ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 597/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 597/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra cererii

de recurs de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată că,

prin sentința comercială nr. 15246 din 18 decembrie 2007,

Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins ca neîntemeiata

prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea precizată formulată de SC E.B.

SA împotriva pârâtei R.A.D.E.T. BUCUREȘTI, R.A.D.E.T., obligând pârâta la plata

către reclamanta a sumei de 16.027.299,30 lei reprezentând penalități de

întârziere pentru perioada iulie 2003 - 30 septembrie 2003 aferenta facturilor

emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, suma actualizată cu indicele de

cu începere de la data introducerii acțiunii și până la executarea obligației

de plată de către pârâtă.

A obligat

pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta în sumă de 179.464

lei.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat

contractul nr. 1/2001 de vânzare-cumpărare a energiei termice din sistemul de

alimentare centralizat, reclamanta fiind succesoarea SC T. SA, SUCURSALA E.B.,

în calitate de vânzător, iar pârâta R.A.D.E.T. în calitate de cumpărător.

Contractul a

fost modificat prin actele adiționale nr. 1/2002, 2/2003, 3/2003.

Potrivit art.

13 din contractul de vânzare-cumpărare cu modificările aduse prin actul

adițional nr. 3/2003 aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2003, în sensul

că achitarea contravalorii facturilor emise de către vânzător trebuia să se

facă în termen de 15 zile calendaristice de la primire iar conform art. 23 din

contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2/2003,

neachitarea contravalorii facturii în termenul convenit atrage aplicarea de

penalități de întârziere de 0,015/zi conform Ordinului A.N.R.E. nr. 22 din 21

august 2002, procent care urma sa se modifice automat în cazul apariției unui

alt ordin al autoritarii menționate.

Instanța de

fond a mai reținut că, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a

achitat cu întârziere facturile emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003,

reclamanta solicitând penalități pentru perioada 1 iulie 2003 - 30 septembrie 2003.

Cum acțiunea a fost înregistrată la data de 30 iunie 2006, față de dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, excepția prescripției dreptului la

acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată, a apreciat instanța de fond.

Sub aspectul

respectării prevederilor art. 720

1

alin. (4) C. proc. civ., de către

reclamantă, instanța de fond a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar

reclamanta a făcut dovada convocării pârâtei la conciliere directă, prin adresa

din 29 mai 2006 pârâta luând cunoștință de pretențiile reclamantei.

Pe fondul

cauzei, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada pretențiilor

sale astfel încât, potrivit raportului de expertiza refăcut, în varianta I,

penalitățile de întârziere solicitate de reclamanta sunt în suma de

16.557.613,42 lei.

Instanța de

fond a considerat ca nu poate da eficienta raporturilor de expertiza în

varianta II deoarece reclamanta a înscris sumele datorate de către pârâta în

contabilitate în conturile din afara bilanțului, modalitate corecta față de

faptul ca înscrierea sumelor în contabilitate ca venituri și în bilanțul

contabil se realizează după data încasării acestora, conform ordinului M.F.P.

nr. 94/2001 de aprobare a reglementarilor contabile armonizate cu Directiva

VI-a, a C.E.E., cu H.G. nr. 859/2002 și art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 82/1991,

republicata.

A mai apreciat

instanța de fond că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 115/2001, modificată și

completată prin Legea nr. 84/2002, obligativitatea deschiderii de cont tip

ESCROW a agențiilor economici de energie termică împreună cu agenții

distribuitori de comun acord la o bancă, a fost introdusă "pentru

asigurarea de fonduri", acest cont fiind de distribuție, plata fiind

operată imediat și evitându-se transmiterea dintr-un cont în altul iar, conform

art. 1 alin. (3) din același act normativ, în cont beneficiarii de energie

termica virează sumele aferente energiei termice consumate la care se adăugă

subvențiile primite de la autoritățile locale pentru acoperirea diferențelor de

preț și de tarif pentru energia termică livrată populației.

Părțile s-au

conformat dispozițiilor legale menționate și au încheiat la 11 octombrie 2001

contractul de cont Escrow și acte adiționale la acesta, stabilindu-se și

procentele în care agentul de cont Escrow urma sa efectueze plăti1e.

Contractul de

cont Escrow, a apreciat instanța de fond, a reglementat doar aspectul,

modalității de plată în sensul virării în contul respectiv a unui anumit

procent din încasări, toate celelalte prevederi contractuale vizând respectarea

termenelor de plată a facturilor și sancțiunea nerespectării acestor termene

prin perceperea de penalități constituind voința părților astfel cum a fost

consemnata prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2001 și-au păstrat

valabilitatea, astfel încât acțiunea reclamantei este întemeiata.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat apel pârâta R.A.D.E.T. BUCUREȘTI, R.A.D.E.T.

Prin

decizia comercială nr. 270

din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, a fost

respins apelul ca nefondat.

Pentru a

pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că,

în ceea ce privește pretinsa

modificare a Contractului nr. 1/2001 prin dispozițiile O.U.G. nr. 115/2001: "un

contract de cont escrow încheiat anterior actelor adiționale încheiate de părți

la contractul de vânzare-cumpărare ce constituie baza raporturilor contractuale

dintre părți, nu poate modifica implicit clauzele unui contract de

vânzare-cumpărare translativ de proprietate ce reprezintă voința (legea)

părților, contul escrow fiind doar un mecanism de plata încheiat tocmai in

virtutea existentei contractului de vânzare-cumpărare (.. .)" (pagina 7.

paragraful 1 din decizia atacata);

Instanța de

control judiciar a reținut că

, în ceea ce privește susținerea conform căreia contractul

de vânzare-cumpărare nu ar reprezenta voința părților, fiind un contract cadru

impus de autoritatea de reglementare in domeniu: "atâta timp cat

contractul este semnat de părți prezuma voința acestora în sensul dispozițiilor

art. 969 C. civ., (. . .) legislația română prevede și încheierea așa-numitelor

contracte de adeziune (. . .) " (pagina 7, paragraful 2 din decizia

atacata);

Instanța de

control judiciar a reținut că,

in ceea ce privește greșita actualizare cu rata inflației a

debitului principal: "Curtea apreciază ca și aceasta este nefondata, față

de principiile dreptului civil, astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile

art. 980, art. 981, art. 1084 privind dreptul creditorului de a obține

repararea integrală a pagubei, reactualizarea debitului reflectând o

echivalentă a prestațiilor" (pagina 7, paragrafu13 din decizia atacata);

Considerentele

instanței de apel privitoare la respingerea excepției prescripției se alătură,

practic, considerentelor primei instanțe.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat disp. art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. subsumând acestui motiv patru critici de nelegalitate:

apel a încălcat prevederile O.U.G. nr. 115/2001. Pretinsa lipsă a vinovatei R.A.D.E.T.

în executarea cu întârziere a obligațiilor de plată. Recurenta R.A.D.E.T. a

afirmat ca nu ar fi întrunite condițiile răspunderii civile contractule,

lipsind vinovata acesteia, urmare a încheierii in anul 2001 a contractului de

cont escrow între furnizorii și producătorii de energie termică, în baza O.U.G.

nr. 115/2001.

apel a încălcat art. 1082 C. civ. Pârâta R.A.D.E.T. ar fi justificat ca

neexecutarea s-a datorat unei cauze străine, care nu-i putea fi imputata.

Recurenta pretinde ca neexecutarea obligațiilor care ii incumbau s-ar fi

justificat printr-o cauză străină exoneratoare, respectiv apariția O.U.G. nr. 115/2001

și încheierea contractului de cont escrow.

temeiului de solicitare a plății penalităților de întârziere", ca urmare a

încetării contractului prin ajungere la termen.

de fond și apel au făcut o greșită aplicare a legii, dispunând și actualizarea

cu rata inflației a obligației a debitului principal (penalitățile de

întârziere stabilite conform clauzei penale).

Analizând

decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge

recursul pentru considerentele ce se vor arăta, cu precizarea că, recurenta nu

critică respingerea de către instanțele de fond și apel a excepției

prescripției.

Prin recursul

formulat, R.A.D.E.T. nu critică hotărârea instanței de apel referitoare la

respingerea de către instanțele de fond și apel, a excepției prescripției

dreptului material la acțiune al ELCEN.

In condițiile

art. 316 rap. la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., privitor la limitele

judecății în recurs, Înalta Curte va reține că aceste aspecte ale hotărârii

recurate nu mai pot forma obiectul analizei instanței de recurs, deoarece cu

privire la acestea nu s-au formulat motive de recurs.

Analizarea

deciziei ce formează obiectul prezentului recurs este dublu limitata: pe de o

parte la motivele de casare/modificare expres prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. (ca trăsătura specifica a recursului, cale nedevolutivă de atac), pe de

cealaltă parte la criticile de nelegalitate formulate punctual prin motivele de

recurs depuse la dosar.

În acest sens,

dispozițiile din materia apelului [art. 295 alin. (1) C. proc. civ.], expresie

a principiului disponibilității căii de atac, se aplică și in cazul recursului,

deoarece nu contravin prevederilor speciale din aceasta materie.

Ca o

consecință a principiului disponibilității în exercitarea căii de atac, dacă hotărârea

primei instanțe este atacată numai parțial, referitor doar la soluția dată unor

capete de cerere sau referitor doar la anumite părți din proces, ceea ce nu s-a

atacat trece în puterea de lucru judecat.

motiv de recurs: instanța de apel a încălcat prevederile O.U.G. nr. 115/2001.

Pretinsa lipsă a vinovatei R.A.D.E.T. în executarea cu întârziere a

obligațiilor de plată. Recurenta R.A.D.E.T. a afirmat ca nu ar fi întrunite

condițiile răspunderii civile contractule, lipsind vinovata acesteia, urmare a

încheierii in anul 2001 a contractului de cont escrow intre furnizorii și

producătorii de energie termica, in baza O.U.G. nr. 115/2001.

După cum

rezultă din probele administrate în fața instanțelor de fond și apel, recurenta

pârâta nu a respectat obligația de plată la scadență a energiei termice, în

conformitate cu prevederile art. 13 din Contractul 1/2001, modificat prin Actul

adițional nr. 1/2002 (30 de zile de la data emiterii facturii fiscale) și,

ulterior, Actul adițional 3/2003 (15 zile calendaristice de la data primirii

facturii de către R.A.D.E.T.).

Prin urmare,

in baza art. 23 din Contractul 1/2001, modificat prin Actul adițional nr.

2/2003, au fost calculate penalități de întârziere, in funcție de cele

calculate pentru obligațiile bugetare, in procent de 0,07% pe fiecare zi de

întârziere.

Susținerile

recurentei sunt neîntemeiate, căci față de prevederile O.U.G. nr. 115/2001

rezultă indubitabil că acest act normativ conține numai măsuri pentru

îmbunătățirea performanțelor încasărilor privind contravaloarea energiei

termice livrate și achitarea acestor sume pentru furnizori. O.U.G. nr. 115/2001,

ca de altfel și contractul de cont escrow încheiat în temeiul său, nu modifică

raporturile contractuale dintre furnizori și beneficiari in ceea ce privește

modalitatea și termenele de plată a prețului energiei termice.

Așa cum reiese

din expunerea de motive privind adoptarea Legii nr. 84/2002 pentru aprobarea O.U.G.

nr. 115/2001, acest act normativ vizează doar reglementarea unor "măsuri

de asigurare a fondurilor necesare furnizării energiei termice" respectiv "orientarea

directă către producători a fondurilor financiare provenite din sume încasate

pentru energia termică consumată, subvenții pentru acoperirea de preț și de

tarif pentru energia termică livrată populației precum și din ajutoarele

bănești acordate populației pentru încălzirea locuinței potrivit legii".

Așadar, scopul

actului normativ menționat era acela de a facilita colectarea și plata sumelor

încasate de la consumatorii direcți, iar nu de a modifica răspunderea

contractuală a părților. În acest sens nici O.U.G. nr. 115/2001, nici

contractul de cont escrow, nu stabilesc termene și modalități de plată a

energiei termice către furnizori, care sunt expres prevăzute în Contractul nr.

1/2001, modificat prin actele adiționale nr. 1/2002, 2 și 3/2003.

motiv de recurs: instanța de apel a încălcat art. 1082 C. civ. Pârâta R.A.D.E.T.

ar fi justificat că neexecutarea s-a datorat unei cauze străine, care nu-i

putea fi imputată. Recurenta pretinde că neexecutarea obligațiilor care îi

incumbau s-ar fi justificat printr-o cauză străină exoneratoare, respectiv

apariția O.U.G. nr. 115/2001 și încheierea contractului de cont escrow.

Înalta Curte

reține că, în materie contractuală, în sarcina debitorului operează o prezumție

de culpă, acesta fiind obligat la plata de despăgubiri căt timp nu justifică

existența unei cauze străine pentru neexecutare. Existența unui act normativ

prin care nu se modifica obligațiile părților, ci se urmărește adoptarea unor

masuri de optimizare a colectării creanțelor de la consumatorii finali, nu

constituie o cauză străină pentru neexecutare.

Așa cum

rezultă din contractul de cont escrow, acesta are ca obiect constituirea unui

cont escrow, purtător de dobândă, în cuprinsul său fiind prevăzută modalitatea

de transfer a fondurilor din acest cont către furnizori, în timp ce

dispozițiile reglementând raporturile dintre vânzător și cumpărător privind

vânzarea-cumpărarea energiei termice, facturarea, plata, condițiile de livrare

și clauza penală sunt cuprinse in Contractul nr. 1/2001 și actele adiționale

nr. 1, 2, 3 la acesta.

Potrivit art.

4 alin. final din Contractul 1/2001, acesta poate fi modificat prin act

adițional în cazul apariției unor reglementări date de guvern și/sau A.N.R.E.

Or, in

condițiile în care părțile au modificat Contractul nr. 1/2001 prin Actele

adiționale nr. 1/2002, 2/2003 și 3/2003 (acte ulterioare intrării in vigoare a O.U.G.

115/2001 și a încheierii Contractului de cont escrow -11 octombrie 2001), unde

au menținut clauzele privitoare la datele scadente, precum și penalități de

întârziere, argumentele recurentei pârâte în sensul modificării Contractului

1/2001 prin intrarea in vigoare a O.U.G. 115/2001, sunt lipsite de temei. În

același sens s-a pronunțat și A.N.R.E. prin adresa din data de 17 mai 2005 și

Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007.

motiv de recurs: ,,lipsa temeiului de solicitare a plății penalităților de

întârziere", ca urmare a încetării contractului prin ajungere la termen.

In ceea ce

privește acest motiv de recurs formulat de R.A.D.E.T., Înalta Curte va reține, in

principal, faptul ca el nu constituie o critica de nelegalitate a deciziei

atacate, ci reprezintă o simpla critica de netemeinicie a deciziei pronunțate

de instanța de apel. Recurenta nu critica decât considerentele pentru care

instanța de apel a respins apelul R.A.D.E.T. "pe fond", respectiv

considerentele reținute de Curtea de Apel București in ceea ce privește o

împrejurare de fapt: contractul nr. 1/2001 mai era sau nu în vigoare la data

formulării cererii de chemare in judecată.

Deși invocă

formal in susținerea recursului dispozițiile art. 304 pct. 9, recurenta nu

critica greșita aplicare a vreunui text de lege, ci susține doar ca instanța de

apel a stabilit greșit situația de fapt prin raportare la probele admise (respectiv

că instanța de apel ar fi obligat în mod greșit R.A.D.E.T. sa achite

penalitățile de întârziere la Contractul nr. 1/2001, care nu mai era în vigoare

la momentul judecării cauzei).

Recurenta avea

însă obligația sa încadreze toate criticile formulate in motivele de recurs

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în

vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. "modificarea

sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ",

precum și caracterul nedevolutiv al căii de atac a recursului, exercitate

împotriva unei decizii pronunțate în apel, este incontestabil faptul ca

prezentul recurs reprezintă o cale de atac ce permite exclusiv un control de

legalitate, toate motivele de recurs urmând a fi circumscrise intr-unul dintre

cele noua motive prevăzute de art. 304.

Chiar și în

situația în care s-ar aprecia că a treia critică se poate circumscrie temeiului

de drept invocat,

motivul de recurs invocat este neîntemeiat, deoarece facturile către R.A.D.E.T.

au fost emise in perioada cat contractul era încă în vigoare (ianuarie -

septembrie 2003); la aceste facturi intimata a solicitat penalități de

întârziere, calculate pentru perioada iulie-septembrie 2003; aceste penalități

au fost recunoscute de pârâta prin acte juridice emanând de la aceasta,

ulterior ajungerii la termen a Contractului nr. 1/2001 (în acest sens a se

vedea Procesul verbal de conciliere nr. 1/2007);

Așadar,

împrejurarea că la momentul formulării acțiunii, Contractul nu mai era in

vigoare nu prezintă nicio relevanță, deoarece obligația de plată a R.A.D.E.T.

s-a născut la momentul cât acest contract producea efecte juridice, a fost

recunoscută și confirmată ulterior de debitoare (după introducerea acțiunii

introductive), iar dreptul corelativ al intimatei putea fi exercitat înlăuntrul

termenului de prescripție de 3 ani.

motiv de recurs: instantele de fond și apel au făcut o greșita aplicare a

legii, dispunând și actualizarea cu rata inflației a obligației a debitului

principal (penalitățile de întârziere stabilite conform clauzei penale).

Înalta Curte

apreciază că instanțele de fond și apel au făcut o corecta aplicare a legii,

pentru următoarele considerente:

Actualizarea

debitului cu rata inflației a fost solicitată pentru acoperirea prejudiciului

cauzat prin întârziere, in perioada ulterioară celei pentru care s-au calculat

penalități de întârziere.

Penalitățile

de întârziere, datorate ca urmare a neplății la scadența de către R.A.D.E.T. a

facturilor emise în perioada ianuarie - septembrie 2003, au fost calculate

pentru perioada iulie - septembrie 2003.

În prezenta

cauză, reclamanta intimată a solicitat și actualizarea acestui debit cu rata

inflației, pentru perioada ulterioară celei în care au curs penalitățile (de la

momentul introducerii acțiunii pana la momentul executării efective a

obligației).

Așadar, scopul

operațiunii de actualizare este de a acoperi prejudiciul cauzat reclamantei

prin întârzierea la plata cu mai mult de 5 ani și privește o alta perioada

decât cea pentru care s-au calculat penalitățile de întârziere, in temeiul

clauzei penale.

Pentru aceste

considerente, actualizarea penalităților cu rata inflației nu presupune o dubla

reparație a prejudiciului și nu contravine clauzei penale stabilite de părți,

ci asigura restabilirea echilibrului contractual prin aducerea la zi a

cuantumului penalităților, pe baza indicelui de inflație publicat de Institutul

Național de Statistica.

Cât privește

sfera aplicării dispozițiilor art. 1082, art. 1084 și art. 1087 C. civ. Înalta

Curte apreciază că instanța poate actualiza cu rata inflației cuantumul clauzei

penale, pentru restabilirea echilibrului prestațiilor.

Clauza penala

reprezintă o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor în caz

de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de

către debitor. Datorită faptului că prin introducerea unei clauze penale

prejudiciul pe care l-ar putea suferi creditorul este determinat anticipat,

părțile nu pot determina prin voința lor decât echivalentul prejudiciului

previzibil pe care l-ar putea suferi creditorul (dauna efectiva și beneficiul

nerealizat), pe care îl cuantifica în cuprinsul clauzei penale. Prin

actualizarea penalităților stabilite pe cale convențională cu rata inflației nu

se aduce atingere voinței părților, ci doar se permite judecătorului sa

restabilească echilibrul prestațiilor în cadrul contractului, prin aducerea

acestora la valoarea lor actuală, ținând cont de realitățile economice și pe care

părțile nu le puteau prevedea, cuantificate printr-un element obiectiv,

indicele de inflație.

Soluția

contrară nu ar face decât să ignore faptul că, între perioada pentru care s-au

calculat penalități, (după criteriul convențional, pe baza clauzei penale) și

perioada în care aceste penalități sunt efectiv executate, realitățile

economice s-au schimbat semnificativ, iar suma datorata de debitor cu titlu de

penalitate, executata la mai bine de 5 ani, nu mai are aceeași valoare pentru

creditor ca urmare a simplei treceri a timpului, care nu îi este imputabilă

acestuia din urmă.

Pentru

considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc.

civ., se va respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. BUCUREȘTI împotriva

deciziei comerciale nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția

a V a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale

nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședința publică, astăzi 25 februarie 2009.