ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 178/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 6664 din 29 mai 2008 a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente facturilor emise în perioada februarie 2003 – septembrie 2003 ca neîntemeiate. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC E.B. SA în contradictoriu cu pârâta R.A.D.E.T. București, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 14.774.740,34 lei contravaloare penalități aferente facturilor emise în perioada 1 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003 precum și la plata sumei de 151.189 lei cheltuieli de judecată.

În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că între părți a fost încheiat contractul de vânzare - cumpărare din 2001 pentru achiziționarea energiei termice și care a suferit mai multe modificări prin acte adiționale ulterioare.

Excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile aferente facturilor emise în perioada februarie 2003 – septembrie 2003 este considerată neîntemeiată odată ce facturile au fost achitate cu întârziere față de data scadenței, facturi achitate în perioada anilor 2003 – 2004, astfel că nu s-a atins termenul de prescripție extinctivă iar sumele restante au fost recunoscute prin punctajul din februarie 2004 pentru perioada martie – decembrie 2003. Penalitățile sunt datorate în baza art. 23 din contractul din 2001 modificat prin actul adițional din 2003 pentru nerespectarea obligațiilor de plată a facturilor la scadență peste 15 zile calendaristice de la data primirii facturii de către pârâtă conform art. 13 din contractul din 2001 modificat prin actul adițional din 2003. De altfel expertul N.Ș.

a calculat penalități în funcție de evidența pe scadențele de plată pentru facturile cele mai vechi în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 469/2002. Apărarea pârâtei în sensul că modificarea contractului din 2001 după apariția O.U.G. nr. 115/2001 nu se impunea întrucât părțile au încheiat un alt contract ce reglementează expres modul de plată al facturilor nu poate fi reținută deoarece respectiva ordonanță vizează adoptarea unor măsuri necesare furnizării energiei termice, colectarea și plata sumelor încasate de la consumatori fără ca prin această prevedere legislativă să se intervină în contractele încheiate între furnizori și beneficiari cu privire la modalitatea și termenele de plată a prețului energiei termice.

Așa cum prevede art. 4 alin. final din contractul din 2001 modificarea acestuia poate interveni prin acte adiționale iar O.U.G. nr. 115/2001 nu a modificat contractul, penalitățile fiind pretinse în temeiul unei clauze penale cuprinse în contractul din 2001 în funcție de scadența facturilor, clauză penală menținută de pârâți și în actele adiționale încheiate după adoptarea acestei ordonanțe. Referitor la susținerile pârâtei că aceste sume nu au fost evidențiate în contabilitate urmează a se reține incidența art. 6 alin. (1) din Legea nr. 82/1991 în sensul înregistrării în contabilitate a operațiunilor economico financiare se realizează la momentul efectuării lor.

Cererea cu privire la actualizarea sumei pretinse cu rata inflației este considerată neîntemeiată față de cuprinsul și natura juridică a clauzei penale menționate în contract prin care părțile au determinat întinderea eventualelor prejudicii în cazul nerespectării prevederilor contractuale ceea ce nu permite acordarea unor daune interese în cuantum mai mare decât cel prevăzut prin convenția părților. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia nr. 614 din 16 decembrie 2008 a respins apelul reclamantei SC E.B. SA, prin sucursala București, împotriva sentinței comerciale nr. 6664 din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. A fost admis apelul pârâtei R.A.D.E.T.

București împotriva aceleiași sentințe, în sensul că a fost schimbată în parte sentința atacată și obligată pârâta la plata sumei de numai 14.769.406,19 lei penalități de întârziere și 151.136 lei cheltuieli de judecată în fond către reclamantă. De asemenea au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de apel, a stabilit în principal că nu pot fi aplicate regulile determinate prin art. 1084 – art. 1086 C. civ. privind evaluarea judiciară a prejudiciului la evaluarea convențională stabilită anticipat prin voința părților contractante, o atare aplicare putând privi numai obiectul obligației principale, al plății prețului.

A admite punctul de vedere al apelantei reclamante ar însemna a accepta posibilitatea suportării de către pârâta - debitoare, alături de valoarea actualizată a prețului produsului în situația neexecutării și a obligației principale și actualizarea penalităților prestabilite convențional, ceea ce ar conduce la o îndatorare excesivă a acestei părți. A fost găsită întemeiată ultima critică a apelantei - pârâte, constatându-se că expertul contabil, prin răspunsul la obiecțiunile formulate de părți la raportul de specialitate, a arătat că valoarea reală a penalităților de întârziere datorate în baza clauzei penale convenită prin contract este de numai 14.769.406,19 lei urmare a diminuării cuantumului stabilit inițial cu suma de 5.334,15 lei.

Împotriva deciziei nr. 614 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, au promovat recurs atât reclamanta cât și pârâta, criticând pentru nelegalitate această hotărâre, după cum urmează. Recurenta - reclamantă SC E.B. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate în sensul admiterii apelului și, modificării în parte a sentinței comerciale nr. 4319 din 25 martie 2008 a Tribunalului București, cu consecința ca pe fond să fie admis capătul 2 de cerere din acțiunea introductivă și obligarea pârâtei R.A.D.E.T. la plata diferenței între suma actualizată datorată și suma la care a fost obligată, aceea de 14.769.406,19 lei. Recurenta - pârâtă R.A.D.E.T.

București a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei atacate și admiterea în tot a apelului, cu consecința respingerii cererii introductive ca neîntemeiată. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru penalitățile calculate în perioada 1 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003 aferente facturilor emise în perioada februarie 2003 – septembrie 2003, precum și neîndeplinirea condițiilor angajării răspunderii civile contractuale. Nu au fost avute în vedere dispozițiile art. 1082 C. civ., iar la data formulării cererii de chemare în judecată contractul din 2001 nu își mai producea efecte, încetând prin ajungerea sa la termen.

Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse de recurente, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ambele recursuri ca nefondate, pentru următoarele considerente. Este de necontestat că reclamanta SC E.B. SA, prin sucursala București, prin cererea de chemare în judecată din 29 septembrie 2006 înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, sub nr. 32863/3/2006 a solicitat, în contradictoriu cu R.A.D.E.T. obligarea acesteia din urmă la: - plata penalităților de întârziere calculate pentru perioada 1 octombrie 2003 – 31 decembrie 2003 în cuantum de 13.462.075,26 lei (ron) și - actualizarea pretențiilor sus-menționate de la momentul introducerii cererii de chemare în judecată până la data executării efective a obligației, cu indicele de inflație pentru mărfuri nealimentare comunicat de I.N.S.

în „Buletinul statistic de prețuri”. Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, instanța de apel a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, cu reala întindere a drepturilor și obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului din 2001 de vânzare - cumpărare a energiei termice din sisteme de alimentare centralizată. Nu poate fi primită critica recurentei - pârâte nici din perspectiva excepției prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile reclamantei și nici a exonerării de la plata penalităților de întârziere. Astfel, în contractul din 2001, la art. 13 alin. (1) a fost stipulat expres că întotdeauna cumpărătorul va achita în termen de 10 zile lucrătoare de la data primirii, facturile emise de vânzător.

Factura se consideră achitată de către cumpărător la data înregistrării plății în extrasul bancar al cumpărătorului la data preluării CEC-ului de către vânzător, ori la data intrării numerarului în casieria vânzătorului sau prin orice alt mod de plată prevăzut în reglementările legale. Din conținutul raportului de expertiză contabilă judiciară și a răspunsului la obiecțiuni, întocmite la cererea părților a rezultat cu certitudine că pentru plata cu întârziere a facturilor fiscale înaintate de SC E.B. SA către R.A.D.E.T., furnizorul de energie termică trebuie să primească penalități în cuantum de 14.769.406,19 lei noi, așa cum este stipulat în art. 23 din contract.

Prin punctajul întocmit la data de 27 februarie 2004, document care poartă semnătura reprezentanților legali atât ai reclamantei cât și ai pârâtei, s-a precizat că în urma verificării analitice a datoriilor R.A.D.E.T., soldul la data de 31 decembrie 2003, potrivit evidențelor contabile, era de 4.058.684.999.850 lei. Din această perspectivă, apare o evidentă recunoaștere a debitului principal, de natură a conduce la întreruperea cursului prescripției, vizând nu numai obligația principală, dar și penalitățile. Nejustificate sunt și criticile recurentei - reclamante. Este adevărat că, prin voința liber exprimată, părțile au stipulat la art. 23 din contractul din 2001 că neachitarea contravalorii facturii de către cumpărător în termen de 5 zile lucrătoare de la data limită de plată atrage după sine perceperea de penalități de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere începând cu prima zi după expirarea termenului de plată și până la achitarea ei.

Mai mult, s-a evidențiat, că penalitățile nu se indexează și nu se capitalizează. Prin încheierea actelor adiționale din 2002 la contractul din 2002 se regăsește reglementat la art. 23 lit. a) și mențiunea că valoarea penalităților nu va depăși cuantumul debitului. Amplu motivat și bine argumentat, instanța de apel a apreciat că natura clauzei penale este diferită de aceea a despăgubirilor privind actualizarea debitului cu rata inflației, fiind obligatoriu pentru părți cuantumul determinat potrivit voinței contractuale, negăsindu-și aplicabilitatea regulile prevăzute de art. 1084 – art. 1086 C. civ. și nici dispozițiile art. 3712 alin. (3) C. proc. civ. Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondate ambele recursuri împotriva deciziei comerciale nr. 614 din 16 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, nefiind îndeplinită nicio cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta SC E.B. SA București și de pârâta R.A.D.E.T. București împotriva deciziei comerciale nr. 614 din 16 decembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 21 ianuarie 2010.