inițial cu suma de 5.334,15 lei.

Împotriva deciziei nr. 614

din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

au promovat recurs atât reclamanta cât și pârâta, criticând pentru nelegalitate

această hotărâre, după cum urmează.

Recurenta - reclamantă SC

E.B. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei

atacate în sensul admiterii apelului și, modificării în parte a sentinței

comerciale nr. 4319 din 25 martie 2008 a Tribunalului București, cu consecința

ca pe fond să fie admis capătul 2 de cerere din acțiunea introductivă și

obligarea pârâtei R.A.D.E.T. la plata diferenței între suma actualizată

datorată și suma la care a fost obligată, aceea de 14.769.406,19 lei.

Recurenta - pârâtă R.A.D.E.T.

București a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea

recursului, modificarea în parte a deciziei atacate și admiterea în tot a

apelului, cu consecința respingerii cererii introductive ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de

recurs s-a evocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru

penalitățile calculate în perioada 1 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003

aferente facturilor emise în perioada februarie 2003 – septembrie 2003, precum

și neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile contractuale. Nu au

fost avute în vedere dispozițiile art. 1082 C. civ., iar la data formulării

cererii de chemare în judecată contractul din 2001 nu își mai producea efecte,

încetând prin ajungerea sa la termen.

Înalta Curte, analizând

materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de

recurente, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ambele

recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente.

Este de necontestat că

reclamanta SC E.B. SA, prin sucursala București, prin cererea de chemare în

judecată din 29 septembrie 2006 înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția

a VI-a comercială, sub nr. 32863/3/2006 a solicitat, în contradictoriu cu R.A.D.E.T.

obligarea acesteia din urmă la:

- plata penalităților de

întârziere calculate pentru perioada 1 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003 în

cuantum de 13.462.075,26 lei (ron) și

- actualizarea pretențiilor

sus-menționate de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată până

la data executării efective a obligației, cu indicele de inflație pentru

mărfuri nealimentare comunicat de I.N.S. în „Buletinul statistic de prețuri”.

Printr-o integrală și

completă apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele

raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor

asumate reciproc în cadrul contractului din 2001 de vânzare - cumpărare a

energiei termice din sisteme de alimentare centralizată.

Nu poate fi primită critica

recurentei - pârâte nici din perspectiva excepției prescripției dreptului la

acțiune pentru pretențiile reclamantei și nici a exonerării de la plata penalităților

de întârziere.

Astfel, în contractul din 2001,

la art. 13 alin. (1) a fost stipulat expres că întotdeauna cumpărătorul va

achita în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii, facturile emise de

vânzător. Factura se consideră achitată de către cumpărător la data

înregistrării plății în extrasul bancar al cumpărătorului la data preluării

CEC-ului de către vânzător, ori la data intrării numerarului în casieria

vânzătorului sau prin orice alt mod de plată prevăzut în reglementările legale.

Din conținutul raportului de

expertiză contabilă judiciară și a răspunsului la obiecțiuni, întocmite la

cererea părților a rezultat cu certitudine că pentru plata cu întârziere a

facturilor fiscale înaintate de SC E.B. SA către R.A.D.E.T., furnizorul de

energie termică trebuie să primească penalități în cuantum de 14.769.406,19 lei

noi, așa cum este stipulat în art. 23 din contract.

Prin punctajul întocmit la

data de 27 februarie 2004, document care poartă semnătura reprezentanților

legali atât ai reclamantei cât și ai pârâtei, s-a precizat că în urma

verificării analitice a datoriilor R.A.D.E.T., soldul la data de 31 decembrie

2003, potrivit evidențelor contabile, era de 4.058.684.999.850 lei. Din această

perspectivă, apare o evidentă recunoaștere a debitului principal, de natură a

conduce la întreruperea cursului prescripției, vizând nu numai obligația

principală, dar și penalitățile.

Nejustificate sunt și

criticile recurentei - reclamante.

Este adevărat că, prin

voința liber exprimată, părțile au stipulat la art. 23 din contractul din 2001

că neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termen de 5 zile

lucrătoare de la data limită de plată atrage după sine perceperea de penalități

de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi după expirarea

termenului de plată și până la achitarea ei.

Mai mult, s-a evidențiat, că

penalitățile nu se indexează și nu se capitalizează.

Prin încheierea actelor

adiționale din 2002 la contractul din 2002 se regăsește reglementat la art. 23 lit.

a) și mențiunea că valoarea penalităților nu va depăși cuantumul debitului.

Amplu motivat și bine

argumentat, instanța de apel a apreciat că natura clauzei penale este diferită

de aceea a despăgubirilor privind actualizarea debitului cu rata inflației,

fiind obligatoriu pentru părți cuantumul determinat potrivit voinței

contractuale, negăsindu-și aplicabilitatea regulile prevăzute de art. 1084 – art.

1086 C. civ. și nici dispozițiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru aceste rațiuni,

urmează a respinge ca nefondate ambele recursuri împotriva deciziei comerciale nr.

614 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință din cele prevăzute de

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate

recursurile declarate de reclamanta SC E.B. SA București și de pârâta R.A.D.E.T.

București împotriva deciziei comerciale nr. 614 din 16 decembrie 2008 a Curții

de Apel București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința

publică, astăzi 21 ianuarie 2010.