ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 597/2009

Asupra cererii de recurs de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin sentința comercială nr. 15246 din 18 decembrie 2007, Tribunalul București, secția a VI a comercială, a respins ca neîntemeiata prescripția dreptului la acțiune și a admis acțiunea precizată formulată de SC E.B. SA împotriva pârâtei R.A.D.E.T. BUCUREȘTI, R.A.D.E.T., obligând pârâta la plata către reclamanta a sumei de 16.027.299,30 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada iulie 2003 - 30 septembrie 2003 aferenta facturilor emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, suma actualizată cu indicele de cu începere de la data introducerii acțiunii și până la executarea obligației de plată de către pârâtă.

A obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamanta în sumă de 179.464 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul nr. 1/2001 de vânzare-cumpărare a energiei termice din sistemul de alimentare centralizat, reclamanta fiind succesoarea SC T. SA, SUCURSALA E.B., în calitate de vânzător, iar pârâta R.A.D.E.T. în calitate de cumpărător. Contractul a fost modificat prin actele adiționale nr. 1/2002, 2/2003, 3/2003.

Potrivit art. 13 din contractul de vânzare-cumpărare cu modificările aduse prin actul adițional nr. 3/2003 aplicabil începând cu data de 1 ianuarie 2003, în sensul că achitarea contravalorii facturilor emise de către vânzător trebuia să se facă în termen de 15 zile calendaristice de la primire iar conform art. 23 din contract, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 2/2003, neachitarea contravalorii facturii în termenul convenit atrage aplicarea de penalități de întârziere de 0,015/zi conform Ordinului A.N.R.E. nr. 22 din 21 august 2002, procent care urma sa se modifice automat în cazul apariției unui alt ordin al autoritarii menționate.

Instanța de fond a mai reținut că, din probele administrate în cauză rezultă că pârâta a achitat cu întârziere facturile emise în perioada ianuarie 2003 - iunie 2003, reclamanta solicitând penalități pentru perioada 1 iulie 2003 - 30 septembrie 2003. Cum acțiunea a fost înregistrată la data de 30 iunie 2006, față de dispozițiile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată, a apreciat instanța de fond. Sub aspectul respectării prevederilor art. 720 1 alin. (4) C. proc. civ., de către reclamantă, instanța de fond a apreciat că prin înscrisurile depuse la dosar reclamanta a făcut dovada convocării pârâtei la conciliere directă, prin adresa din 29 mai 2006 pârâta luând cunoștință de pretențiile reclamantei.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a apreciat că reclamanta a făcut dovada pretențiilor sale astfel încât, potrivit raportului de expertiza refăcut, în varianta I, penalitățile de întârziere solicitate de reclamanta sunt în suma de 16.557.613,42 lei. Instanța de fond a considerat ca nu poate da eficienta raporturilor de expertiza în varianta II deoarece reclamanta a înscris sumele datorate de către pârâta în contabilitate în conturile din afara bilanțului, modalitate corecta față de faptul ca înscrierea sumelor în contabilitate ca venituri și în bilanțul contabil se realizează după data încasării acestora, conform ordinului M.F.P. nr. 94/2001 de aprobare a reglementarilor contabile armonizate cu Directiva VI-a, a C.E.E., cu H.G.

nr. 859/2002 și art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 82/1991, republicata. A mai apreciat instanța de fond că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 115/2001, modificată și completată prin Legea nr. 84/2002, obligativitatea deschiderii de cont tip ESCROW a agențiilor economici de energie termică împreună cu agenții distribuitori de comun acord la o bancă, a fost introdusă "pentru asigurarea de fonduri", acest cont fiind de distribuție, plata fiind operată imediat și evitându-se transmiterea dintr-un cont în altul iar, conform art. 1 alin. (3) din același act normativ, în cont beneficiarii de energie termica virează sumele aferente energiei termice consumate la care se adăugă subvențiile primite de la autoritățile locale pentru acoperirea diferențelor de preț și de tarif pentru energia termică livrată populației.

Părțile s-au conformat dispozițiilor legale menționate și au încheiat la 11 octombrie 2001 contractul de cont Escrow și acte adiționale la acesta, stabilindu-se și procentele în care agentul de cont Escrow urma sa efectueze plăti1e. Contractul de cont Escrow, a apreciat instanța de fond, a reglementat doar aspectul, modalității de plată în sensul virării în contul respectiv a unui anumit procent din încasări, toate celelalte prevederi contractuale vizând respectarea termenelor de plată a facturilor și sancțiunea nerespectării acestor termene prin perceperea de penalități constituind voința părților astfel cum a fost consemnata prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2001 și-au păstrat valabilitatea, astfel încât acțiunea reclamantei este întemeiata.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta R.A.D.E.T. BUCUREȘTI, R.A.D.E.T. Prin decizia comercială nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, a fost respins apelul ca nefondat. Pentru a pronunța această soluție, instanța de control judiciar a reținut că, în ceea ce privește pretinsa modificare a Contractului nr. 1/2001 prin dispozițiile O.U.G.

nr. 115/2001: "un contract de cont escrow încheiat anterior actelor adiționale încheiate de părți la contractul de vânzare-cumpărare ce constituie baza raporturilor contractuale dintre părți, nu poate modifica implicit clauzele unui contract de vânzare-cumpărare translativ de proprietate ce reprezintă voința (legea) părților, contul escrow fiind doar un mecanism de plata încheiat tocmai in virtutea existentei contractului de vânzare-cumpărare (.. .)" (pagina 7. paragraful 1 din decizia atacata); Instanța de control judiciar a reținut că , în ceea ce privește susținerea conform căreia contractul de vânzare-cumpărare nu ar reprezenta voința părților, fiind un contract cadru impus de autoritatea de reglementare in domeniu: "atâta timp cat contractul este semnat de părți prezuma voința acestora în sensul dispozițiilor art. 969 C. civ., (. . .) legislația română prevede și încheierea așa-numitelor contracte de adeziune (. . .) " (pagina 7, paragraful 2 din decizia atacata); Instanța de control judiciar a reținut că, in ceea ce privește greșita actualizare cu rata inflației a debitului principal: "Curtea apreciază ca și aceasta este nefondata, față de principiile dreptului civil, astfel cum sunt reglementate prin dispozițiile art. 980, art. 981, art. 1084 privind dreptul creditorului de a obține repararea integrală a pagubei,

reactualizarea debitului reflectând o echivalentă a prestațiilor" (pagina 7, paragrafu13 din decizia atacata); Considerentele instanței de apel privitoare la respingerea excepției prescripției se alătură, practic, considerentelor primei instanțe. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta care a invocat disp. art. 304 pct. 9 C. proc. civ. subsumând acestui motiv patru critici de nelegalitate: 1. instanța de apel a încălcat prevederile O.U.G. nr. 115/2001. Pretinsa lipsă a vinovatei R.A.D.E.T. în executarea cu întârziere a obligațiilor de plată. Recurenta R.A.D.E.T. a afirmat ca nu ar fi întrunite condițiile răspunderii civile contractule, lipsind vinovata acesteia, urmare a încheierii in anul 2001 a contractului de cont escrow între furnizorii și producătorii de energie termică, în baza O.U.G.

nr. 115/2001. 2. instanța de apel a încălcat art. 1082 C. civ. Pârâta R.A.D.E.T. ar fi justificat ca neexecutarea s-a datorat unei cauze străine, care nu-i putea fi imputata. Recurenta pretinde ca neexecutarea obligațiilor care ii incumbau s-ar fi justificat printr-o cauză străină exoneratoare, respectiv apariția O.U.G. nr. 115/2001 și încheierea contractului de cont escrow. 3. ,,lipsa temeiului de solicitare a plății penalităților de întârziere", ca urmare a încetării contractului prin ajungere la termen. 4. instanțele de fond și apel au făcut o greșită aplicare a legii, dispunând și actualizarea cu rata inflației a obligației a debitului principal (penalitățile de întârziere stabilite conform clauzei penale).

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul pentru considerentele ce se vor arăta, cu precizarea că, recurenta nu critică respingerea de către instanțele de fond și apel a excepției prescripției. Prin recursul formulat, R.A.D.E.T. nu critică hotărârea instanței de apel referitoare la respingerea de către instanțele de fond și apel, a excepției prescripției dreptului material la acțiune al ELCEN. In condițiile art. 316 rap. la art. 295 alin. (1) C. proc. civ., privitor la limitele judecății în recurs, Înalta Curte va reține că aceste aspecte ale hotărârii recurate nu mai pot forma obiectul analizei instanței de recurs, deoarece cu privire la acestea nu s-au formulat motive de recurs.

Analizarea deciziei ce formează obiectul prezentului recurs este dublu limitata: pe de o parte la motivele de casare/modificare expres prevăzute de art. 304 C. proc. civ. (ca trăsătura specifica a recursului, cale nedevolutivă de atac), pe de cealaltă parte la criticile de nelegalitate formulate punctual prin motivele de recurs depuse la dosar. În acest sens, dispozițiile din materia apelului [art. 295 alin. (1) C. proc. civ.], expresie a principiului disponibilității căii de atac, se aplică și in cazul recursului, deoarece nu contravin prevederilor speciale din aceasta materie. Ca o consecință a principiului disponibilității în exercitarea căii de atac, dacă hotărârea primei instanțe este atacată numai parțial, referitor doar la soluția dată unor capete de cerere sau referitor doar la anumite părți din proces, ceea ce nu s-a atacat trece în puterea de lucru judecat.

1. Primul motiv de recurs: instanța de apel a încălcat prevederile O.U.G. nr. 115/2001. Pretinsa lipsă a vinovatei R.A.D.E.T. în executarea cu întârziere a obligațiilor de plată. Recurenta R.A.D.E.T. a afirmat ca nu ar fi întrunite condițiile răspunderii civile contractule, lipsind vinovata acesteia, urmare a încheierii in anul 2001 a contractului de cont escrow intre furnizorii și producătorii de energie termica, in baza O.U.G. nr. 115/2001. După cum rezultă din probele administrate în fața instanțelor de fond și apel, recurenta pârâta nu a respectat obligația de plată la scadență a energiei termice, în conformitate cu prevederile art. 13 din Contractul 1/2001, modificat prin Actul adițional nr. 1/2002 (30 de zile de la data emiterii facturii fiscale) și, ulterior, Actul adițional 3/2003 (15 zile calendaristice de la data primirii facturii de către R.A.D.E.T.).

Prin urmare, in baza art. 23 din Contractul 1/2001, modificat prin Actul adițional nr. 2/2003, au fost calculate penalități de întârziere, in funcție de cele calculate pentru obligațiile bugetare, in procent de 0,07% pe fiecare zi de întârziere. Susținerile recurentei sunt neîntemeiate, căci față de prevederile O.U.G. nr. 115/2001 rezultă indubitabil că acest act normativ conține numai măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor încasărilor privind contravaloarea energiei termice livrate și achitarea acestor sume pentru furnizori. O.U.G. nr. 115/2001, ca de altfel și contractul de cont escrow încheiat în temeiul său, nu modifică raporturile contractuale dintre furnizori și beneficiari in ceea ce privește modalitatea și termenele de plată a prețului energiei termice.

Așa cum reiese din expunerea de motive privind adoptarea Legii nr. 84/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 115/2001, acest act normativ vizează doar reglementarea unor "măsuri de asigurare a fondurilor necesare furnizării energiei termice" respectiv "orientarea directă către producători a fondurilor financiare provenite din sume încasate pentru energia termică consumată, subvenții pentru acoperirea de preț și de tarif pentru energia termică livrată populației precum și din ajutoarele bănești acordate populației pentru încălzirea locuinței potrivit legii". Așadar, scopul actului normativ menționat era acela de a facilita colectarea și plata sumelor încasate de la consumatorii direcți, iar nu de a modifica răspunderea contractuală a părților.

În acest sens nici O.U.G. nr. 115/2001, nici contractul de cont escrow, nu stabilesc termene și modalități de plată a energiei termice către furnizori, care sunt expres prevăzute în Contractul nr. 1/2001, modificat prin actele adiționale nr. 1/2002, 2 și 3/2003. 2. Al doilea motiv de recurs: instanța de apel a încălcat art. 1082 C. civ. Pârâta R.A.D.E.T. ar fi justificat că neexecutarea s-a datorat unei cauze străine, care nu-i putea fi imputată. Recurenta pretinde că neexecutarea obligațiilor care îi incumbau s-ar fi justificat printr-o cauză străină exoneratoare, respectiv apariția O.U.G. nr. 115/2001 și încheierea contractului de cont escrow. Înalta Curte reține că, în materie contractuală, în sarcina debitorului operează o prezumție de culpă, acesta fiind obligat la plata de despăgubiri căt timp nu justifică existența unei cauze străine pentru neexecutare.

Existența unui act normativ prin care nu se modifica obligațiile părților, ci se urmărește adoptarea unor masuri de optimizare a colectării creanțelor de la consumatorii finali, nu constituie o cauză străină pentru neexecutare. Așa cum rezultă din contractul de cont escrow, acesta are ca obiect constituirea unui cont escrow, purtător de dobândă, în cuprinsul său fiind prevăzută modalitatea de transfer a fondurilor din acest cont către furnizori, în timp ce dispozițiile reglementând raporturile dintre vânzător și cumpărător privind vânzarea-cumpărarea energiei termice, facturarea, plata, condițiile de livrare și clauza penală sunt cuprinse in Contractul nr. 1/2001 și actele adiționale nr. 1, 2, 3 la acesta.

Potrivit art. 4 alin. final din Contractul 1/2001, acesta poate fi modificat prin act adițional în cazul apariției unor reglementări date de guvern și/sau A.N.R.E. Or, in condițiile în care părțile au modificat Contractul nr. 1/2001 prin Actele adiționale nr. 1/2002, 2/2003 și 3/2003 (acte ulterioare intrării in vigoare a O.U.G. 115/2001 și a încheierii Contractului de cont escrow -11 octombrie 2001), unde au menținut clauzele privitoare la datele scadente, precum și penalități de întârziere, argumentele recurentei pârâte în sensul modificării Contractului 1/2001 prin intrarea in vigoare a O.U.G. 115/2001, sunt lipsite de temei. În același sens s-a pronunțat și A.N.R.E. prin adresa din data de 17 mai 2005 și Decizia nr. 1464 din 28 septembrie 2007. 3. Al treilea motiv de recurs: ,,lipsa temeiului de solicitare a plății penalităților de întârziere", ca urmare a încetării contractului prin ajungere la termen.

In ceea ce privește acest motiv de recurs formulat de R.A.D.E.T., Înalta Curte va reține, in principal, faptul ca el nu constituie o critica de nelegalitate a deciziei atacate, ci reprezintă o simpla critica de netemeinicie a deciziei pronunțate de instanța de apel. Recurenta nu critica decât considerentele pentru care instanța de apel a respins apelul R.A.D.E.T. "pe fond", respectiv considerentele reținute de Curtea de Apel București in ceea ce privește o împrejurare de fapt: contractul nr. 1/2001 mai era sau nu în vigoare la data formulării cererii de chemare in judecată. Deși invocă formal in susținerea recursului dispozițiile art. 304 pct. 9, recurenta nu critica greșita aplicare a vreunui text de lege, ci susține doar ca instanța de apel a stabilit greșit situația de fapt prin raportare la probele admise (respectiv că instanța de apel ar fi obligat în mod greșit R.A.D.E.T.

sa achite penalitățile de întârziere la Contractul nr. 1/2001, care nu mai era în vigoare la momentul judecării cauzei). Recurenta avea însă obligația sa încadreze toate criticile formulate in motivele de recurs expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. Având în vedere faptul că, potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. "modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate ", precum și caracterul nedevolutiv al căii de atac a recursului, exercitate împotriva unei decizii pronunțate în apel, este incontestabil faptul ca prezentul recurs reprezintă o cale de atac ce permite exclusiv un control de legalitate, toate motivele de recurs urmând a fi circumscrise intr-unul dintre cele noua motive prevăzute de art. 304. Chiar și în situația în care s-ar aprecia că a treia critică se poate circumscrie temeiului de drept invocat, motivul de recurs invocat este neîntemeiat, deoarece facturile către R.A.D.E.T.

au fost emise in perioada cat contractul era încă în vigoare (ianuarie - septembrie 2003); la aceste facturi intimata a solicitat penalități de întârziere, calculate pentru perioada iulie-septembrie 2003; aceste penalități au fost recunoscute de pârâta prin acte juridice emanând de la aceasta, ulterior ajungerii la termen a Contractului nr. 1/2001 (în acest sens a se vedea Procesul verbal de conciliere nr. 1/2007); Așadar, împrejurarea că la momentul formulării acțiunii, Contractul nu mai era in vigoare nu prezintă nicio relevanță, deoarece obligația de plată a R.A.D.E.T. s-a născut la momentul cât acest contract producea efecte juridice, a fost recunoscută și confirmată ulterior de debitoare (după introducerea acțiunii introductive), iar dreptul corelativ al intimatei putea fi exercitat înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani.

4. Al patrulea motiv de recurs: instantele de fond și apel au făcut o greșita aplicare a legii, dispunând și actualizarea cu rata inflației a obligației a debitului principal (penalitățile de întârziere stabilite conform clauzei penale). Înalta Curte apreciază că instanțele de fond și apel au făcut o corecta aplicare a legii, pentru următoarele considerente: Actualizarea debitului cu rata inflației a fost solicitată pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin întârziere, in perioada ulterioară celei pentru care s-au calculat penalități de întârziere. Penalitățile de întârziere, datorate ca urmare a neplății la scadența de către R.A.D.E.T.

a facturilor emise în perioada ianuarie - septembrie 2003, au fost calculate pentru perioada iulie - septembrie 2003. În prezenta cauză, reclamanta intimată a solicitat și actualizarea acestui debit cu rata inflației, pentru perioada ulterioară celei în care au curs penalitățile (de la momentul introducerii acțiunii pana la momentul executării efective a obligației). Așadar, scopul operațiunii de actualizare este de a acoperi prejudiciul cauzat reclamantei prin întârzierea la plata cu mai mult de 5 ani și privește o alta perioada decât cea pentru care s-au calculat penalitățile de întârziere, in temeiul clauzei penale. Pentru aceste considerente, actualizarea penalităților cu rata inflației nu presupune o dubla reparație a prejudiciului și nu contravine clauzei penale stabilite de părți, ci asigura restabilirea echilibrului contractual prin aducerea la zi a cuantumului penalităților, pe baza indicelui de inflație publicat de Institutul Național de Statistica.

Cât privește sfera aplicării dispozițiilor art. 1082, art. 1084 și art. 1087 C. civ. Înalta Curte apreciază că instanța poate actualiza cu rata inflației cuantumul clauzei penale, pentru restabilirea echilibrului prestațiilor. Clauza penala reprezintă o modalitate de evaluare a prejudiciului suferit de creditor în caz de neexecutare, executare necorespunzătoare sau cu întârziere a obligației de către debitor. Datorită faptului că prin introducerea unei clauze penale prejudiciul pe care l-ar putea suferi creditorul este determinat anticipat, părțile nu pot determina prin voința lor decât echivalentul prejudiciului previzibil pe care l-ar putea suferi creditorul (dauna efectiva și beneficiul nerealizat), pe care îl cuantifica în cuprinsul clauzei penale.

Prin actualizarea penalităților stabilite pe cale convențională cu rata inflației nu se aduce atingere voinței părților, ci doar se permite judecătorului sa restabilească echilibrul prestațiilor în cadrul contractului, prin aducerea acestora la valoarea lor actuală, ținând cont de realitățile economice și pe care părțile nu le puteau prevedea, cuantificate printr-un element obiectiv, indicele de inflație. Soluția contrară nu ar face decât să ignore faptul că, între perioada pentru care s-au calculat penalități, (după criteriul convențional, pe baza clauzei penale) și perioada în care aceste penalități sunt efectiv executate, realitățile economice s-au schimbat semnificativ, iar suma datorata de debitor cu titlu de penalitate, executata la mai bine de 5 ani, nu mai are aceeași valoare pentru creditor ca urmare a simplei treceri a timpului, care nu îi este imputabilă acestuia din urmă.

Pentru considerentele de fapt și de drept reținute mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta R.A.D.E.T. BUCUREȘTI împotriva deciziei comerciale nr. 270 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a V a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 25 februarie 2009.